Vineri, 20 August 2010 01:16

Noi, indienii şi indolenţa românească

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Tragedia de la Maternitatea Giuleşti a atras tot soiul de comentarii din partea oficialilor români, unele dintre acestea fiind cel puţin cinice. „Porumbelul” aparţine cui altcuiva decât ministrului Sănătăţii, care i-a invitat pe ziarişti să descopere singuri câte alte asemenea accidente s-au petrecut în întreaga lume. Numai că sfatul mai-marelui peste sistemul sanitar a reuşit exact contrariul: singurul accident similar, soldat cu moartea a cinci nou-născuţi, s-a întâmplat în India, la începutul lui 2009. În India, adică în acea ţară despre care mai toată lumea nu ştie decât că are mai mulţi săraci decât frunză şi iarbă, o ţară unde telefoanele mobile sunt mai numeroase decât wc-urile sau chiar decât numărul gospodăriilor dotate cu apă curentă, o ţară unde se moare încă, bine-mersi, de foame. Cu alte cuvinte, o ţară complet antagonică faţă de România noastră, căreia toţi guvernanţii nu contenesc să-i laude alura europeană, de ţară avansată şi super-civilizată. Cât de adevărate sunt afirmaţiile lozincarde ale conducătorilor noştri s-a văzut, cu vârf şi îndesat.
Acum, că lucrurile merg din rău în mai rău în România ultimilor 10-15 ani, se ştie. Că faimoasa „luminiţă de la capătul tunelului” anunţată pe un ton plin de speranţă de fostul preşedinte Emil Constantinescu prin '97-'98 pare acum mai îndepărtată decât India de care am vorbit la început, iarăşi se ştie. Că toate promisiunile unui trai mai bun, repetate mai abitir ca o mantră în toate campaniile electorale din '90 şi până acum, s-au dovedit nişte minciuni sfruntate, iarăşi se ştie. Sau, poate, într-adevăr, pentru unii, puţini la număr, s-or fi dovedit adevărate.
Dar nu despre felul în care s-a îmbogăţit peste noapte nişte neica-nimeni, a căror singură calitate a fost de a pupa în dos partidul potrivit, vreau să scriu. Ci despre întrebarea care ne macină pe toţi, indiferent de culoarea politică, pentru că toţi am am avut vreodată nevoie de un medic sau de un medicament: cine este vinovatul pentru ce s-a întâmplat la acea maternitate bucureşteană? Ce a cauzat tragedia?
Răspunsul nu e chiar atât de greu de găsit, însă nimeni dintre cei care îl ştiu nu-l acceptă aşa de uşor: nu instalaţia electrică a fost de vină, nu aparatul de aer condiţionat a fost sursa incendiului, ci nesimţirea şi iresponsabilitatea tipic mioritică. Ce dacă asistenta a plecat, fie şi pentru câteva minute, din încăpere, deşi o sală de terapie intensivă ar fi trebuit supravegheată permanent? Ce dacă doctorii erau ocupaţi cu alte treburi, infinit mai importante, decât vegherea unui bebeluş venit prematur pe lume? Ce dacă nimeni din conducerea maternităţii nu s-a sinchisit să ceară verificarea instalaţiei electrice? Doar trăim în România, unde „se poate şi aşa”. De data asta, însă, nu s-a mai putut. Iar victime au fost nişte făpturi care abia ce descoperiseră viaţa.

Lasă un comentariu