Marți, 28 Iunie 2016 00:00

Nicazaurus, Durbacăraptor şi Chebacopteris au adulmecat prada din nou

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ne-am dus şi-am votat din nou ca proştii! Cum s-au văzut cu voturile în urnă, din acel moment şi până în prezent, câştigătorii şi perdanţii deopotrivă nu au mai ştiut de nimic şi nimeni decât de negocieri la sânge pentru fiecare oscior din fiecare instituţie de stat. De la marile directorate ale societăţilor cu cifre de afaceri uriaşe, până la ultimul director de şcoală primară, nimic nu a fost uitat. Să nu credeţi că în tot acest timp s-a gândit cineva la prostimea care a votat. Neee! Puteţi să faceţi voi mii de petiţii că leşinaţi de căldură prin autobuze, aşa cum puteţi să vă rupeţi pingelele la pantofi şi cauciucurile la maşini prin gropi sau să vă spălaţi cu apă de ploaie, că o să treceţi şi peste asta. Importante sunt scaunele calde de directori bugetari care vor fi ocupate de cine vrea muşchiul şefului suprem de partid. Au fost huliţi dinozaurii din politică, dar tot ei au fost votaţi. E drept, cu alt chip, cu altă pălărie. Aşa că, în şedinţele de constituire ale consiliilor judeţean şi local, Nicazaurus, Durbacăraptor şi Chebacopteris n-au făcut decât să fugărească găinile spre coteţe ca acestea să se pună pe ouat. Nici n-au fost puse bine pe cuibar, că a şi început cotcodăceala de afirmare. A lipsit Dobrezaurus Rex. Că doar nu era să stea în colţul opoziţiei ca un vegetarian pervertit. Dar asta nu înseamnă că nu mână şi el câteva gâşte să prindă şi ele măcar nişte firimituri cu care să se afirme din opoziţie. Marea haleală ţine 4 ani, timp suficient ca puii scoşi la înaintare să dovedească faptul că, ce naşte din dinozauri, bugetari se cheamă şi banii noştri mănâncă. Dar dacă asta a fost vrerea poporului votant, nu putem decât să ne acceptăm soarta şi să ne ducem mai departe viaţa de cetăţeni aducători de jertfe marilor răpitori prin votul nostru.
Primele şedinţele de consiliu local şi judeţean din acest mandat au fost un spectacol la scena deschisă în care s-a manifestat clasa politică aşa cum ştie ea mai bine. S-au muşcat unii pe alţii, s-au gudurat, s-au umflat în pene pentru ca apoi să se ia reciproc la flocăit şi totul s-a terminat cu o împăunare ostentativă a celor care deţin supremaţia. Uriaşii dinozauri de care vă spuneam mai sus se vor retrage după ce îşi vor fi aşezat pe poziţii armata de dinouzăurei şi vor reveni peste numai o lună de zile, maxim două, pentru a momi prada cu alte promisiuni electorale, căci să nu uităm că în toamnă avem alegeri parlamentare, iar fotoliile calde de senatori şi deputaţi se cuvin doar celor mai rapace prădători.
Şi luaţi aminte la ce spune Wikipedia: ”Au fost identificate deja peste 600 de specii de dinozauri, de la animale gigantice până la reptile de dimensiuni foarte modeste, asemănătoare cu şopârlele de astăzi”. Aşa că, în toamnă, nu uitaţi să votaţi ”Şopârla de Galaţi”, ar fi păcat să se piardă aşa fiinţă uimitoare.

Lasă un comentariu