Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Poliţiştii rutieri au aplicat 198 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 11 permise de conducere, în urma unei acţiuni preventiv-reactive având ca scop creşterea gradului de disciplină rutieră. Acţiunea, la care au participat poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi şi cei ai Biroului Rutier Galaţi s-a desfăşurat în data de 20 iunie 2018, pe raza municipiului Tecuci şi a comunelor arondate.
"În cadrul acţiunii au fost constatate 198 contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, dintre care 52 pentru neportul centurii de siguranţă, 41 pentru defecţiuni tehnice, 31 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege, 16 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 pentru folosirea telefonului mobil, 43 pentru alte abateri la regimul rutier. Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 71.802 lei. Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 11 permise de conducere, dintre care 4 pentru consum de alcool, 3 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, 3 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1 pentru nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier. Totodată, au fost reţinute 20 de certificate de înmatriculare şi 3 seturi de plăcuţe cu numărul de înmatriculare. În cadrul acţiunii au fost constatate 4 infracţiuni la regimul rutier (conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului)", se arată într-un comunicat al IPJ Galaţi.

Eforturile municipalităţii în vederea fluidizării traficului cotinuă cu implementarea unor noi sensuri unice. În acest sens, Primăria Galaţi anunţă că începând de luni, 25 iunie 2018, încă o stradă din Galaţi va avea sens unic. Este vorba despre strada Nicolae Bălcescu, pe tronsonul cuprins între strada Basarabiei şi strada Gării. "Începând cu data de 25 iunie 2018 pe strada Nicolae Bălcescu, tronsonul cuprins între strada Basarabiei şi strada Gării se va implementa sens unic, pe direcţia de mers dinspre strada Basarabiei către strada Gării", se arată într-un comunicat al municipalităţii.
Această măsura face parte din planul de management al traficului stabilit de Comisia municipală pentru Siguranţa Circulaţiei Rutiere, plan în baza căruia au fost implementate săptămâna trecută indicatoare rutiere de sens unic şi pe străzile Anul Revoluţiei 1848 şi Morilor şi despre care Monitorul de Galaţi a relatat AICI. 

Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Galaţi au identificat, la data de 20 iunie 2018, un tânăr de 23 ani, din Galaţi, bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie. Din cercetări a reieşit că, în data de 18 iunie 2018, în jurul orei 22:30, bărbatul ar fi acostat o tânără de 23 ani, din Galaţi, în zona staţiei de autobuz din Micro 20 şi ameninţând-o cu un cuţit în zona gâtului, ar fi deposedat-o de telefonul mobil şi suma de 170 lei. Poliţiştii au condus persoana bănuită la sediul poliţiei şi după audiere au reţinut-o, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de joi, 21 iunie 2018, să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 80%, în cauză continuându-se cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat  şi oprit în trafic în această după-amiază (n.r. - joi, 21 iunie 2018), în jurul orei 12:30, un autoturism care circula cu viteza de 212 km/h, pe DN 25, între localităţile Independenţa şi Braniştea. Conducătorul auto, un bărbat de 48 ani, din Galaţi, a fost sancţionat contravenţional de poliţişti, pentru depăşirea vitezei, cu amendă în valoare de 1.450 lei, fiindu-i totodată suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru a perioadă de 90 de zile.

Fostul sediu al Pârcălăbiei/Prefecturii judeţului Covurlui din zona istorică a Galaţiului, sau aşa cum este mult mai cunoscut de gălăţeni, "Casa Geshov", va fi reabilitat cu fonduri europene şi va avea o altă funcţionalitate. La sediul Primăriei Galaţi a avut loc joi, 21 iunie 2018, conferinţa de lansare a proiectului "Reabilitare zonă istorică, municipiul Galaţi - Reabilitare imobil strada Domnească nr. 58", susţinută de Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, alături de Luminiţa Mihailov, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est. Proiectul beneficiază de o finanţare cu o valoare totală de 9.597.016, 49 lei, adică aproximativ 2 milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 - Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, Operaţiunea - Impulsionarea dezvoltării prin conservarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi a identităţii culturale, iar perioada de implementare a acestuia este de 2 ani. Imobilul, localizat în zona centrală istorică a Galaţiului, este cunoscut cu numele de "Casa Geshov" şi a fost construit în anul 1872. În perioada 1897 - 1906, acesta a fost închiriat pentru sediul Pârcălăbiei/Prefecturii judeţului Covurlui, iar până în anul 1950 i-a aparţinut lui Evstratie Ivan Geshov, descendent al unei familii de negustori bulgari. Ulterior imobilul a devenit proprietate de stat. După reabilitare, imobilul va avea o altă funcţionalitate, respectiv cea de muzeu. Noua clădirea va fi dotată cu 11 spaţii de expoziţie, două săli de vernisaj, o sală expoziţie video şi un spaţiu multifuncţional.

Poliţiştii brăileni au acţionat în dimineaţa zilei de miercuri, 20 iunie 2018, în municipiu, pentru prevenirea faptelor antisociale şi identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii. Astfel, au fost efectuate 102 percheziţii domiciliare şi au fost legitimate 752 de persoane, dintre care 583 controlate corporal sumar şi 53 conduse la sediul poliţiei pentru verificări şi cercetări în cauze penale. Poliţiştii au depistat 29 de persoane care locuiau fără forme legale şi au oprit în trafic 29 de autovehicule, şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest.
De asemenea, poliţiştii au constatat 32 de contravenţii, în valoare totală de 4.700 de lei, dintre care 29 pentru încălcarea prevederilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi 3 la legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 2.900 de lei. La activitate au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila. 

O pălărie cu două colţuri, din fetru, atribuită lui Napoleon Bonaparte a fost vândută pentru suma de 280.000 de euro la o licitaţie care a avut loc luni, în oraşul francez Lyon, cu ocazia împlinirii a 203 ani de la bătălia de la Waterloo, arată site-ul Le Figaro, citat de Mediafax.
Bicornul vândut luni se prezenta într-o stare destul de proastă, catalogul licitaţiei notând faptul că se pot vedea pe el urme ale unor "accidente, sfâşieri, crăpături şi vechi restaurări".
Starea bicornului, ca şi provenienţa sa neclară au făcut ca evaluarea iniţială să se limiteze la o sumă cuprinsă între 30.000 şi 40.000 de euro.
Din momentul în care au început ofertele, preţul a urcat rapid la 280.000 de euro, în ciuda faptului că specialiştii s-au arătat sceptici cu privire la lista de foşti proprietari ai bicornului pusă la dispoziţie de organizatorii licitaţiei.
În 2014, un colecţionar din Coreea de Sud a achiziţionat un bicorn care i-a aparţinut lui Napoleon Bonaparte pentru suma record de 1,88 de milioane de euro.

Joi, 21 Iunie 2018 09:59

Despărţire WOW în showbiz

Bianca Drăguşanu şi Victor Slav s-au despărţit, iar vedeta de la Kanal D şi-a şters de pe conturile sale toate pozele cu tatăl copilului ei. Mai mult, ea a fost la mare însoţită doar de o prietenă, de mama ei şi de micuţa Sofia, scrie one.ro, citat de Mediafax.
"Am ajuns într-un punct în care drumurile noastre se despart. Nu ştim ce ne rezervă viitorul, dar ştim ca vom rămâne prieteni, avem un copil minunat de crescut împreună. Suntem doi oameni maturi, care îşi asumă decizia luată de comun acord, cu sentimentul că este cea mai bună în acest moment al existenţei noastre. Vă suntem recunoscători că aţi fost mereu alături de noi şi, de asemenea, vă rugam cu tot sufletul să ne respectaţi alegerea. Ne dorim şi sperăm ca orice speculaţie să se oprească aici. Va mulţumim şi vă asigurăm de toată aprecierea si afecţiunea noastră!", au spus Bianca Draguşanu şi Victor Slav pentru wowbiz.ro, potrivit one.ro.

Actriţa americană Heather Locklear a fost internată pentru evaluare psihiatrică, după ce a ameninţat că se va sinucide prin împuşcare, potrivit tmz.com, citat de Mediafax.
Duminică, actriţa în vârstă de 56 de ani a devenit foarte agitată, motiv pentru care părinţii ei au decis să meargă la ea acasă. Locklear a devenit violentă, a strâns-o de gât pe mama ei şi şi-a lovit tatăl, după care a început să îşi caute pistolul pentru a se sinucide. Mama ei a chemat poliţia, iar actriţa a fost transportată la spital, pentru a fi supusă unei evaluări psihiatrice.
În luna februarie, Heather Locklear a fost arestată după ce şi-a molestat fizic iubitul. Aflată în arest, Locklear i-ar fi ameninţat pe poliţişti că îi împuşcă dacă vor mai veni la ea acasă.
Actriţa a fost pusă sub acuzare pentru lovirea unui poliţist, iar apoi a stat o vreme internată într-o clinică de psihiatrie.
Nominalizată de şase ori la premiile Globul de Aur, Locklear a devenit celebră după ce a jucat în serialul "Dinasty", în anii '80, după care, în anii '90, a jucat într-un alt serial de succes, "Melrose Place".

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, 20 iunie 2018, un proiect de lege prin care dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit. Decizia a fost luată cu 274 de voturi ''pentru'', 4 ''împotrivă'' şi 2 abţineri, transmite Agerpres. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege iniţiat de patru parlamentari ALDE.
"Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social", prevede iniţiativa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Proiectul mai prevede că, în situaţia pierderii dreptului la ajutor social, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioada de 12 luni de la data deciziei de încetare a acestui drept. Iniţiativa legislativă stabileşte şi obligaţii pentru primari în scopul valorificării forţei de muncă locale. Aceştia au obligaţia de a întocmi planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza unităţii administrativ-teritoriale. Planul de acţiune se aprobă prin dispoziţie a primarului, se afişează la sediul primăriei şi cuprinde activităţile sezoniere, beneficiarii de lucrări, precum şi repartizarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere.
Potrivit proiectului, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei neîndeplinirea de către primar a obligaţiilor. Proiectul stabileşte că repartizarea activităţilor sezoniere se realizează de către primar, după efectuarea de către beneficiarii de ajutor social a orelor de muncă stabilite, iar planul de acţiune se transmite agenţiilor teritoriale în luna următoare aprobării. "Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activităţile sezoniere conduce la încetarea dreptului. Fac excepţie (...) persoanele care au acceptat un loc de muncă oferit sau participă la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, după aprobarea listei", se mai prevede în iniţiativa legislativă.

Pagina 325 din 351