Comisia Europeană a anunţat marţi că a informat Polonia că va reţine din fondurile europene care urmează a-i fi oferite o amendă pentru nerespectarea unei decizii a Curţii de Justiţie a UE, ceea ce reprezintă o premieră, relatează AFP.
Executivul european va începe în "zece zile lucrătoare" recuperarea acestor penalităţi de întârziere legate de neînchiderea unei mine de cărbune, a precizat un purtător de cuvânt, Balazs Ujvari.
Suma este datorată pentru perioada 20 septembrie - 19 octombrie 2021, a explicat el. Asta înseamnă aproape 15 milioane de euro.
Purtătorul de cuvânt al CE nu a dorit să indice din ce fonduri europene va fi dedusă suma.
Penalităţile sunt aplicate chiar dacă Varşovia şi Praga au semnat la 3 februarie un acord asupra acestei mine uriaşe de la Turow, situată în apropiere de frontierele cu Cehia şi Germania, care pune capăt diferendului.
"Prin această compensare, Comisia îşi respectă obligaţia legală de a recupera sancţiunile financiare impuse de Curtea de Justiţie" şi pe care Polonia a refuzat să le plătească, a adăugat purtătorul de cuvânt.
În mai 2021, Curtea de Justiţie a UE a dispus ca guvernul polonez, în cadrul unei decizii provizorii (de urgenţă), să închidă mina de la Turow, din cauza efectelor nocive pentru mediu, în aşteptarea unei decizii pe fond.
În septembrie, instanţa a ordonat ca Varşovia să plătească o penalitate de 500.000 de euro pe zi până la închiderea minei. (sursa Agerpres)
Marți, 08 Februarie 2022 14:39
PREMIERĂ: Comisia Europeană va reţine o amendă din fondurile europene pentru Polonia Recomandat
Scris de Cătălin Mihai MOGA
Publicat în
Mapamond
Etichetat cu
Articole recente - Cătălin Mihai MOGA
- Divorţ bombă în showbiz: Dinu şi Deea Maxer divorţează după 18 ani de căsnicie
- „Şotronul integrităţii” jucat de Ziua Poliţiei la Galaţi (FOTO)
- «O să fii pomenită până când o să murim!» Familia Ginei Basoc distrusă de durere
- Saltele pentru persoanele fără de adăpost din Pechea (FOTO)
- Fotbal, tinereţe şi credinţă. Campionat şcolar de fotbal la Ghidigeni (FOTO)
- Galaţi: Blocul pentru medici din curtea Spitalului Judeţean, aproape gata. Urmează alte două? + FOTO
- GALAŢI GREEN VALLEY: Amplă conferinţă la Galaţi organizată de Ziarul Financiar şi LIBERTY Galaţi
- Bebeluş găsit spânzurat alături de tată într-un apartament
- Prins cu medicamente de aproape 40.000 lei ascunse în maşină
- Toate locomotivele de tipul celei implicate în accidentul din Galaţi vor fi verificate