Marți, 25 Octombrie 2016 00:00

Primarul care nu stă în genunchi, dar stă în răcoarea biroului, şi habarniştii

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Derapajele declarative ale primarului continuă şi nu dau semne să se oprească. De-ar fi simple scăpări... dar, după părerea mea de habarnistă, ele nu fac decât să scoată la iveală caracterul edilului şef. Spun ”habarnistă” pentru că aşa m-a calificat primarul ca urmare a două articole pe care le-am scris în ultima perioadă. Este vorba despre ”Pucheanu despre căldura în şcoli: «Şi mie mi-a fost răcoare astăzi la birou»” şi ”Primăria va cheltui 100.000 lei pe un studiu de fezabilitate privind o sursă de producere a căldurii în Micro 19”. După publicarea primului articol, edilul s-a făcut foc şi pară, afirmând pe facebook că declaraţia a fost scoasă din context, iar despre al doilea material a făcut vorbire în ultima şedinţă de consiliu, contestând cele scrise de ”unii habarnişti”. Dar nu sunt numai eu habarnista de serviciu, căci o altă replică interesantă a fost dată unei colege din presă care l-a întrebat când se va da căldură în sistem centralizat în condiţiile în care au fost trei nopţi consecutive cu temperaturi sub 10 grade Celsius, aşa cum prevede legea. Primarul i-a replicat jurnalistei: ”Conform legii spune că sunt trei zile cu media sub zece grade curpinsă între ora 18.00 şi ora 8.00 dimineaţa. Nu cred că aţi stat să măsuraţi şi să faceţi media în momentul de faţă” (declaraţia este redată ad litteram). Habarniştii aştia de jurnalişti... de unde oare să ştie ei câte grade au fost în fiecare noapte, că doar încă nu s-au inventat staţiile meteorologice şi nici Administraţia Naţională de Meterorologie.  Şi dacă jurnaliştii din Galaţi sunt nişte neştiutori care nu fac decât să răstălmăcească vorbele edilului şi nici nu au obiceiul să stea să măsoare temperaturile, iată că a venit rândul celor de la Ziarul Financiar să consemneze declaraţiile primarului de Galaţi. Aşa se face că la conferinţa organizată în oraşul nostru de Ziarul Financiar împreună cu Banca Transilvania, având ca temă „Capitalul privat românesc – o şansă pentru dezvoltarea economică a Românie”, Ionuţ Pucheanu a uimit ”habarniştii” de la ZF cu următoarele spuse: „Eu nu voi sta în genunchi în faţa niciunui investitor. Nu e treaba mea, ca primar, cât sunt salariile din companii”, afirmând că în următorii patru ani oraşul va fi mai colorat. Ca urmare, Cristian Hostiuc, director editorial al ZF, a scris un material de opinie, cu cifre şi argumente care arată în ce dezastru economic se află Galaţiul şi demontează literă cu literă declaraţiile primarului. Vă recomand să citiţi articolul din ZF, care nu numai că vine cu cifre îngrijorătoare, dar face comparaţie şi cu oraşe din România în care situaţia este exact la polul opus. Uite aşa a ajuns Galaţiul să fie remarcat la nivel naţional datorită declaraţiilor primarului proaspăt ales. Cum va arăta cu adevărat viitorul oraşului nostru cu un primar demn, care nu stă în genunchi în faţa investitorilor, chiar dacă îi este răcoare în birou şi chiar dacă principalele puteri economice ale oraşului - ArcelorMittal şi Damen - dau semne de slăbiciune? Arcelor se remarcă prin demolări dese, iar Damen nu mai are contractele de pe vremuri. Societăţile subcontractoare din şantier (şi nu sunt puţine) ba dau oamenii în şomaj, ba închiriază forţa de muncă în străinătate. Dar primarul nostru cu siguranţă ştie toate astea, tocmai de aceea nu e cazul să stea în genunchi, ci să rămână ţanţoş în faţa unui oraş sărac, îngheţat şi pustiu, dar atât de frumos colorat! 

Lasă un comentariu