Joi, 16 August 2012 03:00

E greu, atunci când compari

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ne-am obişnuit să ne ducem traiul zilnic în acest oraş, aşa cum e el. Ne mai plângem, din când în când, ba de una, ba de alta, mai cârcotim, mai criticăm, mai înjurăm chiar, dar nu conştientizăm cu adevărat cât de înapoiat este acest oraş. Nu vorbesc doar de o comparaţie cu oraşe mari, centre istorice sau staţiuni de renume, ci şi de o comparaţie cu localităţi la care nici nu te-ai fi gândit. Acum vreo două luni am fost la Cluj. Să vă spun cum se arată Clujul călătorului din alte zone? E superb. Am admirat în mod deosebit parcul, proaspăt renovat, care e un adevărat colţ de rai, cu alei de pietriş, rigole cu apă curată, bănci trainice, statui bine întreţinute, copaci ca după revistă şi un lac deosebit, cu răţuşte, ponton şi bărcuţe. O încântare! Zilele trecute am fost într-un circuit prin ţară. Am străbătut peste 1.200 de kilometri, trecând prin tot felul de localităţi, mai mici sau mai mari, prin staţiuni, pe drumuri de toate feluri, de la autostrăzi la drumuri forestire. Ce să spun? Că nu am mai văzut oraş ca Galaţiul? Am văzut, dar nu erau de talia sa, ci orăşele fără importanţă turistică, fără industrie, deci mult mai sărace. E o adevărată încântare să vezi drumuri orăşeneşti fără gropi, trotuare asfaltate sau dalate pe care mergi fără să-ţi rupi picioarele şi fără să zgâlţâi copilul în cărucior, cu borduri intacte, vopsite, cu verdeaţă multă la tot pasul... Aşa un oraş îmi doresc să ajungă şi Galaţiul. Pe mine mă lasă rece reţeaua de supermarket-uri, pentru că rostul nostru în viaţă nu ar trebui să fie acela de a munci pentru a avea bani de cheltuit în magazine. Am să vă dau un exemplu: am trecut, printre altele, prin Târgu Neamţ, un orăşel cu doar vreo 20.000 de locuitori. Un oraş curat, cu câteva zone de promenadă şi... fără niciun supermarket. Am găsit în acest orăşel doar un magazin în care intri cu un coş de cumpărături: Geneza. Edilii acestui oraş au însă grijă de străzi, de curăţenie, de tot ceea ce încântă ochiul călătorului. Şi se circulă în acest oraş, pentru că e un punct de trecere pentru câteva atracţii turistice situate în apropiere: Muzeul memorial Ion Creangă din Humuleşti; Mănăstirea Neamţ; Cetatea Neamţului; mănăstirile Secu, Sihăstria, Agapia, Văratec etc. Dacă vorbim de gospodărirea unei localităţi, vorbim şi de gospodarii ei, de cei care o conduc, dar şi de locuitori, care ştiu să păstreze ceea ce li se oferă. Vorbim, în esenţă, de civilizaţie. Prin pelegrinările mele din ultimele zile am văzut multe locuri din această ţară şi concluzia mea este aceea că România e o ţară deosebită, încărcată de istorie şi capabilă în acelaşi timp să se reinventeze, să adopte noul. Totul ţine, însă, de cei care ne conduc. Noi putem să ne dorim, dar alţii sunt cei care decid pentru noi. La fel, noi putem să nu ne dorim, să fim precum catârii, dar alţii ar trebui să ştie să ne deschidă ochii. Suntem certaţi cu bunul-simţ şi civilizaţia? Nu-i nimic, există pârghii pentru a ne civiliza. Tinerii care îşi fac veacul pe treptele de la intrarea în blocul meu şi care nu se clintesc nici dacă le hârşâi sacoşele pe lângă urechi au aceeaşi vârstă cu tinerii pe care i-am întâlnit în comuna Mănăstirea Humorului şi care m-au salutat de trei ori în decurs de patru ore, de fiecare dată când au trecut cu bicicletele sau pe jos pe lângă noi. Alţi oameni, altă zonă, altă mentalitate... Dar mi-au dovedit că se poate, deci încă mai există speranţă.

Lasă un comentariu