Mirella AUR

Mirella AUR

Consilierul judeţean liberal Ion Ştefan a susţinut ieri o conferinţă de presă la sediul partidului, în care a prezentat proiectul cu care se va prezenta în faţa gălăţenilor dacă partidul va decide că merită să intre în competiţia pentru Primăria Galaţi. După cum se ştie, PNL are nu mai puţin de opt candidaţi în lupta pentru poziţia de candidat la alegerile locale de anul viitor pentru Primăria Galaţi. Ideea lui Ion Ştefan porneşte de la un plan de creare a unei zone metropolitane, dar alta decât cea care prevede o colaborare cu Brăila, deoarece, în opinia sa, „zona metropolitană Galaţi-Brăila e bună, dar cu şanse mici de realizare, din cauza unor orgolii nejustificate”. Drept urmare, Ion Ştefan e de părere că Galaţiul poate crea un pol de dezvoltare, pentru că legea permite crearea unei zone metropolitane în jurul unui municipiu de rang 1, prin cooptarea câtorva localităţi gălăţene din jurul municipiului reşedinţă de judeţ, aflate la o distanţă mai mică de 30 km. Vorbim aici de Pechea, Vânători, Smârdan, Cuza Vodă, Tuluceşti, Frumuşiţa, Schela, Şendreni, Piscu, Scânteieşti, Independenţa, Slobozia Conachi şi Braniştea. Acestea s-ar putea uni cu Galaţiul într-o asociere fără personalitate juridică, dar care are avantajul de a acoperi un teritoriu în care trăiesc 363.000 de locuitori şi care ar putea reprezenta a cincea mare aglomerare urbană din ţară, cu avantaje foarte mari în ceea ce priveşte şansele de accedere la fonduri europene pentru proiecte mari. Metropola Galaţi, în viziunea lui Ion Ştefan, ar da o nouă şansă municipiului Galaţi, pentru revitalizarea căruia liberalul a făcut şi un plan în 11 puncte, acest plan acoperind cam toate domeniile cu impact esenţial asupra nivelului de trai al populaţiei oraşului. Ion Ştefan a promis că va reveni cu detalii referitoare la cele 11 puncte, ca să demonstreze că Galaţiul poate fi scos din izolare şi inerţie.

 

Green Group în colaborare cu Grupul Carrefour România şi Shopping City au inaugurat prima staţie SIGUREC din Galaţi. Sistemul inteligent de preluare a deşeurilor direct de la consumatori oferă drept recompensă vouchere de cumpărături în hipermarketul Carrefour. SIGUREC este cea mai modernă soluţie de colectare selectivă ce există la ora actuală în România, având integrat un sistem automatizat de preluare a deşeurilor şi un software inteligent ce înregistrează fiecare deşeu introdus. Oamenii pot aduce la centrul din parcarea mall-ului peste 10 tipuri de materiale reciclabile, având garanţia că toate ajung direct în fabricile de reciclare din România. 

„Am vrut să creăm un sistem pe care oamenii să se poată baza, în care să aibă încredere că funcţionează şi că eforturile lor de colectare nu sunt în zadar. Aşa s-a născut SIGUREC, staţia inteligentă care identifică deşeurile aduse, le cântâreşte, le numără şi înregistrează în timp real toate aceste informaţii. Astfel, toate materialele care ajung la SIGUREC sunt monitorizate în drumul lor către fabricile de reciclare. În plus, staţia este interactivă şi face mult mai prietenoasă

întreaga experienţă a colectării”, a declarat Constantin Damov, cofondator al Green Group.

Aparatele SIGUREC oferă recompense pentru deşeurile aduse, eliberând vouchere de reduceri la cumpărături, valabile în hipermarketul Carrefour. Reducerile sunt calculate plecând de la următoarele valori de referinţă: 5 bani/un PET, 3 bani/doza de aluminiu, 1 ban/un borcan sau ambalaj de sticlă, 15 bani/kilogram de hârtie sau carton. Pentru echipamentele electronice, valoarea pe kilogram variază în funcţie de tipul aparatului predat, între 60 de bani/kilogram şi 10 lei/kilogram.

Totodată, staţiile de colectare oferă utilizatorilor posibilitatea de a susţine activ o serie de cauze sociale. Astfel, cei care aduc deşeuri la centru pot alege să transfere valoarea bonului valoric primit către organizaţia HOSPICE Casa Speranţei, cea mai importantă organizaţie din România care oferă servicii specializate de îngrijire pentru persoanele care suferă de boli în stadii terminale sau limitatoare de viaţă. Prima staţie de acest tip a fost inaugurată la Buzău în 2013.

Joi, 13 August 2015 00:00

Cine nu bea şi nu mănâncă?

Vi se pare stupidă întrebarea? Mie mi s-a părut logică în momentul în care mi-am pus-o. Contextul? Ai, asta e altă poveste. Şi povestea mea începe aşa: m-am uitat ieri la televizor. Puţin, nu mult, şi pe sărite, din cauză de lipsă de timp. Cât m-am uitat, însă, mi-a ajuns. Eu înţeleg că e vară, e vacanţă şi în studiourile TV cam bate vântul, că se lucrează în sistem de avarie... Cam aşa e peste tot, de ce să nu recunoaştem? Toată lumea îşi ia vara câteva zile libere şi pleacă într-un concediu. Fiecare, pe unde şi cât poate. Unii pleacă la Miami, alţii se cazează în vilele de protocol de pe litoral, alţii în vârf de munte, la mănăstiri sau la mama la ţară. Cum ziceam, fiecare după cum poate. Şi acum să revin la ce spuneam: subţire de vară la muncă şi potop în concediu. Dar, indiferent unde ai fi vara în concediu, e clar că mănânci, bei... poate faci şi plajă, joci un joc, butonezi un telefon... Lucruri normale, fraţilor! De unde şi până unde a mânca, a bea, a face plajă la mare, a juca un joc împreună cu prietenii şi a te uita înspre femeia care e cu tine au devenit subiect de ştire? Şi nu o ştire oarecare, ci una pe care o repeţi obsesiv de zeci de ori pe zi! 

Dragi colegi din televiziune, voi aţi înnebunit?! Şefii voştri au luat-o razna? Patronii voştri sunt duşi cu capul (scuzaţi cacofonia, dar altfel nu pot zice)? Am înţeles să faci ştiri cu nemiluita cu Ponta care bea o cafea în aeroport, cu fiul său la masă. Mi-am zis: e o ştire faptul că e la Miami, e bine că am aflat, deşi nu ştiu la ce-mi foloseşte. Apoi am văzut o altă poză cu el la o masă într-un restaurant. Îmbrăcat la costum, într-un cadru relativ simplu, adică pe masă era un pahar, mai era şi o farfurie... care era ştirea? Faptul că premierul mai şi mănâncă pe unde se duce? Mă rog, e premier... colonul lui e mai cu moţ ca al nostru... deci propun să-i facem şi o colonoscopie, eventual să-l filmăm şi când face treabă mare, pentru că, nu-i aşa, e ceva spectaculos faptul că un om - un premier, nu orice om! - face căcuţă o dată pe zi! E premier, ce vrei?! 

Dar nebunia din ştirile de televiziune dintr-o zi caniculară de vară a continuat. Însuşi Blaga era la mare şi juca ceva cu nişte prieteni. Isterie naţională! 

Dar cea mai mişto ştire a fost cea cu Teodorovici. Mămicuţa lui, când l-a făcut, n-a ştiut ce vedetă a băgat în scăldătoare. Ditamai ministrul, bărbat şarmant, tânăr şi neînsurat, a mers la mare! Era cu nişte prieteni! Uau! Şi s-a uitat lung la tânăra care era cu el! Şoc! Unde mai pui că a fost şi într-un club, iar acolo erau o mulţime de tinere! Tinerele nu stau în cluburi, de felul lor. Ele intră acolo numai dacă vine Teodorovici, care e „un Casanova”. Ce mai, omul ăsta s-a ţinut numai de matrapazlâcuri de când a plecat în concediu: „s-a răcorit cu un spriţ de vara”! Ştirea a fost foarte bine documentată, s-a observat că Teodorovici „a părut că se simte foarte bine în compania prietenilor lui”, „a râs cu poftă şi şi-a întreţinut prietenii cu glume care au întreţinut atmosfera” (repetiţia cu „întreţinut” e un deliciu de presă!”. 

Să nu uităm să pomenim de nefericita care a îndrăznit să-l însoţească pe ministru la mare şi care „a ţopăit fericită în jurul partenerului ei”. Sincer, imaginile repetate obsesiv de ştirişti nu m-au convins. Eu n-am văzut nici-o ţopăială. Dar Teodorovici... ce mai... (eu iar n-am văzut asta pe imagini, dar vă zic ce spun colegii din TV, care au ochi mai buni!): „şi-a «scanat» iubita. “Ministrul Casanova”, „craiul grizonat”... oooo, ce ştire! Sunt în extaz! Abia aştept să văd ştirile de azi! Cine ştie, poate l-au filmat când făcea sex... ce, miniştrii nu fac sex în concediu? Nici nu beau? Nici nu mănâncă? Ce oameni, domnule! Ce oameni! Să nu facă ei ceva normal, să ne iasă şi nouă de-o ştire...

Miercuri, 12 August 2015 00:00

Grădina Zoologică, redeschisă după 4 ani

Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele se redeschide pentru public, după 4 ani de la începerea lucrărilor de modernizare.

Evenimentul oficial va avea loc în ziua de joi, 13 august 2015, ora 11:00, unde sunt invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, dar şi vizitatori de toate vârstele, care au aşteptat cu nerăbdare acest moment.

Modernizarea parcului zoo a pus accentul pe mărirea suprafeţelor de habitaţie, dar şi pe îmbunătăţirea condiţiilor de captivitate a speciilor de animale adăpostite, astfel încât acestea să fie cât mai apropiate de cele din mediul natural şi, nu în ultimul rând, să corespundă legislaţiei europene în vigoare.

Astăzi, grădina zoologică are suprafaţa de 14,69 ha, dublă faţă de cea dinaintea modernizării, iar animalele, deja cunoscute publicului, au ocazia de a se manifesta firesc în noile amplasamente. Numărul speciilor de animalelor nu a crescut semnificativ, fiind o condiţie impusă de legislaţia de mediu din România, dar vizitatorii vor putea revedea cu plăcere tigrii siberieni, leii africani, urşii bruni, cerbii carpatini şi lopătari, mistreţii, lupii, câteva rase de cai şi ponei deosebit de frumoase, alături de rase de păsări domestice, porumbei, lebede, păuni şi multe altele.

Programul de vizitare va fi, pe timpul verii, după cum urmează: miercuri-vineri, intervalul orar 10-18; sâmbătă-duminică, intervalul orar 10-20. Preţul unui bilet de intrare va fi de 6 lei pentru adulţi şi de 1,5 lei pentru copii.

Fiind secţie a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele va avea programul de vizitare şi tarifele biletelor de intrar, identice cu cele ale instituţiei muzeale. 

 

Transurb nu poate face curse în zonă

 

Deoarece mai mulţi gălăţeni au fost interesaţi de existenţa unui mijloc de transport cu care să poată ajunge în Pădurea Gârboavele, am solicitat un răspuns de la Transurb, operatorul de transport din municipiul Galaţi. „Ni s-a solicitat iniţial de către Consiliul Judeţului să preluăm acest traseu. Asta ar fi însemnat să participăm la licitaţia pentru desemnarea operatorului care să efectueze curse pe traseul până la Grădina Zoologică. Ulterior, Consiliul Judeţului a aflat că există o firmă care şi-a adjudecat acest traseu, dar care nu opera pe el. În aceste condiţii, odată cu deschiderea Grădinii Zoologice, va fi obligată să o facă”, ne-a declarat Genica Totolici, directorul Transurb.

 

O maşină va pleca din 2 în 2 ore din Galaţi

 

De la Consiliul Judeţului am aflat că deja s-a luat legătura cu operatorul care are adjudecat traseul în zona Pădurii Gârboavele şi care a anunţat că deocamdată are pregătită o maşină (cu numărul GL-06-SHC) care să facă traseul cu următoarele staţii: I.C.Frimu - Piaţa Energiei - Micro 39 (la căsuţă) - Patinoar - Bariera Traian - Metro - Intersecţie Sat Costi - Intersecţie Vânători - Restaurant NEF - Grădina Zolologică - Restaurant 

Pibunni. Mijlocul de transport va pleca din Galaţi (din IC.Frimu) la ora 8.00 şi apoi din două în două ore (orele cu soţ), ultima cursă fiind programată să plece la ora 18.00. Pentru întoarcere, se va pleca de la Restaurantul Pibunni din două în două ore (orele fără soţ), de la ora 9.00, ultima cursă fiind programată pentru ora 19.00. Din câte am aflat, costul unui bilet va fi 5 lei. Cam mult, am zice noi, dar deocamdată acestea sunt posibilităţile.

Deoarece mai mulţi gălăţeni au fost interesaţi de existenţa unui mijloc de transport cu care să poată ajunge în Pădurea Gârboavele, am solicitat un răspuns de la Transurb, operatorul de transport din municipiul Galaţi. „Ni s-a solicitat iniţial de către Consiliul Judeţului să preluăm acest traseu. Asta ar fi însemnat să participăm la licitaţia pentru desemnarea operatorului care să efectueze curse pe traseul până la Grădina Zoologică. Ulterior, Consiliul Judeţului a aflat că există o firmă care şi-a adjudecat acest traseu, dar care nu opera pe el. În aceste condiţii, odată cu deschiderea Grădinii Zoologice, va fi obligată să o facă”, ne-a declarat Genica Totolici, directorul Transurb.

De la Consiliul Judeţului am aflat că deja s-a luat legătura cu operatorul care are adjudecat traseul în zona Pădurii Gârboavele şi care a anunţat că deocamdată are pregătită o maşină (cu numărul GL-06-SHC) care să facă traseul cu următoarele staţii: I.C.Frimu - Piaţa Energiei - Micro 39 (la căsuţă) - Patinoar - Bariera Traian - Metro - Intersecţie Sat Costi - Intersecţie Vânători - Restaurant NEF - Grădina Zolologică - Restaurant 

Pibunni. Mijlocul de transport va pleca din Galaţi (din IC.Frimu) la ora 8.00 şi apoi din două în două ore (orele cu soţ), ultima cursă fiind programată să plece la ora 18.00. Pentru întoarcere, se va pleca de la Restaurantul Pibunni din două în două ore (orele fără soţ), de la ora 9.00, ultima cursă fiind programată pentru ora 19.00. Din câte am aflat, costul unui bilet va fi 5 lei. Cam mult, am zice noi, dar deocamdată acestea sunt posibilităţile.

Reamintim faptul că Grădina Zoologică se va redeschide joi, la ora 11.00, iar programul de vizitare va fi, pe timpul verii, după cum urmează: miercuri-vineri, intervalul orar 10-18; sâmbătă-duminică, intervalul orar 10-20. Preţul unui bilet de intrare va fi de 6 lei pentru adulţi şi de 1,5 lei pentru copii.

Tuturor ni se întâmplă să mai intrăm în câte o pasă aiurea, să cădem în paharul cu melancolie sau, dimpotrivă, să ne apuce dracii pe toţi şi pe toate. Eu, mărturisesc, trec de ceva vreme printr-o perioadă cam dificilă, din varii motive. S-au cam adunat, ca să zic aşa... În genere sunt o fire optimistă, veselă şi încrezătoare în oameni şi - nu râdeţi! - patrioată. O bună prietenă, emigrată de mulţi ani, chiar îmi spunea acum câteva săptămâni că nu se poate spune că nu sunt patrioată, atât timp cât am rămas aici, în ţară, deşi aş fi putut pleca de mult. Ei, nu-i chiar aşa... Adică... nu poţi spune că toţi cei rămaşi aici sunt patrioţi iar cei care au plecat nu mai sunt. Lucrurile sunt mai complicate, mi-am zis. Azi am înţeles, însă, că nu sunt chiar atât de complicate. Pentru mine, cel puţin, lucrurile încep să fie simple: m-am săturat de mârlănismul autohton de la toate nivelurile. Nu mai suport ca, începând de la preşedinţie şi guvern, la administraţia locală, angajatorul, factorul poştal, operatorul de cablu şi până la vecinul de scară şi ruda cea mai apropiată să ţi-o iei de să nu te vezi. Toţi au o doză de mârlănie care cu vreme în urmă nu era specifică poporului român. Şi atunci... decât să stai aici şi să te trateze de prost toţi, de la o margine, nu mai bine te duci dracului în alt colţ de lume, unde să te doară în dos de ce face preşedintele nenorocitei ăleia de ţări, care nu-i a ta şi nu te doare sufletul? Dacă e să-şi bată joc de tine un patron, nu mai bine să fie unul străin, pe care să-l înjuri cu foc şi să nu te doară inima când faci acest lucru, că doar n-ai mâncat cu el o pâine amară cândva şi nici nu ţi-ai făcut confidenţe la o cafea, în vremuri mai bune?! Dacă e să ţi se facă lehamite de rudele şi prietenii cu care ţi-ai petrecut ani din viaţă (ani buni!) şi acum te tratează cu sictir pentru că nu le mai poţi da cât le dădeai în vremurile bune, atunci nu mai bine pleci în lume şi te duci să trăieşti printre străini, de la care măcar nu ai din start aşteptări prea mari? 

Cum ziceam, mie mi s-a cam făcut lehamite, de ceva vreme, dar ceva în mine nu putea să lase loc unui sentiment de „je m'en fiche” şi în ceea ce priveşte soarta acestei ţări. Priveam cu admiraţie tot ceea ce era bun şi frumos în acest loc de lume, mă îngrijoram când nori negri se abăteau în zonă şi mă îndignam până la urlet când vedeam cum românii şi România erau nedreptăţiţi sau unii conaţionali îşi băteau joc de glie şi comorile ei. Încet-încet, însă, şi-a făcut loc în sufletul meu un sentiment de lehamite, pornind dintr-un alt sentiment, de neputinţă de a schimba oameni, de a schimba mentalităţi şi de a salva ceea ce mai era de salvat. Încet-încet mi-am pierdut puterea, răbdarea, încrederea şi... cam asta e. Ca mine cred că au păţit mulţi, de aia şi-au luat lumea în cap şi acum hălăduiesc prin lumea, căutând binele în altă parte. Acolo, departe de casă şi de cunoscuţi, par a redeveni patrioţi. Dacă-i pe-aşa, atunci cred că e cazul să mă vindec şi eu printr-o evadare pe alte meridiane!

Să fie clar: m-am întors din concediu, deja muncesc de rup. Acum am de facut ordine în arhiva de poze din vacanţă, şi nu e lucru uşor, pentru că şi traseul a fost lung. Privind acum la fotografiile făcute, îmi dau seama că ele nu reflectă nici pe departe cele văzute de mine în această vacanţă petrecută doar împreună cu soţul meu, cu ocazia împlinirii de către consoarta mea a respectabilei vârste de 50 de ani. I-am promis că la păşirea în cea de-a doua jumătate de secol vom pleca în lume fără ţintă, fără program şi fără stres. Zis şi făcut!

Am luat-o întâi spre Lepşa, pentru că am vrut să revedem mănăstirea unde am fost cândva cu mama mea, ca o surpriză, de Sf. Maria, ziua ei de nume şi hram al bisericii din localitate. Aveam amintiri frumoase de acolo, dar anul acesta am avut o dezamăgire: drumul din localitate era mai prost decât îl ştiam şi mănăstirea avea lacăt la poartă. Am pornit din nou la drum, spre Braşov, prin Târgu Secuiesc şi Sf. Gheorghe, pe drumul cel nou, prin munţi. E bestial acest drum! Păcat că încă nu e finalizat. Ultimii kilometri, încă în lucru, ne-au umplut de praf şi ne-au zdruncinat creierii. Dar şi când o fi gata... O precizare: în afară de această porţiune aflată în lucru, în cei peste 1.100 de kilometri parcurşi de noi am avut parte doar de câteva porţiuni mai puţin bune (dar nu rele!), în rest am mers ca-n occident! Altă lume, ce să zic... De al Braşov am decis să o cotim către Sâmbăta de Sus, pe urmele lui Arsenie Boca, aşa că am luat-o pe drumul spre Sibiu. Am ajuns la mănăstirea Brâncoveanu, dar, din păcate, nu am putut face traseul pe jos pe drumul forestier către izvor şi chilia părintelui Arsenie pentru că la orizont se întrevedea o furtună urâtă. Nu ne-am cazat în zonă, deşi e o splendoare şi pensiunile au înţesat locul. Am vrut să mergem la Sibiu, să vedem şi noi oraşul lui Iohannis. Proastă alegere! Am puces la drum şi, aşa cum ne aşteptam, ne-a ajuns din urmă furtuna şi ploaia torenţială de nu vedeai pe unde mergi. Am mers la Sibiu... unde ne-a aşteptat o mare dezamăgire. Ne-am plimbat prin oraş preţ de vreo 4 ore, dezumflaţi oarecum, pentru că nu era ce ne aşteptam: străzi înguste, cu sens unic şi maşini parcate de-a curmezişul pe partea dreaptă, de abia te puteai strecura, indicatoare lipsă, oameni buimăciţi (am întrebat un taximetrist pe unde trebuie să ieşim din oraş ca să ajungem la grădina zoologică şi ne-a dat nişte indicaţii de ne-a băgat mai tare în ceaţă. Am găsit şi grădina zoologică, dar ne-am enervat când am văzut gropile din parcarea aferentă. Am decis să nu mai stăm în Sibiu şi am plecat spre Sighişoara. Pe drum am văzut un hotel foarte frumos şi am decis să facem un popas acolo. Eram la Mediaş. Un oraş cu gropi în asfalt cam ca la Galaţi. La restaurantul hotelului numai noi vorbeam româneşte... Sighişoara ne-a plăcut, e altceva decât Sibiu. Următoarea oprire a fost la Sovata. O să mai revenim! Am plecat apoi spre Praid, la salină. O să revenim în zonă, pentru că ne-au scăpat două obiective importante: Muzeul fluturilor vii şi Muzeul pălăriilor de paie. Dar cel mai mult mi-au plăcut drumurile şi peisajul. Altă lume! Am fost apoi la Tuşnad şi Malnaş, două staţiuni pe care le-am revăzut după ani în aceeaşi stare deplorabilă. Păcat! Am plecat cu un gust amar, alegând să revedem şi Barajul de la Siriu. Drumul spre Întorsura Buzăului a fost bestial până am intrat în judeţul Buzău. Am lăsat în urmă pancartele în ungureşte dar şi drumurile foarte bune. Bunicel şi drumul din Buzău, dar nu se compară cu ce au Braşov, Sibiu, Harghita, Covasna... De Galaţi ce să zic... parcă suntem în altă lume. Da, suntem în altă lume... 

Cu mulţi ani în urmă, mai exact în iulie '99, păşeam în această mirifică lume, a jurnalismului, cu reţinere, cu prea puţină tragere de inimă şi total neîncrezătoare în compatibilitatea dintre firea mea serioasă şi analitică şi acest domeniu atât de imprevizibil, haotic. La acel moment, conducerea redacţiei acorda o deosebită importanţă domeniului politic. Adriana era acaparată, practic, de fascinaţia acestei arene de luptă. Eu, proaspăt absolvent de administraţie publică, visam să reformez administraţia. Aşteptam doar momentul în care se va ivi un post liber. Câtă naivitate! La început nu am înţeles - sau nu am vrut să înţeleg - că administraţia nu poate fi ruptă de politic. Probabil a fost şi vina distinşilor mei profesori, care au evitat să ne spună că teoria pe care ne-o predau - unii mai bine, alţii doar aşa, cât să poată spune că sunt profesori universitari - e doar teorie, că „practica ne omoară” şi că administraţia e legată ombilical de politică. Am înţeles şi eu, destul de repede, acest lucru. Am văzut şi am auzit lucruri care m-au scârbit... iar asta nu m-a făcut să abandonez jurnalismul, ci doar să renunţ la ideea stupidă de a vrea să lucrez în administraţie. Avusesem o tentativă de a intra în administraţie, mai pe la începuturile mele în ale jurnalisticii, soldată cu o „aranjare de concurs”, pe care ar fi trebuit să o intuiesc. A câştigat cine trebuia. La început m-a durut această nedreptate, dar la scurt timp aveam să scriu, în calitate de jurnalist, de problemele penale ale celor care aranjaseră acel concurs. Fuseseră prinşi cu alt aranjament... pentru că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Nu am intrat în administraţie atunci şi nici nu mi-am mai dorit de atunci, deşi au fost ocazii în care mi s-au deschis nişte uşi. Am rămas în presă, unde am avut mai multe zile proaste decât bune, unde nici o zi n-a semănat cu alta, unde m-am lovit de orgolii şi nedreptăţi cât cuprinde, unde am cunoscut oameni şi OAMENI şi unde mi-am făcut prieteni, dar şi neprieteni. Bani n-am prea câştigat, am pierdut foarte mult din cauza inflexibilităţii şi... a comodităţii (a se citi comoditatea de a dormi bine în patul tău, fără grija bătăilor în uşă de la 6 dimineaţa!). Nu am tras sfori pentru mine şi nici pentru alţii... cu vreo două excepţii, dar acelea au fost intervenţii pentru nişte cazuri speciale, pentru nişte oameni speciali, aflaţi în nevoie. De câteva ori am făcut şi lucruri care nu mi-au plăcut... dar în general am reuşit să evit, cu diplomaţie, situaţiile jenante. 

În 16 ani de presă am reuşit să nu-mi fac duşmani de moarte, dar nu am reuşit să-mi fac prieteni pe viaţă. Ciudat, nu? Şi totuşi sunt tot eu... mai „coaptă”, mai puţin intransigentă, mai subţire la portofel decât acum 16 ani (dacă vă vine să credeţi...) dar mult mai înţeleaptă. În cei 16 ani de presă - toţi puşi în slujba aceluiaşi ziar! - am avut plăcerea să conduc redacţia timp de 13 ani. Au fost perioade în care am condus o armată şi alte perioade în care redactorii îi numărai pe degetele de la o mână. Am încercat să nu fac discriminări dar nici să nu mă las călcată în picioare. Nu ştiu cât mi-a reuşit... 

Nu ştiu dacă la anul pe vremea asta voi mai putea să scriu un editorial la acest ziar. Niciodată nu ştii ce-ţi aduce ziua de mâine... Dar ştiu că, indiferent ce va fi să fie, nu voi regreta nimic din ce am trăit la acest ziar, bune sau rele. Am trăit cu acest ziar 16 din cei 17 ani ai săi (impliniţi pe 23 mai)... dar cine mai stă să socotească... poate doar eu, care am rămas aceeaşi fire analitică... şi nepermis de statornică, la vremurile pe care le trăim.

Pentru că astăzi - vineri, 19 iunie, anul de graţie 2015 - edilul şef al Galaţiului va inaugura noua parcare din Micro 19, dotată şi cu o bucăţică de părculeţ, m-am gândit să bat fierul cât e cald şi să cer şi eu, ca bun plătitor de taxe ce sunt, ceva asemănător în zona în care locuiesc. Dar să o iau cu începutul... 

Cu mulţi ani în urmă, mama mea - Dumnezeu să o odihnească! - şi-a construit, împreună cu soţul ei, un garaj în bateria de garaje din Micro 19. Mulţi ani am folosit - noi, familia - acel garaj ca pe o extensie cu iz rural a apartamentelor în care locuiam. Acolo era parcată Dacia mamei mele, dar tot acolo ne ţineam cu toţii cauciucurile de vară/iarnă care nu-şi aveau locul în balcon, tot acolo îşi ţinea mama butoaiele cu murături - ce murături bune făcea mama mea! - dar şi un frigider, un aragaz, un gratar... Acolo făceam o friptură în weekend, acolo coceam ardeii şi vinetele pentru iarnă... Vă sună cunoscut? Mii, dacă nu chiar zeci de mii de gălăţeni făceau aşa ceva iar mulţi dintre ei mai au şansa să o facă şi acum. Cum spuneam, garajul era refugiul nostru din betoanele blocului. După ce am pierdut-o pe mama, garajul a devenit, pentru mine cel puţin, un loc trist, prea încărcat cu amintiri... Cred că aşa a fost şi pentru soţul ei, pentru că, pe cât de mândru era el de acel garaj şi de dotările din interior - găseai acolo scule, aparatură numai bună de demontat ca să dai o piesă unuia aflat în nevoie... - pe atât de liniştit şi resemnat l-am văzut în momentul în care a primit înştiinţarea că trebuie să demoleze construcţia. S-a conformat fără să crâcnească şi a demolat totul pe banii lui, ba chiar l-am auzit spunând „Să-l dărâme, dar măcar să facă ceva bun în loc...”. De mai bine de un an de zile nu mai are garaj. Şi-a parcat maşina pe unde a putut, i-a şi fost spartă într-o noapte... N-a mai adus vorba de garaj niciodată. În acest weekend îl voi invita să vadă ce s-a făcut în loc. Eu, una, am fost acolo miercuri. 

Cum vă spuneam, cunosc zona foarte bine. Am copilărit acolo, am învăţat la Şcoala nr. 29 şi am avut acolo un garaj. N-am mai trecut prin zonă decât o dată, când locul arăta ca după bombardament. Ce am văzut miercuri mi-a plăcut. Las cârcotaşii să scuipe fiere, să-şi verse amarul criticând, dacă au ce. Vor găsi ei... Eu n-am a mai spune decât atât: vreau şi eu un colţişor de civilizaţie, aşa „nereuşit” cum e cel din Micro 19. 

Stau în Micro 18, în apropierea magazinului LIDL, şi duc gunoiul la nişte containere pitite printre zeci de garaje din spatele blocurilor G. Îmi las maşina pe unde pot şi nu am o băncuţă pe care să stau seara, pe răcoare, într-un moment de evadare din betoanele încinse. Nu am copii mici, dar, dacă aş avea, n-aş avea unde să-i scot la aer fără să fiu nevoită să-i urc în maşină. Dar sper să am nepoţi... Pentru ei şi pentru toţi micuţii plini de energie pe care părinţii, bunicii şi bonele nu mai ştiu pe unde să-i mai plimbe mi-aş dori un colţişor anume amenajat, utilat, curat şi sigur. Şi câteva locuri de parcare, desigur. Cred că nu cer prea mult, având în vedere că plătesc taxe şi impozite fără să crâcnesc. În plus, mă cam zbat de prin 2007 să conving administraţia locală să dărâme chioşcuri şi garaje şi să amenajeze parcări şi parcuri. Deci... domnule primar, poate vă faceţi socotelile şi găsiţi soluţii şi pentru alte zone din oraş care vor un colţişor de civilizaţie. Eu aştept...

Galaţiul a fost marţi gazda evenimentului "Asociaţi în afaceri. Experţii alături de dumneavoastră", organizat de firma The Associates. Conferinţa a făcut parte dintr-o serie de opt evenimente, organizate în opt oraşe din ţară: Braşov, Oradea, Cluj, Galaţi, Râmnicu Vâlcea, Timişoara, Suceava şi Satu Mare. Evenimentul s-a adresat companiilor de nivel mediu, cu cifra de afaceri între 500.000 euro şi 5 milioane de euro şi sunt structurate pe două sesiuni: o sesiune de finanţare şi investiţii şi o sesiune de consultanţă fiscală, financiară şi juridică.

În cadrul primei sesiuni, desfăşurată sub genericul „Cum ne finanţăm afacerea? În ce investim?” şi moderată de jurnalistul Daniel Apostol, într-o primă fază a interacţionat cu oamenii de afaceri din sală Adriana Tiolan - director Grup Retail, Raiffeisen Bank,care a vorbit despre finanţarea potrivită fiecărei afaceri. Au urmat apoi Mihnea Bărbulescu - director de Vânzări şi Eduard Inizian - manager Clienţi Instituţionali, ambii d ela Erste Asset Management, care au făcut o incursiune în universul administrării banilor.

Cea de-a doua sesiune, intitulată „De ce parteneri avem nevoie pentru consolidarea afacerii?”,  a adus în discuţie provocările sistemului fiscal actual şi modificările care se întrevăd pentru perioada următoare, aspectele juridice relevante ale pregătirii companiei pentru investitori şi finanţarea consultanţei în afaceri.

Pagina 8 din 29