Mirella AUR

Mirella AUR

Vineri, 08 August 2014 00:00

Societatea românească e bolnavă rău!

Nu spun o noutate, desigur. Şi nu e o noutate nici faptul că nu există şanse să se facă bine. De ce? Pentru că nu sunt „doctori” pentru asta. Avem doar „profesori-doctori”, adică teoreticieni. Că la dat din gură suntem al naibii de buni!
Mereu am considerat că politicienii nu pot fi băgaţi toţi în aceeaşi oală. Sunt convinsă că, măcar la începutul carierei, unii dintre ei, au pornit cu intenţii bune. Din păcate, bunele intenţii s-au pierdut undeva pe drum. Probabil că nici măcar nu şi-au dat seama când s-a întâmplat de s-au alăturat „turmei”. De vină e mediul în care au intrat, „virusat” serios de legislaţie şi de colegii „cu vechime”.
O vreme nu m-a interesat clasa politică decât din punct de vedere jurnalistic, tratându-i pe politicienii vremii ca surse de informaţii şi atât. Pe unii i-am plăcut, pe alţii i-am antipatizat din prima sau antipatia s-a instalat pe parcurs. Tot pe parcurs am început să privesc şi eu cu alţi ochi clasa politică. Am început să fiu mai atentă la oamenii acestei caste şi la evoluţia lor. Spre exemplu, prin anul 2000 am luat contact prima oară cu un proaspăt politician care s-a dovedit a fi o revelaţie pentru mine. Avidă de informaţii din domeniul administrativ, l-am „stors” efectiv de informaţii „la prima mână”. În fiecare weekend călcam pragul sediului de partid şi, invariabil, îl găseam acolo, ţinând audienţe, analizând legi... Petrecea mult timp explicându-mi artcolele noi din proiectele de legi şi povestindu-mi despre dezbaterile din comisiile parlamentare, aşa că şi materialele mele erau extrem de bine documentate şi pe înţelesul omului de rând, care ştia ce şi cum să ceară pentru modificarea proiectului sau la ce să se aştepte odată cu apariţia legii. Politicianul de care vă vorbesc - al cărui nume nu-l voi dezvălui, pentru că el e doar un exemplu, nu urmăresc a-l face de râs - îmi făcea copii după proiectele de legi, cu adnotările făcute pe margini, şi era mereu dornic să vorbească despre activitatea din Parlament. Cu trecerea timpului, lucrurile s-au schimbat văzând cu ochii. Au apărut funcţiile, privilegiile, anturajul select, dar şi alte elemente care l-au făcut să-şi schimbe optica. Partidul îi cerea „sacrificii”, compromisuri, bani şi crearea de legături noi, ciudate. A început, aşadar, să nu mai fie atât de deschis în relaţia cu presa. Mai rău e că a rărit până la dispariţie relaţia cu oamenii de rând, pe care îi întâlnea doar atunci când „partidul o cerea”: la şedinţele de partid de la sediu sau din judeţ, la rarele audienţe şi în vizitele electorale. Nu mi-a mai plăcut acest om, aşa că am rărit relaţiile cu el. Ne întâlnim foarte rar şi nu mai avem subiecte de conversaţie, pentru că eu am rămas „la talpa ţării” iar el e „politician de Bucureşti”. Nu mai ştie mare lucru despre Galaţi şi despre oamenii de rând. Am încercat acum ceva vreme să leg o conversaţie cu acest om, vorbind despre o chestiune importantă în plan local, dar, spre uimirea mea, după o pauză debusolantă, de câteva secunde, mi-a răspuns făcând referire la Băsescu, Udrea şi Dragnea. Pentru el nu mai există omul de rând, există doar politica la nivel înalt.
Am divagat poate prea mult, dar am vrut să fac o introducere pentru ceea ce spun acum: le recomand politicenilor, de la orice nivel şi cu orice vechime sau funcţie, să coboare jos din turn şi să miroasă balega. Le recomand, spre exemplu, să circule preţ de câteva ore, incognito, cu un autobuz. Pentru mine, drumul de dimineaţă cu autobuzul, preţ de doar trei-patru staţii, e o lecţie de viaţă pe care mi-o rezerv zi de zi. În majoritatea zilelor cobor din autobuz tristă sau indignată, pentru că văd cum s-a degradat societatea, la toate nivelurile de vârstă, dar sunt şi zile în care capăt speranţă. Din păcate, cei aleşi să conducă această societate nu circulă cu un mijloc de transport în comun cu anii iar unii n-au mai făcut-o de decenii, deci nu ştiu pe cine conduc.

Nu ştiu alţii cum sunt (la colegii din presă mă refer), dar eu, când mă gândesc la începuturile mele în ale ziaristicii şi compar cu ceea ce se petrece azi în acest domeniu, îmi vine să strig precum vecinul Isofache la şedinţa de asociaţie: „Fraţilor, ne mănâncă şobolanii!”. În general, mă feresc să fac paralele între ce a fost şi ce este acum, conştientă că lumea evoluează şi astfel de paralele au doar un rol analitic, ceea ce depăşeşte acest rol fiind doar nostalgii menite să te îndobitocească. Zilele trecute, însă, am parcurs un episod care m-a făcut să privesc puţin în urmă, pentru că... evoluţie-evoluţie... dar parcă suna cam a involuţie. Mă refer la comunicare, şi în special la comunicarea în politică. În era comunicării electronice, în care a-ţi face imagine e mai uşor decât a face o treabă care să justifice capitalul de imagine, ai zice că cei care vor puterea sau o deţin vremelnic pun un accent mai mare pe relaţia cu muritorii de rând, cu presa în special. De acord, presa nu mai e ce-a fost, dar... nici n-a murit, slavă Domnului! Încă mai cad capete în administraţie datorită dezvăluirilor din presă, încă se mai deschid dosare penale datorită dezvăluirilor din presă, aşa că eu zic să nu i se cânte încă prohodul. Dar să revenim la comunicare...
Ceea ce vreau eu să spun în cele ce urmează ar fi putut foarte bine să facă obiectul unui material de presă, o analiză mai exact, privind „aplecarea” politicienilor noştri către menţinerea relaţiei cu presa şi publicul votant. Am observat, însă, că stilul meu de scriere nu prea se portiveşte acestui tip de material. Adică... pot să fac un material bine documentat, cursiv, dar... nu mă pot abţine să nu-mi spun părerea despre subiect, ceea ce nu se prea face la un material pur informativ. Aşa că am ales calea editorialului. Spaţiul acestei rubrici nu-mi permite, însă, să trec prin toate partidele, să scriu despre toţi politicenii, aşa că mă voi referi strict la cele două evenimente care m-au determinat să abordez acest subiect. Voi vorbi, deci, despre „factorul declanşator” al indignării mele privind modul în care comunică politicienii cu presa. Prima referire este la PMP, care a avut duminică un eveniment la Galaţi. Despre care noi nu am scris, dintr-un simplu motiv: deşi aflaserăm de eveniment (de pe Facebook şi de la colegii din presă), am decis că nu vom scrie nimic despre asta, deşi am avut reporteri acolo, pentru că... nu am fost invitaţi. Deci: dragă PMP Galaţi, ziarul nostru are un site, unde gaseşti adrese de mail şi numere de telefon; îţi recomand adresa de mail a redacţiei, deoarece conducerea acesteia este cea care decide cine este reporterul acreditat; nu aţi cerut acreditare, aşa că, din punctul nostru de vedere, nimeni de la noi nu se află în relaţie cu organizaţia dv., domnule proaspăt preşedinte; relaţiile unui politician cu unul sau altul dintre reporteri nu înseamnă relaţia cu organul de presă decât dacă relaţia a demarat firesc, pornind de la o cerere de acreditare. Asta e cu PMP Galaţi, pe ai cărei reprezentanţi îi aştept cu drag să mă contacteze, dacă au plăcerea. Dacă nu... să facă politică pe Facebook, în grup închis. Şi acum să trec la alt partid: PSD. Ceea ce am scris mai sus e valabil şi pentru PSD, care ne anunţă doar de unele evenimente, de regulă contactând un reporter sau altul, după prietenii sau după liste vechi de contacte, când e atât de uşor să suni sau să trimiţi un mail la redacţie! Dovada: zilele trecute am primit un mail de la Organizaţia de Tineret, care, de când are un nou preşedinte, pare să aibă şi altă abordare. Una cam... comunistă, dacă vreţi părerea mea, dar... o bilă albă pentru că au ştiut cum să-şi popularizeze un eveniment. Şi mă voi opri aici, din lipsă spaţiu pentru această rubrică, deşi... măcar puţin aş vrea să scriu despre PDL, care face aceeaşi greşeală ca PMP. Slavă Domnului, s-ar putea ca cei de la PNL să-i înveţe ce şi cum!

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL, Victor Paul Dobre, l-a avut ieri oaspete de onoare, în sediul de pe str. Universităţii, pe omologul său de la PDL, în speţă preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL. Dat fiind stadiul în care se află cimentarea alianţei electorale a celor două partide şi mai ales a „fuziunii prin comasare” (care seamănă a naibii de tare cu una prin absorbţie... dar asta e altă poveste), conferinţa de presă comună a celor doi lideri locali ar putea fi rezumată la ceva de genul „la nivel naţional e aşa... se va mai proceda la... în plan local urmează să... deocamdată nu ştim cum va fi”. Chestii tehnice, în principiu, unele dintre ele greu de explicat chiar şi de venerabilul V.P. Dobre, care poate număra pe degete lunile (nu anii!) în care n-a fost într-o structură de conducere a partidului de când a intrat în politică. În fine... despre chestiile tehnice ar trebui lăsaţi să vorbească cei de la Centru, că acolo se „coace” totul, în teritoriu doar se aplică fără crâcnire. Iar în plan local Dobre ştie exact ce trebuie făcut, pentru că a participat la întocmirea documentelor la Centru. Ştie şi ce urmează să se întâmple. Spre exemplu, la începutul conferinţei, prezentându-l pe oaspetele său, i-a acordat titulatura de „încă” preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL. E drept că PDL va dispărea ca partid, pe la anul, dar parcă e prea devreme să-i cântăm prohodul. În mod cert, lui Resmeriţă, aflat la o rotire de cot distanţă, nu i-a picat bine, dar a parat elegant când i-a venit rândul, spunând că e prima conferinţă comună având în spate vechea siglă a PNL, pentru că la următoarea conferinţă sigla liberalilor va fi schimbată, aşa cum au cerut ei, colegii democrat-liberali.
Dar până la fuziune mai e mult. Deocamdată s-a pus de-o alianţă de dreapta - Alianţa Creştin Liberală - pentru a se bate cu cealaltă alianţă, care-l vrea pe Ponta preşedinte al României. Şi dacă tot vorbim de alegerile prezidenţiale, Dobre a mai comis o „nefăcută”, vorbind aşa, ca fapt divers, de viitoarea înfruntare între Ponta şi Iohannis, de parcă posibilii candidaţi de la PDL ar fi şi ieşit deja din cărţi. E drept că, în cele din urmă, ar trebui să se întâmple o chestie absolut spectaculoasă ca să nu fie Iohannis candidatul comun al celor de la PNL şi PDL, dar ceva mai puţină aroganţă din partea liberalilor n-ar strica, pentru că nu se ştie cine se mai supără prin PDL şi îşi ia jucăriile (a se citi dosarele) să plece spre alte zări politice. Resmeriţă zice că nu are cunoştinţă, deocamdată, de vreun nemulţumit în organizaţia sa şi este convins că „nu vor fi pierderi de oameni”, dar nu se ştie niciodată.

La Galaţi, ACL trece pe răboj o primă victorie

Una peste alta, la momentul actual, noua alianţă de dreapta se poate lăuda la Galaţi că are mai mulţi consilieri în Consiliul Judeţului decât partidul lui Ponta. Mă rog, al lui Dan Nica... dar pe dumnealui o să-l cam uite lumea, că şi aşa nu-l prea vede iar de auzit despre el aude numai chestii rele). Revenind la situaţia din CJ, trebuie remarcat că degeaba ACL are mai multe fotolii de consilieri decât PSD, pentru că nu are şi majoritatea în Consiliu (chestie de negociere). Din acest motiv a pierdut fotoliul de vicepreşedinte şi acum aleşii judeţeni ai PNL şi PDL au în CJ o atitudine specifică opoziţiei: participă dar nu votează. E o vorbă care zice că cine nu votează nu contează. Aşa o fi? Până una-alta, în CJ au picat nişte proiecte importante „graţie” noilor aliaţi de dreapta, ceea ce poate fi trecut pe răboj ca o victorie a Opoziţiei locale. Dobre s-a declarat chiar foarte mândru de asta.
Urmează să vedem ce ne mai aduce lunga vară fierbinte. Cert e că vine o toamnă tristă şi o iarnă în care ne vom plânge în pumni în timp ce unii îşi vor freca mâinile. C-aşa-i în politică şi în viaţă.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a organizat în lunile martie şi iunie, în judeţul Galaţi, două vizite de exemplificare privind accesarea fondurilor europene la proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). S-a dorit a se da ca exemplu proiecte finalizate prin PNDR, în speranţa că şi alţi gălăţeni vor accesa fondurile puse la dispoziţie începând de acum încolo. Am avut şansa de a vizita personal aproape 20 de investiţii finalizate cu fonduri europene şi impresiile au fost din cele mai diverse.
Din start trebuie spus că PNDR s-a dovedit un program de succes şi că puţini dintre cei pe care i-am vizitat au avut a se plânge de ceva. Unii abia aşteaptă noile măsuri, pentru a mai atrage fonduri pentru extinderea investiţiilor deja realizate sau pentru a se apuca şi de alte afaceri.
Evenimentele de la Galaţi au făcut parte din Campania EuroAgricultura, lansată la nivel naţional de APDRP, pentru prezentarea informaţiilor privind accesarea şi derularea finanţărilor europene acordate României pentru agricultură şi dezvoltarea rurală. O campanie binevenită şi care în mod sigur va da roade, pentru că, aşa cum ne spunea Adrian Baciu, coordonatorul deplasărilor noastre în judeţ, la obiectivele selectate de autorităţile locale, poate că cei care vor afla de la noi, cei care am bătut judeţul în lung şi în lat, cât de bine le-au prins fondurile europene acestor oameni, şi poate se vor gândi să depună şi ei proiecte, prin PNDR 2014 - 2020, care numai ce s-a lansat.

Oameni şi oameni

Deşi e foarte greu să tragi o concluzie generală, impresia lăsată după vizitarea investiţilor a fost aceea că cei care au curaj nu regretă ulterior pasul făcut. Afacerile derulate de unii dintre gălăţeni nu ar fi apărut niciodată dacă acei oameni ar fi pornit la drum doar cu banii proprii. Unii dintre ei nu au avut nici măcar partea de cofinanţare, cu atât mai puţin întreaga sumă necesară pentru iniţierea sau dezvoltarea afacerii. Aceştia au avut curaj de două ori, pentru că au făcut şi credite pentru cofinanţare. Important este că nici măcar un întreprinzător din cei vizitaţi nu a spus că a regretat vreo secundă pasul făcut, deşi pe unii i-au cam „omorât” hărtiile.
Cum spuneam, am vizitat multe investiţii prin PNDR: unele făcute de agricultori cunoscuţi, cu afaceri mari, vechi şi înfloritoare, alţii cu afaceri noi dar de o valoare foarte mare şi alţii care au păşit timid pe acest drum, cu sume mici. Sincer, cei care m-au impresionat cel mai mult au fost cei cu afaceri noi, de nişă, făcute cu sume mai mici, dar care abia aşteaptă să acceseze alt program pentru diversificarea afacerii. Mi s-au părut a fi adevăraţi vizionari şi nişte oameni extrem de curajoşi. Am văzut, e adevărat, şi oameni de afaceri blazaţi, care au luat fondurile europene ca pe ceva ce li se cuvenea de drept şi care nu par a mai avea viziune, ci doar ambiţii. Poate e bine şi aşa... important e ca fondurile să fie accesate şi să creeze beneficii şi comunităţii, nu doar întreprinzătorilor.

Investiţii mari, în unităţi mai vechi sau mai noi

Unele dintre primele investiţii vizitate au fost două ferme de porci. Diferenţele dintre cele două obiective erau imense, dar ambele aveau un numitor comun: s-au investit bani europeni în unităţi de creştere a porcilor, un domeniu care încă mai poate înghiţi sume uriaşe, pentru că piaţa mai suportă multe „porcării”. Deocamdată, România este importator de carne de porc...
Ziceam că între cele două ferme diferenţele au sunt uriaşe. Asta pentru că, de exemplu, ferma de porci aparţinând societăţii Foodsca de la Lieşti, aparţinând lui Mihai Coman, era pornită de la zero, în mijlocul câmpului, în timp ce ferma deputatului George Scarlat, adică Fermsuin, tot de la Lieşti, a fost doar modernizată cu fonduri europene, între cei doi investitori fiind o diferenţă netă în ceea ce priveşte experienţa. Şi dacă tot vorbim de experienţă, trebuie să amintesc aici şi investiţia de la Matca a societăţii Agrimat, care a achiziţionat utilaje agricole beneficiind de o finanţare nerambursabilă de peste 2,5 milioane de lei. Şi tot la investiţii mari bifăm şi investiţiile de la Simongrig, adică modernizarea fermei legumicole şi realizarea depozitelor şi a staţiei de sortare a legumelor cu fonduri nerambursabile în valoare de peste 3,2 milioane de lei.
Cel mai mare proiect vizitat a fost noua fabrică de panificaţie a societăţii Arcada, de la Fileşti, care „înghite” acum şi celelalte capacităţi de producţie. Pentru noul complex s-au primit ca fonduri nerambursabile aproape 13,5 milioane de lei.
Şi dacă tot am vorbit de procesare în industria alimentară, de remarcat este şi investiţia făcută de fabrica de produse din carne „Karomtec” Tecuci, care a primit 1.009.470 lei nerambursabili pentru modernizare şi extindere. Din păcate, mărirea capacităţii de producţie nu a însemnat, pentru acest investitor, şi o producţie mult mărită, pentru că desfacerea produselor pe piaţă este greu de realizat, pe o piaţă saturată cu produse de import.

Curajul de a deveni propriul tău stăpân

Cele mai impresionante investiţii mie mi s-au părut, totuşi, cele realizate de oameni care până atunci nu se gândiseră la afaceri pe cont propriu sau la o dezvoltare a activităţii de familie care le asigura doar traiul zilnic. Mi-a plăcut, spre exemplu, ideea celor de la Palet-Pam (Schela), care au identificat o nişă, accesând fonduri pentru utilaje de fabricare a paleţilor din lemn pentru mărfuri. Deşi reprezentanţii firmei nu s-au arătat prea entuziasmaţi când au vorbit de afacerea lor, e clar că acele utilaje, pentru care au primit 782.109 lei nerambursabil, nu şi le-ar fi putut achiziţiona niciodată din fonduri proprii. Utilajele sunt bune, oamenii păreau muncitori... mai rămâne alergătura după furnizorii de materie primă şi după clienţi.
O afacere similară, ca mărime dar şi ca domeniu, este cea de la Hanu Conachi, dezvoltată de „Oana Petro Mob Design”, despre care se poate spune însă că nu are probleme cu asigurarea desfacerii, pentru că realizează mobilă de serie pentru marile magazine, având contracte ferme. O investiţie nouă, făcută de oameni tineri, care aveau ceva bani şi relaţii, aşa că afacerea nu are cum să nu meargă.
Şi dacă vorbim de tineri cu idei de afaceri care au achiziţionat utilaje, trebuie să amintesc aici fabrica de confecţii a societăţii „Baby Etiquette” de la Şendreni. Un tânăr, pe nume Daniel Ţuţu, care avea un site de vânzări online de hăinuţe pentru copii, s-a gândit să acceseze fonduri pentru o linie de confecţii, să şi producă hăinuţe. Între timp, contractele cele mai profitabile s-au dovedit cele pentru lohn. Dar nu contează de unde vine comanda, adică banul, ci faptul că o fabrică de confecţii care a „înghiţit” 653.806 lei nerambursabili s-a dovedit a fi una de succes. Are de câştigat atât tânărul investitor cât şi comunitatea locală.

Femei cu idei şi „zvâc”

N-aş vrea să trec prea uşor peste câteva afaceri dezvoltate de tinere femei cu fonduri europene. Una dintre acestea, din domeniul apicol, îi aparţine doamnei Gabriela Vieru. Mărturisesc faptul că îi eram client ocazional, în sensul că am cumpărat miere de la dumneaei de la un târg şi chiar din câmp. Nu ştiam, însă, că accesase fonduri europene pentru a deschide o afacere de familie (34.422 lei nerambursabili). Când am vizitat-o, la Giurgiuleşti, unde se afla cu stupii, îl avea alături pe soţul său, fost muncitor în Combinat, care a investit în afacerea soţiei şi banii de ordonanţă, dar care vorbea cu o pasiune incredibilă despre albine şi afacerea soţiei. Ulterior am reîntâlnit-o pe apicultoarea Gabriela Vieru şi la Muzeul Satului, unde avea o măsuţă cu produse scoase la vânzare. Muncă multă, mereu pe drumuri... harnică, la fel ca o albină.
O gospodină şi o afaceristă de succes am cunoscut apoi la Cudalbi. Numele ei este Monica Lungu şi vă mărturisesc faptul că m-a impresionat foarte mult, deşi eu nu sunt chiar aşa uşor de impresionat. Întâi de toate m-a impresionat faptul că avea o gospodărie frumoasă, bine întreţinută, şi apoi pentru că şi-a întâmpinat oaspeţii (mulţi şi toţi necunoscuţi) ca o adevărată gospodină: cu limonadă de casă şi sirop de trandafiri făcut din trandafirii din propria curte, dar şi cu ceva de-ale gurii şi cu o prăjitură făcută chiar de ea... un deliciu! Dacă vă gândiţi că o gospodină e o gospodină şi atât, vă spun atunci că Monica Lungu este o femeie de afaceri în toată puterea cuvântului. Avea o afacere în comună, cu o sală de calculatore. Apoi tineri au vrut internet, aşa că a adus internetul în Cudalbi. Apoi... s-a vrut cablu TV, aşa că a accesat fonduri europene şi acum cudălbenii au televiziune locală asigurată de una de-a lor. Dacă vă mai spun că le ţine piept „giganţilor” care asigură televiziune prin cablu în întreaga ţară... cred că am spus totul.
O altă femeie despre care merită să vorbesc este Florentina Pălăşanu, de la „Floricultura”. Sunt convinsă că aţi văzut cu toţii serele ei de la Vânători, de după Metro. Aţi văzut, probabil, ca şi mine până de curând, doar ce e la stradă, dar acum ştiu că afacerea este mult mai mare. A muncit „afară” în acest domeniu şi apoi, revenită în ţară, a decis să facă acest lucru acasă. O ajută şi soţul, dar şi fiul... puţin, că nu-i prea place, nu vrea să continue afacerea mamei. Dar doamna Florentina munceşte, nu se lasă. A accesat 25.000 de euro nerambursabili pentru a cumpăra un tractor şi câteva utilaje horticole, care au ajutat-o foarte mult. Nu regretă, dar încă nu s-a gândit la un alt dosar de finanţare. Între timp, umple Galaţiul de flori.

Fonduri şi pentru primării

Am vizitat, prin peregrinările noastre prin judeţ, şi câteva investiţii realizate de comunităţile locale prin PNDR. Două dintre acestea mi-au atras atenţia, şi o să vedeţi de ce. Primăria Băleni a accesat fonduri pentru alimentare cu apă, staţie de epurare şi drumuri. Pentru a beneficia de un punctaj mai bun la evaluarea proiectului, cei care au făcut proiectul au trecut şi o componentă culturală, referitoare la achiziţionarea a 20 de costume populare lucrate manual, „specifice zonei, destinate membrilor ansamblului folcloric prin care se vor pune în valoare tradiţiile populare ale comunei”. O idee excelentă, dovadă că proiectul a fost selectat, s-au primit fonduri nerambursabile totalizând 9.381.208. Costumele, pe care le-am pipăit cu evlavie, sunt superbe. Au costat extrem de puţin, dar sunt o adevărată comoară. Din păcate, zac la naftalină, pentru că nimeni din comună nu a reuşit să le valorifice. Niciun cadru didactic nu vrea să se implice în încropirea unui ansamblu folcloric, spre disperarea primarului, care are o comună curată şi frumoasă, dar nu şi oameni ambiţioşi. Pe de altă parte, de la Umbrăreşti am plecat plină de speranţă. Sunt acolo nişte oameni cum rar mi-a dat să întâlnesc. Fondurile nerambursabile primite, adică 10.475.196 lei, au fost folosite pentru modernizarea de drumuri, amenajarea unei zone de spectacole în aer liber şi a unui spaţiu care oferă servicii after school. Ei bine, despre Centrul de servicii after school îmi place să vorbesc. Ce a reuşit acea comunitate să facă într-un spaţiu mic dar cochet cu bani europeni e demn de toată lauda. Dar Alexandrina Martin, profesorul care se ocupă de copii după orele de şcoală, mi s-a părut, sincer, întruchiparea pedagogului ideal. Toată lauda pentru munca sa, dar şi pentru primar, pentru angajaţii primăriei şi pentru consilieri, pentru că sunt convinsă că nimic nu s-a făcut bătând din palme. Strădania lor aduce comunei faimă, bani, dar şi siguranţa faptului că viitorul comunei este pe mâini bune, pentru că cei mici au de la cine să înveţe respectul pentru tradiţie şi mândria de a fi localnic. Asta s-a făcut cu oameni buni, dar nici banii n-au fost de lepădat. Peste câteva zile se vor sărbători zilele comunei, iar acolo se va vedea şi mai bine cât de utili au fost banii primiţi, pentru că spaţiul amenajat pentru Festivalul Tradiţional Zilele comunei Umbrăreşti va strânge toată suflarea comunei, iar copiii doamnei Martin vor fi vedete pe scena festivalului.
Mă bucur că închei acest reportaj vorbind despre copii şi tradiţie, pentru că asta dă speranţă pentru viitor şi vreau să cred că toţi banii care s-au accesat în judeţul nostru prin PNDR, unul dintre cele mai reuşite programe de finanţare, au creat lucruri pentru viitor. Dar cel mai important lucru ce trebuie înţeles este faptul că fonduri vor mai fi şi că oportunităţile sunt nelimitate. Trebuie curaj şi dorinţă. Desigur, nu prisosesc nici răbdarea şi nervii de oţel... Dar noi ştim că nimic din ceea ce contează cu adevărat nu ne este dat mură în gură. Oamenii de care v-am vorbit mai sus au avut poate doar dorinţă, la început, presărată cu ceva curaj. Li s-au pus şi nervii la încercare, au avut şi nopţi nedormite, dar toţi spun că a meritat.

Marți, 24 Iunie 2014 00:00

Poartă o ie românească!

Ziua Universală a Iei româneşti a fost propusă, anul trecut, de comunitatea online „La Blouse Roumaine”, ajungând să fie sărbătorită de românii de pretutindeni pe data de 24 iunie, de Sânziene. În 2013, la prima ediţie, români din toată lumea s-au raliat acestei idei şi au marcat această zi dedicată României şi românilor. Şi anul aceasta, oameni din întreaga lume vor purta ie, gălăţenii fiind de asemenea invitaţi să se alăture celor care doresc să facă din ia românească un brand de ţară. Tonul l-am dat chiar noi, fetele din presa locală. La iniţiativa Mirunei Mihailovici, o bună parte din „Sânzienele din presă” - reunite sub această titulatură într-un grup pe Facebook - ne-am strâns pe Faleză pentru o şedinţă foto realizată de colegul Ionatan Ţuţu. Vedetele au fost... iile. Dacă vă place ceea vedeţi şi v-am convins să purtaţi o ie, azi e momentul să vă alăturaţi celor care cred că ia românească poate fi brand de ţară.

Istoria, pe o bucată de pânză

Ia româneasca este mai mult decât un obiect vestimentar. Reprezintă simbolul spiritului autohton, poveste şi istorie. Se spune că modelele cusute pe bluzele cu altiţă reprezintă însemne magice cusute cu grijă, care aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele. În vremurile de altădată, fetele îşi cuseau, iarnă de iarnă, ia pe care aveau să o poarte de Paşte, cea mai mare sărbătoare din an, la hora din sat. Dacă pentru alte lucruri fetele se întâlneau la claca să lucreze, să cânte şi să povestească, ia se cusea întotdeauna în secret, pentru ca nimeni să nu copieze modelul şi cusăturile.
Ia este o bluză, componentă a costumului tradiţional românesc, purtată de femei. Este confecţionată din pânză albă de bumbac, in sau borangic. Este împodobită cu broderii în motive populare româneşti, mai ales la mâneci, pe piept şi la gât. Unele ii sunt împodobite şi cu mărgele sau paiete.
Elementele de bază în compoziţia iei sunt umărul (cusătura ce uneşte mâneca de părţile din faţă şi spate ale iei), încreţul, altiţa (bandă lată, bogat decorată pe mânecă, care este elementul definitoriu al modelului şi care nu se repetă în nicio altă parte a iei), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept şi mâneci) şi bibilurile sau cheiţele (cusături de îmbinare a bucăţilor de material).
Ia de Suceava are culori sobre, dar plăcute, naturale: brun, cafeniu, negru, verde inchis. Cea de Câmpulung e plină de roşu şi negru şi se lucrează cu fir gros, buclat, care dă volum. În Vrancea, apare o geometrie puternică şi culori tari: roşu, negru, albastru, verde, ocru – contraste; dar şi o croială specială a mânecii: efectul de spirală nu e dat de râuri costişate ci de croiala mânecii, care este răsucită. În Vlaşca şi Ilfov se folosesc culori calde, mai multe nuanţe de roşu, auriu, ocru. În Romanaţi se foloseşte o combinaţie de albastru tare cu roşu şi vişiniu, pentru modele delicate, mici, dar de mare rafinament. În Gorj, mai ales în nord, se foloseşte doar negru (şi ocru pentru încreţ) – influenţă clară dinspre zona "Sălişte". În schimb compoziţia, motivele, sunt foarte dinamice: colul morii, stele, spirale, coarnele berbecului, cârlige, etc. În Argeş şi Vâlcea, de asemenea apar compoziţii monocrome, dar e vorba de roşu închis şi vişiniu, mai rar doar negru.

În perioada 4-17 iunie, Auchan Galaţi îşi întâmpină clienţii cu Târgul de Bere creat special în 18 oraşe şi ajuns la a cincea ediţie. Pe aleea centrală din hipermarket, Auchan pune la dispoziţia clienţilor săi peste 300 de tipuri şi mărci de bere. Oferta este tentantă pentru cei cunoscători dar şi pentru cei care vor să încerce ceva special. Desfăşurat sub deviza „Explorează noi destinaţii pe harta mondială a berii”, târgul propune o gamă variată pentru toate gusturile şi preferinţele: blondă, brună, roşie şi neagră, bere cu diferite arome sau nefiltrată, bere bio, dar şi bere fără alcool sau bere puternic alcoolizată. Vor fi prezente bine cunoscute mărci de bere românească şi internaţională alături de multe noutăţi. Au fost selectate tipuri de bere de la renumiţi berari - Belgia, Germania – dar şi din România, Franţa, Anglia, Scotia, Irlanda, Danemarca, Austria, Grecia, Italia, Turcia, Cehia, Polonia, Ungaria, Olanda, Spania, SUA, Mexic, China, Australia.
Pentru ca serile cu prietenii şi vizionarea meciurilor de fotbal să fie şi mai plăcute, găsiţi şi o gamă de produse
complementare: pahare şi halbe, desfăcătoare, boluri de plastic şi sticlă pentru snacks-uri, tricouri cu steagurile ţărilor
participante la Campionatul Mondial de Fotbal 2014, lăzi frigorifice, pastile de răcire, televizoare şi alte surprize.

Nu ştiu dacă joi, de Ziua Eroilor, proclamată sărbătoare naţională a poporului român, în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ s-au păstrat momente de reculegere, aşa cum prevede legea. Au fost programate, însă, cu noianul, manifestări dedicate eroilor şi depuneri de coroane de flori la monumente. La Monumentul Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie de lângă Teatrul Dramatic, manifestările au început fix la ora 11.00, cu intonarea Imnului de Stat şi ceremonial de depunere a coroanelor de flori. Nu s-a mai blocat accesul pe str. Domnească, autotităţile intuind, probabil, că „audienţa” va fi extrem de slabă. După cum am vazut eu, erau părţi egale de poliţişti şi militari, politicieni, membri ai fanfarei şi oameni de rând (aici incluzând şi ziariştii)... cam o mână de oameni cu totul.
Pe mine mă impresionează astfel de manifestări şi de obicei mă simt acaparată de ceremonial, dar de această dată m-a „acaparat” peisajul. Unul dezolant, în care nu am văzut bunici, copii... Am văzut însă oameni blazaţi, veniţi acolo obligaţi de meserie sau pentru că au primit sarcină de la partid. Şi dacă tot spun de politică, trebuie să remarc un lucru: din miile de „atârnători” din administraţie ajunşi în posturi cheie datorită apartenenţei politice, au cinstit eroii (oare asta au făcut?) doar vreo 30-40. Unii dintre ei au muncit din greu, sub soarele arzător, fiind acolo ca să reprezinte nu una, ci două, ba chiar trei instituţii care  trimiseseră coroane de flori, în timp ce alţii au avut probabil multă treabă urgentă, pusă în slujba judeţului, desigur.
Eu înţeleg că e tensiune mare acum, la doar câteva zile după alegeri şi în plină campanie de negocieri politice, dar deja noi, ca şi comunitate, dăm în penibil, dacă onor aleşii noştri s-au strâns la Ziua Eroilor ca să se încrunte unii la alţii. Bine că au fost doar câţiva, altfel cine ştie... poate se lăsa şi cu ceva scuipat.

Campania electorală a alegerilor europarlamentare care vor avea loc pe 25 mai a început, oficial, pe 25 aprilie. Din cei 613 candidaţi de pe listele electorale ale celor 15 partide, formaţiuni şi/sau alianţe electorale înscrise la Biroul Electoral Judeţean nr. 18 Galaţi, există şi candidaţi gălăţeni, dar cei mai mulţi au şanse zero de a ajunge în PE.

Din partea Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC candidează, pe poziţia a patra, categoric eligibilă, Dan Nica, preşedintele PSD Galaţi şi vicepreşedinte PSD la nivel naţional. Aflat la al cincilea mandat consecutiv de deputat, Dan Nica a ocupat, de-a lungul timpului, funcţii importante în Guvern: ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, ministru al Administraţiei şi Internelor, dar şi vicepremier.
Tot pe lista Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC figurează, pe poziţia a cincea, fostul ministru al Turismului, timişoreanca Maria Grapini, de la PC, care s-a născut însă în comuna gălăţeană Bereşti. Maria Grapini este preşedintele Organizaţiei Judeţene Timiş a PC şi vicepreşedinte la nivel naţional al partidului.
Mai trebuie spus că pe locul trei al listei se află tot un gălăţean, deşi acum este ieşean. Este vorba de actualul europarlamentar Cătălin Ivan, liderul delegaţiei europarlamentarilor PSD la PE, purtător de cuvânt al PSD şi preşedintele Organizaţiei PSD din Sectorul 1 Bucureşti.

Partidul Democrat Liberal îl are pe poziţia a 22-a pe Doruleţ Resmeriţă, preşedinte al PDL Galaţi şi profesor la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, fost inspector şcolar judeţean la ISJ. Nu are şanse la un mandat în PE, fiind doar de umplutură pe listă.

Din partea PNL candidează pe locul al 17-lea George Stângă, consilier judeţean, preşedinte al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal de la Galaţi şi coordonator pe regiunea sud-est în cadrul Agenţiei Naţionale de Reglementare a Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice. Şansele sale de a ajunge în PE sunt nule.

Partidul Mişcarea Populară îl are printre candidaţi, pe poziţia 19, pe Ioan Botezatu, şeful secţiei Obstetrică-Ginecologie de la Maternitatea ”Buna Vestire”, vicepreşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară Galaţi şi vicepreşedinte al PMP Galaţi. Nici acest candidat nu are şanse de a obţine un mandat în PE.

În lista Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, pe locul al 27- lea, se află Eugen Stamate, în prezent preşedinte interimar PNŢCD Galaţi, fost preşedinte PER Galaţi.

Din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu, pe locul 24 se află Roman Apostol Picu, director la Cantina de Ajutor Social din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, fost membru PC. Şansele sale la un loc în PE sunt zero.

Şi Partidul Dreptăţii Sociale are un candidat gălăţean, pe Ion Grosu, aflat pe poziţia 29. Să mai spunem ceva de şanse?

Pe lista PRM îl găsim pe locul al 17-lea, pe Ifrim Vanghele, fost consilier local. Mu putem vorbi de şanse la un mandat în PE.

Alianţa Naţională a Agricultorilor îl are pe locul 27 pe Adrian Boşneagă, tehnician. Din nou nu vorbim decât de o candidatură de umplutură.

Şi Forţa Civică are un candidat gălăţean, pe Mihaela Nicolau, pe poziţia a treia, o poziţie onorantă, dar care nu îi aduce şanse la un fotoliu în PE din cauza „forţei” partidului.

Printre candidaţii independenţi nu se află niciun candidat gălăţean. În ceea ce priveşte celelalte cinci partide înscrise în cursă, acestea nu au nici măcar un gălăţean pe listele de candidaţi la alegerile europarlamentare. Vorbim dee: UDMR, Partidul Noua Republică, Partidul Ecologist Român, Partidul Verde şi Partidul Alternativa Socialistă.

Vineri, 18 Aprilie 2014 00:00

Un Paşte aşa cum vi-l doriţi!

Puţine sunt perioadele din an în care ne extragem din vâltoarea asta incredibilă care ne cuprinde în fuga după bani, faimă sau, după caz, doar supravieţuire. Se întâmplă invariabil de Paşte şi de Crăciun sau de 8 Martie. Atunci ne dedicăm celor dragi, ne reamintim de cei pe care i-am neglijat sau i-am ignorat pur şi simplu şi, ceea ce e mai important, ne reamintim cine suntem şi ce contează cu adevărat în viaţă. Acum suntem într-o astfel de perioadă.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu... Am început această frază involuntar... Asta spune foarte multe despre cât de bine cunoştea Creangă sufletul românilor. A scris din sufletul lui pentru sufletul nostru, pe limba noastră. De aia e nemuritor... În fine, să revin în actualitate! Deci, cum ziceam, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu de Paşte ador să... trăiesc. Dacă în restul zilelor doar „mă zbat să răzbat” prin noianul de probleme care mă copleşesc, de Paşte vreau să simt cum e să trăieşti. Aşa se face că planurile mele pentru aceste zile sunt simple şi sunt orientate către lucruri plăcute. Până acum câţiva ani, familia extinsă era centrul universului meu, aşa că nu concepeam zilele Paştelui fără mese în familie, cu ore întregi de discuţii şi planuri de viitor. De câţiva ani lucrurile s-au schimbat. După ce mi-am pierdut părinţii şi singura soră, am încercat din răsputeri să păstreze unită bruma de familie care mi-a mai rămas, dar lucrurile s-au dovedit extrem de complicate. Am încercat, apoi, varianta sărbătorilor petrecute „pe coclauri”, adică departe de casă, uneori printre străini. Am făcut-o cu strângere de inimă, dar... am constatat că nu-i atât de rău nici aşa. Ba, sincer, mi-a venit mai uşor să petrec sărbătorile altfel decât fusesem obişnuită, pentru că nu mai resimţeam atât de acut lipsa celor dragi pe care Dumnezeu decisese să nu-i mai lase alături de mine. A funcţionat, cumva, instinctul de supravieţuire. M-am adaptat şi am reuşit să găsesc acele resurse care să mă facă să merg înainte.
Am două pasiuni pe care le cultiv de fiecare dată când am ocazia: gătitul şi pescuitul. Aşa se face că anul acesta, de Paşte, voi petrece alături de prieteni pe malul unei ape, cu mese întinse şi beţe în baltă. Mulţi dintre dumneavoastră veţi petrece în familie, unii dintre dumneavoastră vor fi, probabil, singuri de sărbători. Unii poate chiar vor munci... Fiecare după cum i-a hărăzit Dumnezeu. Eu vă doresc tuturor să aveţi un Paşte fericit sau măcar liniştit. Încercaţi să găsiţi binele în tot ceea ce vă înconjoară, pentru că fericirea şi-o clădeşte fiecare din ceea ce are, mult sau puţin.
Hristos a înviat!

Conducerea judeţeană a PDL Galaţi a organizat ieri o conferinţă de presă la noul sediu şi, curioasă din fire, am decis să particip şi eu, pentru că eram dornică să văd cu proprii ochi noua „casă” a democrat-liberalilor. Auzisem că iar s-au mutat... E al treilea sediu în care calc eu în ultimii ani, dar înţeleg că, nebenificiind de un sediu propriu, se mută şi ei pe unde pot. Nici actualul sediu nu e cine ştie ce. Aud că-i inundă vecinii... Cert e că ieri se lucra în draci la amenajare, aşa încât am suportat cu înţelegere şi stoicism zgomotele, slalomul printre cabluri şi praful de pe mese. Subiectele abordate de Doru Resmeriţă erau destul de interesante, dar asta nu m-a împiedicat să-mi fac ochii roată prin încăpere în timpul declaraţiilor de presă, mai ales că la un moment dat atenţia mi-a fost distrasă de un huruit extrem de enervant: din exces de zel, cineva dăduse drumul la un copiator chiar în încăperea în care se ţinea conferinţa. Aşa am obsevat, pe perete, în vecinătatea copiatorului cu pricina, ceasul şi calendarul din imagine. Să nu mă înţelegeţi greşit: nu sunt cârcotaşă din fire, dar, ca un om aflat mereu pe fugă, chiar nu puteam să nu remarc faptul că ceasul stătuse de mult (am făcut poza la ora 13.30 iar ceasul arăta ora 3.00/15.00). Se mai întâmplă să-ţi stea ceasul... mi-am zis. Apoi am observat calendarul şi am zâmbit: se pare că democrat-liberalilor le place mult Ziua Păcălelilor, pentru că nimeni nu se îndurase să schimbe data din calendar. Oricum, mă bucur că, în sfârşit, am văzut şi eu politicieni nestresaţi, în an electoral. Oare şi la celelalte partide e la fel? Mă întreb şi eu, ca omul, pentru că... nu i-am prea văzut pe cei de la putere. Probabil că, ştiindu-se cu hăţurile în mână, nu prea le pasă dacă gălăţenii vor să afle ce mai fac, cum le mai merge... În fond, cine vrea să vadă politicieni, să se uite la posturile naţionale! Şi aşa gălăţenii nu prea ştiu cine sunt politicenii care-i reprezintă. Dar nu-i nimic, vin ele alegerile! Atunci să vezi stres... al lor, al nostru...

Pagina 10 din 29