Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Departamentul de Stat american a prelungit cu un an interdicţia de călătorie pentru cetăţenii Statelor Unite în Coreea de Nord, până la data de 31 august 2019, deşi cele două ţări încearcă să rezolve tensiunile actuale, relatează Reuters, citat de Mediafax.
Reprezentanţii Departamentului de Stat american au declarat că încă sunt îngrijoraţi de posibilitatea arestării pe nedrept a cetăţenilor americani şi a detenţiei acestora pe termen lung în Coreea de Nord.
Cele două ţări poartă momentan negocieri pentru normalizarea relaţiilor.
Notificarea oficială a prelungirii de un an a fost publicată de către Departamentul de Stat vineri, 31 august 2018.
Interdicţia iniţială de călătorie a intrat în vigoare anul trecut, după ce Departamentul de Stat american a acuzat Coreea de Nord de rele tratamente şi tortură aplicate studentului american Otto Warmbier, care a fost repatriat din Coreea de Nord, unde a fost ţinut prizonier timp de 17 luni, fără să poată vorbi, vedea sau reacţiona la stimulente verbale.
Otto Warmbier a murit la un spital din Cincinnati la scurt timp după repatriere, având leziuni cerebrale grave.
Warmbier, student la Universitatea din Virginia, a fost condamnat în martie 2016, în Coreea de Nord, la 15 ani de închisoare şi muncă silnică pentru săvârşirea unor activităţi contra siguranţei statului nord-coreean. El a fost arestat în timp ce vizita ţara ca turist.

Italia a cerut recent ţărilor membre UE să găsească noi porturi pentru a debarca imigranţii salvaţi în Marea Mediterană, avertizând că s-ar putea retrage din operaţiunea navală Sophia, demarată pentru a combate traficul uman, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.
Italia a devenit principala rută în Europa pentru sute de mii de imigranţi de când ruta din Turcia în Grecia a fost închisă în anul 2016. Italia a deschis problema în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de Apărare din UE.
"Nu mai este posibil ca Italia să fie singurul port care să primească toţi imigranţii salvaţi pe mare", a declarat ministrul italian de Apărare, Elisabetta Trenta, în urma întâlnirii cu cei 27 de omologi ai săi.
"Câteva guverne UE sunt de părere că trebuie să schimbăm operaţiunea Sophia atunci când aceasta va lua sfârşit. Suntem de părere că ar trebui să aşteptăm prea mult, iar acest lucru trebuie făcut imediat", a adăugat Trenta, care a anunţat că a discutat cu reprezentanţii Franţei şi Spaniei.
Potrivit The Guardian, apelul făcut de Italia către Franţa şi Spania, privind deschiderea porturilor pentru debarcarea imigranţilor salvaţi din Marea Mediterană, a fost respins de statele membre UE.
Ministrul italian de Externe, Enzo Moavero Milanesi, a informat că va insista cu această problemă în cadrul reuniunii la Viena cu omologii săi, afirmând că guvernele europene trebuie să se ridice la nivelul valorilor privind drepturile omului şi solidaritatea.
"Scriem peste tot solidaritate în Europa, vorbim despre asta, este o oportunitate foarte bună de a o demonstra", a declarat acesta pentru reporteri.
Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a cerut statelor membre să dea dovadă de mai multă responsabilitate pentru imigranţii salvaţi în Marea Mediterană.

Departamentul de Stat al SUA a avertizat recent Rusia să renunţe la "hărţuirea traficului maritim internaţional" în Marea Azov şi strâmtoarea Kerci, acuzând Moscova că încearcă să destabilizeze Ucraina, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.
"Activităţile Rusiei de a împiedica tranzitul maritim reprezintă noi exemple din campania sa în desfăşurare de a submina şi destabiliza Ucrraina, cât şi de a încălca normele internaţionale", a afirmat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert.
În ultimele săptămâni, Rusia a împiedicat cel puţin 16 nave comerciale să ajungă în porturile din Ucraina.

Un grup de cercetători australieni a dezvoltat un dispozitiv bio-optic care detectează formarea unui cheag de sânge şi ajută astfel la prevenirea atacurilor cerebrale şi infarcturilor, au informat recent surse medicale citate de EFE, informează Agerpres.
"Putem crea şi cuantifica formarea acestor cheaguri în viziune 3D, pornind de la un simplu test de sânge, fără a avea nevoie de ajutorul radiaţiei fluorescente sau al unei substanţe tip radiotrasor", a declarat Steve Lee, unul din conducătorii proiectului de la Universitatea Naţională Australiană (ANU).
Dispozitivul, similar unui vas de sânge deteriorat, creează o hologramă pe baza unui cheag microscopic într-o fracţiune de secundă necesară luminii pentru a străbate această coagulare sangvină.
Este greu de prevăzut formarea unui cheag ca urmare a dinamicii mediului în care se dezvoltă, notează ANU într-un comunicat privind acest studiu publicat în revista ştiinţifică Advanced Biosystems.
Plachete sangvine, care sunt a zecea parte din dimensiunea unei celule normale, sunt principalele responsabile ale formării cheagurilor de sânge şi se regrupează în câteva secunde după ce s-au activat.
Medicii prescriu în general un tratament de fluidizare a sângelului pentru pacienţii care riscă să sufere un atac cerebral sau de cord, deşi nu se cunoaşte exact eficienţa acestora asupra bolnavilor.
Noul dispozitiv permite "să se aplice această tehnologie pacienţilor cu risc de coagulare sau cu sângerări incontrolabile şi promite să fie revoluţionar", a declarat Elizabeth Gardiner, participantă la proiect.
Cercetătorii lucrează la o micşorare a dimensiunii aparatului, pentru a putea fi folosit şi în clinici şi cabinete medicale.

Sâmbătă, 01 Septembrie 2018 00:00

Vaccinul antigripal, disponibil din 15 septembrie

Vaccinul antigripal va fi disponibil din 15 septembrie, 1 milion de doze urmând a fi utilizate pentru imunizarea populaţiei din grupele de risc, în cadrul campaniei gratuite a Ministerului Sănătăţii.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, în baza unui acord-cadru, Ministerul Sănătăţii a semnat contractul subsecvent pentru achiziţionarea dozelor de vaccin antigripal şi a stabilit calendarul de livrare în teritoriu, valoarea cu TVA a contractului fiind de 11.205.200 lei.
Conform contractului încheiat cu câştigătorul licitaţiei, livrarea se face de către furnizor la direcţiile de sănătate publică începând cu data de 15 septembrie.
"Am luat toate măsurile astfel încât anul acesta să nu mai avem întârzieri în asigurarea vaccinului antigripal. Achiziţia se realizează în baza unui acord-cadru încheiat pe o perioadă de 2 ani şi astfel reuşim să asigurăm aprovizionarea la timp şi să demarăm campania de vaccinare în beneficiul celor care au nevoie de acest tip de prevenţie", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată în comunicat.
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor. Ea se va derula în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Odată cu venirea toamnei, specialiştii recomandă populaţiei să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală necesare pentru evitarea îmbolnăvirii. Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.

Duminică, 02 Septembrie 2018 00:00

Gérard Depardieu, anchetat pentru viol

Actorul Gérard Depardieu este anchetat la Paris în urma unor acuzaţii de agresiune sexuală şi viol. O tânără a depus recent o plângere privind presupusul viol la poliţia din Bouches-du-Rhone, în sudul Franţei, iar procurorii din Aix-en-Provence au declinat ancheta poliţiei şi procurorilor din Paris, scrie The Guardian, citat de Mediafax.
Mass-media franceză a raportat că presupusele agresiuni şi violul au avut loc la casa lui Depardieu pe malul stâng al Parisului.
Potrivit agenţiei de ştiri BNO News din Olanda, care citează oficiali francezi, presupusa victimă este actriţă şi dansatoare şi este o apropiată a lui Depardieu, care îi dădea sfaturi profesionale.
Avocatul lui Depardieu, Hervé Temime, a declarat că actorul respinge "în mod absolut" a orice acuzaţie de agresiune sau viol.
"Am avut o lungă întâlnire cu Gérard Depardieu şi sunt absolut convins că nevinovăţia lui va fi dovedită", a declarat avocatul pentru Radio France.
În 2014, Depardieu a jucat în filmul ”Bine aţi venit la New York”, interpretând un personaj inspirat din povestea politicianului francez Dominique Strauss-Kahn, fost şef al Fondului Monetar Internaţional, arestat şi inculpat la New York după ce a fost acuzat că a violat o cameristă în camera hotelului în care era cazat.
Depardieu, unul dintre cele mai iconice şi mai prolifice nume ale cinematografului francez, a fost nominalizat la Oscar pentru rolul său în filmul Cyrano de Bergerac din 1990, cu care a câştigat şi premiile Cannes şi Cesar.
Depardieu a solicitat şi a primit cetăţenia rusă în 2013, după ce a criticat în mod public taxele ridicate din Franţa şi a plecat în străinătate.

Un hacker care a accesat contul lui Jennifer Lawrence şi a vândut fotografiile în care actriţa apare dezbrăcată a fost condamnat la opt luni închisoare, arată un comunicat al Procuraturii din Connecticut, informează Mediafax.
Acuzatul, George Garofano, în vârstă de 26 de ani, a spart conturile electronice deţinute de 240 de persoane printre care şi cel al actriţei din "Jocurile foamei/ The Hunger Games" şi a fost identificat în 2014. El şi-a recunoscut vina povestind că a pretins că este un angajat Apple pentru a obţine parolele victimelor sale.
Judecătorul a insistat asupra gravităţii faptei, Garofano oferind o parte dintre imaginile obţinute spre vânzare fără să ţină cont de impactul pe care acest lucru îl are asupra vieţii victimelor sale.
După eliberarea din închisoare tânărul va avea rămâne sub supraveghere încă trei ani.
Condamnatul a fost eliberat pentru o cauţiune de 50.000 de dolari, urmând să înceapă executarea pedepsei pe 10 octombrie.
George Garofano este al patrulea hacker condamnat în legătură cu furtul de imagini din conturile vedetelor, ceilalţi trei primind pedepse cuprinse între nouă şi 18 luni de închisoare.

În holul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi se va desfăşura, în perioada 02 - 08 septembrie 2018, o expoziţie-concurs de machete navale în cadrul Campionatului Mondial de Navomodele Machete. Rezultatele deosebite obţinute de sportivii români la competiţiile internaţionale au dus la alegerea Galaţiului ca loc de desfăşurare a acestui campionat. Expoziţia, organizată de Federaţia Română de Modelism, sub egida Forului Internaţional NAVIGA şi cu sprijinul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, poate fi vizitată în perioada 02 - 08 septembrie, între orele 09.00 şi 18.00. Participanţii, sosiţi din 17 ţări, vor expune în holul Universităţii peste 230 de modele. Lucrările vor fi jurizate de o comisie formată din 9 arbitri internaţionali. Modelele câştigătoare vor fi premiate cu medalii. Festivitatea de deschidere va avea loc duminică, 02 septembrie, pe platoul din faţa Universităţii, iar festivitatea de închidere se va desfăşura sâmbătă, 08 septembrie. Intrarea este liberă.

TED (Technology, Entertainment, Design) reprezintă o serie de conferinţe live la care participă cei mai fascinanţi lideri şi gânditori ai lumii, definindu-şi misiunea ca "idei care merită să fie răspândite". Ediţia din acest an, Start Unknown - Finish Unforgettable, are loc sâmbătă, 01 septembrie 2018, începând cu ora 10.00, la Teatrul Dramatic "Fani Tardini". Subiectele abordate vor fi diverse şi vor acoperi multe domenii de activitate precum: cercetare, psihologie, social, sport, educaţie, parenting, dezvoltare personală, business şi nu în ultimul rând artă clasica şi artă alternativă. Pe scenă vor urca: Raed Arafat, Mihaela Tatu, Anca Sîna Serea, Daniel David, Oana Moraru, Cristian Presură, Daniel Tănase, Victor Ţăpeanu, Invictus Team, Mihaiţă Papara, Suada Agachi şi Dacian Palladi. Echipa TEDxCaleaDomnesca a luat naştere în anul 2014, fiind construită în jurul creativităţii, inovaţiei, autenticităţii şi dedicării pentru schimbarea comunităţii gălăţene. "Lucrăm constant pentru a crea o experienţă unică la fiecare conferinţă, reunind anual lideri emergenţi ai domeniilor lor, care prin exemplul personal pot schimba atitudini, corecta percepţii şi crea noi perspective", spun organizatorii.

Ultima zi de vară și primele două zile de toamnă îi găsesc pe iubitorii de artă, antichităţi şi colecţionarii din întreaga ţară la Galaţi. Oraşul de la Dunăre găzduieşte, în perioada 31 august - 02 septembrie 2018, Târgul de antichităţi "Antique Fair", ediţia a VI-a. Zeci de expozanţi vor fi prezenţi pe Aleea Domnească (de la P-uri), în imediata apropiere a Falezei Dunării, şi vă vor încânte cu poveştii minunate despre obiectele expuse. Evenimentul îşi propune să prezinte publicului gălăţean piese de mobilier, decoraţiuni interioare, artă plastică, obiecte de colecţie, argintărie şi porţelanuri, bijuterii vechi, jucării, numismatică, ceasuri şi multe altele.
"Economia Galaţiului are nevoie de turism, domeniu utlizat în astfel de manifestări atât de către expozanţi, cât şi de către vizitatorii din afara Galaţiului care vin la târg. Cu cât mai multe evenimente se organizează la Galaţi, cu atât vom avea investitori, turism şi rulaj de lichidităţi în municipiu şi judeţ, iar asociaţia noastră, printre altele, are şi misiunea de a promova patrimoniul cultural, ecoturismul şi valorile naţionale în vederea sprijinirii, dezvoltării şi consolidării durabile a comunităţilor locale din zonele cu potenţial turistic", ne-a declarat Cristian Arsene, preşedintele Asociaţiei Asociaţiei pentru Ecologie şi Turism PRO ECO-TUR, organizatorul acestui eveniment.

Pagina 279 din 351