Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, în cadrul unui congres al Partidului Socialist Ungar, că, în Uniunea Europeană (UE), ar trebui să existe salarii corecte şi remuneraţii egale pentru bărbaţi şi femei, conform publicaţiei The Hungary Journal, informează Mediafax. Timmermans le-a transmis participanţilor la Congres că Socialiştii ar trebui să îşi îndrepte atenţia spre tineri, asigurându-le condiţii bune în Ungaria pentru a nu emigra: "Trebuie să susţineţi tinerii!". Candidatul socialiştilor europeni la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Timmermans a transmis că dacă va fi numit în funcţie, va elimina diferenţa salarială de 40% dintre bărbaţi şi femei şi va lua în considerare aceeaşi abordare şi pentru pensii.
De asemenea, Timmermans a promis că va lupta împotriva corupţiei şi consideră că viitoarele alegeri europarlamentare sunt despre "Inima Europei", iar miza finală este apariţia solidarităţii în Europa. Prim-vicepreşedintele a anunţat că este dispus să aibă o întâlnire cu prim-ministrul ungar Viktor Orban pentru a discuta diferenţele de opinie. "Cerem libertate academică, libertatea presei şi libertatea organizaţiilor civile. Nu ar trebui să existe compromisuri când vine vorba de independenţa sistemului judiciar, egalitatea cetăţenilor şi litera legii", a declarat Timmermans. Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în perioada 23-26 mai.

Nu eşti niciodată prea mare pentru o carte de colorat. O spun specialiştii, dar şi statisticile site-urilor de profil. În România, de exemplu, 66% dintre cumpărătorii de pe liveincolors.ro au vârste de peste 25 de ani, iar stresul este primul combătut cu fiecare culoare pusă pe hârtie, informează Mediafax. Datele arată că femeile sunt marii consumatori de pe site-ul liveincolors. Cea mai mare pondere o au persoanele cu vârste cuprinse între 25-34 de ani, şi anume 37%. Totuşi, o treime dintre cumpărători sunt persoane cu vârste între 35 şi 44 ani. Şi poate vă întrebaţi care sunt tendinţele. La capitolul cărţi de colorat pentru adulţi, pe primele locuri se află: "Imaginary Friends de Karolina Kubikowska", "Fairy Miracles (Miracole De Poveste) - Limba Engleza", "Coloriage Wild 3" sau "Milované Něžnosti (Miracole De Poveste) - Limba Cehă".
"Tocmai pentru ca produsele noastre să ajungă la iubitorii de cărţi de colorat din statele europene, am lansat, în 2016, site-ul Live in Colors, care este în continuare singurul magazin online dedicat acestui hobby, locul in care găseşti cărţile preferate, dar şi accesoriile necesare", spune Corina Dorobanţu, creatoarea site-ului. În promovarea cărţilor de colorat pentru adulţi, se pune accent pe beneficiile activităţii de colorat: detaşare faţă de grijile de zi cu zi, deconectare de la orice fel de ecrane, monitoare, relaxare. Plus că poţi colora oriunde, acasă, în parc, în aeroport, la birou când vrei să te relaxezi pentru câteva minute, în ceainării sau cafenele. În studii de specialitate, coloratul este recomandat ca activitate la meditaţie, iar psihologii o recomandă drept activitate ce reduce anxietatea şi stresul.

Piesa "On a Sunday", cântată de Ester Peony, a câştigat selecţia naţională pentru a reprezenta România la concursul Eurovision care va avea loc în luna mai la Tel Aviv, în Israel, informează Mediafax. Piesa câştigătoare a adunat un total de 65 de puncte din partea juriului după o luptă în care piesa a concurat strâns cu "Army of Love", a Bellei Santiago (după votul juriului cu 50 de puncte), şi "Dear Father", cântată de Laura Bretan (cu 48 de puncte după votul juriului). Publicul a acordat 8 puncte Bellei Santiago, 10 puncte pentru Trooper şi 12 puncte pentru Laura Bretan. Pe numele real Ester Alexandra Creţu, interpreta care şi-a ales numele de scenă Ester Peony are origini româneşti, dar pasiunea pentru muzică a descoperit-o la Montreal, în Canada, unde locuia cu familia. Primul contract cu o casă de discuri din România a venit după ce a ajuns cunoscută în mediul online prin înregistrările pe care le publica pe cont propriu. A debutat cu piesa "Sub aripa ta", interpretată împreună cu Vescan. Primul EP l-a lansat abia în 2018, sub titlul "Dig It". A scris piesa "On a Sunday" împreună cu Alexandru Şerbu, în timp ce versurile sunt semnate de Ioana Victoria Badea.
Finala selecţiei naţionale pentru ediţia de anul acesta a concursului muzical Eurovision a avut loc duminică seară, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Două câştigătoare ale competiţiei, Netta şi Emmelie de Forest, au susţinut recitaluri. Scena, pe care organizatorii au spus că au gândit-o în aşa fel încât să înfăţişeze "o adevărată constelaţie a visului", s-a transformat pentru fiecare moment al show-ului cu ajutorul celor mai moderne elemente de tehnică multimedia: 200 de metri pătraţi de ecrane LED, videomapping, scenografie video şi efecte speciale.
Sub sloganul "Dare to dream", Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de ţări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie. Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa "Toy".

Primăria municipiului Galaţi anunţă că luni, 18 februarie 2019, la ora 11:00, primii pacienți vor păși pragul Centrului de Medicină Dentară Socială, un proiect realizat de municipalitate în parteneriat cu Universitatea ”Dunărea de Jos” - Facultatea de Medicină și Farmacie. Cei 40 de pacienți programați la consultații și tratamente stomatologice gratuite sunt beneficiari ai Centrului social pentru persoane vârstnice ”Ștefan cel Mare și Sfânt”. Centrul de Medicină Dentară Socială se află pe strada Eroilor, în incinta fostei Policlinici, însă accesul se face de pe strada Bălcescu.

Citeşte pe aceeaşi temă şi: Interventii stomatologice gratuite pentru pensionari şi cei cu venituri reduse

175 de profesori din judeţul Galaţi s-au înscris la examenul de definitivat 2019, care va avea loc pe 24 iulie 2019, potrivit Ministerului Educaţiei, care a anunţat, pe data de 12 februarie, lista profesorilor înscrişi la examenul de definitivat de anul acesta.

Înainte de a susţine proba scrisă, candidaţii trebuie să treacă de inspecţiile de specialitate la clasă şi de evaluarea portofoliului profesional. În metodologia de examen se precizează că proba scrisă a examenului de definitivat 2019 începe de la ora 10:00, iar durata examenului scris este de patru ore. Accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă se face pe baza actului de identitate sau, în lipsa acestuia, pe baza paşaportului. În timpul probei scrise, candidaţii nu pot avea asupra lor, în sala de examen, genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace de calcul, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanţă.

La nivel naţionale, peste 8.000 de profesori s-au înscris la examenul de definitivat 2019. Cei mai mulţi înscrişi sunt la disciplinele Limba şi Literatura Română pentru copii (învăţământ preşcolar) şi la Limba şi Literatură Română şi Matematică, metoda predării acestora (învăţământ primar). Rezultatele finale se vor afişa în data de 05 august 2019.

Vineri, 15 Februarie 2019 14:55

Prins la pescuit cu plase monofilament

Poliţistii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice de combatere a braconajului piscicol, l-au depistat pe gălăţeanul P.H., în vârstă de 66 de ani, care desfăşura activităţi de pescuit comercial, cu ajutorul a două plase de pescuit tip monofilament, plase interzise de lege conform art. 64, lit. m din O.U.G 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit şi deţinerea uneltelor de tip monofilament. Peştele descoperit asupra bărbatului a fost redat mediului natural, iar bunurile au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

Deşi rata criminalităţii stradale a scăzut judeţul Galaţi, potrivit raportului de evaluare a activităţii desfăşurate în 2018 de către Instituţia Prefectului Galaţi, numărul infracţiunilor stradale reprezentate de furt se menţine în continuare mare. "Criminalitatea stradală este caracterizată, în general, de infracţiuni fără un pericol social deosebit, însă prin locul în care sunt săvârşite creează o stare de disconfort şi nesiguranţă amplificată în rândul cetăţenilor. Indicatorul infracţionalităţii stradale înregistrează valori descrescătoare faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut în procent de 27,33%. În continuare, ponderea infracţiunilor stradale este reprezentată de furt, acesta reprezentând 86,37% din totalul acestora", se arată în raportul citat.

În ceea ce priveşte criminalitatea în mediul rural, aici s-au înregistrat peste 2.000 de stări conflictuale, cele mai multe fiind conflicte intrafamiliale. "Poliţiştii de ordine publică din mediul rural au participat activ la îndeplinirea obiectivelor stabilite în cadrul programelor de prevenire a delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, prevenire a violenţei intrafamiliale în judeţul Galaţi. În perioada analizată au fost aplanate 2.252 de stări conflictuale din care 1.195 intrafamiliale, 254 între grupuri şi 803 din alte motive. Totodată, s-au efectuat activităţi de prevenire în cele 120 de unităţi de învăţământ preuniversitar, atât sub aspectul antivictimal, cât şi sub aspectul asigurării bunurilor şi valorilor prevăzute de legislaţia incidentă", se mai arată în raportul Prefecturii Galaţi.

În anul 2018, iniţiativele Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi în domeniul relaţiilor de muncă au vizat combaterea fenomenului de muncă nedeclarată. Activitatea desfăşurată în domeniul "Relaţii de Muncă" în anul 2018 s-a concretizat prin acţiuni de control care au avut ca scop atât identificarea cazurilor de muncă nedeclarată cât şi verificări privind: încheierea contractul individual de muncă în formă scrisă, respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial; respectarea prevederilor legale privind suspendarea contractelor individuale de muncă; încadrarea în muncă, în România, a cetăţenilor străini; întocmirea, completarea şi transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor; evidenţa timpului de muncă, se arată într-un comunicat al ITM Galaţi.

Inspectorii de muncă au aplicat măsuri sancţionatorii pentru folosirea ilegală a forţei de muncă, dar au aplicat şi măsuri menite să creeze un cadru economic, social şi juridic care să încurajeze respectarea legalităţii, să facă mai convenabilă pentru subiecţii raporturilor de muncă respectarea legii decât sustragerea de la prevederile ei. Astfel, inspectorii ITM Galaţi au efectuat 1.766 de controale, în 2018, în urma cărora au fost depistaţi 229 de angajatori care foloseau munca nedeclarată. Aceştia au fost sancţionaţi cu suma totală de 3.610.000 lei

De asemenea, ITM Galaţi menţionează că la sfârşitul anului 2018 erau active un număr de 629 contracte colective de muncă încheiate la nivelul unităţilor din judeţul Galaţi, faţă de 624 contracte colective de muncă active la sfârşitul anului 2017. La nivelul judeţului Galaţi, la sfârşitul perioadei de referinţă, funcţionau aproximativ 890 unităţi cu peste 21 de salariaţi, din sectorul bugetar, cu capital mixt şi privat. La sfârşitul anului 2018, 70,67% din numărul unităţilor cu peste 21 de salariaţi aveau încheiate contracte colective de muncă, faţă de sfârşitul anului 2016, când 65% din numărul unităţilor cu peste 21 de salariaţi aveau încheiate contracte colective de muncă. Au fost certificate 11 adeverinţe de finalizare a stagiului de către absolvenţi de instituţii de învăţământ superior şi au fost înregistrate 63 de contracte de ucenicie, din care 52 pentru firme cu obiect de activitate confecţii textile, 8 pentru electricieni navali şi 3 pentru patiseri.

Duminică, 17 Februarie 2019 00:00

România, a patra creştere economică din UE

Cu o creştere economică de 4% în T4 2018, faţă de T4 2017, conform datelor Eurostat, România se află pe locul 4 în UE, la egalitate cu Slovacia, într-un clasament condus de Letonia, cu o creştere de 5,5%, urmată de Ungaria cu 4,8% şi Polonia (4,6%), informează Mediafax. Din datele prezentate recent de Eurostat lipsesc evoluţiile economice pentru mai multe state, printre care Estonia, Irlanda, Grecia, Cehia, Croaţia sau Slovenia.
Conform Eurostat, PIB a crescut cu 0,2% atât în zona euro cât şi în UE28, în T4 în comparaţie cu trimestrul precedent, şi cu 1,2% şi 1,4% în zona euro, respectiv UE 28 în comparaţie cu T4 2017. În întreg anul 2018 PIB a crescut cu 1,8% în zona euro şi 1,9% în UE28, în baza datelor ajustatte sezonier. Numărul persoanelor angajate a crescut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,2% în UE28, în ultimul trimestru al anului trecut, faţă de trimestrul precedent. În comparaţie cu T4 din 2017, numărul angajaţilor a crescut cu 1,2% atât în zona euro cât şi în UE28.

Instituţiile Uniunii Europene (UE) au convenit asupra unor noi norme, care le vor permite cetăţenilor să economisească mai uşor pentru pensie, respectiv produsul paneuropean de pensii, potrivit unui comunicat trimis de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), informează Mediafax. "Reprezentanţii permanenţi la UE ai statelor membre au aprobat acordul obţinut la 13 decembrie între preşedinţie şi Parlamentul European referitor la propunerea privind «produsul paneuropean de pensii (PEPP)», care reprezintă o nouă categorie de plan de pensii personale. Proiectul de regulament are ca scop oferirea unei game mai mari de opţiuni pentru persoanele care vor să economisească pentru pensie şi, în acelaşi timp, stimularea pieţei pensiilor personale", scrie în comunicatul de presă al MFP.
Conform aprecierilor Comisiei, numai 27% din europenii între 25 şi 59 de ani s-au înscris într-un produs de pensii. "Îmbătrânirea populaţiei în Europa creează noi provocări. Una dintre acestea este cum putem să ne asigurăm că cetăţenii economisesc o sumă suficientă pentru a putea trăi decent la pensie. Produsele paneuropene de pensii vor crea o nouă posibilitate pentru a economisi pe termen lung, utilizând pieţele de capital şi atenuând astfel presiunea asupra finanţării publice. Aceste produse vor avea şi avantajul major că vor cumula toate sumele economisite în Europa, indiferent de ţară, în cadrul unui singur plan de pensii personale", a spus Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor publice din România.
Conform noilor norme, PEPP ar urma să aibă aceleaşi caracteristici standard indiferent unde sunt comercializate. Ele vor fi oferite de o gamă largă de furnizori, în principal societăţi de asigurare, bănci, instituţii pentru furnizarea de pensii ocupaţionale, firme de investiţii şi administratori de active. "În Europa, piaţa pensiilor personale este, deocamdată, fragmentată, din cauza unei diversităţi de norme ce împiedică dezvoltarea unei pieţe la nivelul UE. În unele state membre, piaţa este aproape inexistentă. Pentru produse bazate pe instrumente ale pieţei de capital, opţiunile sunt adesea limitate. Aceasta duce la costuri mai ridicate pentru deponenţi şi la un nivel insuficient de lichidităţi pe pieţe. Noile produse paneuropene de pensii personale vor oferi cetăţenilor o nouă posibilitate de economisire, aplicabilă la nivelul întregii UE, venind în completarea planurilor de pensii publice şi ocupaţionale, precum şi a planurilor de pensii personale de la nivel naţional", mai susţin reprezentanţii Finanţelor.

Pagina 742 din 922