Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va derula în perioada următoare o serie de cursuri de blogger, vlogger și influencer. Cursurile se adresează tuturor celor care au absolvit cel puțin liceul, sunt pasionați de comunicarea în mediul online și își doresc să afle cât mai multe despre aceste noi meserii. Aceste module reprezintă o premieră în mediul universitar românesc și sunt organizate prin Departamentul de formare continuă și transfer tehnologic. Cursanții vor avea posibilitatea de a învăța chiar de la bloggeri, vloggeri și influenceri cu vizibilitate în mediul online. Este vorba despre Gina Bradea – blogger culinar; Gabriel Coveșeanu – Cove – actor, prezentator de televiziune, influencer; Radu Alexandru (Pitici Gratis) – blogger, vlogger; Dan-Cătălin Predescu – jurnalist, blogger și influencer gălățean. Acestora li se vor adăuga și profesori de la Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. „Organizarea acestor cursuri este un prim pas în adaptarea conținuturilor noastre educaționale la noile cerințe de pe piața muncii, aflată într-o continuă schimbare. Pentru noi este foarte important să le oferim cursanților conținut relevant care să îi ajute să înceapă o carieră în acest domeniu. Vom avea atât informațiile teoretice, cât mai ales informații practice. Acesta este motivul pentru care am apelat la formatori care au deja experiență în acest domeniu și sunt în măsură să ofere informații aplicate”, a declarat Prof. univ. dr. Simona Antofi, decanul Facultății de Litere. Taxa aferentă acestor programe de studii este de 300 de lei, corespunzătoare celor 20 de ore prevăzute în planurile de învățământ, potrivit unui comunicat al Universității.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenționare de vreme severă imediată (nowcasting), de tip COD GALBEN, valabilă până la ora 14.30, pentru județele Galați, Vrancea - zona joasă și Vaslui, unde se vor semnala intensificări ale vântului, cu rafale ce vor depăși, local, 55 - 65 km/h. Reamintim că vremea severă a făcut prăpăd aseară în județul Galați. Detalii AICI!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de vreme severă imediată (nowcasting), de tip COD PORTOCALIU, valabilă de la ora 20:05, până la ora 21:00, pentru județul Galaţi: Pechea, Târgu Bujor, Tulucești, Măstăcani, Fârțănești, Frumușița, Piscu, Independența, Slobozia Conachi, Vânători, Braniștea, Foltești, Schela, Smârdan, Șendreni, Cuza Vodă, Scânteiești, Cuca, Băleni, Rediu, Costache Negri, Vlădești, Băneasa, Suceveni, Oancea, unde se vor semnala averse torențiale ce vor acumula peste 35...45 l/mp, vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare de vreme severă imediată (nowcasting), de tip COD GALBEN, valabilă până la ora 21:00, pentru județul Galaţi: Galați, Pechea, Tulucești, Măstăcani, Fârțănești, Tudor Vladimirescu, Frumușița, Piscu, Independența, Slobozia Conachi, Fundeni, Vânători, Braniștea, Foltești, Schela, Smârdan, Șendreni, Cuza Vodă, Scânteiești, Cuca, Nămoloasa, Rediu, Vlădești, Oancea, Suhurlui, unde se vor semnala local averse ce vor acumula peste 20...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de peste 55....60 km/h, izolat grindină de mici dimensiuni.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme severă imediată (nowcasting), de tip COD PORTOCALIU, valabilă până la ora 19:30, pentru județul Galaţi: Tulucești, Independența, Vânători, Braniștea, Schela, Smârdan, Șendreni, unde se vor semnala averse torențiale ce vor acumula peste 25...30 l/mp - în ultima oră, în zona avertizată s-au cumulat 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice.

Precum influencerii care promovează haine, creme sau parfumuri pe social media, aşa şi deputatul PSD Laurenţiu-Viorel Gîdei, fost primar al oraşului Târgu Bujor, a decis să promoveze produsele fabricate în judeţul Galaţi.

Primul astfel de produs este celebrul "Muştar de Tecuci". Demnitarul s-a pozat cu muştarul în fabrica unde se produce acest "aliment dichisit", după cum îl numeşte (foto ↓): "Astăzi despre celebrul muştar fabricat la Tecuci. Acest produs a adus faima oraşului în toată ţara. Sunt mulţi producători de muştar în ţară, dar cunoscătorii apreciază şi consumă muştarul autentic de Tecuci, produs în fabrica domnului inginer Gheorghe Bostan. Reţeta neschimbată, seriozitatea, calitatea şi respectul faţă de consumatori au făcut din muştarul de Tecuci vârful de gamă în rândul producătorilor acestui aliment dichisit, dar simplu prin ingredientele utilizate".

298116877 458278369642462 8721072465196874845 n

Potrivit parlamentarului, în fiecare săptămână, nu mai puţin de trei tiruri cu "Muştar de Tecuci" pleacă în Franţa, să satisfacă gusturile rafinate: "Reţeta fabricată aici din anul 1990 a devenit căutată atât în ţară cât şi în străinătate. Săptămânal, 3 tiruri cu acest produs pleacă să satisfacă gusturile rafinate din Franţa. Exportă în toată Europa şi în toate judeţele ţării. Fabrica utilizează seminţe de muştar de calitate înaltă şi asigură 15 locuri de muncă, producând anual peste 110 tone de muştar".

Ca un veritabil "influencer", acesta încurajează cumpărarea produsului: "Căutaţi, cumpăraţi şi consumaţi muştarul de Tecuci, contribuind direct la susţinerea şi dezvoltarea economiei locale. Voi continua să promovez produsele fabricate în judeţul Galaţi, pentru că rolul antreprenorilor autohtoni este deosebit de important pentru noi toţi".

Proiectele pentru producția de hidrogen din surse regenerabile se pot depune până la data de 16 august, iar valoarea maximă a ajutorului de stat stabilită este de 50 milioane euro pe întreprindere, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu. "Investim în energie curată! 149 de milioane de euro prin PNRR pentru producția de hidrogen din surse regenerabile. Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, schema de ajutoare a României în valoare de 149 de milioane euro! Valoarea maximă a ajutorului de stat stabilită, care se va acorda în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie pentru 2022 este de 50 milioane euro pe întreprindere, pe proiect de investiții", a scris marți, pe Facebook, Virgil Popescu. Solicitanții eligibili sunt: producători de gaz natural, micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și mari producătoare de energie electrică, micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și mari producătoare/consumatoare de hidrogen, unități administrativ-teritoriale, institute naționale de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei, având personalitate juridică, definite prin OG 57/2002, inclusiv asocieri/parteneriate formate din acești actori. Comisia Europeană a aprobat, luni, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare a României în valoare de 149 de milioane euro pusă la dispoziție prin intermediul Mecanismului de redresare și reziliență ("MRR") pentru a sprijini producția de hidrogen din surse regenerabile, informează un comunicat de presă. "Această schemă în valoare de 149 de milioane euro permite României să își consolideze capacitățile de producție de hidrogen din surse regenerabile, limitând în același timp posibile denaturări ale concurenței. Măsura adoptată astăzi va contribui la realizarea Strategiei UE pentru hidrogen și a ambițiilor Pactului verde european. Mai mult decât atât, măsura va ajuta România să înlocuiască gazele naturale, cărbunele și petrolul din industriile greu de decarbonizat și din transporturi și să își reducă dependența de combustibilii fosili importați, în conformitate cu planul REPowerEU", a declarat vicepreședinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager. Schema notificată de România, care se va desfășura până la 31 decembrie 2023, va fi finanțată parțial prin Mecanismul de redresare și reziliență, în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare și reziliență al României și a adoptării acestuia de către Consiliu. Schema va sprijini construcția de noi instalații pentru producția de hidrogen din surse regenerabile, cu scopul de a realiza, până la 31 decembrie 2025, capacități de producție a hidrogenului din surse regenerabile de cel puțin 100 MW în instalații de electroliză care să producă cel puțin 10.000 de tone de hidrogen pe an. (sursa Agerpres)
Vedeta pop Britney Spears și superstarul britanic Elton John își vor uni forțele într-un nou cântec, a anunțat luni casa de discuri care-l va distribui, informează AFP. Cântăreții - care au, împreună, o experiență de 90 de ani în industria muzicală - vor colabora pentru piesa "Hold Me Closer", potrivit Interscope Records. Deși nu se cunoaște data lansării, aceasta va fi prima piesă nouă a lui Britney Spears după mulți ani. Titlul este inspirat de versurile piesei "Tiny Dancer" a lui Elton John de la începutul anilor 1970. Anunțul vine după mai multe zile de speculații despre o posibilă colaborare între cele două vedete. Britney Spears și partenerul ei, Sam Asghari, au anunțat recent că artista a suferit un avort spontan. Cu câteva săptămâni înainte, Britney Spears publicase pe contul ei de Instagram un mesaj în care dezvăluia că era însărcinată. Vestea a venit la doar cinci luni după ce Tribunalul din Los Angeles i-a redat artistei pop controlul asupra vieții personale, punând capăt regimului de tutelă exercitată în principal de tatăl ei, Jamie Spears. Tutela fusese impusă prin ordin judecătoresc în 2008 din cauza unor tulburări de ordin psihologic ale vedetei, care a denunțat într-un proces intens mediatizat respectivul regim juridic, precizând că acesta a fost "abuziv" și că a împiedicat-o să renunțe la un sterilet în pofida dorinței sale de a avea alți copii. Vedeta pop, faimoasă pentru hituri globale precum "...Baby One More Time", nu a mai acordat un interviu de ani de zile și apare rar în public. Elton John, care a împlinit 75 de ani în urmă cu câteva luni, este cunoscut mai ales pentru hitul său "Rocket Man". În 2018, artistul a pornit într-un turneu de adio de proporții. Întinzându-se pe parcursul mai multor ani, turneul prevedea peste 300 de date de concert în întreaga lume înainte de a fi perturbat de pandemia de coronavirus. (sursa Agerpres)
China utilizează manevrele militare pe care le-a lansat în urmă cu șase zile în semn de protest față de vizita președintei Camerei Reprezentanților Congresului SUA Nancy Pelosi în Taiwan drept pretext pentru a se pregăti de o invazie în insula ce se autoguvernează în mod democratic, a avertizat marți ministrul taiwanez de externe, citat de Reuters și AFP. Taiwanul revendicat de China drept teritoriu al său nu se va lăsa intimidat, în pofida faptului că Beijingul își continuă exercițiile militare în Strâmtoarea Taiwan, trecând în mod repetat linia de demarcație neoficială, a declarat Joseph Wu într-o conferință de presă la Taipei. "China utilizează exercițiile pentru a pregăti o invazie în Taiwan", a insistat Wu, lansând un apel la sprijin internațional pentru a "proteja pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan". "Au loc exerciții militare la scară largă, lansări de rachete, precum și atacuri cibernetice, o campanie de dezinformare și de coerciție economică într-o tentativă de a slăbi moralul populației în Taiwan", a continuat el. Declarațiile ministrului taiwanez de externe intervin pe fondul escaladării tensiunilor militare după prelungirea luni a exercițiilor chineze, cele mai mari vreodată în jurul insulei, care trebuiau să se încheie duminică, manevre ce au cuprins lansări de rachete balistice și simulări de atacuri maritime și aeriene în spațiul aerian și maritim din jurul Taiwanului. Comandamentul chinez din teatrul de operațiuni Est a anunțat luni că va desfășura noi exerciții militare comune antisubmarin și de asalt maritim, confirmând temerile unor analiști din domeniul securității și diplomați că Beijingul va menține presiunea asupra Taiwanului. După plecarea președintei Camerei Reprezentanților de la Taipei vineri, China a renunțat, de asemenea, la unele linii de comunicare cu SUA, inclusiv discuții între comandanții militari la nivel înalt și convorbiri despre schimbările climatice.   Exerciții militare care simulează o ripostă la o posibilă invazie chineză   Taiwanul a început marți propriile exerciții cu tiruri de artilerie cu muniție reală, simulând acțiuni de apărare a insulei împotriva unei posibile invazii chineze în sudul comitatului Pingtung (sud). Un reporter AFP în teren a constatat că operațiunile taiwaneze au început la scurt timp după 04:00 GMT, cu tiruri de rachete de semnalizare și de artilerie. Exercițiul s-a încheiat în jurul orei 01:30 GMT, a declarat Lou Woei-jye, un purtător de cuvânt al Corpului 8 al armatei taiwaneze. Exercițiile, a căror a doua etapă este prevăzută pentru joi, implică desfășurarea mai multor sute de soldați și a aproximativ 40 de obuziere, a indicat armata taiwaneză, citată de agenția franceză de presă. Lou a asigurat luni că exercițiile Taiwanului au fost programate dinainte și nu reprezintă un răspuns la manevrele chineze în curs de desfășurare. De altfel, insula organizează în mod regulat exerciții militare care simulează o ripostă la o posibilă invazie chineză. Cele mai recente datează de luna trecută, când a exersat respingerea atacurilor dinspre mare într-o "operațiune de interceptare comună". Acestea au fost cele mai mari exerciții ale sale anuale, notează AFP. Președintele american Joe Biden, în primele sale comentarii publice referitor la această problemă de la vizita dnei Pelosi, a declarat luni că este îngrijorat de acțiunile Chinei în regiune, dar nu și în ceea ce privește Taiwanul. "Mă îngrijorează că se mișcă atât de mult", a spus Biden reporterilor în Delaware, referitor la China. "Dar nu cred că vor face mai mult decât atât". Un înalt responsabil al Pentagonului a spus că Washingtonul își menține o evaluare anterioară conform căreia Beijingul nu va încerca să invadeze Taiwanul în următorii doi ani. Armata americană va continua să navigheze prin Strâmtoarea Taiwan în săptămânile următoare, a indicat Colin Kahl, subsecretarul american al apărării pentru afaceri politice. China nu a exclus niciodată să ia Taiwanul cu forța, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, potrivit căruia China desfășoară exerciții militare obișnuite "în apele noastre" într-un mod deschis, transparent și profesionist, adăugând că Taiwanul face parte din China, notează Reuters. China consideră Taiwanul, cu o populație de aproximativ 23 de milioane de locuitori, drept una din provinciile sale, pe care încă nu a reușit să o reunifice cu restul teritoriului său continental de la sfârșitul războiului civil (1949). (sursa Agerpres)   Citește și China își continuă exercițiile militare în jurul Taiwanului, deși trebuia să le încheie duminică - https://www.monitoruldegalati.ro/cauta/china-i%C8%99i-continua-exerci%C8%9Biile-militare-in-jurul-taiwanului,-de%C8%99i-trebuia-sa-le-incheie-duminica.html
Distribuirea de pastile de iodură de potasiu se face în scopul administrării la populația de până în 40 de ani numai în caz de expunere după un incident nuclear, precizează Ministerul Sănătății. MS subliniază că este contraindicată administrarea preventivă a comprimatelor. "Încă de la începutul conflictului din Ucraina, Ministerul Sănătății s-a preocupat de procurarea pastilelor de iod și a inițiat o campanie de informare a populației referitoare la modul de utilizare a acestora. Distribuția către populație se face în mod gratuit pe baza prescripției eliberată de către medicul de familie. Aceasta nu este o noutate, ordinul de ministru care reglementează activitatea este în vigoare încă din 23 iunie 2022", afirmă sursa citată. Pastilele de iod se eliberează în peste 2.500 de farmacii, lista acestora regăsindu-se pe site-ul Ministerului Sănătății. (sursa Agerpres)   Citește și 27 de farmacii din județul Galați distribuie gratuit pastilele de iodură de potasiu (LISTĂ) - https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/27-de-farmacii-din-judetul-galati-distribuie-gratuit-pastilele-de-iodura-de-potasiu-lista.html
Pagina 6 din 961