Joi, 01 August 2019 09:24
Kiev: 70 de grăniceri ucraineni şi-au dat viaţa, din 2014, apărând frontiera Ucrainei cu Rusia
Scris de Cătălin Mihai MOGA
Garda de coastă a Serviciului naţional pentru frontiera de stat din Ucraina dispune de un plan de acţiune în cazul unei ofensive deschise din partea Rusiei, a declarat şeful serviciului menţionat, Serghei Deineko, în cadrul unui forum internaţional desfăşurat la Kiev, potrivit agenţiei de presă Interfax-Ukraina, informează Agerpres.
"Desigur, planul există, dar eu nu-l pot expune în public. Vă pot spune doar atât: Paza de coastă va acţiona prin toate mijloacele posibile. Dacă va fi nevoie să-şi dea viaţa pentru a apăra frontiera ţării noastre, grănicerii o vor face", a declarat Serghei Deineko, subliniind că de când a început agresiunea rusă (2014), 70 de grăniceri ucraineni au fost ucişi apărând frontierele ucrainene.
Preşedintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, l-a numit pe colonelul Serghei Deineko în funcţia de şef al Serviciului naţional pentru frontiera de stat la 13 iunie 2019, potrivit portalului Gordon.ua. În 2014, el s-a aflat în fruntea Detaşamentului de grăniceri care asigura paza frontierei în zona regiunii Lugansk, din care o parte este controlată de către rebeli separatişti proruşi. El a fost rănit în 2014, în timpul unui atac al rebelilor proruşi.
În 2014, imediat după anexarea Crimeii, Rusia a început o agresiune armată în estul Ucrainei, sprijinindu-i pe rebelii separatişti cu forţe şi armament, notează Gordon.ua. Confruntările se duc între armata guvernamentală şi rebelii sprijiniţi de Moscova, care controlează o bună parte din regiunile Doneţk şi Lugansk, ce au graniţă comună cu Federaţia Rusă.
Oficial, Federaţia Rusă nu recunoaşte implicarea sa directă în conflictul din estul Ucrainei, în pofida faptelor şi a dovezilor prezentate de Kiev.
Publicat în
Mapamond
Articole recente - Cătălin Mihai MOGA
- Un român din patru alege România ca destinaţie de vacanţă, pentru un sejur de peste 5 zile
- Copiii născuţi de femei cu diabet au un risc mai mare de a suferi de afecţiuni cardiovasculare înainte de 40 de ani
- Angela Merkel a vizitat lagărul de la Auschwitz şi a donat 60 de milioane de euro Fundaţiei Auschwitz-Birkenau
- O expoziţie dedicată trupei ABBA s-a deschis la Londra