Miercuri, 28 Septembrie 2016 00:00

Încă ne mai putem salva viitorul

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În ultima vreme constat că tot mai multe persoane se plâng de decăderea societăţii româneşti, de grobianismul actului de cultură, de indolenţa tinerei generaţii şi degradarea morală a exponenţilor actului administrativ şi politic. Apar exemple de acest gen la tot pasul şi trebuie să fii orb şi total insensibil ca să nu vezi şi să nu te afecteze. Se mai poate face ceva? - ne întrebăm. Sigur că se poate face... numai că nu de pe o zi pe alta şi nu uşor. Decăderea nu s-a întâmplat peste noapte şi nici „tratamentul” nu va fi de scurtă durată. Avem deja vreo două generaţii ratate intelectual, emoţional, moral şi chiar fizic. Pentru mulţi dintre copiii şi adolescenţii de azi nu se mai poate face mare lucru, pentru că în cazul lor societatea a greşit amarnic, uitândă să-i educe. E drept, părinţii i-au trimis la şcoală, le-au plătit şi cursuri extraşcolare, le-au cumpărat tot ce e necesar (ba chiar mai mult de atât) şi i-au îmbrăcat corespunzător când i-au trimis în lume. La rândul său, şcoala le-a pus la dispoziţie clase mai frumoase, material didactic mai bun, profesori mai mulţi şi un orar foarte complex. Undeva, însă, ceva nu s-a legat. A lipsit ceva. Ce? Aici ar fi multe de spus. Fiecare dintre noi, dacă ne-am oferi un răgaz de câteva minute pentru a analiza ce şi cum am făcut noi, ca oameni, ca părinţi, pentru şcoală şi pentru copiii noştri, am constata că se putea face mai mult. Asta, desigur, dacă am fi cinstiţi cu noi înşine şi nu ne-am minţi, nu am mai încerca să pozăm în ceea ce nu suntem, aşa cum ne-au „educat” în ultima vreme reţelele de socializare. Am greşit cu toţii: părinţi, bunici, educatori, învăţători, profesori, miniştri, politicieni... chiar şi preşedinţi de ţară. Desigur, mulţi nu veţi fi de acord cu mine. E dreptul dumneavoatră. Dar vă dau doar un singur exemplu (şi în acelaşi timp o temă de gândire): ce pretenţie să avem ca un copil/ adolescent să dea dovadă de respect, bun simţ, empatie şi responsabilitate când tu, adult, accepţi ca preşedintele ţării tale să lovească un copil, să folosescă termenii de „ţigancă împuţită” sau „găozar” şi să nu te revolţi, să nu te delimitezi de „primul om al ţării”, ba chiar să mergi la vot şi să-l mai alegi o dată... Ce să înţeleagă tânăra generaţie din asta? Că e ceva normal, nu?!
Educaţia înseamnă mai mult decât mersul la şcoală şi pleiada de „n-ai voie” aruncată de părinţi acasă. Educaţia unui copil se face zi de zi, clipă de clipă, prin ceea ce-i oferi: atmosfera din familie, moralitatea celor din jur, explicaţiile la miile de întrebări de genul „de ce?” (fie ele rostite sau nerostite), răspunsul la greşelile inerente ale copilăriei etc. În goana după banii zilei de azi, românul a uitat să fie responsabil pentru viitor. „Ăştia sunt cei care trebuie să ne plătească nouă pensiile? Vai de noi...” - vă sună cunoscut? Se aude tot mai des. Da, ei sunt cei care ne vor plăti nouă pensiile. Sau nu... Noi i-am crescut, noi i-am educat, aşa că responsabilitatea e a noastra. Ei s-au născut inocenţi şi avizi de dragostea noastră. Noi le-am oferit mult din punct de vedere material şi prea puţină atenţie, dragoste şi educaţie. Am cam dat rateu în ceea ce priveşte viitorul. Copiii noştri au devenit dependenţi de material şi se pot lipsi uşor de restul. Se mai poate face ceva? Da, dacă începem azi. Copiii care se vor naşte mâine, poate şi vreo câţiva din cei născuţi în ultimii doi ani, ar putea primi altfel de modele de viaţă. Dar asta ar însemna să începem deja să facem curăţenie în societatea românească, nu să ascundem gunoaiele şi să ne minţim că ceea ce nu se vede nu există, pentru că deja pute rău.

Lasă un comentariu