Marți, 29 Decembrie 2015 00:00

Punct şi de la capăt

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Dacă anul trecut pe vremea asta ne bucuram că am scăpat de Băsescu şi ne uitam spre anul 2015 plini de speranţe, chiar ne bucuram că Victor Ponta părea să se înţeleagă cu noul preşedinte foarte bine sau măcar mai bine decât cu fostul preşedinte, anul acesta, după ce am pus punct şi după ce am tras linie, concluziile nu ne arată decât că speranţele noastre au fost în zadar. Victor Ponta nu numai că nu s-a înţeles cu Klaus Iohannis, nu numai că nu au colaborat în nici un fel, a mai fost şi acuzat de corupţie, de spălare de bani, aducându-ne din nou în vizorul celorlalţi europeni ca un popor care nu ştie să-şi aleagă conducătorii. Până la urmă, a fost nevoie de o tragedie, cea de la clubul Colectiv, pentru a face românii să iasă în stradă pentru a scăpa măcar de o parte din corupţii care ne conduceau destinele. Numai că noul guvern, cel format numai din tehnocraţi, nu pare să ne aducă nimic bun în anul care vine, lăsându-ne din nou să ne facem iluzii, sperând să nu ne înşele şi ăştia la fel ca predecesorii lor. Chiar ieri auzeam pe cineva spunând că se cunoaşte deja ceva bun, chestia că a scăzut preţul la motorină la 4,5 lei litrul şi la benzină sub 5 lei litrul. Omul era total neinformat, nu guvernul României se face „vinovat” de scăderea preţului la carburanţi ci faptul că s-a prăbuşit preţul la barilul de petrol, ajungând la cel mai scăzut nivel din 2004 încoace. Aşa că... nimic nou sub soare, chiar dacă preţurile la carburanţi au scăzut, preţurile la utilităţi şi la toate celelalte dări cu care ne-au împovărat iubiţii noştri conducători au rămas la fel, dacă nu chiar au mai crescut un strop, ca să nu mai vorbim că preţul la alimente au rămas cam aceleaşi, deşi atunci când preţul la benzină şi motorină creştea, preţul la alimente creştea şi el, invocându-se scumpirea. Acum, dacă a scăzut preţul la benzină, de ce guvernanţii noştri nu îi obligă pe producători sau pe angrosişti sau pe samsari să scadă şi ei preţul la alimente, poate aşa am fi simţit şi noi, cei care nu avem neapărat un autoturism, ceva economii la punga personală. Dar ăsta e un aspect care se pare că nu prea interesează pe oricine ar veni în fruntea ţării, punga românului de rând poate fi cât de goală ar fi ea, nu trebuie să se compare cu punga unui guvernant. Chestia e că cei mai mulţi dintre conducătorii noştri uită de unde au plecat şi cum era când erau şi ei în rând cu lumea, adică atunci când erau şi ei săraci şi fără moşteniri apărute peste noapte, odată cu cocoţarea pe vreun fotoliu de guvernant. Mulţi dintre ei au avut meserii despre care numai că erau bănoase nu se poate spune, actori, profesori sau mai ştiu eu ce foste meserii au mai avut. Cert este că azi sunt plini de bani. Aşa că până una-alta, punem un punct mare pe anul ăsta şi o vom lua de la capăt la anul. La Mulţi Ani!

Lasă un comentariu