Vineri, 01 Iunie 2018 09:33

Joaca de-a primarul şi ura trolilor la mijloc de mandat Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

După ceva timp, aseară am petrecut mai bine de o oră întreagă pe facebook. În ultima vreme doar intru puţin, mai răspund la câte un mesaj, mai văd postările prietenilor de suflet, arunc câte o privire pe la niscai personaje publice şi cam atât. O oră mi-a trebuit însă să retrăiesc sentimentul pe care îl aveam în urmă cu 4 ani când intram pe aceeaşi reţea de socializare şi ochiul îmi era agasat de prea multele postările pro-Iohannis. Acum, oriunde vezi postări despre oraşul nostru, este şi o avalanşă de comentarii anti-primar. Este exact ca atunci când, dacă încercai să te îndoieşti de candidatul la preşedinţia ţării, Iohannis, îţi săreau la gât cel puţin 10 postăcei (troli). Ei bine, la noi acum e invers, deşi, atenţie!, nu suntem în an electoral! S-a ajuns la nivelul la care, chiar dacă ar face primarul, astăzi, o magie şi ar ridica peste noapte aeroport, tunel şi pod la un loc, plajă şi port de iahturi + aquapark/pârtie/terme, tot ar fi linşat de popor. Nu că ar fi făcut ceva remarcabil în cei doi ani de mandat, dar nici de-ar face de acum încolo, nu-l mai scapă de gura lumii nici dumnezeul pesediştilor. De unde i se trage oprobiul cetăţenesc, că nici predecesorii lui nu s-au rupt cu făcutul marilor realizări care să scoată Galaţiul din rahat şi nu s-au ales cu atâta ură viscerală?
Îl arde opoziţia din toate direcţiile. Şi pentru că nu e organizată cum trebuie, în loc să-l toace organizat, îl ard pe persoană fizică (fiecare exponent al opoziţiei nemulţumit de vocea partidului încearcă să se remarce în nume propriu, poate aşa iese în faţă mai vârtos). Îl arde societatea civilă, căci ong-urile se mănâncă între ele mai ceva ca partidele (când gurile a numai vreo 3 ong-uri mănâncă friptură şi alte 10 nici oase nu rod, e firesc, nu?). Presa i-o seveşte după faptă şi răsplată: un articol de bine versus 10 găuri în asfalt (a se citi promisiuni deşarte şi lucrări nici măcar începute darămite realizate). Uşor, uşor valul s-a propagat şi acum “e de porc” să nu critici primarul. Şi din nou apare întrebarea retorică: cum a ajuns la nivelul ăsta de percepţie un primar tânăr care nu a fost asimilat dinozaurilor politici şi cu care gălăţeanul putea empatiza? Răspunsul e simplu. Nu a ştiut şi nici nu va şti să-şi joace cartea, iar forţa de manipulare a maselor prin internet a fost bine folosită de opozanţi, iar lui i-a devenit o piatra de moară atârnată de gât în loc să-i fie locul de socializare şi empatizare cu cetăţeanul.
Să nu uităm că Nicolae nu a făcut nimic timp de 12 ani. 12 ani! Şi totuşi a fost reales pentru că a ştiut intuitiv care este atu-ul lui şi a ştiut cum să-l joace... Mai ştiţi ce spunea lumea când mergea la vot şi punea ştampila pentru Nicolae? “Nu face nimic, dar măcar e cinstit şi nu fură”... şi aşa a domnit peste Galaţi timp de 3 mandate. Stan a avut planuri măreţe, a început câte ceva, dar şi-a făcut calculele greşit pe final de mandat.
Când o să afle şi Pucheanu care este cartea lui şi cum să o joace, poate va mai avea o mică şansă să dea la pace cu poporul şi să poată spera la un nou mandat în care să termine proiectele pe care le-a început şi care nu vor fi nici pe departe finalizate în următorii doi ani. Eu nu-i spun care este acea carte, mai bine îi spuneţi voi ce aşteptări aveţi! Sunt sigură că nu e vorba de aeroport şi terme, ci mai degrabă este despre bălării, garduri vopsite, apă caldă, bănci şi curăţenie în parcuri... aceste mici amănunte care fac diferenţa! Până una-alta, nici un candidat promiţător nu se întrevede, ceea ce e cu atât mai grav, căci acum ar fi momentul să se remarce şi deja să ne dea speranţe că vom avea de unde alege peste doi ani! Până atunci, căscaţi ochii şi nu vă mai lăsaţi manipulaţi nici de opoziţie, nici de putere! Încă mai aveţi dreptul la opinie personală!

Mai multe din această categorie: « ArcelorMittal: The Good, the Bad and the Ugly

Lasă un comentariu