Miercuri, 28 Octombrie 2020 14:05

Preşedintele Consiliului European: Europa trebuie să fie mai eficientă în politicile sale anti-COVID-19 Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Situaţia din Europa, unde numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus înregistrează o creştere accentuată, ''este gravă şi alarmantă'', iar blocul comunitar trebuie să fie mai eficient în ceea ce priveşte politicile de testare, de monitorizare a contacţilor, de vaccinare şi de plasare în carantină, a declarat preşedintele Consiliului UE, Charles Michel, informează Reuters.
"Avem nevoie de mai multă eficienţă în interceptarea (virusului), înainte ca cetăţenii să se contamineze unii pe alţii. Avem nevoie de o planificare fermă, pentru că în caz contrar vom avea lockdown-uri sistematice în următoarele luni", a subliniat Charles Michel într-un interviu pentru cotidianul italian La Stampa, publicat miercuri.
Atunci când a fost întrebat dacă Europa se teme de un val de revoltă socială, Michel a răspuns că este nevoie de coordonare şi pentru a limita "efectele economice şi sociale negative" ale pandemiei.
El a adăugat că trebuie pregătit terenul pentru perioada în care vor fi valabile vaccinuri anti-COVID-19. "Nu va fi uşor de gestionat această fază", a spus el. (Sursa Agerpres)

Lasă un comentariu