Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Oficialii UE şi-au pierdut toate speranţele că acordul de Brexit cu Marea Britanie va putea fi semnat la Consiliul European din luna octombrie, relatează cotidianul The Independent, citând surse din cadrul Uniunii Europene, informează Mediafax.
La nivel declarativ, cele două părţi speră să ajungă la un acord în ceea ce priveşte condiţiile retragerii Marii Britanii din UE şi viitoarele relaţii până la următoarea reuniune a Consiliului, în octombrie.
Oficialii de la Bruxelles au afirmat este improbabil să se ajungă la un acord în doar trei luni şi jumătate în condiţiile unui impas aproape complet în ceea ce priveşte discuţiile privind Brexit.
Potrivit acestora, disputele politice din interiorul Guvernului Theresa May reprezintă un obstacol major în calea negocierilor pe tema Brexit.
Un oficial anonim de la Bruxelles a declarat: „Nu există în acest moment nicio speranţă pentru luna octombrie”.
„În primul rând, Marea Britanie trebuie să decidă ce doreşte, apoi trebuie să existe o discuţie aici şi chiar dacă este acceptabilă, există procese care trebuie să aibă loc mai înainte ca toată lumea să fie de acord să meargă mai departe”, a completat oficialul.
O altă sursă europeană a declarat pentru The Independent: „În acest moment considerăm luna decembrie ca fiind o opţiune mai probabilă, dar există semne de întrebăre cu privire la cât timp mai rămâne pentru ca acordul să fie ratificat la timp, înainte de luna martie”.
Teoretic, Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană pe 29 martie 2019. Pentru respectarea acestui termen, documentele pe tema Brexit trebuie finalizate până în octombrie 2018, astfel încât să poată fi ratificate în timp util.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că practicile Uniunii Europene în domeniul comerţului sunt similare cu cele ale Chinei, susţinând că Uniunea Europeană este "posibil la fel de rea" ca statul chinez în această privinţă, informează site-ul cotidianului The Hill, citat de Mediafax.
Trump a făcut aceste afirmaţii la postul Fox News, fiind întrebat de gazda emisiunii "Sunday Morning Futures" dacă SUA va colabora cu aliaţii europeni pentru a contracara practicile comerciale ale Chinei.
Europenii ”au realizat anul trecut un excedent comercial de 151 de miliarde de dolari. Am avut un deficit cu UE. Iar pe deasupra, noi cheltuim o avere cu NATO pentru a-i proteja”, a afirmat preşedintele SUA.
"Uniunea Europeană este la fel de rea ca China, doar că mai mică. Este teribil ce ne fac", a spus Trump.
"Iubesc aceste ţări, Germania şi toate ţările, Scoţia... Dar ei ne tratează foarte prost. Ei ne tratează foarte nedrept", a adăugat preşedintele SUA, menţionând că "părinţii mei s-au născut în Uniunea Europeană".
Administraţia Donald Trump a impus luna trecută taxe comerciale la importurile de oţel şi aluminiu din Uniunea Europeană.
Donald Trump s-a exprimat în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi i-a promis premierului britanic Theresa May un acord bilateral avantajos post-Brexit.
Mai mult, surse europene citate de cotidianul The Washington Post au relatat recent că Trump l-a îndemnat pe omologul său de la Paris, Emmanuel Macron, să scoată Franţa din Uniunea Europeană, propunându-i în schimb un acord comercial bilateral avantajos.

Cântăreţul britanic Ed Sheeran este acuzat că a plagiat piesa lui Marvin Gaye "Let's Get It On" când a compus hitul său "Thinking Out Loud", iar compania care deţine drepturile de autor asupra cântecului din 1973 îi cere despăgubiri de 100 de milioane de dolari, potrivit bbc.com, citat de Mediafax.
Potrivit documentelor depuse la o instanţă din SUA, Sheeran a copiat aspecte legate de melodie, ritm, armonii, tobe, bass, tempo etc.
Aceasta este pentru a doua oară când Ed Sheeran este dat în judecată pentru plagierea piesei lui Gaye, iar artistul britanic a negat deja acuzaţiile.
Noua acuzaţie a fost făcută de compania Structured Asset Sales, care deţine o treime din drepturile de autor asupra piesei, de Sony/ATV Music Publishing şi de casa de discuri Atlantic.
Gaye a compus piesa "Let's Get It On" împreună cu cântăreţul american Edward Townsend, care a murit în 2003.
Moştenitorii lui Townsend l-au dat în judecată pe Ed Sheeran în 2016, acuzându-l tot de plagiat.
"Thinking Out Loud" a fost recompensat cu două premii Grammy, pentru cântecul anului şi cea mai bună interpretare pop solo.
Anul trecut, Ed Sheeran a încheiat o înţelegere în valoare de 20 de milioane de dolari cu doi compozitori, Thomas Leonard şi Martin Harrington, care l-au acuzat că hitul său "Photograph" este copiat după piesa lor "Amazing".
Cântăreţul britanic Ed Sheeran, deţinător a patru premii Grammy, considerat un fenomen al genului folk-pop, este cel mai bine vândut artist al anului 2017, a anunţat, în februarie, International Federation of the Phonographic Industry, organizaţia care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global.
Albumul lui Sheeran "Divide", al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic anul trecut, iar "Shape of You" a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit organizaţiei.
Muzicianul american Marvin Gaye (1939 - 1984) a debutat alături de grupul de doo-wop The Moonglows la sfârşitul anilor '50, urmând apoi o carieră solo. Datorită unei serii de hituri, precum "How Sweet It Is (To Be Loved by You)", "I Heard It Through the Grapevine" şi duetelor cu Mary Wells şi Tammi Terrell, a fost numit "prinţul Motown" şi "prinţul muzicii soul". Cântăreţul american a decedat în 1984, la vârsta de 44 de ani, după ce a fost împuşcat mortal de tatăl său.

Marți, 03 Iulie 2018 00:00

Susan Sarandon, arestată

Actriţa americană Susan Sarandon s-a numărat printre cele 575 de femei arestate la Washington, după ce au participat la un protest faţă de politica privind imigranţii a lui Donald Trump, organizat la Departamentul de Justiţie din Senat, potrivit theguardian.com, citat de Mediafax.
Actriţa Susan Sarandon a transmis mesaje pe platforma de socializare online Twitter în timpul protestului.
Femeile au afişat pancarte cu mesajul "Ne pasă", o referire la un text imprimat pe o jachetă purtată de prima doamnă a SUA, Melania Trump, în timp ce a efectuat o vizită la un centru pentru imigranţi, săptămâna trecută.
De asemenea, protestatarele au scandat mesaje precum "Ce vrem? Familii libere!" şi "Aşa arată democraţia".
Protestatarele au fost arestate, puse sub acuzare şi apoi eliberate.
Protestul a fost organizat de Marşul Femeilor (Women’s March) şi de Centrul pentru democraţie populară (Center for Popular Democracy).
Recent, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat o ordonanţă executivă prin care se va evita separarea copiilor de părinţii imigranţi.
Administraţia de la Washington este criticată dur pentru că a separat copiii imigranţilor de părinţi la frontiera cu Mexicul. Autorităţile americane au început să îi aresteze preventiv pe imigranţii care intră ilegal în Statele Unite, iar copiii acestora sunt transferaţi în centre speciale.
Secretarul american pentru Securitate Internă, Kirstjen Nielsen, a elaborat o ordonanţă executivă pentru evitarea acestor situaţii. Ordonanţa prevede noi proceduri, prin care copiii nu vor mai fi separaţi de părinţii depistaţi că intră ilegal în Statele Unite.

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, au identificat, la data de 29 iunie 2018, un bărbat, după ce a oferit suma de 300 euro unui agent examinator, cu scopul ca acesta să-i faciliteze promovarea probei de traseu a examenului auto.

"În fapt, un agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Galaţi, în timp ce era în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu privire la examinarea aptitudinilor de condus ale unui candidat la promovarea probei de traseu a examenului auto, a găsit în dosarul de şcolarizare primit de la cursant chiar înainte de începerea probei, suma de 300 de euro. Agentul examinator a sesizat situaţia la D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi cu privire la aspectele constatate, care, de asemenea, a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, fiind dispuse activităţi de procedură penală în vederea stabilirii împrejurărilor în care a fost comisă fapta. Faţă de cel în cauză, procurorul competent a pus în mişcare acţiunea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită", se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galaţi.

Poliţia Locală Galaţi anunţă că din această lună şi până la finele lunii septembrie 2018, poliţiştii locali gălăţeni, din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale, derulează în Galaţi, o serie de verificări la agenţii economici care au ca domeniu de activitate alimentaţia publică. Sunt vizaţi şi operatorii economici care ocupă domeniul public cu diverse materiale şi terase sezoniere, fără autorizarea şi achitarea taxelor legale. Pe parcursul acestor acţiuni ample se va urmări modul în care agenţii economici respectă legislaţia în vigoare. Comercianţii vor fi verificaţi dacă deţin Acordul privind exercitarea activităţilor de comercializare în zone publice şi a Autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică. De asemenea, poliţiştii locali vor avea în vedere: respectarea de către operatorii economici a suprafeţei închiriată de la Primăria municipiului Galaţi, se vor verifica condiţiile igienico - sanitare din incita restaurantelor, dacă personalul a absolvit un curs de specialitate pentru comercializarea produselor alimentare şi/sau de alimentaţie publică, organizat conform legislaţiei în vigoare. Tot pe parcursul controale se va verifica dacă produsele utilizate în procesul de producţie sunt in termenul de valabilitate.

Ce amenzi riscă cei prinşi în afara legii

În funcţie de gravitatea abaterilor, poliţiştii locali pot dispune suspendarea activităţii, confiscarea mărfii, dar şi sancţiuni, care pot fi de la avertismente scrise şi până la amenzi, cuprinse între 200 şi 1.000 lei. Pentru persoanele fizice amenzile sunt cuprinse între 500 şi 5.000 lei, iar pentru cele juridice între 2.000 şi 20.000 lei. Poliţiştii locali vor aplica sancţiuni pentru: nerespectarea prevederilor prevăzute în licenţa de ocupare a domeniului public, neîntreţinerea curăţeniei în zona aferentă desfăşurării activităţii, depozitarea produselor ce fac obiectul comercializării sau a ambalajelor de orice fel pe domeniul public, realizarea de racorduri sau branşamente improvizate la reţelele de utilităţi publice. În aceste situaţii valoarea unei amenzi este cuprinsă între 2.000 şi 3.000 lei. Comercianţii care refuză nejustificat să se supună controlului, inclusiv refuzul de a prezenta actele solicitate de organele de control, precum şi neprezentarea actelor solicitate în baza unei invitaţii scrise, vor fi sancţionaţi cu amendă de la 2.000 la 3.000 de lei. Desfăşurarea de activităţi pe domeniul public fără a deţine licenţă, se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 lei.

Sâmbătă, 30 Iunie 2018 00:00

Traseele de autobuz 30 şi 31 vor fi deviate

Primăria municipiului Galaţi a anunţat că începând de duminică, 01 iulie 2018, traseele de autobuz 30 şi 31 vor fi deviate. "Începând din data de 01.07.2018, datorită lucrărilor de resistematizare a străzii Brăilei, între bd. Dunărea şi intrarea în municipiul Galaţi, traseele de autobuz 30 (Piaţa Centrală - Limita municipiului Galaţi) şi 31 ( Micro 19 - Gara Barboşi) vor fi deviate pe retur pe următorul itinerariu: str. Brăilei (DN 2B) - Drumul de Centură - sens giratoriu Selgros - bd. Galaţi - bd. Dunărea - str. Brăilei. Pe acest traseu deviat se vor respecta toate staţiile de autobuz", se arată într-un comunicat al municipalităţii.

Daruri la început de iulie. Începând de luni, 02 iulie 2018, pe faţada clădirii Căminului pentru persoane vârstnice "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Galaţi va trona un basorelief al domnitorului Ştefan cel Mare. Basorelieful este oferit de asociaţiile "Galaţi, oraşul meu" şi "Frontiera Gălăţeană", cu prilejul Anului Centenar. "Comemorarea celei mai importante personalităţi din istoria poporului nostru, aşa cum a fost votată de români, Ştefan cel Mare, oferă prilejul asociaţiilor «Galaţi, oraşul meu» şi «Frontiera Gălăţeană», de amplasare a basoreliefului acestuia pe faţada clădirii Căminului pentru persoane vârstnice "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Galaţi", se arată într-un comunicat al Asociaţiei Galaţi, oraşul meu. De asemenea, cele două asociaţii gălăţene vor oferi şi produse alimentare persoanelor cazate la centru. "Dezvelirea basoreliefului va fi urmată şi de oferirea unor produse alimentare persoanelor cazate la centru", se mai arată în comunicatul citat. Acţiunea are loc luni, 02 iulie 2018, la ora 11:00, la sediul instituţiei. Asociaţiile se află la al doilea parteneriat dedicat sărbătoririi Anului Centenar, prima activitate s-a desfăşurat pe data de 25 mai 2018, la Şcoala gimnazială nr. 29 Galaţi, despre care Monitorul de Galaţi a relatat AICI.

Sâmbătă, 30 Iunie 2018 00:00

"Capra cu trei iezi" se joacă pe Faleză

Artiştii Teatrului de Păpuşi "Gulliver" din Galaţi vor juca, duminica aceasta, 01 iulie 2018, începând cu ora 17:30, spectacolul "Capra cu trei iezi", pe Faleza Inferioară a Dunării, la Foişor. Reprezentaţia face parte din programul artistic estival organizat de Primăria municipiului Galaţi în parteneriat cu instituţiile de cultură gălăţene, despre care Monitorul de Galaţi a scris AICI.
Până la reînceperea anului şcolar, copiii vor mai avea ocazia să vadă două spectacole ale Teatrului de Păpuşi "Gulliver": "Scufiţa Roşie" şi "Vasilache şi Mărioara", în zilele de 15 iulie 2018 şi 11 august 2018, tot pe Faleza Dunării. De asemenea, teatrul de păpuşi gălăţean anunţă că din toamnă, repertoriul teatrului se va îmbogăţi cu o nouă montare. Păpuşarii vor aduce pe scenă povestea lui "Peter Pan", băieţelul care voia să rămână pe veci copil.

Cu ocazia Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, declaraţi şi ocrotitorii penitenciarelor din România, în fiecare an, în ziua de 29 iunie, întreg sistemul penitenciar românesc sărbătoreşte "Ziua Lucrătorilor de Penitenciare". Cu această ocazie, în data de 28 iunie 2018, Penitenciarul Galaţi a organizat o serie de activităţi la care au luat parte familiile lucrătorilor din cadrul penitenciarului, precum şi conducătorii instituţiilor publice şi conducătorii instituţiilor de ordine publică şi siguranţă naţională din municipiul Galaţi.
Evenimentul a cuprins exerciţii demonstrative tehnico-tactice de luptă şi de imobilizare a infractorilor sau de apărare la atacul prin surprindere, prezentate de membrii grupei operative a Penitenciarului Galaţi, o expoziţie de fotografii din istoria penitenciarului, dar şi o expoziţie de uniforme din primul război mondial şi uniforme din istoria lucrătorilor de penitenciare, îmbrăcate de 4 elevi ai Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna şi un elev al Seminarului Teologic din Galaţi.
De asemenea, în cadrul evenimentului, directorul Penitenciarului Galaţi, Cornel Rău, a dat citire ordinului şi deciziei de avansare în gradul profesional următor a ofiţerilor şi agenţilor din cadrul Penitenciarului Galaţi, înaintea împlinirii stagiului minim.

Pagina 346 din 379