Mirella AUR

Mirella AUR

De luni seară au început să curgă mesajele de la gălăţeni deranjaţi de un zgomot puternic şi supărător de prelungit venit din partea Combinatului. Astfel de zgomote care răzbat dinspre colosul siderurgic sunt un lucru obişnuit pentru gălăţenii care stau în cartiere din partea de vest a oraşului, dar evenimentele de luni seară, care au continuat pe parcursul foarte multor ore, i-au scos din minţi pe locuitorii din zonele mai apropiate de Combinat.
„Am venit de la serviciu, acasă, pe la ora 17.30. Huia de-ţi ţiuiau urechile. Nu ştiu de când a început, dar la miezul nopţii încă nu încetase. Nu e posibil aşa ceva. Parcă locuiam gard în gard cu aeroportul...”, ne scrie un cititor.
„Suntem obişnuiţi cu astfel de zgomote la noi în zonă, în Micro 17. În ultima vreme erau chiar mai rare, poate de asta ne-am şi speriat aşa. Tot aşteptam să se termine, dar şi la ora 3 noaptea tot se auzeau. Şi erau de ieri de după-amiază... Prea mult... Măcar să ne fi anunţat cineva din timp, că parcă tot aşteptam să se producă o nenorocire”, ne-a spus telefonic un cititor.
Am contactat responsabilii din Combinat pentru clarificări şi am primit un răspuns destul de prompt din partea lui Dorian Dumitrescu, country communicator ArcelorMittal: “Zgomotul a provenit de la purjarea aburului – în timpul unor teste, acum încheiate – la un cazan. Ne exprimăm regretul pentru disconfortul creat de nivelul te zgomot crescut temporar”. Explicaţia e scurtă şi la obiect, dar parcă tot rămâne o întrebare, oarecum retorică: dacă erau probe programate şi se ştie că eliberarea aburului e zgomotoasă... nu se putea face un anunţ în prealabil, ca să se ştie despre ce este vorba şi la ce se pot aştepta locuitorii? Şi chiar şi aşa... probe zgomotoase până în zorii zilei?!

Luni, 25 Ianuarie 2016 00:00

Noi, românii, ne ambalăm cam repede

Poate n-ar fi rău să încercăm să luăm lucrurile mai uşor, să nu ne mai pripim şi să judecăm puţin înainte de a face ceva sau de a deschide gura. N-ar fi rău... Adică n-ar avea ce să strice, de aia zic măcar să încercăm. Parcă ceva nu e în regulă să sari cu gura pe om înainte să-l laşi să se apere, să comentezi despre tot şi toate fără să te informezi şi să iei decizii pentru tine şi pentru alţii fără a cântări înainte de toate întregul spectru de posibilităţi. Mă rog... acum fiecare face cum îl taie capul, dar zic şi eu... nu dau cu parul...
Înainte de a vă da un exemplu din „registrul” celor serioase, profesionale, îmi permit să vă relatez ceva haios trăit de mine zilele trecute. Duminică am părăsit biroul şi am fugit la statuia lui Cuza, să particip şi eu la manifestările de Ziua Unirii. Am ajuns la locul de desfăşurare a manifestaţiilor foarte devreme şi, neavând astâmpăr să stau locului din cauza gerului, m-am plimbat prin mulţime, care nu se bulucise încă, pentru că nu avea la ce. Erau pâlcuri-pâlcuri, cu oameni grupaţi după prietenii sau interese. Cam slabă mişcarea politică la acea oră, aşa că am stat mai mult printre oameni simpli, veniţi acolo din patriotism, curiozitate sau lipsă de ocupaţie... sau o combinaţie între acestea. La mine a fost vorba de un amestec din cele două, adică m-a mânat patriotismul - de care văd că nu scap, deşi ţărişoara asta a cam stors vlaga din mine - şi curiozitatea profesională. Dar să revenim: printre multe câte mi-au văzut ochii şi mi-au auzit urechile, ceva m-a amuzat copios. Am ajuns la un moment dat lângă nişte doamne în vârstă (le-am văzut la faţă mai târziu, pentru că întâi le-am auzit, eu fiind cu spatele la dânsele) care discutau politichie. „Adică tu cu cine ţii?”, zice una. „Cu ăia de la... cum îi zice... partidul ăla unde este Diaconu”, i se răspune. „Dan Diaconescu”, intervine a treia voce. „Nu, dragă! Să nu faceţi confuzie! Diaconu! Dar nu Mircea Diaconu, nu nenorocitul ăla care s-a dat cu sectanţii”, i se dă replica doamnei care nu ştia să facă diferenţa între Diaconu şi Diaconescu şi care putea, desigur, să-i confunde şi pe cei doi Diaconu. „Ce zi tu?! Cum s-a dat cu sectanţii?”, sare a treia doamnă. „Da' n-ai auzit? După ce a ajuns în Parlamentul European, s-a dat cu sectanţii, nenorocitul. Nu l-au dat ăştia în chiloţi... Vai de capul nostru! Suntem un popor de idioţi! Uite pe cine am votat!”, a turuit doamna atotcunoscătoare. În acel moment am părăsit locaţia, pentru că aş fi riscat să bufnesc în râs. Dar nu e de râs. Aşa se comportă bună parte din poporul român: judecă şi huleşte fără discernământ. Eu, una, lucrez în presă şi n-am auzit de Diaconu la sectanţi şi nici de o filmare cu el în chiloţi... Dar poate că nu sunt eu prea bine informată.
Cum ziceam, ne cam place să judecăm „în avans”. Ceea ce nu se prea întâmplă în alte părţi ale lumii. Să luăm ca exemplu cazul directorului general al FMI, Christine Lagarde. Aceasta şi-a anunţat în mod oficial candidatura pentru un al doilea mandat în fruntea instituţiei financiare internaţionale şi are deja sprijinul Franţei, Marii Britanii, Germaniei, Coreei de Sud şi Chinei. Asta în ciuda faptului că luna trecută a fost trimisă în judecată în faţa Curţii de Justiţie a Republicii Franceze pentru rolul său în afacerea Tapie-Crédit Lyonnais, un caz controversat de arbitraj în favoarea omului de afaceri Bernard Tapie, care a primit 403 milioane de euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma vânzării companiei Adidas. Cazul e vechi, dar Lagarde a fost păstrată la conducerea FMI, ba chiar i se acordă sprijin pentru un nou mandat. La noi se demit oameni şi se trimit „preventiv” după gratii, iar media şi oamenii de rând le pun „etichete” ca la piaţă. Oare cum o fi mai bine?

Luni, 18 Ianuarie 2016 00:00

Galaţiul te întâmpină cu gunoaie

Un mesaj lansat în spaţiul online vine să întărească faptul că locuitorii Galaţiului sunt preocupaţi de modul în care arată oraşul lor şi nu le este indiferent ceea ce se întâmplă în jurul lor. „Doresc să atrag atenţia la ceea ce se întâmplă la limita sudică a oraşului nostru. Mai întâi, sunt grămezile de moloz, cauciucuri uzate şi alte tipuri de gunoi, pe care nesimţiţii le aruncă în stânga şi-n dreapta pe toată lungimea străzii Lunca Siretului, între Nalba şi podul peste Siret. Aceste grămezi iau amploare de la o săptămână la alta. S-ar putea oare, cu un gard sau camere de supraveghere care să identifice maşinile ce circulă pe strada Lunca Siretului, să se stopeze acest fenomen? Nu era suficient că extinderea staţiei de epurare a apelor a micşorat considerabil zona împădurită, căruţaşi de prin Bărboşi şi alte părţi răresc continuu copacii pentru lemne de foc... acum şi specimene fără scrupule aruncă gunoi în zonă din ce în ce mai mult. Apoi, este zona de la intrarea în Galaţi, cuprinsă între strada Lunca Siretului, banda mineralieră şi Siret. Aici, pe vreamea lui Ceauşescu, era groapa de gunoi a oraşului. A fost acoperită cu pământ şi împădurită. Împădurirea a reuşit parţial în acea vreme. Nu s-a mai revenit cu împădurirea zonelor rămase golaşe. Acum, însă, se întâmplă ceva grotesc. Un excavator (al nu ştiu cui) scurmă în continuu în acea zonă şi răscoleşte tot gunoiul comunist îngropat, în căutare de fier vechi, din câte am înţeles. Cui foloseşte asta oare? Credeam că nu se poate întâmpla ceva mai rău în zonă atunci când vedeam melteni ieşiţi la grătar în aer liber, dar care lăsau tot felul de deşeuri în urma lor. Acel loc răscolit arată sinistru. Am fi putut avea o excelentă zonă de agrement împădurită în jurul Bălţii Moarte, cuprinsă între Siret, banda mineralieră şi strada Lunca Siretului, chiar aici, la intrarea în Galaţi, fără a mai fi nevoie să mergem la Garboavele sau mai departe pentru asta”, scrie un locuitor al Galaţiului cu spirit civic.
Adevărul este că sâmbătă la prânz am trecut şi eu prin zonă, iar spre seară chiar discutam cu câţiva prieteni din Barboşi aceste aspecte. În acea parte a oraşului este un adevărat focar de infecţie iar imaginile sunt dezolante. Mi-am propus să revin acolo pentru a face fotografii, dar în acea noapte au început ninsorile. Acum totul e acoperit de zăpadă, dar după topirea acesteia ni se va dezvălui un peisaj dezolant. Un peisaj pe care, iată, cineva l-a surprins în toată „splendoarea” lui, în zeci de poze care stau mărturie a nesimţirii unora dintre noi. Primăria, care ar fi trebuit să cunoască această problemă şi să găsească o cale de rezolvare, are acum timp de făcut planuri, aşteptând să se topească zăpada...

Nu sunt o ecologistă înrăită, înţeleg faptul că civilizaţia nu avansează fără a aduce atingere planetei, dar iubesc natura şi mă doare când văd o totală lipsă de preocupare pentru protejarea ei, atât cât se poate.
Cred că românii nu au înţeles un lucru: tot ceea ce facem zi de zi, ceas de ceas, trebuie făcut cu mult bun simţ. Dacă avem copii, cu atât mai mult ar trebui să chibzuim bine înainte de a face sau de a spune ceva, pentru că micuţii noştri absorb precum un burete tot ceea ce văd şi aud. Mă umple de bucurie când văd cât de mult îi atrage pe copii fenomenul reciclării. Le place să selecteze deşeurile şi să le ducă acolo unde trebuie, le place să înveţe să refolosească ambalaje şi acest lucru e o victorie a societăţii româneşti. Copiii românilor sunt, câteodată, mai deştepţi şi mai respectuoşi cu natura decât părinţii lor. E un pas uriaş, dar unul pe terenuri mişcătoare, pentru că pe „nişte unii” îi doare drept la bască de eforturile făcute de dascăli, părinţi şi ecologişti şi nu le oferă copiilor posibilitatea de a face un gest frumos, util pentru societate şi bun pentru sufletul lor.
Şi eu m-am bucurat ca un copil când, acum câţiva ani, în cartierul meu au răsărit câteva containere colorate destinare reciclării. Dar au dispărut la fel de repede cum au apărut. Am reciclat şi mi-a plăcut sentimentul pe care îl încercam când duceam gunoiul acolo unde trebuie. Am vrut să păstrez acest sentiment şi după dispariţia containerelor colorate, aşa încât reciclez şi acum, dar am renunţat la a mai „vâna” containere colorate sau a mai merge la centre specializate. Mi-am făcut un sistem care funcţionează perfect: sticlele de plastic ajung la rudele de la ţară care le folosesc la stocarea apei, a vinului, a borşului de putină... iar şi iar, ani la rând. Hârtia de ziar şi revistele ajung tot acolo. Sunt citite şi răscitite, apoi sunt folosite la aprinderea focului. Borcanele de sticlă şi cutiile de plastic ajung tot la ţară, unde se umplu cu dulceţuri, compoturi, zarzavaturi, smântână sau untură şi fac anual un circuit oraş-ţară, când pline, când goale. Din când în când, prea uzate fiind, aceste ambalaje ajung la gunoi. La containerele acelea câcănii unde ajungem trecând prin gropi pline cu apă şi deşeuri aflate în putrefacţie, printre câini şi pisici fără stăpân, ocolind cu frică nişte zdrenţăroşi cu mintea tulburată. Aşa scapă românul de gunoi...
Din nefericire, am văzut cum se procedează în alte ţări, cu adevărat civilizate. Spun „din nefericire” pentru că, dacă nu aş fi avut termen de comparaţie, probabil că nu m-aş fi stresat atât. Aş fi murit în prostia mea, ducând gunoiul la container cu capul plecat şi golit de gânduri. Ce nu ştii nu te poate atinge... Dar eu am văzut, de exemplu, că în Suedia gunoiul ţi se ridică din faţa casei în anumite zile, ţi se cântăreşte şi ţi se trimite factura acasă. Ca să plăteşti mai puţin, mai scapi de gunoi... reciclând la containerele aflate în afara oraşului, unde nu dai bani dar nici nu ţi se dau. Eşti împăcat cu tine însuţi şi cu natura, pentru că ştii că ai reciclat maximul posibil şi gunoiul tău menajer ajunge şi el să fie ars în condiţii de siguranţpă pentru mediu şi aşa ajungi să ai acasă la tine apă caldă, căldură şi energie electrică mai ieftine. Civilizaţie! Şi mai ştiu şi cazul Belgiei, unde gunoiul se colectează separat în gospodărie, în saci menajeri speciali, pentru care dai bani mulţi. Românul poate cumpăra 100 de saci cu 3 lei şi tot nu duce gunoiul la container ambalat corespunzător. Aş vrea să-l văd dând 2 euro pe un sac de gunoi menajer, să văd dacă şi-ar mai permite să bage în el altceva decât coji de cartofi şi cotoare de măr.
Civilizaţia se învaţă. De voie sau de nevoie... Dar cineva trebuie să dea tonul! Între timp, eu beau un ceai de tei să mă calmez. Iar am dus gunoiul la containerul căcăniu...

Ne indignează, ne dor şi ne înfurie, zi de zi, ştiri sau veşti despre ce au mai făcut românii, în ţară sau aiurea, ce au mai debitat politicienii noştri şi ce ne-au mai pregătit guvernanţii. Ni se pare că toate ni se întâmplă numai nouă, că suntem un popor blestemat să meargă precum racul, anulând orice efort de a atinge culmile civilizaţiei. Ni se pare că „afară” e raiul, că oamenii de acolo sunt perfecţi iar viaţa lor e roz bombon. Dar nu-i aşa. Românii nu sunt nici cei mai răi de pe planetă, cum nu sunt nici cei mai buni. Dar nouă ne place să ne lamentăm şi să exagerăm. Uneori cred că pentru asta trăim: să spionăm vecinul şi capra lui, să bodogănim la cei din jur şi să ne lamentăm pentru orice.
Fraţilor, asta e viaţa, asta e ce ni se dă şi ceea ce putem primi sau nu, ceea ce putem tolera sau nu! Dacă răspunsul nostru este NU, atunci să fie NU! Să nu ne plângem de drobul de sare, ci să luăm măsuri. Să nu ne acceptăm soarta, ca ciobanul din Mioriţa. Să nu îi sacrificăm pe cei dragi, ca meşterul Manole. Nu suntem perfecţi! Da! Dar e cineva perfect în lumea asta? Dacă vrem să trăim ca „afară”, haideţi să gândim şi să ne comportăm ca „afară”. Cine ştie... s-ar putea să ne placă... sau nu. Ce credeţi, că la EI e totul doar alb sau doar negru? Nu e. Dar nici nu dezbat ore, zile şi luni întregi o nenorocită de vorbă sau cine ştie ce întâmplare. Am să vă dau câteva exemple, din medii diferite, dar toate „proaspete”.
Zilele trecute am citit o ştire apărută în presa australiană, cum că un ministru a numit o jurnalistă "vrăjitoare nebună". Oleleu, mamă! Adică un fel de „ţigancă împuţită” la noi! Deci se întâmplă şi în ţări civilizate! Numai că subiectul nu a făcut înconjurul planetei, ci s-a stins repede după ce părţile au lămurit povestea sms-ului buclucaş şi s-au prezentat scuzele de rigoare. Episodul românesc „ţigancă împuţită” mai continuă şi azi şi probabil nu se va stinge nici după dispariţia din această lume a protagoniştilor, ci va intra în cărţile de istorie... la fel ca poza Andreei Esca.
Un alt exemplu, cât se poate de proaspăt, este cel referitor la greva lucrătorilor feroviari din Bruxelles şi din sudul Belgiei, care a început aseară şi va ţine azi şi mâine. Belgienii nu înjură guvernanţii şi nu-şi bagă... nimic pe reţelele de socializare, deşi transportul feroviar în Belgia e vital, pentru că acolo nu există microbuze şi autobuze ca să faci naveta. În plus, n-ai să vezi bălăcăreli între sindicalişti, deşi, iată, la greva de care vorbim nu s-au raliat şi feroviarii flamanzi. La noi... nici nu vreau să mă gândesc ce circ ar fi fost pe TV şi ce jale în faţa microfoanelor. Cum şi-ar turna liderii sindicali unul altuia secretele în public, cum ar scotoci după conturile din bănci ale spărgătorilor de grevă, până la rudele de gradul şapte...
Nouă ne place circul. Ne place mai puţin munca, pe care o tratăm superficial. De la portar până la patron, toţi tratează superficial munca, de parcă n-ar fi vorba de banul lor, în primul rând. E mai importantă fanfaronada... Şi, foarte important: toţi sunt cei mai deştepţi, deţin adevărul absolut şi trăiesc într-o ţară care nu-i merită. Zău aşa!

Luni a fost prilej de mândrie pentru Asociaţia pentru dezvoltare durabilă Prut-Dunăre Galaţi. A fost zi de bilanţ al activităţii desfăşurate în cadrul POP 2007-2013. De fapt trebuie precizat că Strategia de dezvoltare durabilă a zonei pescăreşti Prut-Dunăre din judeţul Galaţi s-a implementat într-o perioadă foarte scurtă de timp: 25 aprilie 2012 - 31 decembrie 2015. În această perioadă au avut loc 4 sesiuni de primire a proiectelor, fiind depuse în total 49 de proiecte. Au fost respinse de FLAG doar 3 proiecte. Din păcate, din cele 46 de proiecte selectate, au ajuns la final doar 26. Motivele pentru care celelalte proiecte s-au pierdut pe drum sunt diverse: 11 proiecte au fost contractate dar reziliate ulterior de beneficiari, din motive ce ţin în special de incapacitatea de a asigura partea de cofinanţare; 5 proiecte au fost respinse de autoritatea de management (DGP AMPOP); 4 proiecte au rămas necontractate la DGP AMPOP deoarece beneficiarii nu s-au mai prezentat la Bucureşti să semneze contractele. În cele din urmă, din cele 5,256 milioane de euro disponibile, s-au finanţat doar 26 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 2,287 milioane de euro. Se putea mai mult - întotdeauna e loc de mai bine! - dar este un rezultat excelent pentru echipa de la Galaţi, care a avut extrem de mult de lucru într-o perioadă foarte scurtă. Timpului scurt i s-au alăturat şi alte probleme: situaţia juridică a terenurilor şi a luciului de apă, gradul mare de cofinanţare pentru potenţialii beneficiari privaţi (40-50%!), accesul dificil la linii de finanţare pentru asigurarea cofinanţării, lipsa consultanţilor de specialitate, nerespectarea angajamentelor de către unii beneficiari etc. Cu toate acestea, rezultatele sunt spectaculoase şi... palpabile. S-au realizat: 2 baze de ecoturism şi agrement cu profil pescăresc amenajate; 1 unitate de cazare cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică cu profil pescăresc; 1 standard local de etichetare a produselor pescăreşti; 4 evenimente anuale cu profil pescăresc (festivaluri); 3 studii de prospectare a pieţei şi zonei pescăreşti; 1 proiect de formare profesională; 10 activităţi şi campanii de promovare şi conştientizare a specificului pescăresc; 1 proiect de promovare a acvaculturii organice; 1 proiect de identificare a oportunităţilor de dezvoltare economică; 1 proiect privind muzeul zonei pescăreşti; 1 proiect legat de restabilirea potenţialului pescăresc al zonei – Balta Zătun; 127 de locuri de muncă, dintre care 45 de locuri de muncă au fost nou create.
Acum se încheie o etapă, dar urmează o alta, iar experienţa acumulată în ultimii ani îşi va spune cu siguranţă cuvântul, reflectându-se în rezultate mai bune în atragerea de fonduri nerambursabile.

Joi, 17 Decembrie 2015 00:00

Luminăm oraşul Galaţi?

În ultima vreme am scris tot mai rar editoriale, dar nu din lipsă de timp sau inspiraţie, ci pur şi simplu am ales să scriu editorial doar atunci când chiar am o poziţie fermă într-o problemă sau vreau cu orice chip să transmit ceva. În opinia mea, editorialul e singura modalitate prin care un jurnalist îşi poate exprima părerea în legătură cu un subiect sau altul, în rest poate doar să informeze şi să spere că prin informaţia sa va şi forma, în sensul de a educa. Eu am vrut mereu ca prin ceea ce fac în meseria pe care o practic de atâta amar de vreme să respect cititorul şi să-i dau ceea ce îi trebuie... chiar şi atunci când nu e conştient de ceea ce îi trebuie. Aşa voi face şi acum. O veche prietenă m-a rugat să preiau în paginile ziarului o informaţie care a devenit virală pe o reţea de socializare în doar câteva ore. Nu era nevoie să mă rogi, dragă Dana, pentru că aş fi făcut-o oricum.  „Vă propun şi vă rog să vă găsiţi doar câteva minute pentru a face un gest simplu, deloc costisitor. Împachetaţi o carte la care puteţi renunţa şi lăsaţi-o în drumul vostru, pe o bancă, în faţa unui magazin, într-un parc, lângă un semafor, oriunde cineva care vrea să citească şi nu are bani să-şi cumpere o carte ar putea s-o găsească. În următoarele 10 zile (16-25 decembrie) în parcul situat între Potcoava de Aur şi Trei Star, eu voi lăsa zilnic câte o carte cu urarea «Un bec luminează o stradă, o carte luminează o minte!»”, a scris Dana Roşca Potorac pe Facebook. E prietena mea de vreo trei cincinale, aşa că mi-am permis să-i răspund, spunându-i sincer ceea ce cred despre iniţiativa ei: că e un gest frumos, dar că sceptica din mine se teme de soarta unora dintre cărţile ajunse în stradă, la îndemâna oricui. Acelaşi lucru i l-am spus şi la telefon şi vi-l spun şi dumneavoastră acum: mă tem de partea întunecată a acestei societăţi şi deja mă trec fiori la gândul că o carte ar putea fi distrusă. Optimismul din mine piere câte puţin în fiecare zi şi renaşte câte puţin din când în când. La ora la care scriu aceste rânduri a renăscut puţin. Un colind, un gest ca al Danei, un gest al câtorva tinere inimoase care au sărit în ajutorul copiilor nevoiaşi din judeţ... azi am motive să cred că societatea românească nu e putredă cu totul.  Dana a propus să luminăm Galaţiul din interiorul nostru.  Apropo de luminat... Drept să vă spun, pentru mine luminile de anul trecut de pe străzile Galaţiului mi s-au părut ceva de vis. Am fost mândră de oraşul meu şi le-am trimis poze tuturor prietenilor aflaţi acum departe de ţară. Anul acesta nu mai avem lumini... Mă doare puţin, dar nu într-atât încât să arunc invective în stânga şi în dreapta. M-am resemnat şi nu mai caut luminiţe prin oraş, pentru că ştiu că nu au cum să apară. Primăria a făcut o gafă şi ne-a lăsat fără ghirlande iar agenţii economici se codesc să scoată nişte bani din casierie să cumpere nişte luminiţe. Apropo: zilele trecute, la un magazin, am văzut furtun din acela cu luminiţe la mai puţin de 3 lei/metru. Nu ştiu care sunt preţurile prin oraş, dar cred că, din toată sărăcia, comercianţii din oraş ar fi putut să-şi lumineze vitrinele. Părerea mea...  Luminaţi, dragii mei! Luminaţi ce puteţi: o casă, o vitrină, un balcon, un copac... o minte...

Ca în fiecare an, Carrefour România a organizat în preajma sărbătorilor de iarnă Concursul de desene, care acum a ajuns la a 28-a ediţie. Concursul s-a desfăşurat în toate cele 18 oraşe cu hipermarketuri Carrefour, printre care şi Galaţiul, unde s-au înscris 11.000 de elevi gălăţeni, din 15 şcoli. Trebuie precizat că s-au acordat premii în fiecare oraş, constând în cupoane de cumpărături, smartphonuri, tablete, biciclete, laptopuri şi câte un Premiu constând într-o excursie de un weekend împreună cu familia (2 copii şi 2 adulţi) la Dineyland Resort Paris. La Galaţi, Premiul I a fost câştigat de Elena Cristea, elevă în clasa a III-a la Şcoala nr. 7 Galaţi.

Miercuri, 16 Decembrie 2015 00:00

„Strategia ocupării”, un proiect de succes

Ieri a avut loc la Galaţi conferinţa de închidere a proiectului „Strategia ocupării”, implementat de Asociaţia Valori Dobrogene în parteneriat cu Infotrust-Design SRL, proiect finanţat prin POSDRU şi care a avut o valoare totală de 2.252.498 lei, din care 45.049,96 lei a reprezentat contribuţia beneficiarului. Prin proiect s-a oferit consiliere pentru acces pe piaţa muncii pentru 258 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi care provin din foste zone industrializate sau zone limitrofe acestora, din trei judeţe, printre care şi Galaţiul. S-au oferit servicii diverse beneficiarilor, pentru a le uşura procesul de identificare a unui loc de muncă, astfel încât 15 participanţi la instruire au reuşit să se angajeze. În plus, opt dintre persoanele care au participat la concursul „De la vorbe la fapte” au fost selectate pentru înfiinţarea propriei afaceri şi crearea propriului loc de muncă. Trei dintre aceste persoane sunt din judeţul Galaţi: un tânăr care va produce lenjerii de pat în municipiul Galaţi şi două tinere care vor oferi servicii de frizerie-coafură în mediul rural, la Braniştea respectiv Bereş

AREstetic este cel mai nou centru de excelenţă în chirurgie estetică, înfrumuseţare şi modelare corporală din Galaţi. Într-un ambient futurist, cu aparatură de ultimă generaţie, cotată ca fiind cea mai performantă de pe piaţa europeană, o echipă de medici profesionişti, cu studii şi cercetări în domeniu, oferă servicii de chirurgie estetică, înfrumuseţare şi modelare corporală la standarde europene.
“Asigurăm servicii de chirurgie estetică abdominală (liposucţii, abdominoplastii), faciale (liftinguri, blefaroplastii) şi chirurgie a sânului (implanturi mamare, intervenţii oncologice). În ceea ce priveşte partea de înfrumuseţare, realizăm tratamente cu acid hialuronic, toxină botulinică, mezoterapie, laser terapii şi tratamente cu oxigen hiperbaric, epilări definitive cu laser sau S.P.L., tratamente anticelulitice şi de modelare corporală cu radiofrecvenţă, infraroşii, ultrasunete sau criolipoliză”, a declarat prof. univ. dr. Valeriu Ardeleanu. Tot aici, cei interesaţi mai pot beneficia de tratamente post-acneice, de reducere a cicatricilor (prin radio-frecvenţă sau chirurgical), a varicelor sau a vergeturilor dar şi rinoplastii.
Clinica dispune de cinci cabinete: unul destinat consultaţiei pacientului, unul pentru procedurile invazive, două de modelare corporală şi un cabinet pentru terapiile faciale.
“Suntem singura echipă de medici specialişti care poate face amputare de sân şi reconstrucţie, în acelaşi timp. Pe partea de înfrumuseţare avem aparatură unică în zonă iar câteva dintre tratamentele pe care le asigurăm în cadrul clinicii nu se mai fac în altă parte. E vorba de modelare corporală cu radiofrecvenţă, asociată cu ultrasunete şi infraroşii şi tratamente  personalizate cu oxigen hiperbaric”, explică prof. univ. dr. Valeriu  Ardeleanu. Acesta a adăugat că deocamdată clinica nu poate găzdui intervenţiile chirurgicale, acest lucru putând fi posibil din a doua jumătate a lunii ianuarie sau din februarie. Între timp, aceste intervenţii pot fi efectuate în unităţi din Bucureşti identificate cu ajutorul colaboratorilor.

Pagina 6 din 29