Vineri, 18 Septembrie 2015 00:00

Generaţia „dolce far niente”, „je m'en fiche” şi „i want it now”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

România se zbate de 26 de ani să-şi găsească propria cale, într-o lume care e într-o permanentă schimbare şi care, pe lângă propriile frământări, ne mai furnizează şi alte bătăi de cap. Din păcate, calea aleasă de noi e şerpuitoare, înşelătoare, nesigură şi la capătul ei aproape că nu vedem luminiţa aia de care se tot vorbeşte. 

E o vorbă din popor care spune că nu inventăm noi acum roata, dar pe care am cam uitat-o. În momentul în care am spus NU comunismului, în '89, am zis că alegem democraţia. Am zis, dar am făcut totul total aiurea. Ne-am ales lideri care habar nu aveau ce e aia democraţie, pentru că trăiseră în comunism şi beneficiaseră de avantajele acestuia. Nici asta n-ar fi fost rău, dacă nu ar fi avut nişte tare la nivel de cunoaştere a realităţilor lumii şi nişte orgolii care i-au împiedicat să accepte ajutorul celor care „gustaseră” şi din beneficiile democraţiei. Aşa a ajuns România să orbecăie undeva între nostalgia comunismului şi tentaţia libertăţii aproape totale oferite de democraţie. Unii au profitat din plin de degringoladă, în timp ce alţii s-au mulţumit cu ce li s-a dat, fără ambiţii, doar cu un puternic „simţ civic”, dar şi acela alterat, care nu le permite decât să critice, uneori la modul grosolan, fără a oferi soluţii. 

E clar că România, scăpată de comunism foarte târziu, a plecat pe un alt drum având nişte avantaje, pe care însă la momentul respectiv nu le-a intuit sau le-a ignorat. E vorba de acele lucruri pe care încă le mai invocă nostalgicii comunismului: ţara nu avea datorii, ba chiar avea de primit; toţi românii aveau unde munci, ba chiar statul îi vâna pe cei fără loc de muncă; statul facilita obţinerea unei case pentru noile familii; în şcoli exista o disciplină care înăbuşea tentaţiile de bravadă şi lipsă de respect; tineri erau învăţaţi cu munca, prin practica la câmp sau în fabrici, făcută la modul serios. Cam astea ar fi, în mare, lucrurile care ar fi trebuit păstrate, spun românii care au trăit acele vremuri. Nu le-am păstrat... iar acum e prea târziu ca să le mai introducem, pentru că au trecut aproape 26 de ani şi a apărut o nouă generaţie, crescută în această atmosferă de „dolce far niente”, „je m'en fiche” şi „i want it now”, care nu va accepta constrângeri, cu riscul de a-şi ucide părinţii şi a da foc ţării. 

Dar să revenim la „nu am inventat noi roata”, pentru că de aici pornisem. Am văzut zilele acestea la un post TV o serie de documentare referitoare la viaţa românilor în Suedia. De ce Suedia? Pentru că această ţară a adoptat un mod de viaţă aparte, o combinaţie fascinantă de comunism şi democraţie. Suedezii trăiesc bine, dar fără acea democraţie prost înţeleasă care a transformat România într-o ţară săracă, needucată, bolnavă şi coruptă. În Suedia nu există cerşetori dar nici oameni foarte bogaţi; taxele sunt mari, dar cu acestea se asigură utilităţi; administraţia locală şi centrală lucrează pentru popor şi poporul simte asta. Noi n-am fost capabili să facem asta pentru România. Ne plângem că n-avem nici de unele, dar suntem căpoşi, hoţi şi puturoşi. Acum câţiva ani, când autorităţile locale dintr-un oraş din Suedia au venit să ne roage să le dăm gunoaiele Galaţiului ca ei să facă o fabrică de producere ieftină a căldurii, apei calde şi electricităţii pentru transportul în comun... le-am dat cu tifla. Acum ne înecăm în gunoaie şi n-avem apă caldă şi căldură. Autorităţile locale din orăşelul suedez de care vă spun importau gunoi din Danemarca pentru că nu le ajungea cât gunoi se strângea din zonă pentru ca populaţia să aibă toate utilităţile aproape gratis. Şi noi nu le-am dat gunoiul... Ne merităm soarta... De aia copiii noştri buni pleacă în lume. Rămân aici doar hoţii, puturoşii şi cei lipsiţi de curaj. Generaţia de mâine a României... 

Mai multe din această categorie: « Nu mai trage nimeni! A fi sau a nu fi penal »

Lasă un comentariu