Miercuri, 28 Octombrie 2020 14:04

Majoritatea reuniunilor din Parlamentul European vor avea loc online Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Parlamentul European îşi va desfăşura sesiunile plenare online şi şi-a anulat majoritatea întâlnirilor în persoană până la finalul lunii noiembrie pentru a reduce răspândirea noului coronavirus, potrivit unei note interne emise de preşedintele PE, David Sassoli, relatează marţi politico.eu.
''Numărul cazurilor de COVID-19 continuă să crească în multe state membre şi autorităţile naţionale iau măsuri suplimentare pentru a limita răspândirea virusului. Întâlnirile organismelor de conducere, şedinţele plenare, reuniunile ordinare şi extraordinare ale comisiilor şi grupurilor politice vor avea loc de la distanţă, fără prezenţa fizică a altor persoane decât preşedintele şi personalul indispensabil ale secretariatului şi sprijinului tehnic'', indică nota internă.
Vor fi permise întâlnirile cu prezenţa fizică a participanţilor doar într-un număr mic de situaţii, precum reuniunile tripartite cu uşile închise între Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul UE pe subiecte importante, precum bugetul multianual al UE şi fondul de redresare post-coronavirus.
De la începutul pandemiei de COVID-19, Parlamentul European şi-a anulat toate sesiunile plenare de la Strasbourg, a introdus votul online, a interzis accesul vizitatorilor şi a permis unui număr mare dintre angajaţii săi să lucreze de acasă. Europarlamentarii au putut opta să participe la dezbateri în persoană sau în sistem de videoconferinţă.
De asemenea, Parlamentul European analizează posibilitatea de a opri provizoriu folosirea registrului de prezenţă, pentru a descuraja venirea eurodeputaţilor la Bruxelles. Membrii Parlamentului European trebuie să semneze un registru pentru a putea beneficia de indemnizaţia de 323 de euro pe zi destinată cazării atunci când ei lucrează la Bruxelles sau Strasbourg. (Sursa Agerpres)

Lasă un comentariu