Veronica AFTENE

Veronica AFTENE

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi au efectuat, astăzi, 11 noiembrie 2020, un număr de 10 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Galaţi, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de camătă, şantaj şi spălare de bani.

În cauză s-a reţinut faptul că, pe raza municipiului Galaţi, a acţionat o grupare infracţională specializată în acordarea de sume de bani, cu titlu de împrumut, pentru care percepea dobânzi lunare, operaţiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condiţiile în care îşi pot desfăşura activitatea entităţile financiare nebancare şi fiind mascate sub forma unor contracte de amanet şi contracte notariale.

Liderul grupului infracţional organizat era cel care lua toate deciziile legate de operaţiunile de cămătărie, respectiv selectarea persoanelor cărora li se acordau împrumuturi, condiţiile de acordare a sumelor de bani (termene, dobânzi, garanţii, etc), precum şi modalităţile concrete în care se exercitau presiuni asupra fiecărei victime în parte, cu scopul de a se ajunge la executarea silită a acestora şi însuşirea bunurile mobile şi imobile deţinute de către debitori.

Astfel, prima fază a mecanismului infracţional gândit de către lider consta în studierea situaţiei financiare a persoanelor cărora li se acordau împrumuturi, pentru a se asigura că acestea dispun de bunuri imobile şi mobile având o valoare însemnată, scopul final al operaţiunilor de cămătărie fiind tocmai acela de a intra în posesia bunurilor persoanelor vătămate, prin executarea silită a acestora şi a obţine astfel beneficii materiale cu mult mai mari decât valoarea creditelor acordate.

Liderul grupării obişnuia să folosească, pentru încheierea propriu – zisă a contractelor de împrumut, alţi membri ai grupării infracţionale, respectiv angajaţi ai unor case de amanet pe care acesta le deţinea, care erau la curent cu întreaga activitate infracţională şi care, din dispoziţiile liderului, mergeau la notariat şi semnau contractele în calitate de creditori, ocazie cu care în conţinutul acestor contrate erau trecute la rubrica „obiectul contractului” sume ce reprezentau valoarea împrumutului propriu – zis la care se adăuga valoarea dobânzii pretinse de către lider, deşi efectiv victimele nu primeau decât suma împrumutată, aceştia fiind astfel obligaţi din start la plata unor sume de bani mai mari şi ce nu erau trecute cu titlu de dobândă în contract, ci ca parte intergantă a sumei împrumutate.

După semnarea contractelor de împrumut de către victime, liderul grupării infracţionale trecea la următoarea etapă a planului infracţional, cu concursul şi în acest caz al celorlalţi membri ai grupării, precum şi al unor notari şi executori judecătoreşti, ce consta în exercitarea unei presiuni psihice permanente asupra victimelor, care ajungeau astfel să fie aduse în situaţia de a fi subjugate psihologic, starea de teamă ce le era indusă dominându-le toate acţiunile şi ajungând astfel să semneze orice tip de documente le erau solicitate de către membrii grupării, de teamă să nu fie executate silit.

În urma percheziţiilor au fost ridicate până în prezent sumele de 62.000 euro, 143.100 lei, cantitatea de 1,5 kg aur şi 3 autoturisme de lux. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 12 persoane. Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Galaţi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

VEZI FOTO/VIDEO mai jos! ↓↓↓

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a raportat incidenţa COVID-19 în judeţul Galaţi, vineri, 06 noiembrie 2020, pentru ultimele 14 zile, raport care evidenţiază faptul că, în municipiul Galaţi, cazurile confirmate de tineri sub 19 ani care au coronavirus se înmulţesc - VEZI TABEL în Galeria de imagini de mai jos! ↓↓↓

Potrivit datelor centralizate de DSP Galaţi, în ultimele 14 zile, în municipiul Galaţi au fost confirmate 707 cazuri, incidenţa fiind de 2,31 la mia de locuitori, din care 39 de cazuri sunt de copii sub 19 ani. Incidenţă mai mare decât cea a municipiului Galaţi se mai înregistrează la Iveşti, unde s-au înregistat 35 de cazuri şi s-a ajuns la o incidenţă de 3,46 la mia de locuitori, municipiul Tecuci, cu 132 de cazuri şi o incidenţă de 2,93 la mia de locuitori şi Schela cu 10 cazuri confirmate în ultimele 14 zile şi o incidenţă de 2,60 la mia de locuitori.

O incidenţă de peste 1,50 la mia de locuitori se mai înregistrează în următoarele localităţi din judeţul Galaţi: Nicoreşti (2,23), Buciumeni (2,06), Şendreni (1,94), Cuca (1,90), Poiana (1,75) şi Smârdan (1,54).

Cătălin Cristache (PMP) a întrebat Guvernul de ce nu sunt maimuţe la Grădina Zoologică Galaţi, George Stângă (PNL) a anunţat Guvernul că producţia combinatului siderurgic a ajuns la 2 tone/an, Lucreţia Roşca (PSD) este îngrijorată că "Aurul negru" din lacul Techirghiol este în pericol, iar Bogdan Rodeanu (USR) a cerut statistici peste statistici.

În legislatura 2016 - 2020, Galaţiul a fost reprezentat de 12 parlamentari, adică 3 senatori şi 9 deputaţi. În perioada asta, cei doisprezece parlamentari au încasat lunar salarii de peste 10.000 de lei/lună, la care se adaugă încă o sumă forfetară de peste 10.000 lei pentru fiecare parlamentar destinată acoperirii cheltuielilor (benzină, telefon, întreţinere pagină de internet, cheltuieli protocol etc.). Bani mulţi, la care zecile de mii de români aflaţi la limita sărăciei, nici nu-şi permit să viseze şi poate că reuşesc o întreagă viaţă să economisească o sumă pe care un parlamentar o câştigă într-o lună.

Dincolo de declaraţii politice în care fiecare n-ar face decât să se laude dacă ar fi întrebaţi ce au făcut în cei 4 ani de mandat, există statistici care ne arată cât de activi au fost parlamentarii şi cum au găsit de cuviinţă să folosească instrumentele de control parlamentar pe care le au la îndemână. Unul dintre aceste instrumente este controlul exercitat prin întrebări şi interpelări. Întrebările sunt cereri adresate de către deputaţi sau senatori organelor de stat (îndeosebi guvernului sau miniştrilor) în legătură cu activitatea analizată în parlament sau cu orice alte probleme sociale, economice, culturale, juridice. Interpelările se deosebesc de întrebări atât prin importanţa lor sporită, cât şi prin regimul lor juridic deosebit. Deşi au această posibilitate, unii parlamentari nu folosesc deloc acest instrument de control, alţii pun întrebări banal sau chiar stupide, iar alţii doresc să afle informaţii care nu le folosesc aparent la nimic, dar probabil se ascund în spatele lor alte interese decât interesul gălăţenilor. Cert este că unele sunt de-a dreptul hilare (vezi exemplele date în cazul unor parlamentari prezentaţi mai jos ↓).

Alt element ce ar putea scoate în evidenţă activitatea parlamentarilor este şi numărul de iniţiative legislative, însă acest indicator nu poate fi edificator pentru că legea permite ca la o iniţiativă legislativă să poată semna în calitate de co-iniţiatori, oricâţi parlamentari, în special din acelaşi grup politic, dar nu numai.

Monitorul de Galaţi vă prezintă cât de activi au fost parlamentarii gălăţeni:

SENATORI

1. Ionel-Daniel Butunoi - PSD
Iniţiative legislative - 80
Declaraţii politice - 2
Întrebări - 0
Interpelări - 0
Interpelări adresate Primului Ministru - 0
Luări de cuvânt în plen - 91
Moţiuni - 6

2. George-Edward Dircă - USR
Iniţiative legislative - 122
Declaraţii politice - 24
Întrebări - 34 (Exemplu - Înfiinţarea Fondului de Investiţii kazah-român conform Memorandumului de înţelegere potrivit Hotărârii de Guvern)
Interpelări - 44
Interpelări adresate Primului Ministru - 4
Luări de cuvânt în plen - 424
Moţiuni - 13

3. Nicolae Marin - Senatori neafiliaţi (ieşit senator pe listale PSD, actualmente PRO România)
Iniţiative legislative - 82
Declaraţii politice - 1
Întrebări - 2 (Exemplu - Existenţa Registrului Operatorilor Intracomunitari la care ministrul Florin Câţu nici măcar nu a răspuns)
Interpelări - 3
Interpelări adresate Primului Ministru - 0
Luări de cuvânt în plen - 62
Moţiuni - 3

4. George-Cătălin Stângă - PNL
Iniţiative legislative - 41
Declaraţii politice - 58
Întrebări - 145
Interpelări - 55 (Exemple - Inechităţile salariale de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi)
Interpelări adresate Primului Ministru - 22 (Una dintre interpelări a avut ca subiect Combinatul Siderurgic din Galaţi în care senatorul a menţionat o producţie de oţel de 8 tone/an înainte de Revoluţie şi 2 tone pe an în prezent. Citeşte despre acest subiect pe larg aici: https://www.monitoruldegalati.ro/politica/senatorul-stanga-nu-pare-sa-stie-cate-kilograme-are-o-tona-de-otel-produsa-de-arcelormittal-galati.html)
Luări de cuvânt în plen - 123
Moţiuni - 16

DEPUTAŢI

1. Cristache Cătălin - PMP
Luări de cuvânt: 10 (în 10 ședințe), din care declarații politice: 6
Declarații politice depuse în scris: 17
Propuneri legislative inițiate: 91, din care 5 promulgate legi
Proiecte de hotarâre inițiate: 1
Întrebări și interpelări: 35 (toate în 2017 şi 2018) (Exemplu - Finanţarea adăpostului pentru maimuţe de la Grădina Zoologică din Galaţi)
Moțiuni: 10

2. Victor Paul Dobre - PNL
Luări de cuvânt: 165 (în 106 ședinte) - din care declaraţii politice: 16
Declarații politice depuse în scris: 3
Luări de cuvânt în BP: 47 (în 29 ședinte)
Propuneri legislative inițiate: 56, din care 15 promulgate legi
Întrebări și interpelări: 15  (întrebări despre spitalul regional, podul peste Dunăre etc.)
Moțiuni: 25

3. Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa - PSD
Luări de cuvânt: 99 (în 79 ședințe)
Propuneri legislative inițiate: 50, din care 22 promulgate legi
Moțiuni: 3

4. Eugen Durbacă - fost ALDE, actual PPU SL
Luări de cuvânt: 7 (în 7 ședinte)
Declarații politice depuse în scris: 3
Propuneri legislative inițiate: 21, din care 4 promulgate legi
Întrebări și interpelări: 13 (toate întrebările au fost adresate în perioada februarie - iunie 2020, două fiind despre canalul Siret-Bărăgan care nu va trece şi prin judeţul Galaţi)
Moțiuni: 3

5. Mitică-Marius Mărgărit - PSD
Luări de cuvânt: 24 (în 21 ședinte)
Propuneri legislative inițiate: 49, din care 17 promulgate legi
Moțiuni: 7

6. Florin Popa - PSD
Luări de cuvânt: 12 (în 12 ședințe)
Declarații politice depuse în scris: 5
Propuneri legislative inițiate: 58, din care 26 promulgate legi
Întrebări și interpelări: 1 (adresată în anul 2018 cu titlul ”Galaţi - Centru important pe harta militară!” şi întreabă de ce nu se deschide la Galaţi un centru de recuperare psihilogică şi de ce nu se încadrează un psiholog la fiecare unitate militară).
Moțiuni: 3

7. Bogdan-Ionel Rodeanu - USR
Luări de cuvânt: 79 (în 53 ședințe)
Luări de cuvânt în BP: 2 (în 2 ședințe)
Propuneri legislative inițiate: 119, din care 13 promulgate legi
Proiecte de hotarâre inițiate: 1
Întrebări și interpelări: 32 din care 9 solicitări se referă la date statistice (despre şomaj, despre tranzitul frontierei de stat, despre certificatele de naştere emise (numărul persoanelor născute pe 2017 defalcate pe judeţe, numărul cetățenilor români născuți în străinătate, situația copiilor la care numele tatălui este ”natural” sau e trecut o liniuță ”-”)
Moțiuni: 14

8. Lucreţia Roșca - PSD
Luări de cuvânt: 12 (în 11 ședințe)
Propuneri legislative inițiate: 70, din care 33 promulgate legi
Întrebări și interpelări: 4 (Exemplu - "Aurul negru" din lacul Techirghiol în pericol?)
Moțiuni: 3

9. Ştefan Viorel - PSD până la data de 24.06.2019
Luări de cuvânt: 13 (în 11 ședințe)
Propuneri legislative inițiate: 12, din care 1 promulgată lege
Moțiuni: 1
şi
Laura Georgescu - PSD începând din iunie 2019 (în locul lui Ştefan Viorel)
Luări de cuvânt: 6 (în 6 ședințe) - din care declarații politice: 1
Propuneri legislative inițiate: 7, din care 2 promulgate legi
Întrebări și interpelări: 3 (toate legate de învăţământ)
Moțiuni: 2

Biroul Electoral al Circumscripţiei nr. 18 Judeţul Galaţi a admis candidaturile gălăţenilor care aspiră să ajungă parlamentari şi care s-au înscris până joi, 22 octombrie 2020, acesta fiind termenul limită până la care partidele şi independenţii puteau depune dosarele de candidatură.

Numărul total al parlamentarilor este 464, din care 328 deputaţi şi 136 senatori. Potrivit normei de reprezentare care este proporţională cu numărul locuitorilor judeţului, Galaţiul va fi reprezentat de 13 parlamentari: 9 deputaţi şi 4 senatori.

Pentru fotoliile de parlamentari, au depus liste de candidaturi 12 partide şi 2 independenţi.

Cotidianul Monitorul de Galaţi vă prezintă listele partidelor, până la locul 6 la deputaţi şi până la locul 3 la senatori, precum şi cei doi independenţi: Ionel Petrea şi Tiberiu-Mihai-Antoniu Jalbă.

Partidul Social Democrat
Camera Deputaţilor: Aurel Nechita, Viorica Sandu, Mitică-Marius Mărgărit, Laurenţiu-Viorel Gîdei şi Andreea-Anamaria Naggar şi Marcela Daniela Costea.
Senat: Marius Humelnicu, Laura Georgescu şi Oliwer Claudiu Drăgan.

Partidul Naţional Liberal
Camera Deputaţilor: George-Cătălin Stângă, Onuţ Valeriu Atanasiu, Alexandru-Gabriel Şerban, Andra-Mihaela Costache, Tiberiu-Codruţ Manoliu şi Daniela-Simona Vreme.
Senat: George Scarlat. Constantin Zamfir şi Lenuţa Lepădatu.

Alianţa USRPLUS
Camera Deputaţilor: Bogdan-Ionel Rodeanu, Bogdan-Ionuţ Dumitrescu, Daniel Zinica, Daniela-Ancuţa Şarpe, Lăcămioara Rodica Matei şi Camelia Zăinescu.
Senat: Andrei Postică, George-Edward Dircă şi Liviu Grigoraş.

Pro România
Camera Deputaţilor: Cristian Dima, Vasile Ştefan, Gigel Caliga, Sorin Lăcătuşu. Eugen Gheorghe Stamate şi Mihai Marin.
Senat: Nicolae Marin, Silviu Paladi şi Butunoiu Dorin.

Partidul Mişcarea Populară
Camera Deputaţilor: Cătălin Cristache, Cătălin-Constantin Hurdubae, Dumitru Işfan, Marian-Anton Petcu. Adelina-Mariana Drugan şi Gabriela Lenghel.
Senat: Iulian-Gabriel Bîrsan şi Laurenţiu-Nicolae Pricope şi Mihaela Masgras.

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal)
Camera Deputaţilor: Adrian Pîslaru, Cătălin-Daniel Lupuşoru, Titi Ferţu, Gheorghe Căpătan, Iulian Ariton şi Dumitru Popa.
Senat: Silviu-Manolache Mîrzac, Florin Buşilă şi Relu Virgiliu Talabă.

UDMR
Camera Deputaţilor: Szekely Levente-Csaba, Hatvani Atila, Maria-Magdalena Grigoraş, Laszlo-Iulian Ando şi Vicenţiu-Pavel Almasi.
Senat: Bako Adolf-Coloman şi Beatrice Adela Cristian.

Partidul Socialist Român (PSR)
Camera Deputaţilor: Liviu Mitrofan, Dumitru Giurgea, Cornelia-Maria Oprea, Răzvan-Alexandru Nedelcu şi Nicoleta Tăbăcaru.
Senat: Laurenţiu Harbuz, Dumitru Filote şi Carmen Oancă.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR)
Camera Deputaţilor: Sorin-Titus Muncaciu, Lilian Scripnic, Cosmin-Ionuţ Chiriac, Dorina-Maura Tomşa, Marius-Octavian Tudorache. şi Barbu Vasile.
Senat: Adriana-Elena Tudor, Dan-Alexandru Miron şi Vlad Vivian Iuteş.

Alianţa Renaşterea Naţională
Camera Deputaţilor: Beniamin Lup, Mitică Olaru, Ionela-Tania Băltoiu, Antoneta Crudu, Oana-Cristiana Ghiţescu şi Cristian Beniamin Popa.
Senat: Vasile Tofan, Olimpia Biatrice Martiş şi Claudiu Traian Covaciu.

Partidul România Mare
Camera Deputaţilor: Ion-Mihail Sava, Alexandru Moise, Ştefania Ilinca Ciobotaru, Mariana Moise, Dumitru Păscuţ şi Dogaru Daniel.
Senat: Viorel Moise.

Partidul Ecologist Român
Camera Deputaţilor: Ana-Maria-Loredana Ciobotaru, Crina Prună, Adriana Verche-Donciu, Sorin-Nicolaş Prună, Doiniţa Frunză şi Anca Elena Muntean.
Senat: Răzvan-Ionuţ Ciobotaru, Rodica Mucterem şi Savin Cornel Ciurea.

Componenţa Biroului Electoral al Circumscripţiei nr. 18 Judeţul Galaţi este următoarea: Preşedinte – judecător Dicu Răzvan, locţiitor – judecător Nedelcu Giulio Costel. Membrii: judecător Alexa Mihaela, Dumitru Petcu  – reprezentant A.E.P., Mironov Carmen-Mihaela – reprezentant PSD, Necula Cristina Ruxanda – reprezentant PNL, Spiridon Cristina – reprezentant Grup parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Rusu Robert Mihai – reprezentant UDMR, Vicleanu Marian – reprezentant Pro Romania, Badiu Nicoleta – reprezentant PMP, Nedelcu Mihail – reprezentant ALDE şi Chirilă Georgian Mihai – reprezentant Alianţa USRPLUS.

Incidenţa îmbolnăvirilor cu COVID-19, calculată pe fiecare localitate în parte din judeţul Galaţi, arată în ce măsură comunele gălăţene riscă să intre, în viitorul apropiat, în carantină. Astăzi, miercuri, 21 octombrie 2020, în judeţul Galaţi, localităţile cu cele mai multe cazuri pe mia de locuitori sunt Iveşti (10,67 cazuri/mia de locuitori), Şendreni (2,52), municipiul Galaţi (1,94), Braniştea (1,83), Vânători (1,56) şi Vârlezi (1,51).

În acest context, deocamdată doar la Iveşti este depăşită rata de infectare de 3 la mie, însă se aşteaptă ca şi Şendreni să intre în scenariul ”roşu”.

Reamintim că în cazul în care într-o localitate rata de infectare depăşeşte pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, restricţiile impuse sunt: masca devine obligatoriile şi în toate spaţiile deschise, şcolile intră în scenariul roşu (cursuri exclusiv online), se închid restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele şi sălile de jocuri de noroc, etc.

Cotidianul Monitorul de Galaţi vă prezintă ÎN GALERIA DE IMAGINI DE MAI JOS! ↓↓↓ incidenţa cazurile de îmbolnăvire cu noul coronavirus pe fiecare localitate în parte din judeţul Galaţi.

Şedinţa de constituire a Consiliului Local al municipiului Galaţi s-a desfăşurat astăzi, miercuri, 21 octombrie 2020, la convocarea prefectului judeţului Galaţi, Eugen Hristache. În cadrul şedinţei prezidată de decanul de vârstă, Gheorghe Potîrniche şi de doi dintre cei mai tineri consilieri locali, Dumitru Poalelungi şi Daniel Zinica, 23 dintr-un total de 27 de aleşi locali au depus jurământul.

Astfel, miercuri au depus jurământul următorii:
PSD - Andrei Lucian - Valeriu, Bezman Gheorghe, Bogatu Hristache, Bogatu Iorgu Viorel, Ciucă Rodica, Ciupercă Silviana, Enache Cristian - Sorin, Gafton Costel, Humelnicu Marius, Poalelungi Dumitru, Potîrniche Gheorghe, Tuluş Arthur - Viorel şi Vasile Claudiu Ionuţ;
PNL - Bencze Marta Iozefina, Hărăbor Anamaria, Lupu Vasile şi Onose Valeriu - Laurenţiu;
Alianţa USR PLUS - Chitaru Cristian, Postică Andrei, Zinica Daniel şi Susnoschi Luca Flavia;
PACT - Căstăian Doru Valentin şi Mihai Anamaria Daniela.

Din cei 27 de aleşi locali, 3 au fost invalidaţi pentru că au renunţat la funcţia de consilier local şi este vorba despre Ionuţ Florin Pucheanu (PSD) care a câştigat mandatul de primar al municipiului Galaţi, iar de la PNL: Alexandru Şerban şi Ileana Sorocoleţ (PNL). Al patrulea consilier care nu a depus jurământul este Costea Marcela-Daniela (PSD) care a fost validată în funcţia de consilier local, dar nu a fost prezentă la şedinţa de constituire din motive medicale.

„Este un moment important pentru viitorul gălăţenilor care ne-au acordat încrederea lor. Pentru acest lucru le mulţumesc şi mă angajez să continuăm împreună dezvoltarea oraşului. Voi fi la fel de ferm în deciziile pe care le voi lua pentru binele gălăţenilor fiindcă trebuie să continuăm parcursul bun început acum patru ani şi să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor oamenilor. Am încredere că proiectele pe care le-am propus vor deveni realitate şi împreună cu noua echipa de consilieri vom lua cele mai bune hotărâri pentru comunitate”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Săptămâna viitoare va fi convocată şedinţa de Consiliu Local în care vor fi votaţi viceprimarii municipiului Galaţi, ambii de la PSD, cel mai probabil fiind vorba despre Cristian-Sorin Enache (viceprimar şi în mandatul trecut) şi Marius Humelnicu (citymanager).

Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal a decis, duminică, 18 octombrie 2020, validarea listei de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat a PNL Galaţi. În perioada 2016-2020, PNL Galaţi a deţinut 1 mandat de senator (George Cătălin Stângă) şi 1 mandat de deputat (Victor Paul Dobre).

Lista completă a PNL Galaţi pentru alegerile parlamentare:

Camera Deputaţilor
1. Stângă George Cătălin
2. Atanasiu Onuţ Valeriu
3. Şerban Alexandru Gabriel
4. Costache Andra Mihaela
5. Manoliu Codruţ - Tiberiu
6. Vreme Daniela Simona
7. Dănăilă Sorin
8. Mocanu Georgia Cornelia
9. Gătej Mărioara Artemis
10. Iosif Iulian
11. Brînzan Gina
12. Culeaşcă Mihaela
13. Chiriac Maria Alis

Senat
1. Scarlat George
2. Zamfir Constantin
3. Lepădatu Lenuţa
4. Costea Tudorel
5. Niculescu Emilia
6. Lupu Luciana

„Pentru a acoperi cât mai eficient nevoile gălăţenilor, viitorii parlamentari ai PNL Galaţi, în calitate de reprezentanţi ai judeţului Galaţi în Parlamentul României, au un sistem de petiţionare bine pus la punct, un canal de comunicare cu cetăţenii eficient, astfel încât problemele acestora să ajungă pe masa decidenţilor abilitaţi să le soluţioneze. Dar, în primul rând, pentru a identifica probleme, parlamentarul trebuie să fie pe teren, alături de oameni. Asta vor face viitorii parlamentari ai PNL Galaţi! Suntem o echipă de oameni profesionişti, tineri, pregătiţi, cu experienţă în administraţia publică, dar şi în mediul privat şi ne dorim să folosim expertiza profesională exclusiv pentru bunăstarea gălăţenilor. Funcţia implică responsabilitate şi vom da tot ce e mai bun pentru Galaţi şi gălăţeni!”, a declarat George Stângă, preşedintele PNL Galaţi.

Supriza din listele de candidaţi este Daniela Simona Vreme, aflată pe un loc neeligibil. Daniela Simona Vreme, fostă membră a partidului lui Dan Diaconescu - PP DD şi apoi consilier local independent, a intrat pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare imediat după ce s-a înscris în PNL, nemulţumind astfel mulţi liberali care sunt de ani de zile în partid. Aceasta vine cu un ”palmares” de 1.191 de voturi obţinute la alegerile locale din 27 septembrie 2020, la care a candidat pentru funcţia de consilier local.

Preşedintele ales al Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, şi 31 din cei 34 de consilieri judeţeni au participat, vineri, 16 octombrie 2020, la ceremonia de depunere a jurământului şi de constituire a Consiliului Judeţean Galaţi.

Şedinţa de constituire a fost convocată de Prefectul judeţului Galaţi, Eugen Hristache, şi s-a desfăşurat în aer liber, pe esplanada sediului Consiliului Judeţean, fiind condusă de cel mai în vârstă consilier judeţean al cărui mandat a fost validat, Constantin Grosu (PSD), ajutat de doi dintre cei mai tineri consilieri judeţeni ale căror mandate au fost validate, Alexandru Nechifor (PSD) şi Iulian Iosif (PNL).

Potrivit celor mai noi prevederi legislative, madatele aleşilor au fost validate de instanţa judecătorească, iar în şedinţa de constituire, consilierii au depus doar jurământul: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor Judeţului Galaţi. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!“.

Trei dintre cei 34 de consilieri locali nu au fost validaţi de instanţă pentru că au renunţat la mandat. Primul dintre cei trei este preşedintele CJ Galaţi, care a renunţat, firesc, la mandatul de consilier judeţean. Al doilea consilier care a renunţat la mandat este, ca şi preşedintele CJ, tot de la PSD şi este vorba despre Viorica Sandu. Potrivit surselor politice, aceasta va candida pe un loc eligibil la Parlament. Al treilea consilier care a renunţat la mandat este de la PNL. Viorel Cristovici a avut de ales între funcţia de consilier judeţean şi calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al CN APDM SA.

În acest context, consilierii judeţeni care au depus jurământul sunt: de la PSD - Polinschi Mihai, Cucu Doina, Stanciu Silviu, Enache Mioara, Şapira Violeta, Naggar Andreea-Anamaria, Nechifor Alexandru, Cambanache Liliana, Sandu Mitică, Porumb Cătălin-Nicolae, Grosu Elena, Stoian Claudiu-Codrin, Mănăilă Valeriu, Adumitroaie Răzvan-Ionuţ şi Grosu Constantin; de la PNL - Moroşan Cătălin, Atanasiu Onuţ Valeriu, Oprea Radu Adrian, Antofi Eugenia Simona, Iosif Iulian, Manoliu Tiberiu Codruţ, Costea Tudorel, Radu Valentin, Mocanu Georgia Cornelia, Diaconu Vasile și Popa Octavian; de la PMP - Işfan Dumitru, Stan Ionel şi Constandachi Constantina şi de la ALDE - Dima Cristian şi Cosca Radu.

Reamintim că CJ Galaţi va fi compus din 17 consilieri PSD, 12 consilieri PNL, 3 consilieri PMP şi 2 consilieri ALDE. Cei trei consilieri invalidaţi urmează să fie înlocuiţi de supleanţii de pe listele partidelor după ce vor fi validaţi şi aceştia de instanţă şi, probabil, în următoarea şedinţă de consiliu vor depune jurământul.

Potrivit declaraţiilor preşedintelui Costel Fotea, Consiliul Judeţean Galaţi este primul consiliu constituit din ţară, după alegerile din 27 septembrie 2020, iar graba cu care s-a constituit este dată de situaţia generată de pandemia de COVID-19, Costel Fotea afirmând că este necesar ca CJ Galaţi să înceapă lucrul în cel mai scurt timp posibil pentru a putea susţine activitatea spitalelor din subordine şi pentru a putea continua proiectele importante aflate în derulare.

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓↓↓

Societatea Apă Canal SA Galaţi, operator regional la nivelul judeţului Galaţi având ca principală activitate gospodărirea resurselor de apă, captarea, tratarea şi distribuţia apei, precum şi colectarea, transportul şi epurarea apelor uzate, a înregistrat, în 2019, un profit brut de aproape 2 milioane de euro, adică mai exact 8.475.402 lei. Potrivit raportului de activitate pe anul 2019, societatea a înregistrat venituri totale de 115.758.878 lei, cheltuieli totale (fără impozit pe profit) - 107.283.475 lei, profit brut - 8.475.403 lei, impozit pe profit - 1.328.610 lei şi profit net 7.146.792 lei.

Repartizarea profitului pentru anul 2019 s-a făcut astfel: din profitul brut de 8.475.402 lei, s-a plătit impozit pe profit de 1.328.610 lei, iar profitul net de 7.146.792 lei a fost repartizat astfel: rezervă legală - 423.770 lei, rezerva din profit reinvestit - 497.935 lei, acoperirea pierderii contabile - 0.00 lei, dividende - 0,0 lei, profit alocat pentru Fondul IID (Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare) - 2.979.716 lei, profit alocat pentru cota de dezvoltare - 2.455.223 lei şi profit reinvestit din surse proprii de finanţare - 790.148 lei.

Trebuie menţionat că după 10 ani de când societatea Apă Canal SA Galaţi a devenit operator regional, gestionează serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare în 34 de UAT-uri din judeţul Galaţi, respectiv: municipiul Galaţi, municipiul Tecuci, oraşele Târgu Bujor şi Bereşti, comunele: Lieşti, Iveşti, Umbrăreşti, Barcea, Pechea, Şendreni, Movileni, Cosmeşti, Slobozia Conachi, Bereşti Meria, Smârdan, Tudor Vladimirescu, Cavadineşti, Cuza Vodă, Drăgăneşti, Piscu, Braniştea, Fundeni, Independenţa, Gârboavele (UAT C.J. Galaţi), Rădeşti, Cudalbi, Valea Mărului, Cuca, Nicoreşti, Bălăbăneşti, Vârlezi, Griviţa, Vlădeşti și Băleni.

Populaţia din aria de operare este de circa 415.990 de locuitori, din care 92,93% beneficiază de servicii de alimentare cu apă în sistem centralizat, iar 71,55% de sistem centralizat de canalizare. La sfârşitul anului 2019, bilanţul societăţii indica un volum de apă facturat de 14.468.689 mc, din care 81% în municipiul Galaţi, însă volumul pompat se ridică la 25.329.220 mc, ceea ce indică pierderi în reţea de 42,88%. Demn de menţionat este şi faptul că, în 2019, Apă Canal SA Galaţi a majorat de două ori tarifele la apă potabilă şi canalizare şi că gălăţenii plătesc printre cele mai mari tarife din ţară, chiar dacă municipiul este înconjurat de ape.

Direcția de Asistență Socială a municipiului Galați anunță că, începand cu data de 12.10.2020, solicitanții ajutorului pentru încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece, pot obține formulare tipizate de cerere și declarație pe propriere răspundere, astfel:

- pentru energia termică - de la Asociațiile de proprietari;

- pentru gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi sau petrolieri de la Serviciul Ajutoare Încălzire din str. Fraternității nr. 1;

- de pe site-urile Primăriei Galați și cel al Direcției de Asistență Socială a municipiului Galați.

Cine poate beneficia de acest ajutor

De ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței pot beneficia gălăţenii care utilizează pentru încălzirea locuinței energie termică și care au un venit net lunar pe membrul de familie de până la 786 lei în cazul familiilor și de 1.082 lei în cazul persoanelor singure.

În cazul celor care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, ajutorul lunar pentru încălzirea se acordă familiilor și persoanelor singure a căror venit net lunar pe membru, respectiv al persoanei singure este de până la 750 lei.

În cazul solicitării ajutoarelor pentru energia electrică, ancheta socială se efectuează obligatoriu pentru toate situațiile, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii sau dacă au trecut mai mult de 3 luni de la ultima actualizare a informațiilor, în vederea verificării sistemului de încălzire utilizat.

La completarea cererii, titularul are obligația de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, numărul de camere, precum și bunurile mobile și imobile deținute.

În situația în care familiile și persoanele singure îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului de ajutor pentru încălzirea locuinței se face începând cu luna depunerii cererii, dacă aceasta este depusă pâna pe 20 ale lunii.

Pagina 10 din 86