M.C.M.

M.C.M.

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetăţean german care a prezentat la control un permis de conducere polonez fals, pe care l-a procurat plătind suma de 100 euro.Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetăţean german care a prezentat la control un permis de conducere polonez fals, pe care l-a procurat plătind suma de 100 euro."În data de 12 mai a.c., în jurul orei 14:00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor necesare intrării în ţară, cetăţeanul german V.B., în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca Renault. La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un permis de conducere similar celor eliberate de autorităţile din Polonia. Poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, s-a stabilit faptul că V.B. nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce. În legătură cu cele constatate, persoana în cauză a declarat că a procurat documentul din Federaţia Rusă plătind suma de 100 de euro, de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte", se arată în comunicatul I.T.P.F. Iaşi.Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au descoperit un autoturism, care figura ca fiind radiat din circulaţie, alertă introdusă de către autorităţile din Germania, condus de un bărbat care nu avea acest drept.Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au descoperit un autoturism, care figura ca fiind radiat din circulaţie, alertă introdusă de către autorităţile din Germania, condus de un bărbat care nu avea acest drept."În data de 12 mai a.c., în jurul orei 14:00, pe timpul executării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au oprit în trafic pentru control, pe raza municipiului Galaţi, un autoturism marca Audi A6 ce avea aplicate plăcuţe de înmatriculare germane. La control bărbatul a declarat că se numeşte Ştefan N. şi are 37 de ani. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că  bărbatul se numeşte Cosmin G., în vârstă de 36 de ani, cetăţean român domiciliat pe raza judeţului Constanţa, care nu deţine permis de conducere. Având suspiciuni cu privire la autoturismul oprit la control, colegii noştri au efectuat verificări specifice suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile din Germania din acest an. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat faptul că a încercat să se folosească de altă identitate deoarece ştia că persoana respectivă deţine permis de conducere valabil. Acesta a mai adăugat că nu ştia că autoturismul în cauză este radiat din circulaţie, el cumpărându-l dintr-un parc auto din judeţul Constanţa, plătind suma de 600 de euro, urmând să primească documentele autoturismului când achita diferenţa de  600 de euro", se arată în comunicatul I.T.P.F. Iaşi.În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Pentru o bună desfăşurare a evenimentului sportiv şi filantropic "Semimaraton Hervis Galaţi" 2018, traficul rutier va fi restricţionat pe 27 mai 2018, între 07:00 şi 13:00, pe trei artere principale ale oraşului, respectiv pe str. Domnească, str. Bulevardul Marii Uniri, str. Portului şi pe străzile conexe sau adiacente acestora, informează Fundaţia Comunitară Galaţi, organizatorii evenimentului. Pentru o bună desfăşurare a evenimentului sportiv şi filantropic "Semimaraton Hervis Galaţi" 2018, traficul rutier va fi restricţionat pe 27 mai 2018, între 07:00 şi 13:00, pe trei artere principale ale oraşului, respectiv pe str. Domnească, str. Bulevardul Marii Uniri, str. Portului şi pe străzile conexe sau adiacente acestora, informează Fundaţia Comunitară Galaţi, organizatorii evenimentului. Astfel, traseul pentru evenimentul Semimaraton Hervis Galaţi 2018 se va desfăşura pe următoarele străzi: Str. Domnească: începând cu str. Gării până pe str. Navelor, Str. Navelor, Str. Portului: de la Palatul Navigaţiei, până la intersecţia cu str. Navelor, Str. Regimentul 11 Siret: de la Centrul de Transfuzii Sânge Galaţi până pe Bulevardul Marea Unire şi Bulevardul Marea Unire. Toate celelalte străzi perpendiculare cu străzile traseului, nu vor avea acces pe acestea: Str. Culturii, Aleea Trandafirilor, Str. Eroilor, Str. Universităţii, Str. Nicolae Gamulea, Str. Maior Iancu Fotea, Str. General Iacob Lahovary, Str. Fraternităţii, Str. Brăilei, Str. Egalităţii, Str. Prelungirea Traian, Str. General Alexandru Cernat şi Str. Regimentul 11 Siret. Organizatorii roagă toţi şoferii să respecte întocmai modificările aduse traficului rutier, alegând rute de acces alternative, pentru a evita accidentele rutiere."Semimaraton Galaţi este cea mai puternică platformă de strângere de fonduri prin alergare din oraşul nostru. Mecanismul este foarte simplu. Grupurile de iniţiativă şi organizaţiile nonguvernamentale propun proiecte care pot îmbunătăţi comunitatea, le înscriu în competiţie apoi, gălăţenii îşi aleg câte un proiect pe care vor să îl susţină pentru a fi implementat şi se înscriu ca alergători sau ambasadori ai cauzei respective. Strângerea de fonduri poate avea loc şi anterior evenimentului, iar în ziua dedicată competiţiei se aleargă pentru susţinerea proiectelor. Evenimentul aduce împreună ONG-urile locale, beneficiarii acestora, prieteni, familii, echipe, companii, reprezentanţi ai instituţiilor publice, gălăţeni plecaţi din ţară, donatorii, şi potenţiali donatori care văd că lucrurile se mişcă, că împreună suntem Galaţi transformand comunitatea implicând resursele şi potenţialul uman local. Traseul Semimaratonului este unul pitoresc şi emblematic pentru Galaţi şi pentru gălăţeni: pe Faleza Dunării, oferind o privelişte panoramică a Dunării şi a Munţilor Măcin. Este considerat un traseu frumos, dar moderat spre dificil, din cauza diferenţelor de altitudine de pe lungimea sa. Anul acesta vine cu o surpriză prin accesul pe strada Domnească, zona centrală a oraşului, prelungind lungimea unei ture de la 7 km, la 10 km", potrvit organizatorilor.
Citeşte AICI şi pentru ce cauze sociale poţi alerga la "Semimaraton Hervis Galaţi 2018"

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi anunţă că în evidenţa instituţiei, la data de 14 mai 2018, se află 351 de locuri de muncă vacante în judeţ. Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt la Şantierul Naval Damen Galaţi. Damen angajează 100 de muncitori necalificaţi ca ucenici pentru formare în meseria de sudor sau lăcătuş în domeniul naval. Persoanele care doresc să aplice pentru acest post trebuie să aibă până în 35 de ani şi studii minim de 10 clase. Multe locuri de muncă vacante sunt şi la Gospodărire Urbană Galaţi. Aici se caută 30 de lucrători pentru salubrizare spaţii verzi. Cei interesaţi pot obţine informaţii la sediul AJOFM Galaţi.

Media generală a scumpirilor - inflaţia - a urcat în luna aprilie 2018 la 5,2% faţă de aprilie 2017, înregistrând un record al ultimilor 5 ani, iar faţă de luna martie 2018 creşterea a fost, în aprilie, de 0,5%, arată datele comunicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).Media generală a scumpirilor - inflaţia - a urcat în luna aprilie 2018 la 5,2% faţă de aprilie 2017, înregistrând un record al ultimilor 5 ani, iar faţă de luna martie 2018 creşterea a fost, în aprilie, de 0,5%, arată datele comunicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).O rată anualizată a inflaţiei de 5,2% nu a mai fost consemnată din luna aprilie a anului 2013.Potrivit INS, rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (aprilie 2017 - aprilie 2018) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2016 - aprilie 2017), calculată pe baza IPC, a fost de 2,8%.Determinată pe baza IAPC, rata medie a fost, în aprilie, de 4,3%.Creşterile anualizate de preţuri au fost, în aprilie, de 4% la mărfurile alimentare, de 7,2% la mărfuri nealimentare şi de 2,8% la servicii.Banca Naţională a României (BNR) a majorat uşor, de la 3,5% la 3,6% prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018, menţinând-o la 3% pe cea pentru decembrie 2019.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că majorarea salariilor este inevitabilă, dar se va reflecta în preţuri.„Nu cred că cineva mai poate opri creşterile de salarii în România, putem doar să le temperăm. Banca Naţională nu se împotriveşte creşterilor de salarii, dar cerem de fiecare dată atenţie şi iar atenţie. Cum vreţi să-i oprim pe medici să plece, dacă nu le mărim salariile? Cum să oprim corupţia în spitale, dacă nu prin creşteri de salarii? Dar trebuie să fim atenţi, că majorările de salarii, create de tensiunile de pe piaţa muncii, se vor reflecta mai devreme sau mai târziu în preţuri”, a spus recent, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei pe trimestrul I 2018.În ediţia anterioară a Raportului, prognoza de inflaţie pentru decembrie 2018 era de 3,5%, cu un vârf de 5% în trimestrul II; în actuala ediţie, prognoza pentru decembrie este de 3,6%, cu oscilaţii în jurul valorii de 5% în trimestrele II şi III, urmată de o temperare în trimestrul IV.

Camera Deputaţilor de la Madrid a acceptat recent să examineze un proiect de lege care ar autoriza eutanasia, o premieră în Spania, unde perspectiva legalizării unei astfel de proceduri continuă să întâmpine o puternică opoziţie, relatează AFP.Camera Deputaţilor de la Madrid a acceptat recent să examineze un proiect de lege care ar autoriza eutanasia, o premieră în Spania, unde perspectiva legalizării unei astfel de proceduri continuă să întâmpine o puternică opoziţie, relatează AFP.

Este pentru prima dată când un proiect de lege în acest sens depăşeşte primul obstacol din parlament, toate tentativele precedente fiind respinse, a menţionat pentru AFP un purtător de cuvânt al camerei.Deputaţii spanioli s-au pronunţat cu 173 de voturi pentru - în majoritate din partea formaţiunilor de stânga - şi 135 împotrivă - în cea mai mare parte venite de la aleşii de stânga - în favoarea examinării proiectului eutanasiei, iniţiat de parlamentul regional al Cataloniei.Cei 32 de deputaţi ai partidului liberal Ciudadanos s-au abţinut.

Proiectul de lege propune scutirea de responsabilitate penală a celui care, "la solicitarea expresă şi fără echivoc a unei persoane atinse de o boală gravă ducând inevitabil la deces sau de o patologie incurabilă generând suferinţe fizice sau psihice grave", provoacă moartea respectivei persoane "în pace şi fără durere".În prezent, articolul 143 din Codul penal spaniol interzice inducerea decesului, iar pacienţii care suferă de boli incurabile nu au de ales decât să refuze tratamentul, dacă vor să-şi pună capăt suferinţei.Un sondaj realizat în martie 2017 de institutul Metroscopia a indicat că 84% dintre spanioli sunt favorabili ideii ca pacienţii în fază terminală să poată fi ajutaţi să moară "fără durere".Dezbaterea cu privire la eutanasie s-a intensificat în Spania după succesul filmului "Mar adentro", recompensat cu Oscar, inspirat din viaţa şi moartea fostului marinar Ramon Sampedro, paralizat în urma unui accident.

Cel mai probabil, proiectul urmează să sufere modificări importante înainte de a fi supus la vot în plenul Camerei deputaţilor. Eutanasia este legală în prezent în Olanda, Belgia şi Luxemburg, iar în alte ţări - cum este Elveţia, dar şi în statul american Oregon - se foloseşte formula de sinucidere asistată.

Coreea de Sud şi Statele Unite au început vineri, 11 mai 2018, noi exerciţii militare aeriene comune de amploare, pe fondul discuţiilor cu Phenianul privind denuclearizarea Peninsulei Coreea, relatează site-ul agenţiei Yonhap.Coreea de Sud şi Statele Unite au început vineri, 11 mai 2018, noi exerciţii militare aeriene comune de amploare, pe fondul discuţiilor cu Phenianul privind denuclearizarea Peninsulei Coreea, relatează site-ul agenţiei Yonhap.În cadrul exerciţiului Max Thunder ce se va desfăşura pe parcursul următoarelor două săptămâni în proximitatea Peninsulei Coreea, vor participa aproximativ 100 de avioane de vânătoare din cele două state, inclusive opt avioane F-22, precum şi mai multe bombardiere B-52 şi avioane de vânătoare F-15K.Este pentru prima dată când avioane de vânătoare F-22 participă la la exerciţiile militare efectuate de Statele Unite şi Coreea de Sud.Experţii susţin că exerciţiul aerian are ca scop intensifcarea presiunilor asupra Phenianului în vederea denuclearizării Peninsulei Coreea.”În cadrul acestui exerciţiu, Forţele Aeriene din Coreea de Sud şi SUA au ca obiectiv îmbunătăţirea operaţiunilor aeriene”, a precizat un oficial sud-coreean.Exerciţiul aerian are loc în contextul în care Washingtonul şi Phenianul pregătesc un summit istoric între preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, care va avea loc, cel mai probabil, la începutul lunii iunie. Cel mai important punct de pe agenda discuţiilor dintre Trump şi Kim Jong-un va fi denuclearizarea Coreei de Nord.

Neuropatia diabetică, una dintre cele mai frecvente complicaţii ale diabetului, care de multe ori este invalidantă, este subdiagnosticată în România, susţin specialiştii de la Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab.Neuropatia diabetică, una dintre cele mai frecvente complicaţii ale diabetului, care de multe ori este invalidantă, este subdiagnosticată în România, susţin specialiştii de la Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab."Conform unui studiu realizat în România la care au participat 25.000 de persoane diagnosticate cu diabet, s-a concluzionat o prevalenţă mare a neuropatiei nediagnosticate (52% dintre pacienţii care au răspuns «Nu» la întrebarea «Aveţi neuropatie?» au prezentat simptome ale neuropatiei diabetice) şi s-a arătat că severitatea neuropatiei are un impact major asupra calităţii vieţii. Conform Institutului Naţional de Diabet, Afecţiuni Digestive şi ale Rinichiului din SUA, neuropatia diabetică are o incidenţa de 60-70% în rândul diabeticilor, cea mai mare fiind la persoanele care au diabet de cel puţin 25 de ani", se arată într-un comunicat remis recent presei.Neuropatia diabetică este un tip de leziune a nervilor care poate apărea în cazul persoanelor cu diabet zaharat. Nivelul ridicat de zahăr din sânge (glucoză) poate provoca leziuni ale fibrelor nervoase în întregul corp, cel mai des neuropatia diabetică afectând nervii picioarelor.Simptomele pot varia de la durere şi amorţeală la nivelul extremităţilor până la afecţiuni ale sistemului digestiv, tractului urinar, boli cardiovasculare. Pentru unii oameni, aceste simptome sunt uşoare, însă pentru alţii, neuropatia diabetică poate fi dureroasă, dizabilitantă şi chiar fatală.Cele mai des întâlnite semne şi simptome în neuropatia diabetică sunt: scăderea sensibilităţii la atingere, pierderi de echilibru, ameţeala la ridicarea bruscă de pe scaun sau din pat, slăbiciune şi/sau dureri ale membrelor, senzaţii de arsură sau furnicături ale membrelor, balonare, vărsături, diaree sau constipaţie, probleme de urinare, afectarea vederii - vedere înceţoşată, dureri oculare, tahicardie fixă."Neuropatia diabetică este o afecţiune care trebuie diagnosticată cât mai rapid, deoarece este cea mai frecventă complicaţie a diabetului zaharat. Este nevoie de un efort susţinut din partea tuturor factorilor implicaţi, astfel încât, după ce e diagnosticată, această afecţiune să fie tratată şi monitorizată cât mai eficient. Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab continuă să organizeze evenimente adresate personalului medical implicat în îngrijirea pacienţilor cu diabet zaharat pentru îmbunătăţirea continuă a cunoştinţelor în domeniu, în concordanţă cu ultimele ghiduri şi studii internaţionale în neuropatia diabetică", a declarat prof. dr. Gabriela Radulian, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică - Neurodiab, potrivit comunicatului de presă.

Procesul alienării parentale afectează copiii, care devin un instrument de luptă între adulţi, acest lucru provocând probleme în dezvoltarea psiho-emoţională, susţin specialiştii prezenţi recent la o dezbatere organizată de către Societatea Română pentru Drepturile Omului şi Asociaţia pentru Educaţie şi Sănătate Mens Sana.Procesul alienării parentale afectează copiii, care devin un instrument de luptă între adulţi, acest lucru provocând probleme în dezvoltarea psiho-emoţională, susţin specialiştii prezenţi recent la o dezbatere organizată de către Societatea Română pentru Drepturile Omului şi Asociaţia pentru Educaţie şi Sănătate Mens Sana."Se ştie foarte bine că, atunci când se despart doi oameni, ajung la conflict şi atunci copilul are de suferit. El devine instrumentul de luptă între cei doi adulţi, asta provoacă nişte probleme în dezvoltarea psiho-emoţională a copilului, nişte efecte pe termen lung care ar putea totuşi să fie preîntâmpinate dacă oamenii ar fi instruiţi şi ar şti care sunt efectele sau care sunt riscurile în cazul în care nu avem grijă de această dezvoltare psiho-emoţională a copilului după divorţ. Avem în cabinet noi psihologii, din ce în ce mai multe cazuri de copii care suferă din cauza divorţului părinţilor şi nu numai atât, se produce o confuzare emoţională a lor, este pur şi simplu o suferinţă atunci când, apropiindu-se de unul dintre părinţi, simt că îl trădează pe celălalt şi invers", a declarat Lorena Diaconescu de la Asociaţia pentru Educaţiei şi Sănătate Mens Sana.La rândul său, reprezentantul Societăţii Române pentru Drepturile Omului, avocatul Artin Sarchizian, a spus că este un drept fundamental al oricărui copil, al oricărui minor, de a fi protejat împotriva oricărei forme de abuz. El a afirmat că atunci când este vorba despre alienarea parentală se poate discuta şi despre abuz emoţional. "(...) În momentul în care discutăm despre alienare parentală discutăm de abuz psihologic, emoţional, chiar dacă din punct de vedere ştiinţific acest fenomen nu este recunoscut, totuşi nu este nici contestat, ceea ce înseamnă că există. Noi, practicienii, vedem zi de zi, dar din păcate cadrul legislativ nu este de natură să apere minorul împotriva acestor forme de agresiune, aş putea spune, de abuz emoţional, abuz din punct de vedere psihologic. Ceea ce înseamnă că în momentul de faţă drepturile minorului din această perspectivă nu sunt respectate, deşi statul român s-a angajat din punct de vedere chiar internaţional să apere aceste drepturi elementare. Prin urmare, putem discuta de un minus la acest capitol de ceea ce înseamnă protecţie. Această dezbatere îşi propune să semnaleze acest vid legislativ care este extrem de periculos din punctul meu de vedere", a spus avocatul.În opinia sa, statul, prin autorităţile abilitate, ar trebui să îşi îndeplinească obligaţia de a legifera şi de a stabili anumite norme în această privinţă. "Eu sper ca autorităţile să fie sensibilizate şi practic statul, prin autorităţile abilitate, să îşi îndeplinească obligaţia de a legifera, de a stabili anumite norme care să prevină şi chiar să sancţioneze în măsura în care s-a produs o astfel de faptă de alienare parentală. (...) Eu spun să fie un început ca legiuitorul, ca parlamentarii noştri, să schimbe ceva. Este o chestiune foarte simplu de realizat, probabil cu câteva cuvinte care pot fi adăugate la lege în care să se spună că se interzice pe de o parte orice formă de abuz emoţional. De altfel, scrie în momentul de faţă în legea 272/2004 că este interzisă abuzarea copilului din toate punctele de vedere, dar, dacă avem o normă fără o sancţiune, degeaba o avem. Ar trebui să se adauge că o astfel de faptă de abuz emoţional se sancţionează de lege în mod progresiv în funcţie şi de gravitate şi se poate din punctul meu de vedere ajunge şi la decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti", a afirmat Artin Sarchizian.

Compania Dan Puric aduce pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi piesa de teatru "Aceşti români fantastici". Piesa este în regia lui Dan Puric şi este prima piesă de teatru scrisă de acesta. În distribuţie îi găsim pe Dan Puric, Ovidiu Cuncea, Amalia Ciolan şi Beatrice Rubică. Spectacolul va avea loc vineri, 18 mai 2018, la ora 19:00, iar preţul unui bilet este de 70 de lei.

Pagina 5 din 234