Numărul refugiaţilor proveniţi din Ucraina care au ajuns în alte ţări din Europa ca urmare a invaziei ruse, declanşată în urmă cu mai bine de jumătate de an, a depăşit şapte milioane, potrivit Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), transmite EFE.
Dintre aceştia, 2,4 milioane se află în Rusia şi 1,3 milioane în Polonia, în timp ce alte comunităţi importante de refugiaţi au ajuns în ţări vecine Ucrainei, precum Republica Moldova (90.500 de refugiaţi), Slovacia (90.600 de refugiaţi) sau România (86.000 de refugiaţi). În restul Europei, ţările care găzduiesc un număr mare de refugiaţi din Ucraina sunt Germania (670.000 de refugiaţi), Republica Cehă (423.000 de refugiaţi), Italia (151.000 de refugiaţi) şi Spania (139.000 de refugiaţi).
De la începerea invaziei ruse, la 24 februarie, UNHCR a consemnat 11,9 milioane de ieşiri din Ucraina, dar şi 5,3 milioane călătorii de întoarcere a cetăţenilor ucraineni în ţara lor.
În prezent, exodul ucrainean depăşeşte alte afluxuri de acest fel. Spre exemplu, 6,8 milioane de venezueleni şi-au părăsit ţara începând din 2014 din cauza crizei politice şi economice, iar 6,7 milioane de sirieni au fugit din calea războiului civil după mai bine de un deceniu de violenţe.
Celor şapte milioane de refugiaţi li se adaugă alte 6,9 de milioane de persoane strămutate în interiorul graniţelor Ucrainei din cauza conflictului, potrivit statisticilor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM). (sursa Agerpres)
Vineri, 02 Septembrie 2022 14:18
În Europa se află deja peste şapte milioane de refugiaţi proveniţi din Ucraina Recomandat
Scris de Cătălin Mihai MOGAArticole recente - Cătălin Mihai MOGA
- Clădire cu parfumul vechiului Galaţi modernizată de CJ cu bani din PNRR
- "Suratele" locomotivei morţii de la Galaţi retrase din circulaţie
- Şi plantele vorbesc şi fac mult zgomot!
- T-Rex avea buze, potrivit unei noi cercetări
- Şoferi, atenţie la biciclişti în weekend!
- Concedieri masive la Vodafone
- UE vrea viţeii liberi după fătare, nu izolaţi în ţarcuri
- Se închide traficul pe str. Eroilor
- OMS ia în considerare includerea tratamentelor pentru obezitate pe lista cu medicamente esenţiale
- TikTok, Candy Crush sau Netflix, interzise pe telefoanele de muncă ale angajaţilor la stat