Sâmbătă, 09 Mai 2020 00:00

Pentagonul estimează la 132 numărul civililor ucişi în războaiele sale în 2019 Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Armata americană a recunoscut că 132 de civili şi-au pierdut viaţa anul trecut în operaţiunile sale în întreaga lume, un bilanţ cu mult inferior evaluărilor unor organizaţii neguvernamentale, notează AFP, citat de Agerpres.
Departamentul Apărării a estimat că "132 de civili au fost ucişi şi 91 răniţi în 2019 în cursul unor operaţiuni militare americane în Irak, Siria, Afganistan şi Somalia", a indicat Pentagonul într-un raportul anual solicitat de Congresul SUA.
Raportul a precizat că departamentul nu a identificat "nicio victimă în operaţiunile militare americane din Yemen şi Libia".
În Afganistan, armata americană a recunoscut cele mai multe victime civile, cu 108 morţi 75 de răniţi.
În Irak şi în Siria, Pentagonul a recunoscut responsabilitatea sa în moartea a 22 de civili, în timp ce alţi 13 au fost răniţi.
În Somalia, a admis doar doi morţi şi trei răniţi.
Organizaţiile neguvernamentale publică constant bilanţuri net superioare ale loviturilor americane asupra teatrelor de război.
ONG-ul Airways, care înregistrează victimele civile ale bombardamentelor în lume, evaluează astfel între 465 şi 1.113 numărul civililor ucişi anul trecut în Siria numai de coaliţia condusă de Statele Unite.
"Raportul Departamentului Apărării reprezintă un anumit progres în termeni de transparenţă în privinţa operaţiunilor militare americane", a subliniat o purtătoare de cuvânt a filialei americane a organizaţiei Amnesty International, Daphne Eviatar.
"Conţinutul raportului sugerează, cu toate acestea, că Pentagonul continuă să subevalueze numărul victimelor civile", a adăugat ea.

Lasă un comentariu