Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Statinele nu ar fi eficiente pentru reducerea riscului de boli de inimă şi accident vascular cerebral la unele grupuri de vârstnici, sugerează un nou studiu, citat de Press Association, informează Agerpres.
Descoperirea ''nu susţine utilizarea pe scară largă a statinelor la populaţia cu vârstă avansată şi foarte avansată'', au notat autorii cercetării.
Aceste medicamente, prescrise la nivel mondial pentru scăderea nivelului colesterolui din organism, sunt eficiente numai în cazul unor grupuri de persoane, susţin oamenii de ştiinţă.
Însă, unii experţi pun la îndoială concluziile prezentate recent.
Prin noul studiu, publicat în jurnalul ştiinţific The British Medical Journal, cercetătorii au dorit să afle dacă tratamentul cu statine este asociat cu o reducere a riscului de afecţiuni cardiovasculare şi deces la persoanele în vârstă - 75-84 de ani - şi foarte în vârstă - 85 de ani şi peste - cu sau fără diabet.
O echipă de oameni de ştiinţă din Spania a analizat date prelevate de la aproape 47.000 de persoane cu vârsta medie de 77 de ani. Participanţii au fost monitorizaţi, în medie, 5,6 ani pentru a se afla dacă au dezvoltat boala cardiovasculară (BCV) - afecţiune coronariară, angină, infarct şi accident vascular cerebral - sau dacă au decedat.
Studiul a fost unul observaţional şi, prin urmare, nu se poate trage o concluzie fermă cu privire la cauză şi efect. Însă, autorii au concluzionat că în cazul participanţilor cu vârsta peste 74 de ani, care nu erau diagnosticaţi cu diabet de tip 2, tratamentul cu statine nu a fost asociat cu o reducere a riscului de BCV sau de deces.
Totuşi, în cazul subiecţilor diagnosticaţi cu diabet, a fost observată o asociere semnificativă între administrarea de statine şi reducerea incidenţei BCV şi a cazurilor de deces.
''Aceste rezultate nu recomandă utilizarea pe scară largă a statinelor la populaţia în vârstă şi foarte în vârstă, însă susţin tratamentul în cazul celor diagnosticaţi cu diabet, cu vârsta sub 85 de ani'', au notat autorii.

Profesorii nu sunt convinşi

Comentând concluziile, Tim Chico, profesor de medicină cardiovasculară la Universitatea din Sheffield, Marea Britanie, a declarat că ''acest studiu nu ne poate spune dacă statinele reduc sau nu riscul de deces sau de boală cardiovasculară la vârstnici''.
''Acest studiu nu mă ajută să mă decid dacă o persoană vârstnică ar trebui sau nu să ia statine, ceea ce ar trebui să fie, ca întotdeauna, o decizie comună între pacient şi doctor, bazată pe o discuţie clară şi deschisă cu privire la beneficiile şi riscurile implicate şi care ar trebui să includă discuţii privind alte metode prin care poate fi redus riscul de boală cardiovasculară, cum ar fi activitatea fizică şi dieta'', a adăugat Chico.
Profesor Colin Baigent din cadrul Universităţii Oxford, a declarat la rândul său că ''problema acestui tip de studiu, care utilizează înregistrări obţinute în urma analizelor de rutină, este faptul că reprezintă un mod foarte nesigur de a determina efectele statinelor asupra riscului de infarct şi de accident vascular cerebral''.
''Singura metodă adecvată este un studiu clinic în care persoanele sunt repartizate în mod aleatoriu, (în grupuri) cu statine şi fără statine'', a precizat Baigent.
În anul 2014, reprezentanţii Institutului Naţional pentru Excelenţă în Sănătate şi Îngrijire din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord a recomandat extinderea numărului de pacienţi care ar trebui să ia statine pentru prevenirea infarctului şi a accidentului vascular cerebral, notează Press Association. Organismul din domeniul sanitar a sugerat că doi din cinci adulţi din Marea Britanie ar trebui să primească statine decontate de Serviciul Naţional de Sănătate (NHS).
Înaintea recomandărilor din 2014, aceste medicamentele erau adresate persoanelor din Marea Britanie care prezentau un risc de 20% de a dezvolta boala cardiovasculară în următorii zece ani. Însă, organismul din domeniul sanitar a redus acest prag şi a făcut apel la NHS să acopere o plajă mai largă a populaţiei adresându-se şi celor care prezintă un risc de 10%.

Fotomodelele create pe computer îşi fac simţită prezenţa tot mai mult în domeniul publicităţii şi multe modele reale în plină activitate îşi arată îngrijorarea legată de impactul pe care acest lucru îl poate avea pentru viitorul industriei, arată BBC, citat de Mediafax. Margot, Shudu şi Zhi sunt protagonistele unei campanii publicitare iniţiate de compania franceză Balmain, achiziţionată în 2016 de un fond de investiţii susţinut de emirul Qatarului. Compania le-a prezentat pe cele trei într-o serie de imagini publicate pe contul de Instagram, provocând reacţii vii din partea comentatorilor.

Spiritele încep să se încingă

Trei manechine noi nu sunt o mare problemă, dar, atunci când cele trei sunt create pe calculator de la zero, spiritele încep să se încingă. "De parcă idealurile de frumuseţe n-ar fi deja distruse în industrie. Acum trebuie să-ţi placă şi femei colorate artificial", comenta unul dintre utilizatori.

144.000 de "followeri" pe Instagram

Compania a lucrat pentru campania cu pricina cu fotograful Cameron-James Willson, care a ajuns cunoscut după ce Shudu (foto), pe care o numea "primul supermodel digital", a adunat mai bine de 144.000 de "followeri" pe Instagram. Povestea ei a ajuns celebră după ce compania de cosmetice a Rihannei, Fenty Beauty, i-a preluat o imagine. Willson este un fotograf britanic care lucrează l Londra. "Un fotograf alb a găsit un mod în care să profite de femeile de culoare fără să fie nevoit să le plătească", a comentat cineva pe platforma de micro-blogging Twitter. Din momentul în care fotograful a adăugat modelului de culoare două colege de rase diferite, pentru campania firmei de produse de lux franţuzeşti, şi manechinele reale au început să simtă ameninţarea.

17Manechine2

“Cum poate să arate viitorul nostru?!”

Louise Stone, care a lucrat pentru L'Oreal şi Adidas, a declarat pentru un post de radio că "este de speriat să fii nevoită să concurezi cu fete ireale la propriu". O altă tânără din industrie, Dominique Robinson, a cerut să se discute mai serios despre urmările pe care acest fapt le poate avea asupra domeniului: "Fetele lucrează o viaţă întreagă sperând să facă parte dintr-o campanie Balmain. Dacă este atât de uşor să oferi o campanie unor modele generate pe computer... cum poate să arate viitorul nostru?!”.

"Curând, cele mai frumoase persoane din lume s-ar putea să nu mai fie oameni"

Nu doar modelele se simt ameninţate, ci toţi cei implicaţi în producţie, pentru că, folosind modele virtuale, creatorii de campanii vor renunţa la şedinţele foto în sensul în care erau ele organizate până acum. Fotograful Manny Roman a comentat chiar la fotografiile publicate de Balmain: "Nu îmi place mesajul non-realist pe care compania îl trimite societăţii noastre". Vogue, Cosmopolitan, Elle sunt citate printre colaboratorii agenţiei puse pe picioare de Cameron-James Willson. "Curând, cele mai frumoase persoane din lume s-ar putea să nu mai fie oameni", notau şi cei de la Washington Times despre creaţia londonezului.

Primăria municipiului Galaţi a premiat joi, 13 septembrie 2018, elevii care au obţinut media 10 în cadrul sesiunii de vară la examenul de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională. Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Primăriei. Au fost premiaţi 9 elevi care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, respectiv: Aurică Andrei - Şcoala Gimnazială ”Sfinţii Împăraţi”, Ciobotaru Adrian - Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri”, Comănescu Denisa Mihaela - Şcoala Gimnazială ”Constantin Gh. Marinescu”, Gheorghe Alexia Ioana - Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri”, Harabagiu Ioana - Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri”, Hărăbor Daria Teodora - Şcoala Gimnazială nr. 29, Radu Vlad Ştefănuţ - Şcoala Gimnazială nr. 29, Şmil Denisa Teodora - Şcoala Gimnazială nr. 29 şi Vieru Ana Maria - Şcoala Gimnazială nr. 7. De asemenea, a fost premiată şi Gurău Nicoleta, absolventă a Colegiului Naţional ”Vasile Alecsandri” care a obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea de vară 2018. Toţi absolvenţii au primit cecuri în valoare de 1.000 de lei fiecare, diplome de excelenţă şi buchete de flori.
”Este o mândrie pentru noi toţi că avem astfel de exemple, tocmai de aceea premiem performanţa şi susţinem învăţământul gălăţean. Le doresc acestor tineri multă putere de muncă şi de acum în acolo şi sper ca în viitorul apropiat să se alăture echipei noastre, aducând odată cu ei optimismul şi expertiza lor”, a spus edilul oraşului, Florin Pucheanu.

Patinoarul ”Dunărea” din Galaţi găzduieşte în perioada 25 - 30 septembrie 2018 Turneul Internaţional de Box ”Centura de Aur - Nicolae Linca”, informează Primăria municipiului Galaţi. La acest eveniment sunt aşteptaţi să participe aproximativ 150 de sportivi din toată lumea. Delegaţiile care vor fi prezente la Galaţi vin din Statele Unite ale Americii, Africa, Europa, Asia şi America Latină, meciurile fiind programate pe parcursul a patru zile, respectiv pe 26, 27, 28 şi 29 septembrie. Începând de săptămâna viitoare vor fi puse în vânzare biletele la sediul Patinoarului ”Dunărea”, preţul unui bilet fiind de 10 lei. De asemenea, vor putea fi procurate şi abonamente pentru toate zilele în care se desfăşoară competiţia, la preţul de 30 de lei/abonament.
O premieră pentru acest turneu este prezenţa a 5 categorii de box feminin. Din delegaţia României vor face parte: campionul mondial APB Mihai Nistor şi dublii campioni europeni Robert Jitaru şi Andrei Arădoaie, iar invitaţi de onoare vor fi pugiliştii gălăţeni Lucian Bute şi Cristian Ciocan. Primăria a alocat suma de 403.300 lei de la bugetul local pentru organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment.
Turneul se va desăşura după următorul program:
- 26.09.2018 - Gala I: 15.00 - 18.00; Gala II: 19.00 - 21.00;
- 27.09.2018 - Gala III: 15.00 - 18.00; Gala IV: 19.00 - 21.00;
- 28.09.2018 - Semifinale: 15.00 - 17.00; 19.00 - 21.00;
- 29.09.2018 - Finala: 14.00 - 16.30.

Societatea Transurb S.A. anunţă că, elevii care beneficiază de reduceri la transportul public pot circula cu mijloacele de transport public local de călători până la data de 25 septembrie 2018 în baza vechiului abonament de călătorie, emis până în data de 31 august 2018. Elevii au obligativitatea ca până la data de 25 septembrie să achiziţioneze noul abonament de călătorie pentru perioada septembrie - decembrie 2018. "Aceştia pot intra în posesia noului abonament prin achiziţionarea acestuia direct de la cabinele de eliberare titluri de călătorie pe baza actului de identitate, acolo unde este cazul, şi a carnetului de elev vizat pe anul 2018-2019, original şi copie sau în baza tabelelor întocmite de unităţile şcolare şi transmise către societatea noastră în vederea emiterii abonamentelor de călătorie", se arată într-o informare a Transurb S.A.

De Zilele Patrimoniului European 2018, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” (CCDJ) Galaţi invită gălăţenii la vernisajul expoziţiei „100 de năfrămuţe”. Expoziţia este realizată în cadrul proiectului naţional derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu CCDJ Galaţi. Proiectul a debutat la începutul anului 2018 şi în cadrul acestuia peste 200 de eleve au învăţat să coasă „năfrămuţe” după modele tradiţionale, iar la Galaţi, în cadrul taberei de creaţie, organizată de CCDJ, mai multe tinere au cusut astfel de batistuţe. Proiectul naţional „100 de năfrămuţe” are o componentă educativă şi una de cercetare şi este dedicat sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire. Evenimentul va avea loc luni, 17 septembrie 2018, de la ora 13.00, la sediul CCDJ Galaţi, în Salonul artelor.

Noua stagiune de spectacole pentru copii s-a deschis la Teatrul Gulliver. Citeşte mai mult AICI. Cei mici sunt aşteptaţi în lumea fascinantă a poveştilor, alături de părinţi şi bunici, în fiecare duminică, începând cu ora 10.30. În acest sfârşit de săptămână, actorii păpuşari vor aduce pe scenă povestea „Motanul Încălţat”, adaptată şi regizată de Daniel Stanciu. „Motanul Încălţat" este un spectacol modern, alert, plin de culoare şi ritm, jucat cu talent şi suflet de către actorii: Ramona Păuc, Gina Geru, Adina Ariton, Eduard Şişu, Marian Sterian, Aurelian Iorga şi Andrei Dombrovschi. Pe lângă mijloacele clasice ale animaţiei, s-a apelat şi la tehnica proiecţiei digitale, realizată de Marin Fagu, care se completează armonios cu scenografia Ioanei Tudor, ce aduce în faţa copiilor masca şi păpuşa. Preţul biletelor este de 10 lei pentru copii şi 12 lei pentru adulţi. Acestea pot fi cumpărate atât online, cât şi de la sediul teatrului, din incinta Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, cu 30 de minute înainte de începerea reprezentaţiei.

ENGIE Romania anunţă că vineri, 14 septembrie 2018, toate centrele de relaţii cu clienţii ale companiei vor fi închise. Ziua de 14 septembrie este liberă pentru angajaţii companiei conform prevederilor contractului colectiv de muncă în vigoare. Începând de luni, 17 septembrie, se revine la programul obişnuit de funcţionare disponibil pe site-ul companiei, engie.ro. De asemenea, serviciul de call-center naţional apelabil la numărul unic de telefon 021.9366 va fi limitat la funcţionalităţile uzuale, respectiv oferirea de informaţii generale despre serviciile şi produsele companiei, fără a fi posibilă consultarea unui analist al companiei. Pentru intervenţiile în caz de urgenţă (miros de gaze sau scurgeri de gaze), Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a ENGIE Romania, asigură permanenţa prin echipele sale la numărul unic de telefon 021.9281 pentru toţi clienţii din aria deservită de către companie.

Stormy Daniels, actriţa de filme pentru adulţi care susţine că, în urmă cu 12 ani, a avut o aventură cu preşedintele american Donald Trump, a anunţat că îşi va publica memoriile pe 2 octombrie, potrivit Reuters, citat de Mediafax.
Daniels a anunţat că va oferi în autobiografia sa detalii despre aventura pe care a avut-o cu Donald Trump, în 2006, în preajma perioadei în care soţia acestuia, Melania, l-a născut pe fiul cuplului, Barron.
Autobiografia "Full Disclosure" - pe care Stormy i-o dedică fiicei sale în vârstă de 7 ani - va fi lansată cu puţin timp înainte de alegerile legislative şi regionale parţiale din SUA.
"Voi scrie despre tot şi voi include totul în carte, iar oamenii pot crede ce vor despre mine, dar acesta este adevărul", a spus Daniels, invitată în emisiunea de televiziune "The View" de pe postul ABC.
Daniels a adăugat că această carte va face publice detaliile care au fost tăiate din interviul acordat de ea emisiunii "60 Minutes" de pe postul CBS la începutul anului.
Actriţa a mai spus că lucrează la această carte de aproximativ zece ani şi prezintă în ea şi detalii despre cariera sa în industria filmelor pentru adulţi şi în cluburile de striptease.
Daniels l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru a invalida o înţelegere încheiată cu acesta potrivit căreia i se interzice să facă publice detalii despre o presupusă aventură sexuală pe care au avut-o în 2006.
Avocatul personal al lui Donald Trump, Michael Cohen, i-a plătit lui Daniels suma de 130.000 de dolari cu câteva zile înainte ca acesta să fie ales preşedinte al SUA, în schimbul tăcerii.
În luna martie, Daniels a declarat în emisiunea de pe postul TV CBS "60 Minutes" că a întreţinut relaţii sexuale neprotejate cu Trump, o dată, şi că a fost ameninţată de un bărbat, într-o parcare din Las Vegas, când a încercat să vândă presei povestea, cinci ani mai târziu.
Donald Trump neagă această aventură.

Actriţa americană Halle Berry debutează în calitate de regizoare cu pelicula "Bruised", despre o luptătoare MMA, continuând astfel colaborarea cu producătorul seriei "John Wick", Basil Iwanyk, a anunţat portalul Deadline.com, citat de Mediafax.
Actriţa se află în plină producţie a celei de-a treia pelicule din seria "John Wick", în care joacă alături de Keanu Reeves, şi va păstra genul de acţiune pentru filmul cu care se pregăteşte să-şi facă debutul şi în calitate de regizoare.
Halle Berry va şi juca în povestea unei luptătoare Mixed Martial Arts (MMA), Jackie "Justice", care trăieşte dezamăgirea eşecului în singurul domeniu în care era bună: artele marţiale. Personajul ei se trezeşte că trebuie să înveţe să îl crească pe Manny, fiul pe care îl părăsise cu câţiva ani înainte şi care reapare în viaţa ei la vârsta de 6 ani. Lupta ei se transformă dintr-o confruntare în cuşcă într-o străduinţă de a deveni mama pe care o merită cel mic.
Scenariul este scris de Michelle Rosenfarb, iar producţia este programată să înceapă în luna martie 2019.

Pagina 231 din 314