Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Adolescenţii, în special persoanele de sex feminin, sunt cele mai expuse categorii de persoane care se confruntă cu SIDA, aproximativ 30 de adolescenţi fiind infectaţi în fiecare oră cu virusul HIV, conform unui raport prezentat miercuri de UNICEF, informează Reuters, citat de Mediafax.
Dintre cele 30 de cazuri apărute la fiecare oră în anul 2017 şi care au afectat adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, aproximativ 20 de persoane, însemnând două treimi, sunt de sex feminin, a anunţat organizaţia, aceasta reprezentând ”atât o criză de sănătate, cât şi o criză a agenţiei”.
Deşi în ultimele două decenii lupta împotriva SIDA a înregistrat un progres substanţial, procesul de prevenţie a apariţiei unor noi infecţii în rândul copiilor şi adolescenţilor a încetinit, se arată în raport.
De asemenea, în raport se precizează că răspândirea epidemiei în rândul adolescentelor este influenţată de începerea relaţiilor sexuale de la vârste fragede, inclusiv cu persoane mai în vârstă, sărăcie, lipsa accesului la servicii de consiliere personală şi controale periodice ale stării de sănătate.
”În cele mai multe ţări, femeile şi fetele nu au acces la informaţii, servicii de sănătate sau chiar puterea de a spune nu sexului neprotejat”, a afirmat Henrietta Fore, director general UNICEF. ”Virusul HIV se propagă în rândul celor mai vulnerabile şi marginalizate societăţi, adolescentele fiind situate în centrul acestei crize”, a adăugat aceasta.
Raportul UNICEF, prezentat recent în cadrul conferinţei SIDA care are loc la Amsterdam, precizează că 130.000 de copii şi adolescenţi de 19 ani sau chiar mai puţin au decedat anul trecut din cauza SIDA, în timp ce 430.000 de persoane, aproximativ 50 pe oră, reprezintă noi cazuri de infectare cu HIV.

România e singura ţară din UE care nu alocă bani pentru vaccinarea anti-HPV, susţin şapte organizaţii neguvernamentale care au cerut Guvernului, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Finanţe începerea vaccinării, precizând că la fiecare două ore o româncă e diagnosticată cu cancer de col uterin, informează Mediafax.
Organizaţiile non-guvernamentale Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), Centrul Filia, Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS), Asociaţia Pro-Imunizare, Sănătate pentru Comunitate, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România şi Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România au transmis o scrisoare comună, adresată Guvernului României, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor Publice.
“Solicităm Guvernului României să poziţioneze prioritar sănătatea fetiţelor şi a viitoarelor mame şi să aloce fonduri la rectificarea bugetară pentru finanţarea programului de vaccinare anti-HPV, singura modalitate eficientă de prevenţie a cancerului de col uterin şi a bolilor asociate infecţiei cu HPV. (...) Din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, doar România nu oferă finanţare pentru vaccinarea anti-HPV în cadrul Programelor Naţionale de Vaccinare”, se arată în scrisoarea semnată de cele şapte organizaţii.
Cancerul de col uterin reprezintă o problemă de sănătate care nu mai poate fi amânată, subliniază reprezentanţii societăţii civile, precizând că sunt afectate femei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani.
“O dată la două ore o româncă este diagnosticată cu cancer de col uterin. (...) Ne regăsim ca ţară în poziţia de a fi fruntaşi ai Uniunii Europene în ceea ce priveşte atât incidenţa cât şi mortalitatea prin cancer de col uterin, acesta reprezentând principala cauză de deces prin cancer la femeile active din România, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani”, se mai arată în sursa citată.
În România, vaccinarea împotriva bolilor provocate de virusul HPV se regăseşte în Programul Naţional de Imunizare, iar de anul trecut Ministerul Sănătăţii a început colectarea solicitărilor adresate de părinţi. De cealaltă parte, sursa citată precizează că acest demers a rămas doar pe hârtie.
“A trecut mai mult de un an de zile de când părinţii aşteaptă acest tip de vaccinare pentru fetiţele lor, însă nici unul dintre actorii implicaţi în acest proces nu comunică public privind acest tip de vaccinare. Părinţii îşi pierd încrederea în medicul lor de familie, în sistemul public de sănătate din România, în statul român şi în activitatea de vaccinare propriu-zisă. Este greu de înţeles pentru părinţi, la fel ca pentru orice persoană interesată de sănătatea proprie, a familiei şi copiilor, de ce Ministerul Sănătăţii ar introduce o astfel de prevedere, pentru ca apoi să nu realizeze nici un demers în acest sens”, se mai arată în sursa citată.
În fiecare an, peste 4.000 de românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, înregistrându-se anual peste 1.900 de decese cauzate de această boală.

Data de 01 august a fost stabilită, în urmă cu aproximativ două săptămâni, ca termen de la care preţul gazelor creşte pentru consumatorii casnici cu 5,83%, decizia fiind adoptată într-o şedinţă a Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE, informează Mediafax.
În urma scumpirii anunţate, factura medie la un apartament dotat cu centrală termică pe gaz creşte în funcţie de consum, cu 5 lei în lunile calde şi cu 10 lei în lunile din sezonul rece, faţă de preţurile din iunie-iulie 2018.
Decizia a fost adoptată în baza solicitărilor furnizorilor de gaze naturale, şi în urma analizei costurilor reflectate în preţul final, a informat ANRE pe data de 19 iulie. „Solicitările vin ca urmare a faptului că, începând cu data de 01 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat”, a menţionat ANRE.
Gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei. În perioada ianuarie 2013 - aprilie 2017, prin calendarele de liberalizare stabilite prin memorandumuri şi hotărâri de Guvern, evoluţia preţului producţiei interne a cunoscut o creştere de la 45,71 lei/MWh la 60 lei/MWh, la consumatorii casnici. În perioada aprilie 2017 - martie 2018, preţul mediu a crescut de la 67,99 lei/MWh la 73,85 lei/MWh.
Preţurile de vânzare a gazelor naturale din producţia internă conform contractelor încheiate pe piaţa centralizată, cu livrare în perioada august 2018 - martie 2019 au crescut de la 77,72 lei/MWh la 80,25 lei/MWh. „Cumulat, procentul de creştere a preţurilor la gazele naturale din producţia internă a fost, în perioada ianuarie 2013 - martie 2019, de 75,56%”, a argumentat ANRE, menţionând că nu a avut şi nu are competenţe în stabilirea nivelului acestor preţuri.
Preţul gazelor naturale din import, stabilit pe piaţa concurenţială, a crescut în perioada aprilie 2017 - martie 2018 de la 80,14 lei/MWh, la 94,58 lei/MWh.
Autoritatea de reglementare are obligaţia să stabilească preţul la gazele naturale la consumatorii casnici în baza achiziţiei gazelor naturale făcute de furnizori din pieţele centralizate, la care se adaugă tarifele de transport, de distribuţie, de înmagazinare şi de furnizare, care sunt, în continuare, reglementate de ANRE. Tarifele de transport au scăzut în perioada aprilie 2017 - iulie 2018 cu 26,10%, cele de înmagazinare cu 23,42%, iar tarifele de distribuţie au crescut cu 0,7%, a mai precizat ANRE.
Ministerul Finanţelor a propus recent, într-un proiect de hotărâre privind stabilirea preţului maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă, ca preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători până la data de 30 iunie 2021 să fie de 55 lei/Mwh. Potrivit proiectului, pentru eliminarea efectelor negative asupra consumatorilor casnici, având în vedere că după 01 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare al gazelor naturale, iar tendinţa de creştere a fost continuă şi constantă. Însă proiectul a fost retras, ulterior, de pe circuitul de consultare şi avizare.

Operatorii economici au posibilitatea de a depune, prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, documentele aferente procesului de solicitare şi atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale, se precizează într-un comunicat de presă al ANAF, de miercuri, informează Mediafax.
Spaţiul Privat Virtual le permite utilizatorilor de aparate de marcat electronice fiscale să depună Formularul C 801. Acesta reprezinta cererea de atribuire a numărului de ordine din Registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţ/municipiul Bucureşti sau a numărului unic de identificare din aplicaţia informatică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Formularul C 801 este disponibil pe site-ul ANAF, la rubrica Servicii Online - Declaraţii Electronice. Informaţii despre completarea şi transmiterea cererii, respectiv documentele care trebuie ataşate, se regăsesc în ghidul publicat pe site-ul ANAF, la secţiunea "Servicii Online/"Aparate de marcat electronice fiscale (case de marcat)".

La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, gălăţenii pot vizita în perioada 01-04 august 2018 expoziţia temporară „Pe culmile Carpaţilor”. Expoziţia este o manifestare organizată în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Expoziţia îşi propune să popularizeze în rândul publicului bioregiunea montană şi diversitatea ei specifică, scopul principal fiind acela de a creşte gradul de conştientizare vizavi de nevoia reală de a proteja habitatele şi speciile ameninţate cu dispariţia sau pe cele endemice care depind în întregime de condiţiile ecologice oferite de Munţii Carpaţi. Dintre speciile care vor fi expuse, se vor regăsi lupul, ursul brun, cerbul carpatin, capra neagră, marmota, vulturul negru, specie extinctă în fauna României, râsul, chiţcanul de munte etc. Expoziţia este completată cu partea de interactivitate, care constă în jocuri educative ce au la bază tehnologii de ultimă generaţie din domeniul IT, precum masă multi-touch, kinect, tablete, care facilitează accesul la cunoaştere prin contact nemijlocit şi prin implicarea tuturor simţurilor.

Poliţiştii tecuceni, au oprit în trafic, la data de 30 iulie 2018, în jurul orei 22:15, pe strada Matei Basarab, un autoturism condus de un bărbat de 31 ani, din localitate, care la testarea alcoolscop a prezentat o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. După aproximativ două ore, un alt bărbat a fost depistat la volanul autoturismului, sub influenţa alcoolului. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tîrgu Bujor l-au oprit pe bărbatul de 33 ani, pe D.J. 242, testarea acestuia cu aparatul etilotest relevând o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrucât conducătorul auto a refuzat prelevarea de mostre biologice, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală atât pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului cât şi pentru aceea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Primăria municipiului Galaţi anunţă că, începând cu data de 01 august 2018, va acţiona pentru înlăturarea cablurilor considerate abandonate pe domeniul public, respectiv cele căzute, desprinse sau atârnate, de pe pe străzile principale ale oraşului. "Atenţionăm, pe această cale, agenţii economici şi persoanele fizice deţinătoare ale unor astfel de cabluri să se preocupe în mod voluntar de eliminarea sau declararea acestora la Primăria municipiului Galaţi, întrucât ulterior se vor elimina de pe domeniul public cablurile funcţionale, dar nemarcate sau nedeclarate la autoritatea locală. Pentru relaţii suplimentare, cetăţenii se pot adresa la numărul de telefon: 0336102112", se arată într-un comunicat al municipalităţii.

CFR Călători Galaţi informează că pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Ploieşti Sud - Buzău şi Buzău - Mărăşeşti, anumite trenuri vor avea o durată de parcurs mai mare cu 10 minute. Astfel, trenurile vizate sunt următoarele: în perioadele 01 - 03 şi 07 - 10 august 2018 - IR 1655 Bucureşti Nord - Bacău, IR 1658 Bacău - Bucureşti Nord şi R 5054 Adjud - Ploieşti Sud; în datele de 02, 03, 06 şi 07 august 2018 - R 5108 Mărăşeşti - Buzău; în datele de 02, 03 şi 06 -10 august 2018 - IR 1574 Galaţi - Bucureşti Nord, IR 1573 Bucureşti Nord - Galaţi, R 8201 Buzău - Constanţa, R 8202 Constanţa - Buzău, R 5106 Galaţi - Mărăşeşti şi R 5105 Mărăşeşti - Galaţi; în datele de 08, 09 şi 10 august 2018 - R 5003 Bucureşti Nord - Buzău.
De asemenea, CFR Călători Galaţi vine în sprijinul publicului călător şi informează că începând cu data de 01 august 2018, are loc o modificare în circulaţia trenului R 7565. Astfel, trenul Regio 7565 Mărăşeşti - Galaţi, va avea oprire în Halta Malul Alb. Trenul va sosi la ora 03:35 şi va pleca la ora 03:36. De asemenea, CFR Călători Galaţi menţionează că pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să se adreseze personalului din staţii, să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau să apeleze numerele de telefon 0731.990.861 sau 0236.460.643.

Poliţiştii gălăţeni au oprit în trafic, la data de 30 iulie 2018, o femeie din comuna Tuluceşti care conducea un autoturism pe strada Barierei. Poliţiştii au constatat că nu deţine permis de conducere şi se află şi sub influenţa alcoolului. Întrucât testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie alcoolică de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, femeia a fost condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Societatea Transurb S.A. Galaţi anunţă că, împreună cu Mercedes Benz România, organizează joi, 02 august 2018, evenimentul auto de prezentare a ultimului model de autobuz urban hibrid Mercedes-Benz Citaro Hybrid. Potrivit unui comunicat al Transurb, evenimentul va începe la ora 10:30 pe esplanada din faţa Prefecturii Judeţului Galaţi, iar pe lângă detaliile tehnice expuse de reprezentanţii Mercedes-Benz România, se vor realiza sesiuni active de test - drive pe străzile din oraşul Galaţi. Evenimentul auto face parte dintr-un turneu organizat de Mercedes Benz România în care autobuzul va trece prin 17 oraşe din ţara pentru a fi prezentat transportatorilor şi autorităţilor locale.

Etalon în segmentul autobuzelor urbane hibrid

Mercedes-Benz Citaro Hybrid a fost special conceput pentru cerinţele traficului din oraşe şi marchează un nou capitol în materie de propulsie pentru autobuzele urbane. Autobuzul are două uşi pentru accesul călătorilor, lungime totală de 12,1 metri şi asigură o capacitate totală de transport de 100 de pasageri. Interiorul oferă un spaţiu generos, iar scaunele şi barele de susţinere sunt optimizate ergonomic. În funcţie de varianta de echipare, autobuzul este prevăzut cu instalaţie de climatizare performantă şi încălzitoare amplasate în pereţii laterali ai salonului dedicat pasagerilor. Acest model de autobuz este disponibil în mai multe variante de dimensiuni.
De asemenea, motorul electric, montat între motorul cu combustie şi transmisia automată, generează o putere maximă de 14 kW şi un cuplu maxim de 220 Nm, contribuind astfel la reducerea semnificativă a emisiilor poluante, comparativ cu versiunea standard diesel. Procesul de funcţionare al autobuzului este următorul: atunci când autobuzul este decelerat, motorul electric acţionează ca generator şi transformă energia de frânare în energie electrică. Aceasta este stocată pentru a veni în ajutorul motorului cu combustie, în special în timpul demarării. De aici, rezultă unul dintre cele mai importante avantaje ale modelului, şi anume faptul că nu necesită staţii de încărcare. Toate componentele sunt proiectate pentru exploatare intensă, asigurând o durată de utilizare a autovehiculului de peste 12 ani.
Primarul Ionuţ Pucheanu şi-a manifestat dorinţa de a achiziţiona autobuze hibrid pentru Galaţi încă din luna aprilie a acestui an, când a pus pe masa consilierilor locali un proiect de hotărâre privind achiziţionarea unor astfel de autobuze (Citeşte AICI). Acum rămâne de văzut dacă Galaţiul va avea parte de un astfel de model de autobuz.

Pagina 385 din 440