Imprimă această pagină
Miercuri, 06 Martie 2019 18:09

Monitorul de Galaţi protestează pentru Autostrada Moldovei timp de 15 minute, la ora 15.00, pe 15 martie Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Colectivul cotidianului Monitorul de Galaţi a decis să se alăture protestului omului de afaceri din Suceava, Ştefan Mandachi, care a construit un metru de autostradă cu forţe proprii şi care a anunţat că în ziua şi la ora menţionate va sista, timp de 15 minute, activitatea în toate societăţile pe care le deţine şi va inaugura kilometrul de autostradă construit din resurse proprii. La fel ca toţi cei care se alătură iniţiativei lui Mandachi, cotidianul nostru îşi va întrerupe activitatea pentru 15 minute, în 15 martie, la ora 15.00, în semn de protest faţă de dezinteresul autorităţilor pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere în zona Moldovei şi nu numai.
Noi, jurnaliştii de la ”Monitorul”, suntem puţini, dar sperăm să determinăm gălăţenii să-şi facă vocea auzită şi să pună presiune pe guvernanţi, căci parlamentarii gălăţeni nu sunt în stare să se unească şi să facă lobby pentru oraşul care i-a trimis în fruntea ţării. Atât opoziţia, cât şi puterea nu ştiu decât să arunce cu rahat unii în alţii. Şi chiar dacă alegerile se apropie, oricine ar veni la conducerea oraşului sau judeţului, indiferent din ce partid va fi, nu va putea muta munţii din loc, iar Galaţiul nu se va umple de investiţii şi investitori. Să fim conştienţi, fără autostrăzi în zona Moldovei, nu va curge cu investiţii la Galaţi. Cu atât mai mult cu cât podul peste Dunăre se face la Brăila, iar drumurile express pentru care CNAIR începe studiile de fezabilitate ocolesc toate Galaţiul (Focşani - Brăila, Brăila - Tulcea, etc.). Voi chiar credeţi că dacă noi, gălăţenii, nu facem decât să comentăm pe la colţuri, vine cineva şi ne ”trage” drumul expres sau autostrada mai aproape de Galaţi? Chiar vă imaginaţi că dacă parlamentarii gălăţeni latră unul la altul - mai mult pe facebook decât în realitate - se modifică Reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T) şi scapă şi spre noi o bucăţică de asflat? Nicidecum! Ne plac tuturor ştirile despre iniţiative ale oamenilor precum a suceveanului Ştefan Mandachi, dar tu, cititorule, te-ai întrebat ce ai putea face TU pentru binele oraşului tău? Poate suntem prea leneşi, prea comozi sau poate prea ocupaţi să facem lucruri de amploare, dar măcar să ne strigăm la unison nevoile, putem! Putem să consumăm produse locale, putem să încurajăm lucrurile bune şi putem să ne oprim în loc 15 minute pentru a susţine o cauză care ne-ar ajuta să ne fie mai bine.
Mandachi a anunţat, într-un videoclip postat pe youtube şi pe care îl puteţi urmări în partea de jos a editorialului, că a făcut un calcul şi, până acum, a pierdut un an şi jumătate din viaţă la volan, parcurgând mai mult de 500.000 de kilometri în 15 ani de când are permis de conducere, dar şi că în ultimii 30 de ani, pe şoselele din România au murit 60.000 de oameni, echivalentul populaţiei unui oraş precum Alba Iulia. Tu cât timp ai pierdut din viaţa ta pe şoselele aglomerate, de câte ori ţi-a fost ruşine că drumul de la Galaţi la aeroportul din Bucureşti durează de două-trei ori mai mult decât cursa cu avionul pe care ai făcut-o spre/dinspre una din ţările europene, de câte ori te-ai gândit că poate UNTOLD ar putea fi făcut la Galaţi dacă am avea autostradă sau aeroport, iar lista ar putea continua mult şi bine. Noi, cei de la ”Monitorul” te întrebăm doar atât: Gălăţene, tu ce faci pe data de 15 martie la ora 15.00?

Nicoleta ROGOJINĂ

Articole recente - Nicoleta ROGOJINĂ

Media