Miercuri, 24 August 2016 00:00

Eu te-am făcut, eu te omor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Expresia asta, care arată, de fapt, gradul de degradare în care am ajuns ca popor, se aplică cu veselie pe meleagurile patriei de zeci de ani. Este mai mult decât un fenomen naţional, ajungând practic să fie codificată la nivel de ADN. Ea se traduce relativ simplu: părintele are drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor săi. Mulţi vor spune că nu poţi concepe o prostie mai mare, dar realitatea îi contrazice în fiecare zi. Am scris nu demult de cazul unui individ, care s-a dus cu un bidon de benzină la casa fostei neveste, a stropit-o cu lichidul inflamabil şi i-a dat foc, deşi ştia că în imobil se găsesc şi cele două fetiţe ale sale. ”Dacă au rămas cu mă-sa, să moară şi ele!”, a fost replica imbecilului. Un caz şi mai şocant este cel al tatălui care şi-a omorât bebeluşul de două luni, nervos că micuţul nu se mai oprea din plâns. Ce poţi să mai spui când auzi aşa ceva? Nu te poţi revolta şi nu îl poţi lua de gât pe animalul care îşi spune tată. Oricum, ar fi inutil. Un laş mai mare ca individul ăsta nu am văzut în viaţa mea. A negat mai întâi că i-ar fi făcut ceva copilului, apoi a dat vina pe nevasta şi chiar pe frăţiorul bebeluşului, în încercarea penibilă de a scăpa de răspundere.
Vrem o altfel de societate, dar pornim cu astfel de animale la drum. Cum poţi să-i explici unui astfel de personaj diferenţa dintre bine şi rău, când el nu are conştiinţă? Educaţia este importantă, dar la fel este şi familia. Lucrurile sunt foarte simple: ceea ce vede la părinţi, va face şi copilul. Dacă vede că tata o bate pe mama, o înjură de dimineaţă până seara şi o foloseşte ca un soi de sclav în bucătărie, la fel va face şi el după ce îşi va întemeia o familie. Din păcate, multe familii de români se confruntă cu boala asta, care le consumă din interior şi nu văd vreo soluţie salvatoare de la guvernanţi. De altfel, ce poţi învăţa de la un nenea care îşi zice preşedintele Senatului şi dă lecţii despre cum să te bagi în faţă la coadă?
Lucrurile s-au mai schimbat în ultimul sfert de secol, dar nu atât de mult cât să facă diferenţa. Rezistenţa la schimbare este puternică, pentru că aceşti indivizi sunt conştienţi că ar rămâne nişte ficuşi în colţul casei dacă nu ar mai putea să îşi lovească copii şi nevasta. Revolta comunităţii apare abia după ce află de astfel de cazuri şocante, dar pentru mulţi copii este deja prea târziu. Am mai spus-o şi o repet: e cazul să acţionăm preventiv, nu doar să reacţionăm la ce ni se întâmplă. Greşeala pe care o fac mulţi dintre noi este că nu se implică. Vezi un bărbat care îşi agresează copii şi treci mai departe. Nevasta îşi spune: ”Lasă-l în pace. Vrei să te iei cu el la bătaie pe stradă? Lasă să reclame altcineva.” Numai că toţi spun asta şi nimeni nu mai reclamă. Toţi trăiesc cu impresia că doar statul trebuie să vină ca un tătuc şi să rezolve totul. Niciodată nu se va întâmpla asta, pentru cei care au fost suficient de naivi să creadă aşa ceva. O vorbă spune ”pentru ca răul să se întâmple, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”.

Lasă un comentariu