Mirella AUR

Mirella AUR

Avem o veste! Ministerul Afacerilor Interne vrea să legalizeze interzicerea parcării pe trotuar a autovehiculelor, prin modificarea Ordonanţei 195/2002. Adică ceea ce era de bun simţ trebuie să devină lege, că altfel nu se poate! La români nu se poate face ordine decât cu sperietoarea. Numai cu arsul la buzunar se poate face ordine în trafic... Problema e însă destul de dificilă, pentru că, dacă ne uităm la cum arată Galaţiul acum, a interzice parcarea pe trotuar este echivalent cu... ce? Ce fac posesorii de maşini dacă parcările sunt pline? Unde lasă maşinile? Pe spaţiul verde nu e voie, pe trotuar nu e voie...
Şi uite aşa ne întoarcem la vechea discuţie cu insuficienţa locurilor de parcare. S-au înmulţit maşinile în oraş iar administraţia locală n-a reuşit să rezolve problema parcărilor, deşi s-a discutat atât pe această temă, de ni s-a făcut lehamite. Nu avem parcări etajate şi nici subterane, de parcă ar fi fost cine ştie ce efort pentru crearea lor. Nu sunt spaţii? Ooo, dar ce sunt! Uitaţi-vă câte locuri de parcare s-au amenjat în Micro 19, acolo unde s-a demolat bateria de garaje! Iar Galaţiul e plin de locuri ocupate de garaje hidoase, devenite adevărate ghetouri, păzile cu străşnicie de câini maidanezi şi unde se desfăşoară, adesea, activităţi ilicite. Am mai spus-o şi o spun încă o dată: demolaţi garajele! Copiii noştri au nevoie de locuri de joacă, bătrâinii noştri au nevoie de părculeţe unde să stea la aer şi să socializeze iar maşinile printre care facem slalom pe trotuare au nevoie de un loc al lor. Ceea ce a început fostul primar în Galalţi, cu demolarea chioşcurilor şi a garajelor, trebuie continuat. Mi-aş dori ca noul primar să înţeleagă că acţiunea de eliberare a spaţiilor dintre blocuri şi amenjarea lor pentru confortul riveranilor nu e un moft al unuia sau al altuia din zona respectivă ci e o necesitate, dictată de bun simţ şi nevoia de trai decent şi, mai nou, de lege.
M-am bucurat când am citit comunicatul Ministerului Afacerilor Interne referitor la legalizarea interzicerii parcării pe trotuar a autovehiculelor, gândindu-mă că această nouă reglementare va fi echivalentul unui „şut” dat autorităţilor locale pentru impulsionarea acestora să rezolve problema spaţiilor de parcare. Deja îl vedeam pe noul primar anunţând primele investiţii în crearea de noi spaţii pentru maşini. Cunoaşte problema foarte bine şi i-ar veni chiar uşor să rezolve cumva, având, iată, şi Consiliul Local de partea sa, prin majoritatea creată prin alianţe. Din păcate, tot Ministerului Afacerilor Interne mi-a temperat entuziasmul, precizând că vrea să instituie o excepţie de la regula interzicerii parcării maşinilor pe trotuar, dând posibilitatea administratorului drumului public să permită, „cu avizul poliţiei rutiere, oprirea sau staţionarea, parţial sau total, a vehiculelor pe anumite zone ale trotuarelor, marcate şi semnalizate în mod corespunzător", în cazul în care dimensiunile trotuarului pot permite inclusiv parcarea de vehicule. Parcă văd cum se cramponează autorităţile locale de această excepţie şi ne lasă aşa cum suntem, cu trotuare ocupate de bolizi şi oameni care le ocolesc circulând pe partea carosabilă. Dar poate greşesc...

Miercuri, 22 Iunie 2016 00:00

Trăim într-o lume complet anapoda

Ne trezim adesea exclamând „În ce lume trăim?!”. Şi pe bună dreptate... Aproape că nu e zi în care să nu auzim/ vedem/ citim/ trăim lucruri care frizează bunul simţ/ ridicolul/ normalitatea. Nu cred că societatea noastră a fost mai agresivă, mai îndobitocită şi perversă ca în zilele noastre. Ce urmează? Nu pot să estimez, dar... îmi amintesc de bunicii mei, care, de fiecare dată când auzeau sau vedeau ceva ieşit din normalitate, aveau o vorbă: „Vine sfârşitul lumii...”. Da, lumea lor s-a sfârşit odată cu ei, care încă mai aveau bun simţ, care ştiau ce înseamnă respectul şi care îşi cunoşteau bine limitele, neavând pretenţia de a fi ceea ce nu sunt. Au venit alte vremuri, cu alţi oameni, cu alte mentalităţi... Dar se pare că a venit şi sfârşitul lumii lor. Chiar aşa... ce urmează?!
Dacă privim în jurul nostru şi observăm cu adevărat ceea ce se petrece în lumea care ne înconjoară, semnele sunt prevestitoare de vremuri urâte. Nu mai există respect, bună-cuviinţă, onestitate, modestie... Există doar goana după avere şi orgoliul. Nu ştiu... poate aşa a fost dintotdeauna şi nu am văzut eu... dar mă îndoiesc. E drept că întâlneam adesea cazuri care frizau bunul simţ, dar atunci mi se păreau izolate, pe când acum parcă numai din astea văd.
Uite un exemplu: cunoaşte toată lumea cazut Emiliei Iucinu, ibovnica lui Dumitru Tinu, boss-ul de la ziarul „Adevărul” mort într-un accident. Cred că au rulat, pe toate posturile TV, mii de ore de talk-show-uri pe tema morţii suspecte a lui Tinu şi a paternităţii fiului Emiliei Iucinu. Din tot ceea ce s-a discutat în emisiunile pe care le-am văzut eu de-a lungul anilor am înţeles câteva lucruri elementare şi evidente: femeia aia şi-a iubit copilul mai mult decât s-a iubit pe ea. A făcut un copil cu un om căsătorit pentru că ea personal şi-a dorit să fie mamă. Şi-a asumat acest statut, de mamă singură, iar la moartea lui Dumitru Tinu s-a luptat ca o leoaică pentru ca fiul ei să obţină ceea ce tatăl lui nu i-a oferit în timpul vieţii: un nume şi o moştenire. Femeia asta a dat dovadă de o tenacitate care i-a atras antipatii, reproşuri, chiar ură pe alocuri. Dar nu s-a lăsat: copilul ei a căpătat numele tatălui său şi partea de avere, a făcut o şcoală bună şi a intrat în „lumea bună”. Iată, însă, că băiatul ei s-a căsătorit, are un copil, îl aşteaptă pe al doilea... iar nora sa îi face zile fripte iar băiatul îi ţine partea soţiei. Nimeni nu ştie ce e în sufletul acestor femei, nimeni nu ştie tot ce e în casa acestor oameni... dar fiţi fără grijă, rufele deja se spală în public, pe Facebook (acolo unde mama îndurerată şi-a dezvăluit frustrările) şi la TV (acolo unde s-a desfăşurat o bună parte din viaţa tânărului Andrei şi a mamei sale după evenimentul tragic în care şi-a pierdut viaţa celebrul ziarist). Cu riscul de a fi blamată, nu pot să nu mă abţin în a spune că doamna Iucinu şi fiul ei culeg acum ce-au semănat. Şi câţi ca ei...
Am mai spus-o şi nu mă feresc să o repet: reţelele de socializare sunt oglinda societăţii în care trăim. Acolo ne arătăm prostia, frustrarea, mândria, orgoliul, averea, puterea... Facebook-ul, de exemplu, a scos la suprafaţă cam toate defectele oamenilor şi toată răutatea din ei. Trebuie doar să fii suficient de abil şi să observi aceste lucruri. Acolo ai să vezi medici frustraţi şi plini de invidie, profesori agramaţi dar foarte orgolioşi, politicieni inculţi dar mieroşi până la a deveni libidinoşi... Nu sunt de acord că Facebook-ul nu reflectă corect realitatea. Ba chiar cred că o reflectă impecabil, doar că trebuie să citeşti printre rânduri. Acolo vei găsi esenţa societăţii noastre: prostia, mândria, goana după notorietate... Dacă asta e lumea în care trăim, nu e de bine.

Mă adresez dumneavoastră, domnule primar ales, prin intermediul acestui editorial, pentru a vă spune şi eu ceea ce vă spune toată lumea: vă înhămaţi la o treabă grea. Municipiul Galaţi nu e un oraş uşor de condus, iar acest lucru îl veţi înţelege foarte curând. La fel de curând veţi înţelege, ca şi predecesorii dumneavoastră, că nu e musai să vă ghidaţi, în exercitarea acestui mandat de 4 ani, pe ducerea la îndeplinire a promisiunilor din campanie. Fiţi fără grijă... nu le-a băgat nimeni în seamă, nici pe ale dumneavoastră, nici pe ale contracandidaţilor. Doar că vor rămâne în istoria politicii locale, ca şi anecdote, gogoşile unora cum că se va da apă rece gratuit, se vor da despăgubiri pentru garajele demolate şi alte asemenea inepţii menite să prostească populaţia incultă şi credulă. Deci, cum spuneam, uitaţi de ceea ce scria în pliantele electorale, pe care le vor mai păstra, ca armă, doar câţiva cârcotaşi din presă şi din politică. Aţi ajuns primar şi acum nu mai contează ce doriţi dumneavoastră pentru Galaţi sau ce doresc ai dumneavoastră colegi de partid. Dacă vreţi să intraţi în istoria Galaţiului ca un adevărat cârmaci al urbei, trebuie să ştiţi că ceea ce contează e ceea ce vrea populaţia oraşului. Dacă nu sunteţi sigur ce vor gălăţenii, faceţi un referendum local. E simplu: întrebaţi-i pe cei ce alimentează bugetul pe care îl veţi gestiona ce anume trebuie făcut cu aceşti bani.
Desigur, câteva dintre problemele grele ale Galaţiului trebuie urgent rezolvate. Nici nu cred că ar trebui să le amintesc, dar mă gândesc eu că puţină bătătură pe creier nu strică. Deci: căldura în sistem centralizat, strângerea câinilor fără stăpân, refacerea trotuarelor, consolidarea falezei, dărâmarea garajelor, construirea de parcări şi parcuri în cartiere. Acestora li se vor adăuga, apoi, sper, multe obiective pe care le veţi realiza cu fonduri europene, guvernamentale sau de la investitori privaţi: o şosea de centură, un pod/tunel, refacerea arterelor oraşului... şi ce alte obiective consideraţi dumneavoastră că îi trebuie Galaţiului. Un sfat: mai luaţi şi câteva idei de la contracandidaţi (nu uitaţi că cei care i-au votat pe ei sunt mult mai mulţi decât cei care v-au ales primar!).
Nu uitaţi să treceţi pe lista dumneavoastră şi câteva obiective pentru care nu e nevoie de niciun leu: fiţi alături de gălăţeni, comunicaţi cu ei; daţi dovadă de transparenţă în cheltuirea banului public; eficientizaţi managementul societăţilor Consiliului Local (păstraţi ce e bun şi schimbaţi doar acolo unde este necesar, nu faceţi schimbări doar pentru a vă înscăuna protejaţii!); eficientizaţi munca funcţionarilor din Primărie (nu veţi putea scăpa de funcţionarii neproductivi, dar îi puteţi pune să muncească pentru urbe, nu pentru ei şi pentru cei care i-au ajutat să ajungă acolo).
Cum spuneam, faceţi toate astea şi încă ceva în plus şi veţi intra în istorie ca cel mai tânăr şi cel mai bun primar al Galaţiului.

Societatea civilă gălăţeană, în parteneriat cu Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi, au pregătit în cele mai mici amănunte o dezbatere electorală, desfăşurată sub titulatura ”Candidezi, te provocăm”, ce se va desfăşura în data de 28 mai 2016, ora 18.00, în holul Universităţii ”Dunărea de Jos”. Evenimentul va aduce în faţa societăţii civile candidaţii la funcţia de primar al municipiului Galaţi, pentru a facilita dezbaterea electorală în jurul problemelor de interes major ale comunităţii.
Au confirmat, din partea societăţii civile, următorii participanţi:
Asociaţia Mişcarea pentru Implicare Civică
Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi
Fundaţia Comunitară Galaţi
Asociaţia "Galaţi, oraşul meu"
Asociaţia "Brave Hearts Rescue”
Asociaţia "Tinerii şi Viitorul"
Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România, Galaţi
Asociaţi Persoanelor cu Handicap - Sporting Club
AIESEC
Liga Studenţilor din Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi
Asociaţia ”Ajutaţi-l pe Lăbuş” Galaţi
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA".
Acestora li se alătură, desigur, mass media locală.

Un proiect unic în ţară, ca şi concept şi organizare

Dezbaterea îşi propune prezentarea de către candidaţi a soluţiilor acestora la problemele de interes ale societăţii civile prin oferirea de răspunsuri ziariştilor de presă tipărită şi online, oamenilor de radio şi TV, bloggerilor, corespondenţilor, dar şi reprezentanţilor ONG-urilor, precum şi sindicatelor, asociaţiilor şi fundaţiilor reprezentative pentru societatea civilă gălăţeană.
Îi aminteam mai sus pe cei care s-au alăturat din start demersului de organizare a acestei dezbateri. Precizăm însă că se mai pot alătura demersului civic şi alte organizaţii, dar confirmarea participării, la comisia de organizare a dezbaterii, se poate face până cel târziu în preziua derulării dezbaterii, respectiv data de 27.05.2016, ora 12:00, la office@monitoruldegalati.ro.
În ziua dezbaterii, participanţii sunt invitaţi să vină cu cel puţin 15 minute înainte de ora începerii dezbaterii, deoarece prezenţa în sală se va face în intervalul orar 17:30 – 17:45, după care se închid uşile. Precizăm că organizatorii au pregătit pentru acest eveniment hostesse care vor întâmpina participanţii şi care vor verifica valabilitatea invitaţiei şi vor îndruma invitaţii la locurile rezervate, precum şi pază şi ambulanţă, pentru a preîntâmpina orice incident.
Trebuie precizat că la eveniment se permite accesul candidaţilor cu maxim 20 de însoţitori iar materialele electorale sunt interzise. De asemenea, elementele perturbatoare pe durata dezbaterii sunt interzise. Publicul îşi poate exprima susţinerea faţă de un candidat numai prin aplauze. La fel, fiecare organizaţie din societatea civilă poate participa cu maxim 10 persoane.

O dezbatere cu regulament clar

Temele propuse pentru prezentarea opiniilor politice sunt în număr de patru, dar sunt foarte generoase ca şi paletă de probleme. Aceste teme sunt:
1. Educaţie şi cultură
2. Mediul de afaceri, investiţii şi proiecte europene
3. Social (calitatea vieţii) – timp liber
4. Gospodărire urban-administrativă.
Dezbaterea va cuprinde 4 etape, pentru fiecare temă anunţată în dezbatere. Precizăm că fiecare membru al panelului (societatea civilă şi mass media) va depune în urna fiecărei tematici un plic sigilat, cu precizarea organizaţiei respective, cu o întrebare pentru fiecare temă.
La începutul întâlnirii, se acordă câte 1 minut fiecărui candidat, înainte de etapa adresării întrebărilor, pentru prezentare. Candidaţii, în măsura în care au confirmat participarea în prealabil, conform regulamentului (pe care îl primesc într-un document odată cu invitaţia oficală la dezbatere) vor fi invitaţi să ia cuvântul în ordinea de pe buletinul de vot.
Moderatorul va extrage câte un plic din fiecare urnă şi va adresa o întrebare din lista propusă. Fiecare candidat va avea o singură intervenţie pentru fiecare temă, cu un timp alocat de maximum 2 minute. În funcţie de numărul candidaţilor prezenţi (suntem convinşi că vor fi şi absenţe, pentru că ne-am obişnuit cu neseriozitea candidaţilor şi fuga lor de dezbateri) se vor extrage mai multe întrebări. Într-o altă etapă a dezbaterii, după epuizarea temelor, fiecare candidat va adresa o întrebare unui alt candidat (întrebarea ghilotină). La final, candidaţii vor formula un mesaj adresat electoratului (30 secunde).
Întregul eveniment nu poate depăşi un interval de 3 ore. Acesta va fi preluat de mass media locală şi va fi transmis în direct şi online.

Pe data de 21 mai 2016, la nivel naţional, se sărbătoreşte Ziua Poliţiei Locale, aşa că, la Galaţi, premergător acestui eveniment, au avut loc o serie de întreceri sportive, despre care noi am mai scris, iar reprezentanţii instituţiei au ales să se întâlnească marţi şi cu jurnaliştii, la Cupa Presei la Tir. Înainte ca jurnaliştii să-şi încarce pistoalele, şi-a încercat îndemânarea şi primarul Marius Stan. Cand a venit rândul jurnaliştilor, aceştia au făcut ceea ce ştiu ei mai bine: au luat ţintele în vizor şi au tras cât de bine au putut. Poliţia Locală a apreciat eforturile tuturor celor prezenţi, pe care i-au răsplătit cu diplome, cupe şi medalii, înmânate de directorul general Mihai Manoliu. Profităm şi noi de ocazie pentru a le transmite poliţiştilor locali, în avans, un călduros ”La mulţi ani!”.

Cine sunt oamenii care ne cer votul? Care le sunt capacităţile şi care le sunt limitele? Cum văd ei dezvoltarea urbei? Gălăţenii trebuie să afle chiar din gura lor ce-i mână în lupta pentru Primărie, cine sunt cei care îi susţin sau îi imping de la spate şi mai ales cum văd ei viitorul acestui oraş.
Noi considerăm că e timpul ca societatea civilă să-şi unească forţele pentru un scop comun: acela de a ajuta electoratul să voteze în cunoştinţă de cauză, iar cea mai bună cale de a „smulge” de la candidaţi proiecte, idei, opinii... este aceea de a-i pune faţă în faţă cu societatea civilă. Acesta este motivul pentru care am iniţiat apelul pentru o dezbatere corectă, transparentă şi edificatoare. Apelul nostru s-a adresat tuturor colegilor din presă (ziarişti de presă tipărită şi online, oameni de radio şi TV, bloggeri, corespondenţi), pe care i-am invitat la un exerciţiu de profesionalism şi implicare, dar şi către ONG-uri, mediul academic şi sindicate dornice să „îi ia la întrebări” pe aspiranţii la fotoliul de primar. Ne-am gândit că, uniţi, vom reuşi să-i convingem pe candidaţii serioşi să iasă din sediile de partid, unde le asigură spatele o armată de politicieni, şi să abandoneze pentru câteva ore reţelele de socializare, la dăpostul cărora toţi par inteligenţi şi frumoşi. Ne dorim, după cum am spus, o dezbatere serioasă, dincolo de sloganuri, strângeri de mâini, zâmbete şi like-uri, iar pentru asta avem nevoie de o societate civilă unită.
Surpriza noastră, a mea personal, a fost aceea că imediat după lansarea apelului pentru dezbatere am fost contactaţi de colegi din presă şi de câteva ONG-uri care şi-au arătat pe loc disponibilitatea de a contribui la realizarea unei dezbateri cu cei care vor să ocupe fotoliul de primar al Galaţiului. În fiecare zi apar noi susţinători, iar acolo unde încă nu am simţit să se nască vreo reacţie, am luat legătura personal cu cei care, credem noi, pot contribui la reuşita unei dezbateri.

Putem anunţa deja că am primit confirmarea faptului că se vor alătura dezbaterii iniţiate de noi:
Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM)
Asociaţia Mişcarea pentru Implicare Civică (aMIC)
Fundaţia Comunitară
Asociaţia „Galaţi Oraşul Meu”
Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România (AFIR) Galaţi
Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club
PRO FM Lider FM Galaţi
Realitatea TV Galaţi-Brăila
TV Express
TV Galaţi-Brăila
România Liberă
Marian Dumitru (blogger).

Lista rămâne deschisă. Mai avem multe de făcut, mai avem mulţi oameni cu care să stăm de vorbă pe această temă şi mai avem de dus muncă de lămurire cu „invitaţii de onoare”, adică aspiranţii la fotoliul de primar, pentru că, da, avem semnale că laşitatea sau subordonarea oarbă în faţa şefilor de partid îi vor împiedica pe unii să participe la o dezbatere deschisă.
În cei peste 26 de ani de democraţie, prea puţini alegători au mers la vot bine informaţi iar politicienilor le-a convenit această situaţie. Şi-au făcut imagine cei care au avut bani, relaţii în media sau o armată de partid care a alergat pentru ei. Au spus lucruri frumoase în scris, cu texte pregătite de alţii, sau la emisiuni unde recitau ceea ce învăţaseră pe de rost. Au fugit de dezbateri, deşi, dacă se consideră buni pentru a conduce destinele a 300.000 de oameni şi a înfrunta miile de probleme care îi aşteaptă la Primărie, atunci trebuie să poată face faţă unei confruntări deschise cu cei care vor acelaşi lucru.

S-au finalizat înscrierile pentru Primăria Galaţi şi în câteva zile vom şti dacă toţi candidaţii rămân în cursă. Pe 6 mai se declanşează campania electorală şi din acel moment zilele se vor scurge foarte repede. Nu ştim câţi dintre gălăţeni vor avea şansa de a se întâlni faţă în faţă măcar cu unul dintre pretendenţii la fotoliul de edil şef, dar chiar dacă vor avea această şansă, e greu de crezut că o strângere de mână în stradă şi un zâmbet atent studiat le pot răspunde la întrebările arzătoare. În anul de graţie 2016 Galaţiul nu îşi mai permite să voteze orbeşte sau pe simpatii/antipatii. Cine sunt oamenii care ne cer votul? Care le sunt capacităţile şi care le sunt limitele? Cum văd ei dezvoltarea urbei? Gălăţenii trebuie să afle chiar din gura lor ce-i mână în lupta pentru Primărie, cine sunt cei care îi susţin sau îi imping de la spate şi mai ales cum văd ei viitorul acestui oraş.
Un lucru a devenit clar în cei peste 26 de ani de democraţie: prea puţini au mers la vot bine informaţi iar politicienilor le-a convenit această situaţie. Şi-au făcut imagine cei care au avut bani, relaţii în media sau o armată de partid care a alergat pentru ei. Au spus lucruri frumoase în scris, cu texte pregătite de alţii, sau la emisiuni unde recitau ceea ce învăţaseră pe de rost. Au fugit de dezbateri. De ce? Dacă te consideri bun pentru a conduce destinele a 300.000 de oameni şi a înfrunta miile de probleme care te aşteaptă la Primărie, atunci demonstrează-ne că poţi face faţă unei confruntări deschise cu cei care vor acelaşi lucru!
Vă reamintesc faptul că acum 4 ani societatea civilă a încropit două dezbateri. La una dintre ele, organizată de Cartel Alfa Galaţi şi filiala locală a IMM-urilor, au fost invitaţi doar 6 dintre cei 12 candidaţi de la acea vreme şi s-au prezentat doar 5 dintre ei. La cea de-a doua dezbatere, cea organizată de Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România, au fost chemaţi toţi cei 12 candidaţi, dar au participat doar 6. Din păcate, niciuna dintre dezbateri nu a beneficiat de o mediatizare intensă, astfel încât „prestaţia” candidaţilor să ajungă în casele tuturor celor interesaţi să dea un vot în cunoştinţă de cauză. E şi vina noastră, a presei, care suferă, ca întreaga societate de altfel, de sindromul divizării şi de părtinire, adesea, din cauze diverse. E timpul, însă, ca societatea civilă să-şi unească forţele pentru un scop comun: acela de a ajuta electoratul să voteze în cunoştinţă de cauză. Eu, personal, nu văd o altă cale mai bună de a „smulge” de la candidaţi proiecte, idei, opinii... decât aceea de a-i pune faţă în faţă cu societatea civilă. De aici, apelul meu şi al colegilor din această redacţie: vrem dezbatere corectă, transparentă şi edificatoare! Apelul nostru se îndreaptă către toţi colegii din presă (ziarişti de presă tipărită şi online, oameni de radio şi TV, bloggeri, corespondenţi), pe care îi invităm la un exerciţiu de profesionalism şi implicare, dar şi către ONG-uri şi asociaţii dornice să „îi ia la întrebări” pe aspiranţii la fotoliul de primar. Uniţi, poate vom reuşi să-i convingem pe candidaţii serioşi - deja întrevăd nişte absenţe la dezbatere! - să iasă din sediile de partid, unde le asigură spatele o armată de politicieni, şi să abandoneze pentru câteva ore reţelele de socializare, la dăpostul cărora toţi par inteligenţi şi frumoşi. Vrem o dezbatere serioasă, dincolo de sloganuri, strângeri de mâini, zâmbete şi like-uri! Iar pentru asta avem nevoie de o societate civilă unită!

S-au finalizat înscrierile pentru Primăria Galaţi şi în câteva zile vom şti dacă toţi candidaţii rămân în cursă. Pe 6 mai se declanşează campania electorală şi din acel moment zilele se vor scurge foarte repede. Nu ştim câţi dintre gălăţeni vor avea şansa de a se întâlni faţă în faţă măcar cu unul dintre pretendenţii la fotoliul de edil şef, dar chiar dacă vor avea această şansă, e greu de crezut că o strângere de mână în stradă şi un zâmbet atent studiat le pot răspunde la întrebările arzătoare. În anul de graţie 2016 Galaţiul nu îşi mai permite să voteze orbeşte sau pe simpatii/antipatii. Cine sunt oamenii care ne cer votul? Care le sunt capacităţile şi care le sunt limitele? Cum văd ei dezvoltarea urbei? Gălăţenii trebuie să afle chiar din gura lor ce-i mână în lupta pentru Primărie, cine sunt cei care îi susţin sau îi imping de la spate şi mai ales cum văd ei viitorul acestui oraş.
Un lucru a devenit clar în cei peste 26 de ani de democraţie: prea puţini au mers la vot bine informaţi iar politicienilor le-a convenit această situaţie. Şi-au făcut imagine cei care au avut bani, relaţii în media sau o armată de partid care a alergat pentru ei. Au spus lucruri frumoase în scris, cu texte pregătite de alţii, sau la emisiuni unde recitau ceea ce învăţaseră pe de rost. Au fugit de dezbateri. De ce? Dacă te consideri bun pentru a conduce destinele a 300.000 de oameni şi a înfrunta miile de probleme care te aşteaptă la Primărie, atunci demonstrează-ne că poţi face faţă unei confruntări deschise cu cei care vor acelaşi lucru!
Vă reamintesc faptul că acum 4 ani societatea civilă a încropit două dezbateri. La una dintre ele, organizată de Cartel Alfa Galaţi şi filiala locală a IMM-urilor, au fost invitaţi doar 6 dintre cei 12 candidaţi de la acea vreme şi s-au prezentat doar 5 dintre ei. La cea de-a doua dezbatere, cea organizată de Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România, au fost chemaţi toţi cei 12 candidaţi, dar au participat doar 6. Din păcate, niciuna dintre dezbateri nu a beneficiat de o mediatizare intensă, astfel încât „prestaţia” candidaţilor să ajungă în casele tuturor celor interesaţi să dea un vot în cunoştinţă de cauză. E şi vina noastră, a presei, care suferă, ca întreaga societate de altfel, de sindromul divizării şi de părtinire, adesea, din cauze diverse. E timpul, însă, ca societatea civilă să-şi unească forţele pentru un scop comun: acela de a ajuta electoratul să voteze în cunoştinţă de cauză. Eu, personal, nu văd o altă cale mai bună de a „smulge” de la candidaţi proiecte, idei, opinii... decât aceea de a-i pune faţă în faţă cu societatea civilă. De aici, apelul meu şi al colegilor din această redacţie: vrem dezbatere corectă, transparentă şi edificatoare! Apelul nostru se îndreaptă către toţi colegii din presă (ziarişti de presă tipărită şi online, oameni de radio şi TV, bloggeri, corespondenţi), pe care îi invităm la un exerciţiu de profesionalism şi implicare, dar şi către ONG-uri şi asociaţii dornice să „îi ia la întrebări” pe aspiranţii la fotoliul de primar. Uniţi, poate vom reuşi să-i convingem pe candidaţii serioşi - deja întrevăd nişte absenţe la dezbatere! - să iasă din sediile de partid, unde le asigură spatele o armată de politicieni, şi să abandoneze pentru câteva ore reţelele de socializare, la dăpostul cărora toţi par inteligenţi şi frumoşi. Vrem o dezbatere serioasă, dincolo de sloganuri, strângeri de mâini, zâmbete şi like-uri! Iar pentru asta avem nevoie de o societate civilă unită!

Vineri, 22 Aprilie 2016 00:00

Vom avea 5 săli de cinema la Auchan

Compania Immochan, divizia de dezvoltare imobiliară a grupului francez Auchan, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a decis să investească în galeriile de la Galaţi câteva milioane de euro, din care circa un milion de euro sunt alocaţi amenajării a 5 săli de cinema, cu o capacitate de 700 de locuri. Lucrările vor fi de anvergură, deoarece presupun modificări masive în construcţia deja existentă, aşa încât reprezentanţii companiei nu au putut face o promisiune privind data la care se vor inaugura atât de râvnitele săli de cinema. Prezent la conferinţă, primarul Marius Stan a confirmat faptul că investitorii au depus documentele de autorizare de circa două săptămâni şi că, din punctul său de vedere, semnăturile vor fi primite în cel mai scurt timp. Acesta a dat exemplul mall-ului de pe b-dul Coşbuc, care a depus documentele la Primărie în luna martie, în luna mai deja existau avizele iar în noiembrie avea loc inaugurarea, deci din punctul de vedere al administraţiei locale lucrurile au mers foarte bine. Din păcate, mall-ul nu a construit şi sălile de cinema. De această dată, investitorii de la Auchan sunt fermi pe poziţie: vor construi, dar lucrările vor fi de durată, cea mai optimistă dată de inaugurare fiind decembrie anul acesta şi cea mai pesimistră variantă e cea a Paştelui anului viitor. Sălile de cinema vor fi amenajate la intrarea în galerii, în partea stângă, până în magazinul Jysk.
Primarul a anunţat că se ia în calcul pentru viitor şi mutarea capătului de linie pentru autobuzele Transurb la Auchan, deoarece compania e dispusă să ofere teren pentru acest lucru, fiind direct interesată ca locuitorii Galaţiului să aibă mijloace de transport pentru a veni la cumpărături.

Înainte de alegeri, consilierii municipali gălăţeni au reuşit să confirme faptul că nu pot fi un tot unitar nici măcar atunci când pe ordinea de zi a şedinţei figurează proiecte importante pentru comunitate şi care nu au - măcar aparent - miză politică. De altfel, aproape că nu a existat şedinţă în acest mandat de 4 ani în care aleşii noştri să nu ne facă să ne uităm la ei ca la nişte personaje desprinse din piesele lui Caragiale. Puţini sunt cei care vin regulat la şedinţe, par informaţi în legătură cu ce trebuie votat şi iau cuvântul pentru a spune lucruri pertinente şi cu logică. Miercuri seară, la ultima şedinţă ordinară a acestul Legislativ înainte de demararea campaniei electorale, ne-am fi aşteptat ca lucrurile să se prezinte altfel, gândindu-ne că bună parte dintre aleşi aspiră la un nou mandat şi ar fi dat bine să facă o figură frumoasă. N-a fost aşa.
După ce la şedinţa ordinară de Consiliu Local de luna trecută s-a chiulit şi nu s-au putut vota nişte chestiuni importante, viceprimarul Florin Popa a cerut aparatului de specialitate să se facă o analiză privind prezenţa la şedinţe a consilierilor, să se vadă clar cine boicotează activitatea Legislativului. Nu s-a speriat nimeni. Dovadă: nici raport privind chiulul nu a fost, dar nici chiulangiii nu s-au sfiit. Aşa se face că la o bună parte din proiectele de pe ordinea de zi a şedinţei li s-a spus „pas”. Rămâne pe o dată ulterioară, când, dacă dacă Dumnezeu şi şeful de la partid, se vor strânge măcar 18 consilieri. La şedinţa de miercuri n-au fost destui, pentru că aleşii ALDE şi PNL au lipsit. De fapt şi-au lăsat în sală câte un om, probabil pentru a avea cine să le povestească la partid cum a fost şi ce s-a mai spus pe acolo.
Din cauza chiulului în masă nu s-au votat proiectele pentru a căror aprobare era necesar votul a două treimi dintre consilieri, adică acele proiecte care ţineau de patrimoniu. Printre acestea, şi un proiect în care aveau un interes foarte mare Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, dar şi Parchetul de pe lângă Tribunal şi Judecătorie.

Parchetele trebuie să se mute urgent!

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a trimis Primăriei pe 22 martie o adresă în care arată că i s-au aprobat fondurile pentru investiţii la un nou sediu şi pentru reparaţii capitale la actualul sediu, de pe str. Basarabiei nr. 47, aşa încât va trebui să se mute cât mai urgent, deci ar vrea un nou spaţiu. Primăria i-a răspuns repede că a identificat un spaţiu adecvat, pe str. Traian nr. 203. Prin comasarea în 2011 a Colegiului Tehnic Radu Negru şi a Colegiului Tehnic Traian, întreaga activitate de învăţământ a fost organizată în cadrul Colegiului Tehnic Radu Negru din str. Ştiinţei nr. 119 iar imobilele din str. Traian nr. 203 au rămas în conservare, deci puteau fi ocupate de parchete. Procurorii au acceptat oferta Primăriei şi nu mai rămânea decât ca aleşii să aprobe preluarea imobilelor şi a terenului aferent din strada Traian nr.203 din administrarea Colegiului Tehnic Radu Negru în administrarea Consiliului Local Galaţi şi schimbarea destinaţiei acestora din spaţii de învăţământ în sediu necesar desfăşurării activităţii procurorilor.
Parchetele şi-au trimis acolo reprezentanţi, care la începutul şedinţei şi-au susţinut cauza şi au făcut apel la consilieri să voteze cât mai urgent proiectul în cauză. Toată lumea prezentă i-a ascultat cu atenţie, dar... după ce că erau puţini în sală, s-au mai furişat câţiva, părăsind clădirea Prefecturii. Cei de la Parchet păreau sideraţi. Au mai stat puţin pe holuri, în speranţa că în pauza acordată de preşedintele de şedinţă pentru a se încerca „recuperarea” câtorva consilieri se va produce o minune. Numai că, exact ca prin minune, numărul chiulangiilor a crescut. Procurorilor le-a mai rămas speranţa într-o şedinţă extraordinară sau de îndată, la care să fie mai mulţi aleşi dornici de muncă.

Pagina 4 din 29