Marți, 20 Iulie 2010 23:20

În lumea lui, „o palmă nu contează”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Femei bătute de bărbaţii lor. Cu motiv clar sau pe baza principiului „ştie ea de ce”. Poveşti la fel de triste şi la fel de trase la indigo, cu familii în general fără mari posibilităţi economice, cu femei fără prea multă carte, dar cu un număr mare sau destul de mare de copii. O descriere generalistă a potenţialelor victime ale violenţei domestice, dar una completă deoarece şi în „lumea bună” astfel de practici îşi au locul. Cum de ani şi ani astfel de traume trăite de femei din pricina bărbaţilor lor nu se mai reduc numeric, aproape că ne putem gândi că pentru femeiile care trăiesc în acesată lume, cea în care a fi bătute nu reprezintă un accident, altă cale de a trăi nu este. E drept, unele mai puternici reuşesc să se rupă din lanţul de violenţă şi teroare în care trăiesc. Multe pentru că realizează că nu vor ca ai lor copii să mai trăiască aşa. Altele consideră că tocmai pentru copii trebuia să suporte un asemenea trai. Fie că nu i-ar putea întreţine singure, fie că nu vor să îi lase fără tată. Discutabil, dar fiecare are dreptul la propria opţiune. Pentru aceste femei nu se pune problema dacă vor fi bătute, ci cât de rău vor fi de data asta agresate. Au fost cazuri în care agresiunea a început întâi cu vorbe grele, apoi cu o palmă, apoi cu pumni şi în cele din urmă s-a ajuns la cuţit şi moarte. Unii zic că acceptarea agresiunii este şi o problemă de educaţie, alţii că e una de mentalitate. Un sondaj făcut printre gălăţeni de asistenţii sociali a arătat că majoritatea celor întrebaţi nu consideră agresiunea verbală sau doar o palmă drept violenţă domestică. Şi este vorba de răspunsurile unor locuitori de la oraş. Dar chiar şi specialiştii în acest fenomen spun că acestea pot fi doar începutul unui chin din care victima nu mai iese decât cu picioarele înainte. Din păcate, educaţia pe această temă încă nu a prins, cel puţin nu în totalitate. Cine ştie dacă nu o adolescentă căreia cineva s-a luptat să-i bage în cap că o palmă de la „cel drag” poate fi  începutul sfârşitului şi că, pe termen lung, asta o poate costa viaţa, odată ajunsă femeie va reuşi să se smulgă dintr-o astfel de relaţie. Deocamdată, însă, bătaia administrată generos sau în porţii mici partenerei de viaţă este considerată încă „un dat”.

Lasă un comentariu