Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Executivul a aprobat plafonul total de garantare pentru anul 2019, aferent programului "Prima casă", în valoare de 2 miliarde de lei, informează Mediafax. Finanţatori participanţi în program sunt: BRD, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit, Garanti, Piraeus Bank, Marfin, Credit Agricole şi Leumi Bank. Alocarea plafonului total al garanţiilor care pot fi emise în anul 2019 în cadrul programului se face la solicitarea finanţatorilor participanţi de către FNGCIMM, cu acordul MFP, conform procedurii şi criteriilor de evaluare anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3097/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 963 din 6 decembrie 2017.
Anul trecut au fost acordate 20.423 garanţii, în valoare totală de 1,9 miliarde de lei, cu o valoare medie a garanţiei acordate de 94.000 lei, precum şi 7.160 promisiuni de garantare, în valoare totală de 800 de milioane de lei. De la lansarea programului în anul 2009 şi până la finalul lunii decembrie 2018 au fost acordate 267.752 garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 23,7 miliarde de lei.

Persoanele fizice care deţin titluri de stat vor putea răscumpăra sau transfera dreptul de proprietate al titlurilor de stat achiziţionate prin în cadrul Programului Tezaur către un alt investitor, tot persoană fizică, înainte de scadenţă, a anunţat, marţi, Ministerul Finanţelor Publice (MFP), informează Mediafax. În acest sens, Finanţele au modificat şi completat Ordinul nr. 3139/2017 privind aprobarea emiterii de destinate populaţiei prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului. Modificarea este valabilă pentru toate emisiunile de titluri de stat destinate populaţiei din cadrul programului Tezaur, pentru subscrierile realizate prin intermediul Trezoreriei Statului. "Răscumpărarea anticipată poate fi efectuată doar pentru suma integrală a unui formular de subscriere şi numai la unitatea trezoreriei la care a fost realizată. Aceasta va fi făcută la valoarea nominală, din care se vor deduce toate dobânzile achitate până la acel moment pentru titlurile de stat răscumpărate", au subliniat Finanţele.
Plata titlurilor de stat pentru care s-a solicitat răscumpărarea anticipată va fi făcută până la data de 20 a lunii următoare depunerii cererii de răscumpărare anticipată, în contul de subscriere al investitorului. Transferul dreptului de proprietate a titlurilor de stat se realizează prin depunerea unei cereri la sediul unităţii operative a trezoreriei statului prin care au fost realizate subscrierile. Transferul se realizează pentru întreaga valoare înscrisă pe un formular de subscriere, iar cererea va fi însoţită de formularul de subscriere şi va fi asumată atât de persoana care vinde, cât şi de cea care cumpără titlurile de stat. Cererile de răscumpărare anticipată şi transfer a dreptului de proprietate pot fi depuse doar ulterior încheierii perioadei de subscriere şi cu cel puţin 60 de zile lucrătoare înainte de data de plată a dobânzii sau valorii nominale aferente unei emisiuni.
De asemenea, investitorul poate anula subscrierile deja efectuate prin depunerea unei cereri de anulare, până în ultima zi a perioadei de subscriere, la care se anexează formularul de subscriere în original. După încheierea perioadei de subscriere, acestea devin irevocabile şi nu mai pot fi anulate. Investitorul poate apela însă la răscumpărarea anticipată sau la vânzarea lor. În perioada 4-22 februarie 2019 românii pot cumpăra titlurile de stat Tezaur cu valoare nominală de 1 leu, scadenţe la 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente ce au împlinit 18 ani la data subscrierii sau la data dobândirii titlurilor de stat prin transferul dreptului de proprietate. Dobânda este anuală şi plătită la termenele din prospectul de emisiune. În cursul anului trecut, au fost lansate trei emisiuni de titluri de stat pentru populaţie, cu maturităţi de 2, 3 şi 5 ani, cu o valoare cumulată de 2,07 miliarde de lei. În anul 2019, MFP va continua emisiunile de titluri pentru populaţie cu o frecvenţă regulată, cel puţin de două ori pe trimestru. În perioada 4 - 22 februarie 2019, Finanţele derulează trei emisiuni de titluri de stat pentru populaţie cu maturităţi de 2, 3 şi 5 ani şi cu dobânzi anuale de 4%, 4,5% şi 5%.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, la Iaşi, că a dispus verificarea tuturor clinicilor de chirurgie estetică din România după scandalul legat de o clinică din Bucureşti care urma să efectueze intervenţii estetice într-un coafor din Suceava, informează Mediafax. Sorina Pintea a declarat că vor fi sancţionate toate clinicile estetice unde vor apărea nereguli în urma verificărilor, urmând ca cele care nu au un raport favorabil în urma controalelor, să le fie suspendate autorizaţiile. "Am demarat un control la toate clinicile estetice şi de chirurgie estetică din ţară. Acolo unde punctual vor apărea probleme şi raportul final nu va fi gata, categoric vor fi suspendate autorizaţiile. Vedeţi exemplul Suceava, acea clinică din Bucureşti care funcţiona într-un salon de coafură din Suceava. Deci, punctual vor fi rezolvate sau sancţionaţi mai repede cei care fac vădit o anumită acţiune. Dar controlul este la nivelul ţării, va dura aproximativ două săptămâni. Tema este legată de clinicile de chirurgie estetică", a declarat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii confirmă, însă, că la clinica privată din Bucureşti a fost continuat activitatea şi luni, chiar funcţionari din ministerul Sănătăţii reuşind să-şi facă programări. "Din Ministerul Sănătăţii a sunat cineva şi s-a programat. Prin urmare astăzi (n.r. - marţi) măsurile vor fi foarte drastice. Nu e nevoie de o hotărâre judecătorească să obţii o suspendare sau o întrerupere de activitate. Firma avea activitatea suspendată din septembrie. Ea avea un plan de conformare cu nişte neconformităţi care trebuiau rezolvate într-un interval de timp, putând să funcţioneze ulterior şi nu cu actul medical efectiv acolo", a spus ministrul Sănătăţii. De asemenea, Sorina Pintea a declarat că că mall-ul din Bucureşti unde îşi are deschisă activitatea clinica privată a fost informat marţi despre faptul că societatea nu are autorizaţie de desfăşurare a activităţii. "Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti a informat conducerea mall-ului că există o societate în incintă care îşi desfăşoara activitatea fără autorizaţie. Şi eu nu cred că într-un contract comercial există o clauză că dacă nu eşti legal poţi funcţiona. Dar vom aştepta răspunsul şi bineînţeles va fi cerere penală", a spus ministrul Sănătăţii. Colegiul Medicilor din Suceava a depus o plângere la Poliţie, reclamând că într-un coafor din oraş s-ar face intervenţii estetice, deşi nu există nicio unitate medicală înregistrată sau vreun medic care să realizeze aceste operaţii. Oamenii legii fac cercetări pentru înşelăciune.

Sorina Pintea a cerut cercetarea tuturor contractelor de voluntariat semnate de spitalele de stat

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, la Iaşi, că a cerut spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii situaţia contractelor de voluntariat, primind, până în prezent, răspuns doar de la trei spitale din cele peste o sută. Sorina Pintea spune că ministerul nu poate să o cerceteze pe doctoriţa de la spitalul Ilfov, deoarece are alte atribuţii, dar cercetarea o va face Colegiul Medicilor. "Cercetarea doctoriţei de la Ilfov poate fi făcut de către organismul profesional Colegiul Medicilor. Ministerul Sănătăţii are alte atribuţii are o anchetă acolo prin Direcţia de Sănătate Publică, adică Ministerul Sănătăţii în teritoriu şi noi vom lua măsurile noastre", a declarat Sorina Pintea. Totodată ministrul spune că pentru a face mai clară situaţia privind contractele de voluntariat a cerut spitalelor din subordinea ministerului Sănătăţii raport privind numărul de contracte de voluntariat semnate. "Au fost foarte multe polemici legate de acel contract de voluntariat. Insist şi spun că este ilegal să faci contract de voluntariat direct spital-medic. Medicina este o profesie liberală reglementată de legi speciale. Nu putem face contract de voluntariat cu un medic pe medicină. (...) Conform legii, trebuie să existe o organizaţie creată care să preia voluntarii. Spitalul poate fi sau nu organizaţie gazdă dacă îndeplineşte nişte condiţii. Deci sunt mai multe proceduri pe care le este foarte greu să le aplice mai multe spitale şi nu inteleg de ce. Am cerut până luni la ora 14.00 situaţia contractelor de voluntariat în spitalele din subordinea ministerului Sănătăţii. Sunt peste o sută, ştiţi de la câte am primit? De la trei" a declarat ministrul Sănătăţii.
Reacţia ministrului Sănătăţii vine după ce, în ultima perioadă, s-au identificat doi falşi medici care profesau. Este vorba despre italianul Matteo Politi care a operat în cinci clini private din Capitală şi Raluca Daniela Bîrsan, care a lucrat zece ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov, ca voluntar. Ambii deţineau diplome false.

Membrii Federaţiei Sanitas au stabilit un calendar al protestelor, care vor începe pe data de 6 martie şi vor culmina pe 3 aprilie, când se va organiza un miting de amploare în Bucureşti, informează Mediafax. Sindicaliştii din Sănătate spun că Legea Salarizării, adoptată în 2017, a dus la pierderi din venituri. "Actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii şi au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitară şi discriminatorie. Ianuarie 2019 nu a adus creşteri reale de venituri salariaţilor care, conform Legii 153/2017, urmau să beneficieze de acestea, iar celor care au beneficiat de creşteri în martie 2018, limitele impuse de OUG 114/2018 le-au produs pierderi importante de venituri", se arată într-un comunicat al Federaţiei Sanitas.
Astfel, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a hotărât să înceapă organizarea de acţiuni sindicale revendicative după următorul program: 06.03.2019 - Pichetarea Ministerului Finanţelor Publice; 13.03.2019 - Pichetarea Ministerului Sănătăţii; 20.03.2019 - Pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale; 03.04.2019 - Miting în Bucureşti. "Revendicările Federaţiei Sanitas sunt: Eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială; calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială; asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite; eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului de sporuri; corectarea inechităţilor din Legea 153/2017 şi includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială. negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului «Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare»", se mai arată în comunicatul Sanitas.

Cântăreaţa şi actriţa americană Lady Gaga s-a despărţit de logodnicul ei, Christian Carino, care îi este şi agent, după o relaţie de doi ani, informează Reuters, citat de Mediafax. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al starului pop, care nu a oferit alte detalii despre motivele despărţirii. "Pur şi simplu nu a funcţionat. Relaţiile se mai şi destramă. Nu a fost vorba despre o dramă", a declarat o sursă apropiată cântăreţei pentru revista People. Lady Gaga, în vârstă de 32 de ani, şi Carino, în vârstă de 49 de ani, şi-au început relaţia în februarie 2017 şi s-au logodit în octombrie 2018. Carino a fost agentul mai multor vedete, precum Justin Bieber, Amber Heard, Christina Aguilera, Simon Cowell, Miley Cyrus şi Jennifer Lopez. A fost căsătorit cu Brooke Baldwin, în perioada 1997 - 2013, cei doi având împreună două fiice. Anterior, în perioada 2011 - 2016, Lady Gaga a avut o relaţie cu actorul Taylor Kinney.
Cântăreaţa Lady Gaga, care a concertat la Bucureşti în august 2012, a devenit celebră graţie unor piese precum "Bad Romance" şi "Poker Face", dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor - în special vestimentare. Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru spectacolele ei adeseori controversate. Lady Gaga a câştigat de-a lungul anilor nouă premii Grammy. Artista a câştigat şi două Globuri de Aur, pentru rolul din serialul "American Horror Story", precum şi pentru piesa "Shallow", de pe coloana sonoră a filmului "A Star is Born", de Bradley Cooper. În 2016, a fost nominalizată la Oscar, la categoria "cea mai bună coloană sonoră", cu melodia "Til It Happens To You" din documentarul "The Hunting Ground". Ea este nominalizată şi la premiile Oscar 2019 - care vor fi decernate duminică - pentru rolul din "A Star is Born", dar şi pentru piesa "Shallow".

Vedeta TV americană Ellen DeGeneres a donat suma de 1 milion de dolari mai multor fani ai săi care au făcut acte de caritate, potrivit contactmusic.com, citat de Mediafax. Artista în vârstă de 61 de ani a lansat o campanie, în parteneriat cu Cheerios, pentru a încuraja oamenii obişnuiţi să facă un milion de acte caritabile, iar o parte dintre aceste persoane au fost invitate într-o ediţie specială a emisiunii vedetei. Printre aceste persoane s-au numărat un cuplu care şi-a folosit proprii bani să ajute oameni afectaţi de uraganul Harvey, dar şi o profesoară care şi-a donat unul dintre rinichi mamei unui student al său.
Ellen DeGeneres este realizatoarea şi prezentatoarea propriului show TV, "The Ellen DeGeneres Show", premiat cu 30 de Emmy , a scris cărţi care au ajuns bestseller, a făcut parte din juriul emisiunii "American Idol", care se bucură de o mare audienţă, şi a prezentat de două ori premiile Oscar, în 2007 şi 2014.

Centrul Cultural "Dunărea de Jos" (CCDJ) Galaţi organizează joi, 21 februarie 2019, de la ora 12:00, evenimentul "Dragobetele la români". "Vă invităm să petrecem împreună Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români, cu cântec şi voie bună, în stil autentic românesc. Specialiştii din cadrul Serviciului Cercetare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare vă vor dezvălui cât mai multe despre cântecul de dragoste, despre obiceiurile ce însoţeau această zi şi despre felul în care se pregăteau odinioară tinerii pentru căsătorie. Cei prezenţi la eveniment vor avea parte de un spectacol de muzică populară, susţinut de Ansamblul Folcloric «Doina Covurluiului» şi la final, vor putea cânta împreună cu profesioniştii instituţiei noastre câteva cunoscute cântece de dragoste", se arată într-un comunicat al CCDJ Galaţi. Evenimentul va avea loc la sediul Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galaţi.

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" Galaţi organizează joi, 21 februarie 2019, la ora 13:00, vernisajul expoziţiei itinerante "Drumuri în memorie. Mausoleele", la secţia Lapidarium. "«Drumuri în memorie. Mausoleele» este un proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în cadrul programului Centenar. Iniţiat de Institutul Naţional al Patrimoniului, proiectul are ca scop valorificarea şi promovarea în spaţiul public, la nivel naţional şi european, a patrimoniului comemorativ, în mod specific a mausoleelor ridicate pentru eroii din Primul Război Mondial, aflate pe teritoriul României. Obiectivul central al proiectului este acela de a clarifica şi disemina funcţia de spaţii mnemonice ale mausoleelor existente în România, de a promova patrimoniul comemorativ şi educaţia în domeniul istoric şi cultural a generaţiilor actuale, şi, cu precădere, a tinerilor, prin intermediul unei serii variate de activităţi, facilitând procesul de actualizare a semnificaţiei mausoleelor", se arată într-un comunicat al muzeului de istorie.Proiectul a fost lansat pe 25 octombrie 2018, de Ziua Armatei Române, la Muzeul Vrancei din Focşani, cu expoziţia itinerată acum la Galaţi.

Lucrările de resistematizare şi modernizare a zonei Colegiului "Al. I. Cuza", începute în luna octombrie 2018, continuă, anunţă primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. "Zona în care intervenim este delimitată de strada Saturn, Colegiul «Al. I. Cuza», blocurile C5, C6, B4 şi PS10B. Refacem structura rutieră pe zonele degradate şi aleile de acces, reamenajăm şi trasăm locuri de parcare, identificate în urma demolării bateriilor de garaje, şi refacem semnalizarea rutieră orizontală şi verticală. Până acum am executat peste 40% din totalul lucrărilor pe care ne-am propus să le realizăm aici", spune Ionuţ Pucheanu.

20Cuza2

Reamintim că în această zonă vor fi efectuate lucrări de reparaţii şi întreţinere a suprafeţei carosabile, dar şi a trotuarelor şi aleilor pietonale. Pe amplasamentul garajelor ce s-au demolat, se vor realiza parcaje noi, iar cele vechi vor fi reabilitate. Este vorba despre: parcarea aferentă blocului C 6 - se vor crea 15 locuri de parcare pe amplasamentul garajelor demolate; parcarea existentă între bloc C5 şi C6 - se vor reabilita cele 10 locuri de parcare existente; parcarea aferentă blocului C5 - se vor crea 6 locuri de parcare pe amplasamentul garajelor demolate; parcarea aferentă Colegiului - se vor crea 53 locuri de parcare pe amplasamentul garajelor demolate; parcarea aferentă blocului PS10B va beneficia de dale inierbate şi se vor crea 6 locuri de parcare pe amplasamentul garajelor demolate. Totalul locurilor de parcare din această zonă ce vor beneficia de îmbrăcăminte asfaltică ridicându-se la 84 de locuri.

Citeşte pe aceeaşi temă şi: Zona Colegiului Cuza intră în reabilitare

Sistemul bancar din România a obţinut un profit cumulat, necompensat cu pierderile, de 7,17 miliarde de lei, anul trecut, o creştere cu 35% faţă de anul anterior, arată date afişate de Banca Naţională a României (BNR), informează Mediafax. Valoarea activelor era de 451,14 miliarde de lei, la finele anului trecut, cu 5,5% mai mult de la finele anului precedent, iar indicatorul ROA (profitul net anualizat faţă de total active la valoare medie) a fost de 1,59%. Aceste active au crescut, în condiţiile în care numărul de bănci a scăzut cu una, până la 34, ca urmare a fuziunilor de pe piaţă, respectiv finalizarea integrării Bancpost în Banca Transilvania.
Astfel, ponderea activelor pentru sucursalele străine s-a redus 75%, de la 77%, în condiţiile în care numărul a rămas de şapte. La începutul anului trecut, a intrat pe piaţa bancară BNP Paribas, urmând să-şi înceapă activitatea în următoarea perioadă. Indicatorul de solvabilitate, care trebuie să fie de minimum 8%, a rămas aproape la acelaşi nivel, de 19,63%, faţă de 19,97%, la finele anului precedent. În plus, indicatorul ROE (profitul net anualizat faţă de capitalurile proprii la valoare medie) a urcat la 14,85%, faţă de 12,51%, dar a scăzut faţă de nivelul maxim al anului trecut, cel de la finele lunii septembrie 2018, de 16,35%.
Rata rentabilităţii activităţii de bază a urcat la 186,92%, la finele anului trecut, de la 181,62% la finele anului precedent, dar a scăzut de la 188,33% la finele lunii septembrie 2018.

Pagina 740 din 922