Miercuri, 03 Februarie 2016 00:00

„Nu vă pierdeţi în prostii, coaceţi pâine la copii!”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Scriam de curând, într-un alt editorial, că noi nu suntem nici mai buni, nici mai răi ca alţii. Numai că ne place să facem din ţânţar armăsar şi să ne spălăm rufele în public. Metehne româneşti... Nu de mult vă vorbeam despre cazul directorului general al FMI, Christine Lagarde, care şi-a anunţat în mod oficial candidatura pentru un al doilea mandat în fruntea instituţiei financiare internaţionale deşi are probleme cu legea de câţiva ani. Oficialii internaţionali nu numai că nu au demis-o, ci s-au grăbit să-i acorde sprijin şi pentru viitor. Din câte am citit, are deja sprijinul Franţei, Marii Britanii, Germaniei, Coreei de Sud şi Chinei. Asta în condiţiile în care în luna decembrie a fost trimisă în judecată în faţa Curţii de Justiţie a Republicii Franceze pentru rolul său în afacerea Tapie-Crédit Lyonnais. E vorba de un caz vechi şi controversat legat de un arbitraj în favoarea omului de afaceri Bernard Tapie, care a primit 403 milioane de euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma vânzării companiei Adidas. Cum ziceam, cazul e vechi, dar Lagarde a fost păstrată la conducerea FMI. Iar acum i se acordă sprijin pentru un nou mandat...
Acum am citit că un alt şef al FMI este judecat, pentru deturnare de fonduri şi nu numai. E vorba de fostul director general al FMI din perioada 2004-2007, Rodrigo Rato. Un judecător de la Audienţa Naţională - un tribunal care se ocupă de dosarele financiare - a acceptat recomandările formulate de parchet şi a decis luni să îi trimită în judecată pentru deturnare de fonduri pe Rato, ex-ministru al Economiei în Spania în perioada 1996-2004, şi pe alţi 65 de manageri de la banca comercială Bankia, succesoarea casei de economii Caja Madrid. De asemenea, fostul director al FMI a fost inculpat şi pentru condiţiile în care s-a făcut introducerea la bursă a băncii Bankia, precum şi pentru fraudă fiscală. Rodrigo Rato a fost arestat în luna aprilie 2015, în faţa camerelor de televiziune, în timpul unor percheziţii care i-au vizat biroul şi domiciliul. În luna octombrie a anului trecut, a fost pus sub control judiciar şi i-a fost confiscat paşaportul. În ancheta privind introducerea frauduloasă pe Bursă a băncii Bankia, Rato este inculpat pentru escrocherie, fals în înscrisuri şi uz de fals. Mai este inculpat, însă, şi pentru utilizarea frauduloasă de carduri ale băncii de economii Caja Madrid. Aceste carduri „la negru” erau folosite de şefii Caja Madrid pentru cheltuieli personale, safari în Africa sau achiziţionarea de produse de lux. Vă sună oarecum cunoscut? Se întâmplă şi la noi. Deosebirea dintre noi şi restul lumii e că la noi totul capătă accente de circ. Televiziunile spaniole, la fel ca cele franceze, au tratat aceste cazuri de mare corupţie ca pe nişte subiecte de presă ce merită câteva ore de LIVE de câte ori mai apărea ceva nou pe speţele respective. La noi aceste subiecte sunt tocate zi şi noapte, ani la rând, de zici că lumea a început cu inculpaţii respectivi şi se va sfârşi odată cu ei.
Ani la rând am pierdut serile vizionând talk show-uri şi transmsiuni în direct de pe treptele DNA sau din faţa porţilor palatelor penalilor acestei ţări. Ne-a folosit la ceva? Viaţa noastră e mai bună acum? Ţara o duce mai bine? Copiii noştri o duc mai bine? Eu mi-am răspuns la aceste întrebări şi concluzia e că fiecare om şi fiecare instituţie ar trebui să-şi vadă de treaba pe care o are de făcut, fără a ne pierde timpul stând cu ochii pe capra vecinului, că e neproductiv. Ceva de genul: „Nu vă pierdeţi în prostii, coaceţi pâine la copii!”.

Lasă un comentariu