Miercuri, 20 Noiembrie 2013 02:00

Nesimţire şi stalinism

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Nu-i aşa că trăim într-o ţară minunată? Într-un oraş minunat? În nişte locuinţe minunate? Nu-i aşa că-i minunat că avem nişte conducători minunaţi, care fac totul, da' absolut totu' ca să ne facă nouă viaţa de zi cu zi minunată? Eee, că nu reuşesc treaba asta decât din an (electoral) în paşti (ăla al cailor), e doar un amănunt. Care nu ar trebui să ne abată nouă atenţia de la minunăţia vieţii pe care o trăim la alte mici detalii de genul frigului din apartamente, a lipsei de apă caldă, a nesimţirii de care dau dovadă, de mai bine de douăj' de ani indivizii de varii sexe care se perindă la fruntea operatorilor locali de căldură, apă caldă, etc, etc... Şi nu numai ei: bunăoară, câţi dintre noi ştim că un alt soi de individ, pompos autointitulat „preşedinte de asociaţie”, are nu doar dreptul de a-şi încasa salariul fără întârzieri şi în integralitatea lui, dar şi obligaţia de a pune, la figurat, biciul pe spinarea rău-platnicilor din asociaţia pe care o păstoreşte (cel puţin la nivel declarativ) şi nu are voie să le permită acestora să aibă datorii mai vechi de 90 de zile la întreţinere. În cazul în care nu reuşeşte acest lucru, înseamnă că e incompetent şi trebuie (atenţie, trebuie!) schimbat. Ştiaţi asta? Probabil că nu. Şi, oricum, ăsta e doar una dintre părţile problemei. Căci vinovaţi nu sunt doar preşedinţii de asociaţii şi administratorii acestora, ci şi cei care au făcut, de-a lungul timpului, hemoroizi de atâta frecat distinsele dosuri prin fotoliile directoriale, fără să facă nimic în afară de a primi salarii nesimţite. Toţi condamnau comunismul şi pe comunişti, toţi se plângeau cu lacrimi de crocodil de „greaua moştenire”, dar nimeni nu a avut curajul să spună: bă, restanţierilor, dacă nu plătiţi un serviciu, nu mai aveţi parte de el! Era şi greu, de altfel, fiindcă majoritatea „uitucilor” (asta ca să nu le spunem pe nume, adică nesimţiţi), erau (şi sunt, în continuare, că n-au murit) fie ştabi de prin administraţia locală, fie poliţişti cu apucături de miliţieni, fie magistraţi care aplicau legea doar în interes propriu, fie pseudo-revoluţionari care „luptaseră” crâncen din spatele canapelei, pe când se transmitea revoluţia la televizor, fie foşti activişti deghizaţi în „pensionari sărmani” cu pensii de 3-4.000 de lei pe lună. Şi cum să-ţi permiţi să-i superi pe alde ăştia? Dacă nu se mai duc la vot sau, mai grav, Doamne fereşte!, dacă se duc dar votează cu altul? Mai simplu ar fi fost, măcar din punct de vedere „politic”, să fi implementat facturarea individuală, că timp au avut, în toţi aceşti ani. Dar asta ar fi însemnat să mai şi muncească, iar directorimile de la fosta regie de termoficare nu au avut şi nu au nici acum habar ce înseamnă această noţiune; e prea abstractă pentru ei... Singurul lucru pe care-l ştiu, şi-l aplică cu osârdie, e celebra zicere comunistă (eeii, pe asta o admiră, o consideră chiar principiu de viaţă): „ziua trece, leafa merge, noi ne facem că muncim”. Şi merge leafa, şi încă bine, pentru că un şeful cel mare peste calorifere încasează, lunar, un „mizilic” de mai bine de cinşpe mii de lei. Noi. Este că-i bine? Halal să le fie! Şi lor, că au găsit atâta vreme nişte proşti care să-i suporte, şi nouă, că am fost tâmpiţi şi am acceptat nesimţirea lor.

Lasă un comentariu