Luni, 20 Martie 2017 00:00

DGRFP Galaţi informează: Autorităţile şi instituţiile pot accesa datele privind patrimoniul şi veniturile cetăţenilor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală facilitează îndeplinirea atribuţiilor legale ale autorităţilor publice centrale şi locale şi ale instituţiilor publice, asigurând, prin intermediul sistemului informatic securizat PatrimVen, administrat de ANAF, acces la datele disponibile cu privire la patrimoniul şi veniturile cetăţenilor.
Prin înrolarea unităţilor administrativ-teritoriale/ instituţiilor publice în aplicaţia informatică PatrimVen se asigură accesul electronic la informaţiile necesare desfăşurării activităţilor specifice, cum sunt informaţii referitoare la conturile bancare, cuantumul veniturilor lunare/ anuale ale contribuabililor, adeverinţe de venit, certificate de atestare fiscală, extragerea datelor referitoare la situaţia fiscală a contribuabililor.
Facem precizarea că, prin intrarea în vigoare a prevederilor Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3592/ 2016 pentru modificarea şi completarea Procedurii de furnizare de informaţii conform art. 61 din Legea nr. 207/ 2015 privind Codul de procedură fiscală, aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3770/ 2015, “solicitarea şi transmiterea de informaţii referitoare la conturile bancare se realizează exclusiv în format electronic, prin intermediul sistemului informatic PatrimVen”.
Utilizarea acestui sistem informatic conduce la eficientizarea activităţilor instituţionale, îmbunătăţirea activităţilor de administrare şi vine în sprijinul cetăţenilor, care nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze la sediul organului fiscal pentru obţinerea documentelor fiscale necesare şi la unităţile administrativ-teritoriale/ instituţiile publice, după caz, pentru depunerea acestora.
Protocolul de aderare la serviciile sistemului informatic PatrimVen, precum şi Procedura privind aprobarea accesului la serviciile disponibile în cadrul sistemului sunt prevăzute în Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2632/ 2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanţelor Publice puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice prin sistemul informatic propriu.
Informaţii suplimentare puteţi obţine direct de la organul fiscal, sau de pe site-ul aplicaţiei, https://epatrim.anaf.ro, sau accesând următoarea adresă de internet  https://www.anaf.ro/asistpublic.

Articole recente - Monitorul de Galati

Lasă un comentariu