Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați anunță că începând de luni, 08 august 2022, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitate de 1 an și dobândă anuală de 8,25%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Interesul românilor pentru titlurile de stat TEZAUR s-a menținut la un nivel ridicat și în luna iulie, suma investită fiind de 1,49 miliarde lei. Titlurile de stat pot fi cumpărate: - Între 08 – 26 august 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online; - Între 08 – 29 august 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului; - Între 08 – 26 august 2022 în mediul urban și 08 – 25 august 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări sunt publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro, potrivit AJFP Galați.
Campionul en titre al României, Simone Tempestini, a câștigat, duminică, Raliul Moldovei, etapa a șasea a Campionatului Național de Raliuri Betano. Tempestini a câștigat Raliul Moldovei și la prima sa participare, în 2018. Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Skoda Fabia Rally 2 Evo) a fost cronometrat cu timpul de 01 h 28 min 33 sec 6/10, fiind urmat de Sebastian Barbu/Bogdan Iancu (Skoda Fabia Rally 2), la 01 min 41 sec 9/10, și de Andrei Gîrtofan/Doru Vrajă (Skoda Fabia Rally 2), la 03 min 00 sec 5/10. Fostul campion național Valentin Porcișteanu, câștigător al Raliului Moldovei în 2019, a încheiat pe locul 5. În total, 52 de echipaje, inclusiv 5 străine (din Turcia, Bulgaria și Italia), au fost prezente la startul festiv care s-a dat în Piața Tricolorul din Bacău. Sebastian Barbu este noul lider al clasamentului general, cu 187,6 puncte, urmat de Andrei Gîrtofan, 186,2 puncte, în timp ce Tempestini are 164 de puncte. Se iau în calcul cele mai bune șapte rezultate din totalul de nouă etape programate. Etapa a șaptea a sezonului va fi Raliul Iașului, în perioada 2-4 septembrie. (sursa Agerpres)
După cum stabilește Codul muncii, salariații din țara noastră primesc liber, în 15 august, pentru a sărbători Adormirea Maicii Domnului. Ținând cont de faptul că această sărbătoare pică anul acesta într-o zi de luni, adică urmează unui weekend, angajații se vor bucura, de fapt, de o minivacanță de trei zile, notează avocatnet.ro. Anual, la jumătatea lunii august, respectiv în data de 15, salariații din țara noastră beneficiază, potrivit Codului muncii, de o zi liberă, cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului. Sfânta Maria Mare se va sărbători, în acest an, într-o zi de luni, ceea ce înseamnă că salariații, indiferent că vorbim de cei de la stat sau cei din mediul privat, vor beneficia, la sfârșitul săptămânii viitoare, de trei zile libere succesive. Cu toate că în Codul muncii este prevăzut faptul că salariații au dreptul la zile libere cu ocazia sărbătorilor legale naționale, anumite categorii de angajați trebuie să se prezinte la muncă și în aceste zile. Mai exact, este vorba despre persoanele ce lucrează în unitățile sanitare și în unitățile de alimentație publică, dar și în locurile în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității. În aceste situații, angajatorii trebuie să le asigure salariaților compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive temeinice, nu se poate acorda timp liber, salariații trebuie să beneficieze de un spor de cel puțin 100% din salariul de bază. În cazul în care nu acordă timp liber în zilele de sărbătoare legală sau nu recompensează munca în aceste zile, angajatorii pot primi amenzi de până la 10.000 de lei, mai notează sursa citată.

Au fost trei seri extraordinare la Festivalul Internațional de Folclor „Doina Covurluiului” (https://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/cei-mai-iubi%C8%9Bi-arti%C8%99ti-populari-concerteaza-3-zile-la-gala%C8%9Bi.html), cu multă muzică populară, dans și voie bună. La fel ca-n anii trecuți, mii de gălățeni au venit la acest festival al bucuriei, aplaudând îndelung ansamblurile din România, Polonia, Serbia, Turcia, Ucraina, Republica Moldova și Macedonia de Nord, care au adus la Galați o parte din cultura locurilor pe care cu mândrie le-au reprezentat, transmite președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. "Dragi gălățeni, vă mulțumesc din suflet pentru că ați fost alături de noi în aceste trei seri de festival. Galațiul a arătat că iubește cu adevărat folclorul. Felicitări tuturor celor implicați în organizarea acestui spectaculos maraton folcloric!", este mesajul lui Costel Fotea, postat pe Facebook la încheierea festivalului. VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos!

Pe 6 august, Sanjeev Gupta, Executive Chairman LIBERTY Steel Group, a urat bun venit celor aproape 3.000 de angajați și familiilor acestora, dar și autorităților naționale și locale, printre care Ministrul Economiei, Florin Spătaru, care au luat parte la primul eveniment dedicat familiei, organizat pe platforma siderurgică de la începutul pandemiei COVID-19. "Familia LIBERTY și invitații săi au făcut un tur al pavilioanelor cu activități distractive, au vizitat principalele linii de producție și au asistat la spectacolele încheiate cu un concert live impresionant al Deliei, o figură iconică a muzicii românești. Evenimentul a fost moderat de Adrian Nartea, protagonistul unui cunoscut serial de televizune, iar copiii au fost răsfățați de trupa Coloricii. De asemenea, echipa LIBERTY Galați a avut ocazia să primească câteva dintre starurile clubului Oțelul Galați și să celebreze parteneriatul (https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/liberty-devine-partener-oficial-al-sc-otelul-galati.html) recent anunțat", potrivit unui comunicat al LIBERTY Galați. Sanjeev Gupta a mulțumit tuturor angajaților printr-un discurs despre planurile de transformare GREENSTEEL care susțin compania siderurgică să producă oțel neutru în emisii de carbon până în 2030 și printr-o nouă campanie de comunicare captivantă care scoate în evidență oamenii care vor contribui la realizarea acestei viziuni. În discursul său a prezentat noul film corporate, care demonstrează transformarea LIBERTY Galați și a României în adevărați lideri europeni ai producției de oțel verde. „În business și acasă, familia este pe primul loc în viața mea. O zi în care toți membrii familiei noastre se pot întâlni și lega prietenii este nu doar distractivă, este esențială. Pentru că familia este sufletul societății și nucleul comunității din Galați. Eu și soția mea, Nicola, suntem foarte mândri să facem parte din comunitatea dumneavoastră. O comunitate care are atât de multe motive de mândrie și atât de multe de motive de speranță pentru viitor”, a declarat Sanjeev Gupta.   Citește și Oțelul a remizat la debutul în Liga a 2-a - https://www.monitoruldegalati.ro/sport/otelul-a-remizat-la-debutul-in-liga-a-2-a.html

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, a făcut public faptul că administraţiile locale şi judeţene din Brăila şi Galaţi doresc realizarea unei legături rapide de suprafaţă între cele două municipii printr-un tren de tip monorail, proiect care ar urma să se realizeze prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dacă ar primi aprobarea Comisiei Europene, potrivit Agerpres.
„Am trimis o scrisoare comună Brăila-Galaţi către Comisia Europeană. Noi aşteptăm un aviz pozitiv în ceea ce priveşte acest proiect. Înţeleg că se aşteaptă deschiderea noului exerciţiu financiar pentru perioada 2021-2027. Partea bună este că cele patru entităţi, respectiv consiliile judeţene din Brăila şi Galaţi şi primăriile reşedinţă din cele două judeţe, au trimis această scrisoare, suntem patru jucători mari. Am speranţa că vom fi printre cei care vor câştiga. Eu cred că este un proiect frumos şi inovativ pentru zona noastră. Traseul va începe de la Mall Brăila şi va traversa municipiul Brăila. Va trebui să stabilim care va fi calea de rulare. Va traversa apoi Galaţiul şi se va opri la ieşirea din municipiu. Este o distanţă destul de lungă, vor exista mai multe staţii pe traseu. Avem mulţi brăileni care lucrează în Galaţi, dar şi gălăţeni care lucrează în Brăila şi putem valorifica acest mijloc de transport modern pentru cele două oraşe. Dacă şi aeroportul din zonă va prinde contur, ne dorim să extindem linia până la aeroport”, a declarat Chiriac.
Recent, consiliile judeţene din Brăila şi Galaţi au încheiat un protocol de colaborare pentru realizarea unui aeroport între cele două municipii, obiectiv de investiţii care a fost inclus în Master Planul General de Transport al României.
Potrivit lui Francisk Chiriac, realizarea Podului suspendat peste Dunăre va duce la o dezvoltare foarte mare a zonei Brăila-Galaţi, care formează a doua aglomerare urbană după Bucureşti, cu peste 500.000 de locuitori.
De asemenea, administraţiile locale şi judeţene au pus bazele unei asociaţii de dezvoltare intercomunitare pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din Brăila şi Galaţi.

Citeşte şi Monorailul dorit de administraţiile Galaţi - Brăila ar putea avea punctul de plecare din Micro 19

Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Pentru Fizica Pământului (INCDFP) transmite că, în ziua de 08 august 2022, la ora 07:01:54 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 129 km.
Potrivit INCDFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 71 km E de Braşov, 73 km NE de Ploieşti, 119 km V de Brăila, 121 km V de Galaţi, 121 km S de Bacău, 124 km N de Bucureşti, 148 km NE de Piteşti, 186 km E de Sibiu, 188 km N de Ruse şi 202 km SV de Iaşi.
De asemenea, în ziua de 07 august 2022, la ora 19:50:22 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 84 km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 83 km S de Bacău, 88 km E de Braşov, 112 km NE de Ploieşti, 112 km NV de Galaţi, 117 km NV de Brăila, 162 km N de Bucureşti, 163 km SV de Iaşi, 181 km NE de Piteşti, 199 km E de Sibiu şi 210 km SV de Chişinău, informează INCDFP.

Patru români au murit într-un accident rutier în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, lângă Veliko Tîrnovo, în Bulgaria, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autocarul a intrat într-o mașină parcată pe drum după care s-a izbit de copacii din zonă.

La bord se aflau 25 de pasageri, dintre care 7 cetățeni turci, iar restul români. Cinci pacienți români internați în acest moment în spitalul din Veliko Tarnovo vor fi aduși în țară cu mai multe elicoptere, notează digi24.ro.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteorologică, de tip Cod Galben, cu interval de valabilitate 6, 7, 8 și 9 august, fenomenele vizate fiind val de căldură și disconfort termic ridicat, iar Galațiul este printre județele vizate.

Astfel, potrivit ANM, sâmbătă și duminică (6 și 7 august), valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Luni și marți (8 și 9 august), valul de căldură se va restrânge spre regiunile sudice și sud-estice. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18...21 de grade.

De asemenea, ANM menționează că sâmbătă și duminică vor fi perioade scurte și pe arii restrânse cu manifestări de instabilitate atmosferică. La începutul săptămânii viitoare, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta pe arii mai extinse în jumătatea de nord-vest a teritoriului.

Schimbarea la Față a Domnului se sărbătorește în fiecare an la data de 6 august și este unul din Praznicele împărătești ale Bisericii Ortodoxe.

Sărbătoarea de pe 6 august 2022 este marcată în calendarul ortodox cu o cruce roșie, dar și cu dezlegare la pește, fiindcă pică în Postul Adormirii Maicii Domnului. Este singura zi din post în care se poate mânca pește.

ATENȚIE! Potrivit tradiției, cine va spăla haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe.

Pagina 9 din 961