Nelu STAMATE

Nelu STAMATE

Luni, 28 Decembrie 2015 00:00

Topul celor mai cool 10 gadgeturi din 2015

1. Ricoh Theta – dispozitivul este de fapt o mini-cameră video ce poate înregistra în jur 25 de minute, cu o panoramă de 360 de grade, prin simpla apăsare a unui buton. Este gadgetul ideal pentru cei care adoră streamingul live, tot mai popular pe reţelele de socializare.
2. MOCAheart – 25 de secunde îi ia dispozitivului pentru a-ţi da un diagnostic legat de ritmul cardiac, nivelul de oxigen din sânge sau informaţii legate de tensiunea arterială. MOCAheart are o lăţime de doar 7mm şi poate fi sincronizat cu un smartphone, pentru înregistrarea şi monitorizarea datelor despre starea de sănătate a utilizatorului de-a lungul timpului.
3. Trunkster – cel mai bun geamantan inventat până acum. Valiza îţi poate încărca telefonul, se cântăreşte singură şi are un dispozitiv GPS incorporat, pe care îl poţi conecta la smartphone în caz că ţi-au fost rătăcite bagajele. În plus, Trunkster-ul nu are fermoar şi poate fi deschis doar la comandă, prin intermediul unei uşi asemănătoare cu cea a unui garaj.
4. Motorola Droid Turbo 2 – telefonul celor cu display-ul spart. Prin intermediul unui parteneriat cu Verizon, cel mai mare provider de telecomunicaţii mobile din SUA, Motorola a introdus pe piaţă primul telefon cu ecran indestructibil. Display-ul telefonului este realizat din cinci straturi diferite, fiecare având rolul de a absorbi şocul în cazul unui incident.
5. Imprimanta Epson EcoTank – durează un an de zile până să-i schimbi tuşul. Epson EcoTank vine la pachet cu suficientă cerneală pentru a printa cel puţin 4.000 de pagini alb-negru şi 6.500 pagini color, astfel că va dura cel puţin un an până când va avea nevoie de tuş nou.
6. Apple Watch – primul smartwatch care a atras cu adevărat atenţia consumatorilor. Faptul că este produs de Apple, dar şi diverse inovaţii precum Force Touch sau motorul Taptic l-au făcut să fie printre cele mai impresionante “ceasuri inteligente” de pe piaţa electronicelor.
7. Thync – dispozitivul care se conectează la creierul tău şi te calmează. Gadgetul, realizat de o echipă de cercetători în domeniul neurologiei şi ingineri experţi, este un dispozitiv wireless ce se conectează la creierul tău şi promite să te calmeze cu ajutorul unor unde electrice.
8. Jamstik+ SmartGuitar – de ce să nu fie şi o chitară “inteligentă”? În caz că nu ai habar cum să cânţi la chitară, Jamstik+ te va învăţa cum să ajungi un adevărat maestru, cu ajutorul unor lecţii interactive.
9. McCarthy Piano – este timpul pentru lecţia de pian. Dispozitivul inteligent pare a fi o orgă obişnuită la prima vedere, însă doar până în momentul în care o foloseşti. Vei vedea ulterior cum tastele vor fi luminate diferit pentru a învăţa mult mai repede notele şi vei primi feedback audio de fiecare dată când o vei folosi.
10. Yono – dispozitivul la îndemână pentru orice femeie. Yono este asemănător unei căşti ce are rolul de a monitoriza cu atenţie hormonii unei femei, anunţând-o când se află în perioada fertilă.

Miercuri, 23 Decembrie 2015 00:00

Istoria bradului de Crăciun

Sărbătoarea Crăciunului, foarte aşteptată de români, umple sufletele a milioane de oameni de bucurie, fiind încărcată de tradiţii şi simboluri.
Cu mireasma proaspătă a cetinei de conifere, bradul a devenit cel mai important simbol al ritualurilor de Crăciun.
Una dintre nenumăratele legende legate de simbolistica bradului spune că odată, în vremuri foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.
Bradul este considerat un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului dumnezeiesc, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viaţa veşnică.
Cele mai vechi datini legate de bradul de Crăciun provin din Roma Antică, atunci când locuinţele erau împodobite cu un brad sau cu crenguţe de brad în timpul sărbătorilor.
Bradul era atârnat, uneori, de tavan cu vârful în jos, obicei pe care nimeni nu l-a putut descifra până în prezent, iar până în secolul XII, brazii de Crăciun nu erau împodobiţi.
În anul 1510 apare primul brad împodobit, la Riga, în Lituania, iar în anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.
În 1584, pastorul şi cronicarul Baltazar Russow a scris despre tradiţia împodobirii unui pom în piaţă unde tinerii cântă şi dansează în jurul lui, după care îi dau foc.
În anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strasbourg, fiind împodobit cu mere roşii, iar în acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, în felul în care îl împodobim şi astăzi.
Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Independenţă, iar în anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat barăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate Naşterii Mântuitorului.
În anul 1841 apare în Anglia primul brad de Crăciun, atunci când prinţul Albert a dăruit un exemplar soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat la castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit.
În anul 1836, împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1878 au apărut globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia, iar în anul 1882, după patentarea becului electric de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.
În anul 1880, obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă din Washington, dar ulterior, a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului, tradiţia fiind reluată abia în anul 1923 şi păstrată până în prezent.
Începând din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în pieţe sau locuri publice, iar în anii ’70 au apărut brazii artificiali.
La noi a existat obiceiul butucului de Crăciun, ritual azi dispărut, dar atestat încă de la romani, care presupunea ca un trunchi de brad tăiat (jertfit) să fie ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea şi renaşterea divinităţii, a zeului autohton Crăciun.
Un alt obicei moştenit de români de pe vremea dacilor era cultul pentru brad, pe care îl mai găsim şi astăzi în unele zone ale ţării, şi anume bradul era tăiat la nuntă sau la moartea cuiva, fiindcă în cadrul ritualului de înmormântare bradul reprezenta „nunta” mortului cu divinitatea şi natura.
Primul brad împodobit la sărbătorile Crăciunului a fost cel de la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea în Principatele Române, în anul 1866, astfel că de atunci, în noaptea de Crăciun, prinţii şi prinţesele invitate la palat împodobeau bradul.
Aşadar de aproape 150 de ani românii nu îşi imaginează sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, sau într-un spaţiu public, iar ritualul împodobirii bradului a devenit unul dintre cele mai pline de bucurie momente ale sărbătorilor de iarnă, în aşteptarea darurilor lui Moş Crăciun.

Marți, 22 Decembrie 2015 00:00

Tradiţii de Crăciun în lume

Probabil cel mai sărbătorit eveniment din lume, Crăciunul nostru modern este un produs de sute de ani de tradiţii seculare şi religioase din întreaga lume. Descoperiţi originile tradiţiilor de Craciun din întreaga lume, cum ar fi buşteanul Yule sau colindele. Şi, ştiaţi? – plantele Poinsettia sunt numite aşa de Joel R. Poinsett, un pastor american în Mexic, care a adus cu el planta cu funze verzi şi roşii din Mexic în America, în 1828.

Suedia: „God Jul!”
Cei mai mulţi locuitori ai ţărilor scandinave o sărbătoresc pe Santa Lucia (sau St. Lucy) în fiecare an, pe 13 decembrie. Celebrarea St. Lucia a început în Suedia, apoi s-a răspândit în Danemarca şi Finlanda, de la mijlocul secolului al 19-lea. În aceste ţări, această sărbătoare este considerată începutul sezonului de Crăciun şi, ca atare, este uneori menţionată ca „Micul Yule”. În mod tradiţional, fiica cea mare a unei familii se trezeşte devreme şi trezeşte fiecare membru al familiei, îmbrăcată într-o rochie lungă, albă, cu o eşarfă roşie, şi purtând o coroniţă din viţă de vie, cu nouă lumânări aprinse. În acea zi, ea este numită „Lussi” sau „Lussibruden (Lucy mireasa)”. Familia mănâncă, apoi, micul dejun într-o cameră luminată cu lumânări. Orice vânătoare sau pescuit de Sf. Lucia se face la lumina torţelor, iar oamenii îşi luminează intens casele. Noaptea, bărbaţii, femeile şi copiii poartă torţe într-o paradă. Noaptea se încheie atunci când toată lumea aruncă torţele pe un morman mare de paie, aprinzând un foc de tabară imens. În Finlanda, astăzi, o fată este aleasă pentru a fi Lucia şi ea este onorată într-o paradă în care este înconjurată de purtători de torţe.
Lumina este o temă principală a zilei Sfintei Lucia, la fel ca numele ei, care este derivat din cuvântul latin lux, adică lumină. Ziua ei se sărbătoreşte în apropierea celei mai scurte zi a anului, atunci când lumina soarelui începe iar să fie mai puternică. Lucia a trăit în Siracuza, în timpul secolului al patrulea, când persecuţia creştinilor era frecventă. Din păcate, mare parte din povestea ei s-a pierdut de-a lungul anilor. Potrivit unei legende comune, Lucia şi-a pierdut ochii când a fost torturată de Diocleţian pentru convingerile sale creştine. Alţii spun că e posibil să îşi fi scos singură ochii, pentru a protesta împotriva tratamentului precar faţă de creştini. Lucia este sfânta patroană a orbilor.

Finlanda: „Hyvää Joulua!”
Mulţi finlandezi merg la saună în Ajunul Crăciunului. Familiile se reunesc şi ascultă predica “Peace of Christmas” (Pace de Crăciun), difuzată la postul naţional de radio. Există obiceiul vizitării mormintelor celor dispăruţi din familie.

Norvegia: „Gledelig Jul!”
Norvegia este locul de naştere al buşteanului Yule. Nordicii antici foloseau buşteanul Yule pentru a celebra revenirea soarelui la solstiţiul de iarnă. „Yule” a venit de la cuvântul nordic „hweol”, care înseamnă roată. Nordicii credeau că Soarele e o roată mare de foc, care se rostogoleşte şi apoi se depărtează de Pământ. V-aţi întrebat vreodată de ce şemineul este o parte centrală a scenei tipice de Crăciun? Această tradiţie datează din vremea buşteanului nordic Yule. Acesta este, probabil, de asemenea, responsabil pentru popularitatea prăjiturilor lungi, cu brânză, în formă de buştean, în timpul sărbătorilor.

Germania: „Froehliche Weihnachten!”
Decorarea brazilor a fost întotdeauna o parte a tradiţiei germane a solstiţiului de iarnă. Primii „brazi de Crăciun” decoraţi în mod explicit şi numiţi după sărbătoarea creştină au apărut la Strasbourg, în Alsacia, la începutul secolului al 17-lea. După 1750, brazii de Crăciun au început să apară în divserse părţi ale Germaniei, şi chiar mai mult după 1771, când Johann Wolfgang von Goethe a vizitat Strasbourgul şi a inclus un pom de Crăciun în romanul său „Suferinţele tânărului Werther”. În anii 1820, primii imigranţi germani au decorat pomi de Crăciun în Pennsylvania. După ce prinţul german Albert s-a căsătorit cu Regina Victoria, el a introdus tradiţia bradului de Crăciun în Anglia. În 1848, primul ziar american a prezentat o imagine a unui brad de Crăciun, şi obiceiul s-a răspândit în aproape fiecare cămin în doar câţiva ani.

Mexic: „Feliz Navidad!”
În 1828, pastorul american în Mexic, Joel Poinsett R., a adus o plantă roşu-cu-verde din Mexic, în America. Cum coloritul ei a părut perfect pentru noua sărbătoare, plantele, care au fost numite poinsettia după Poinsett, au început să apara în sere încă din 1830. În 1870, magazinele din New York a început să le vândă la Crăciun. Prin anul 1900, acestea au devenit un simbol universal al sărbătorii. În Mexic, forme din hârtie creponată numite pinatas sunt umplute cu bomboane şi monede şi atârnate de tavan. Copiii se aşază la rând pentru a lovi în pinata, până se sparge, revărsând fel de fel de dulciuri pe podea. Copiii se bulucesc să adune o pradă cât mai mare de pe jos.

Anglia: „Merry Christmas!”
Un englez pe nume John Calcott Horsley a ajutat la popularizarea tradiţiei de a trimite felicitări de Crăciun, când a început să producă mici ilustrate cu scene festive şi cu urări scrise, la sfârşitul anilor 1830. Noile oficii poştale eficiente în Anglia şi în SUA au făcut din ele, aproape peste noapte, o senzaţie. Aproximativ în acelaşi timp, felicitări similare au fost realizate de R.H. Pease, primul producător american de felicitări, în Albany, New York, şi de Louis Prang, un german care a emigrat în America, în 1850.
Celţii şi teutonii au considerat mult timp vâscul având puteri magice. Se credea că are puterea de a vindeca rănile şi de a creşte fertilitatea. Celţii atârnau vâsc în case, în scopul de a le aduce noroc şi a alunga spiritele rele. În timpul sărbătorilor în epoca victoriană, englezii atârnau crenguţe de vâsc de plafoan şi deasupra uşilor. Dacă era cineva găsit în picioare, sub vâsc, era sărutat de altcineva din cameră, comportament nepracticat de obicei în societatea victoriană. Budinca de prune este un fel de mâncare englezesc datând din Evul Mediu. Grăsime, făină, zahăr, stafide, nuci şi mirodenii sunt legate lejer într-o pânză şi fierte până când ingredientele se umflă suficient pentru a umple cârpa. Aceasta este apoi desfăcută, conţinutul este feliat ca un tort şi acoperit cu cremă. Colindatul, de asemenea, a început în Anglia. Muzicanţii itineranţi se deplasau de la oraş la castelele şi casele bogaţilor. În schimbul interpretării lor, muzicanţii sperau să primească o masă caldă sau bani. În Statele Unite şi Anglia, copiii atârnă ciorapi la piciorul patului sau în apropierea unui şemineu, în Ajunul Crăciunului, sperând că acesta va fi umplut cu bunătăţi în timp ce dorm. În Scandinavia, în mod similar, copiii îşi lasă pantofii la şemineu. Această tradiţie poate data de la legendele despre Sfântul Nicolae. Una dintre legende povesteşte despre trei surori sărace, care nu s-au putut căsători pentru că nu aveau bani de zestre. Pentru a le salva de la a fi vândute de către tatăl lor, Sfântul Nicolae a lăsat fiecăreia dintre cele trei surori daruri în monede de aur. Una a alunecat pe horn şi a aterizat într-o o pereche de pantofi care erau lăsaţi pe vatră. Alta a intrat pe fereastră într-o pereche de ciorapi lăsaţi agăţaţi la foc, să se usuce.

Franţa: „Joyeux Noël!”
În Franţa, Crăciunul este numit Noel. Numele vine de la sintagma în franceză „les bonnes nouvelles”, adică veşti bune, şi face referire la Evanghelie. În sudul Franţei, unii fermieri ard un buştean în casă, de la Ajunul Crăciunului până la Anul Nou. Acest obicei vine dintr-o tradiţie străveche, în care agricultorii foloseau o parte dintr-un buştean pentru a asigura noroc pentru recoltele anului următor.

Italia: „Buon Natale!”
Italienii numesc Crăciunul „Il Natale”, adică „ziua naşterii”.

Australia
În Australia, sărbătoarea vine în mijlocul verii şi nu este neobişnuit pentru unele parţi din Australia să aibă 100 de grade Farenheit (aproape 38°C) în ziua de Crăciun. În timpul sezonului cald şi însorit australian de Crăciun, plaja şi grătarele în aer liber sunt ceva obişnuit. Tradiţionala sărbătoare a Crăciunului include reuniuni de familie, cadouri şi o masă caldă cu şuncă, curcan, carne de porc, fructe de mare sau grătare.

Ucraina: „Srozhdestvom Kristovym!”
Ucrainenii pregătesc un platou tradiţional, iar cel mai mic copil al familiei se uită pe fereastră să vadă apărând Luceafărul, semn că sărbătoarea poate începe.

Canada
Majoritatea tradiţiilor de Crăciun canadiene se aseamănă cu cele practicate în SUA. În nordul îndepărtat, eschimoşii sărbătoresc un festival al iernii, numit „sinck tuck”, cu petreceri şi daruri.

Grecia: „Kala Christouyenna!”
În Grecia, mulţi cred în „kallikantzeri”, spiriduşi care vin să fac răutăţi în cele 12 zile ale Crăciunului. Darurile se schimbă de obicei pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile.

America Centrală
O scenă a Nativităţii este decoraţiunea primordială în majoritatea naţiunilor din Europa de Sus, America de Sud şi America Centrală. Sfântul Francisc de Assisi a creat prima scenă a nativităţii în 1224, cu personaje vii, pentru a le explica discipolilor săi naşterea lui Iisus.

Jamestown, Virginia
Potrivit relatărilor căpitanului John Smith, primul lichior de ouă făcut în SUA a fost consumat de el în 1607, la Jamestown. Nog (bere tare) vine de la cuvântul grog (băutură spirtoasă), care se referă la orice băutură făcută cu rom.

Televiziunea, radioul şi presa scrisă se confruntă în prezent cu o tendinţă de descreştere a interesului publicului, singurul canal "câştigător" fiind internetul, potrivit Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT).
Televiziunea, radioul şi presa scrisă se confruntă cu o tendinţă de descreştere a interesului publicului. Internetul este singurul canal câştigător, clasându-se în 2015 pe poziţia a treia în consumul de media, după TV şi panotaj. Panotajul, un mediu de expunere al mesajelor publicitare şi nu un purtător de conţinut media, înregistrează o evoluţie constantă, precizează BRAT.
Dacă, în 2005, 48% din populaţia oraşelor citea zilnic cel puţin o publicaţie tipărită, în prezent, cititorii nu depăşesc 13% din populaţie. O scădere semnificativă a consumului zilnic este evidentă şi în cazul radioului - de la 59% la 36% din populaţie, în cazul TV-ului descreşterea fiind de 13 procente, de la 89% la 76%. Interesul oamenilor s-a canalizat către internet, utilizatorii zilnici crescând de 5 ori în ultimii 10 ani şi atingând 56%, în 2015, în mediul urban.
Panotajul este cel care nu a suferit modificări în ultimii 10 ani, el fiind influenţat doar de obiceiurile zilnice de călătorie ale oamenilor, care s-au menţinut constante.
De asemenea, potrivit BRAT, internetul a asimilat în timp conţinut scris, audio şi video de pe celelalte medii, adăugând prin facilităţile de accesibilitate şi interactivitate ale platformei ingredientele necesare succesului. O astfel de abordare va schimba, potrivit BRAT, paradigma actuală de măsurare media şi va fi probabil efectuată doar sub presiunea unor jucători globali foarte puternici, fie ei de partea celor ce investesc în publicitate sau de partea creatorilor de conţinut, deţinătorilor de spaţiu publicitar.
Pentru a avea o înţelegere completă a fenomenului expunerii oamenilor la diversele canale media, procentul de oameni expuşi la fiecare canal poate fi analizat în paralel cu evoluţia timpului de expunere pentru fiecare canal media, mai spune BRAT. Analiza are la bază timpul pe care oamenii declară că îl petrec accesând/ fiind expuşi fiecărui canal media şi nu provine din studii de măsurare pasive a acestor timpi de expunere. Astfel, indicatorul poate fi mai subiectiv în evaluarea concretă a timpului, dar relevă percepţia oamenilor, timpul pe care ei îl alocă în mod conştient fiecărui mediu în parte. Pentru comparabilitatea rezultatelor au fost analizaţi timpii medii raportat la întreaga populaţie urbană pentru toate mediile.
Şi în acest caz, cea mai spectaculoasă evoluţie este înregistrată în cazul internetului. Dacă, acum 10 ani, timpul mediu petrecut pe internet era de 30 de minute pe zi, acum acesta depăşeşte 3 ore, la egalitate cu TV-ul. Dacă este analizat timpul mediu doar pentru utilizatorii de internet, media ar trece de 280 de minute zilnic, mai mult chiar decât timpul mediu petrecut de oameni în exterior, expuşi la panotaj, mai spune BRAT.
Tendinţele observate în ceea ce priveşte numărul oamenilor ce accesează un mediu se menţin şi în cazul timpului zilnic petrecut accesând respectivul canal, dar descreşterea este mai atenuată în cazul TV-ului şi radioului. Şi în acest caz panotajul este mediul cel mai constant în ultimii ani. Cu o medie ce depăşeşte 4 ore zilnic petrecute în afara clădirilor, panotajul a fost şi rămâne mediul la care oamenii sunt expuşi cea mai mare durată pe parcursul unei zile, mai spune BRAT.
De asemenea, în ultimii 10 ani se observă o creştere uşoară a timpului mediu zilnic petrecut în afara clădirilor, aceasta provenind în special de la zilele de sfârşit de săptămână, pentru care timpul mediu petrecut în aer liber de români în 2015 a crescut cu 22 de minute în medie pe zi faţă de 2005.
Analizând evoluţia distribuţiei investiţiilor bugetelor de publicitate pentru fiecare canal media de-a lungul ultimilor 10 ani, se observă fluctuaţii majore în cazul internetului şi presei scrise şi evoluţii moderate în cazul celorlalte canale, precizează BRAT.
Totodată, BRAT face referire la datele publicate în Media Fact Book, potrivit cărora, analizând bugetele nete ale investiţiilor în publicitate, cota ce revine internetului este în prezent de 17%, faţă de 1%, în 2005. În cazul presei scrise cota scade de 5 ori, de la 24% în 2015 la 5% în prezent. TV-ul deţine cea mai mare cotă a bugetelor de publicitate, crescând până la 64% în prezent, în timp ce panotajul descreşte până la 8%, iar radioul se menţine aproape constant la 6% din piaţă.
Analizând evoluţia accesului oamenilor la diversele canale media şi pe cea a investiţiilor în publicitate, BRAT spune că, în general, există o corelaţie între cei doi indicatori. "Analizând la nivelul anului 2015 ponderea timpului de expunere la fiecare canal din totalul timpului mediu zilnic petrecut de o persoană pe cele 5 canale şi procentul investiţiilor în publicitate, observăm că TV-ul este cel ce deţine cea mai favorabilă poziţie, în timp ce panotajul pe cea mai defavorabilă", mai spune BRAT.
Comparând aceste procente şi cu exemplele altor ţări, aparent în România se înregistrează o pondere mare a investiţiilor în TV şi una mică a celor în presa scrisă, la valori similare ale cotelor timpilor medii cu cele înregistrate în alte ţări, mai spune BRAT.
BRAT este organizaţia industriei de media din România care măsoară audienţa presei scrise şi a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) şi monitorizează investiţiile în publicitate (presa scrisă, online, radio şi outdoor). Măsurătorile şi monitorizările BRAT sunt independente şi transparente, pe baza standardelor profesionale stabilite de membrii săi în concordanţă cu normele internaţionale.

O colonie de pinguini pitici de pe o insulă australiană a fost aproape decimată în momentul în care vulpile au aflat de existenţa ei, dar un fermier din zonă a venit cu o idee pentru a o proteja şi povestea a fost transformată într-un film care se bucură de mare succes.
Middle Island este o insulă de o frumuseţe naturală deosebită, cu vânturi puternice şi relief arid din apropierea statului Victoria, în sudul Australiei, care găzduieşte cea mai mică specie de pinguini din lume. Animăluţele cu penaj albăstrui au doar 30 de cm înălţime.
În anul 2005, colonia număra în jur de 800 de exemplare, dar a fost descoperită de vulpile care traversau la reflux fâşia de nisip ce leagă insula de regiunea de coastă. Aproape jumătate din pinguini au murit în urma atacurilor vulpilor, animale despre care se ştie că ucid din pură plăcere. Un fermier care a observat masacrul s-a gândit să-şi folosească câinii din rasa Maremma, antrenaţi de obicei pentru a proteja turmele de capre sau găinile de la fermă, pentru a ajuta pinguinii să supravieţuiască. Prezenţa lor pe insulă a descurajat atacurile vulpilor care au renunţat chiar să mai traverseze aici, simţind mirosul câinilor.
Astfel, în ultimii 10 ani, nici un pinguin nu a mai fost ucis, iar primul căţel care le-a asigurat paza, numit Oddball, a devenit personajul principal al filmului cu acelaşi nume, lansat în cinematografe în această toamnă. În prezent, există doi căţei antrenaţi, Eudy şi Tula, care patrulează insula, numele lor provenind de la denumirea ştiinţifică a speciei de pinguini pitici – Eudyptula. Între lunile octombrie şi martie, în sezonul de împerechere al pinguinilor, căţeii petrec în jur de 5 zile pe săptămână pe insulă, pentru a-i proteja. Chiar şi atunci când aceştia nu se află pe insulă, mirosul lăsat în urmă ţine la distanţa prădătorii, iar colonia a început să crească vizibil în ultimii ani.
Filmul „Oddball” a înregistrat deja un succes de casă de 11 milioane de dolari în Australia şi va fi difuzat şi în alte ţări. Mai mulţi localnici au devenit chiar vedete, după ce au jucat în peliculă, iar turismul în zonă a fost şi el revitalizat. Oamenii vin să-i cunoască pe căţeii Maremma şi să admire micile animale cu blană albăstruie pe care aceştia îi protejează.

Năutul (Cicer arietinum), cunoscut şi sub denumirea de mazărea berbecilor, este o plantă leguminoasă anuală, originară din Asia şi cuprinde mai multe specii. A apărut ca aliment de consum în urmă cu aproximativ 7.500 de ani, cultivat prima dată în Bazinul Mării Mediterane şi răspândit apoi în India şi Etiopia, potrivit site-ului mideastfood.about.com.
Tulpina înaltă, dreaptă şi ramificată poate ajunge chiar şi la 70 cm. Florile au culoare purpurie, liliachie, galbenă sau albă. Năutul înfloreşte în luna iunie sau iulie. Fructul este o păstaie scurtă, ovală, de culoare galben deschis. Seminţele sunt globuloase, de culoare galbenă, roz, roşcată, albă sau neagră cu mărimea cuprinsă între 6-12 mm. Planta de năut este în întregime acoperită de perişori care secretă acid oxalic şi acid malic.
Năutul este o sursă excelentă de fibre, vitamine B6 şi B9, vitamina A, acid folic, mangan, proteine şi minerale precum: fier, fosfor, potasiu, clor, sodiu, siliciu, calciu, magneziu, cupru şi zinc. Planta mai conţine proteine (24%), lipide, glucide, substanţe azotate, amidon.
Cu o textură crocantă şi un gust asemănător nucilor, năutul se utilizează în gastronomie pentru prepararea diverselor reţete culinare. Se consumă atât păstăile tinere, verzi, preparate în supe sau mâncăruri, cât şi boabele, care se pot consuma, prăjite şi măcinate, chiar ca înlocuitor de cafea. Fiind asemănător cu soia, năutul se poate folosi în prepararea chiftelelor, sarmalelor sau pilafurilor, fiind un foarte bun înlocuitor pentru carne, fiind şi mai gustos decât soia. Cele mai cunoscute preparate culinare pe bază de năut sunt cele arabe: humus sau falafel (piure de năut prăjit). În diferite colţuri ale lumii, făina de năut se foloseşte pentru produse de panificaţie: în Italia, se obţin din ea aşa-numitele panelli, la Marsilia — panisse, în India — Besan Puda, în timp ce în Iran şi Afganistan făina de năut este folosită la prepararea biscuiţilor.
Năutul este o plantă alimentară şi medicinală cultivată şi la noi în ţară. În scop fitoterapeutic se utilizează seminţele (boabele).
Năutul, bogat în antioxidanţi (în special molibden şi triptofan), concentraţi mai ales în învelişul exterior, poate contribui semnificativ în prevenirea bolilor de inimă. Consumul de năut reduce nivelul colesterolului negativ, de tip LDL, din sânge şi al trigliceridelor, prevenind astfel şi afecţiunile cardiovasculare fapt care a fost confirmat în urma unui studiu făcut în Statele Unite, pe un grup de persoane, timp de 20 de ani, potrivit dietetik.ro.
Conţinutul în fitonutrienţi are rol antioxidant, ajutând şi la stabilizarea glicemiei sanguine prin împiedicarea acumulării de zahar în sânge, făcând din năut un aliment foarte util persoanelor care suferă de diabet sau de hipoglicemie.
Fibrele şi proteinele din compoziţia acestei legume stabilizează digestia şi pot fi de ajutor în curele de slăbire, o cană de năut are 250 de calorii şi asigură 50% din necesarul zilnic de fibre şi 30% din necesarul de proteine. Fibrele insolubile din structura năutului sunt extrem de benefice pentru combaterea constipaţiei şi pentru controlul poftei de mâncare, producând rapid senzaţia de saturaţie, potrivit site-ului whfoods.org. Aceste fibre nu sunt absorbite în intestine. Se umflă în prezenţa apei şi curăţă intestinele. Fiind bogat în fibre, năutul ajută la scăderea riscului de cancer al colonului
De asemenea, năutul este indicat în oligurie (insuficienţă a secreţiei urinare), infecţii ale căilor urinare şi litiază urinară, potrivit site-ului sfatmedical.ro.
Năutul mai este recomandat în astenia fizică şi psihică, şi în convalescenţă, sub formă de infuzie, decoct, datorită faptului că este un aliment nutritiv şi diuretic. Datorită conţinutului în triptofan şi a Vitaminei B6, care este importantă pentru producţia de serotonină, poate fi util celor cu tulburări de somn.
Datorită conţinutului mare de acid folic, năutul este recomandat femeilor care sunt însărcinate şi celor care vor să devină mămici. Fierul din boabele de năut produce energie, iar magneziul sporeşte cantitatea de enzime, care produc antioxidanţi ce încetinesc procesul de îmbătrânire.
Apa de năut combate răceala şi energizează. Năutul este recomandat pentru tratarea răcelilor, a faringitelor şi a nevralgiilor şi sub formă de gargară sau cataplasme.
Cercetătorii indieni au ajuns la concluzia că năutul ar putea sta la baza unui tratament pentru milioanele de bolnavi de vitiligo din întreaga lume. Studiul a relevat că aplicarea unui unguent cu năut pe zonele depigmentate poate trata eficient boala, ajutând la repigmentarea pielii şi controlând eficient extinderea bolii. Cercetările efectuate pe un număr de pacienţi au arătat că aceştia şi-au recăpătat pigmentul într-o perioadă cuprinsă între 20 şi 90 de zile.
Persoanele care suferă de gută sau au probleme de rinichi trebuie să consulte un medic nutriţionist înainte de a consuma năut, el conţinând şi purine, care sunt dăunătoare celor care suferă de astfel de afecţiuni.

Ultimul medicament a eşuat. Bacteriile au ajuns la o genă care le permite să reziste la polimixină, antibioticul de ultimă generaţie pentru diverse tipuri de infecţie. Aceste bacterii au fost găsite în Danemarca şi China, iar acest fapt i-a determinat pe cerectători să o căutare la nivel mondial.
Descoperirea arată că bacteriile gram-negative, cele care provoacă infecţii intestinale, infecţii urinare şi sanguine la om, pot deveni acum "pan-rezistente" (rezistent la orice tratament ). Acestea vor face unele infecţii incurabile, cu excepţia cazului în care  noi tipuri de antibiotice vor fi aduse pe piaţă în curând.
Colistina, cea mai frecventă polimixină, este un tratament de ultimă generaţie pentru infecţii cu bacterii precum E. coli şi Klebsiella, care rezista la toate celelalte antibiotice disponibile.  
În noiembrie, cercetătorul Yi-Yun Liu de la Universitatea Agricolă din China de Sud, din Guangzhou, şi colegii săi au descoperit o genă rezistentă la colistină la animale infectate, carne şi oamenii. Gena mcr-1 poate migra cu uşurinţă între bacterii, iar cercetatorii au prezis că acest lucru s-ar putea extinde, în curând, la nivel mondial.
 După anunţul făcut, Frank Aarestrup, de la Universitatea Tehnică Daneză din Lyngbya, început imediat să caute această secvenţă în baza de date daneză a ADN-urilor bacteriene prelevate de la oameni, animale şi alimente. El a găsit această genă la o singură persoană, care a avut o infecţie de sânge la începutul acestui an. Totodată, a mai fost găsită în cinci probe bacteriene din carnea de pasăre importată din Germania între anii 2012 şi 2014. Genele găsite în Danemarca şi China sunt identice, afirmă Aarestrup, sugerând că gena mcr-1 a călătorit destul de mult. Se crede că a aparut iniţial la animalele de la ferme hrănite cu colistină ca un stimulent de creştere antibiotic. "Noi nu ştim de unde provine această genă", avertizează Frank Aarestrup. Echipa lui încearcă să afle originile ei prin colectare informaţiilor, prin intermediul proiectelor de cercetare la nivel mondial şi cele ale Uniunii Europene existente deja, care compilează secvenţe genetice de la agenţi patogeni.
O origine potenţială poate fi China, fiindcă antibioticele sunt pe larg folosite în hrana animalelor pentru a le stimula creşterea. Cea mai mare parte din cele 12.000 de tone de colistină utilizate, anual, în hrana pentru animale este folosită în China, afirmă Yi-Yun Liu şi colegii săi. Ei consideră că colistina favorizează evoluţia mcr-1. Stimularea creşterii animalelor pe bază de antibiotice a fost interzisă în Europa, tocmai pentru că favorizează dezvoltarea bacteriilor rezistente la medicamente. În mod ironic, Danemarca a fost printre primele state care le-au interzis.
Medicamentele sunt încă pe larg utilizate pentru tratamentul infecţiilor comune, precum diareea, în hambarele aglomerate cu animale. În 2012, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a numit colistina foarte importantă pentru sănătatea umană, ceea ce înseamnă că utilizarea sa în raport cu animelele ar trebui să fie limitată pentru a evita promovarea rezistenţei. Totuşi, în 2013, Agenţia Europeană pentru Medicamente a raportat că polimixina era al cincilea cel mai des folosit antibiotic, în efectivele europene de animale.
"Colistina este folosită în India şi la oameni şi la animale. Am tratat infecţii rezistente la colistină, dar şi cercetători din India au de gând să testeze probele bacteriene pentru această genă", afirmă Abdul Ghafur, reprezentantul Spitalului Apollo din Chennai.
India este un alt focar de rezistenţă la antibiotice din cauza controalelor slabe a medicamentelor. "Dacă mcr-1 este prezent în India atunci va fi un dezastru", afirmă Ghafur, care se teme că această genă se va răspândi rapid la fel ca în cazul genei rezistente la un alt antibiotic, carbapenem.

Luni, 21 Decembrie 2015 00:00

Garajele de la „Ancora”, demolate

Primăria municipiului Galaţi a început demolarea garajelor din zona „Ancora”. Este vorba despre 19 garaje, pentru care s-au emis decizii de expropriere în luna septembrie 2015. „După parcurgerea tuturor procedurilor legale, reuşim în sfârşit să demolăm garajele de la Ancora. Este încă un pas important pe care îl facem pentru reamenajarea urbană a acestei zone. Proiectul există şi vom cere Consiliului Local să aprobe finanţarea, astfel încât, în 2016, să finalizăm lucrările şi să dăm zonei o înfăţişare nouă. În locul garajelor, va fi reconfigurată infrastructura rutieră din zonă, vor fi construite locuri de parcare, spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii şi de relaxare pentru locuitorii din împrejurimi şi numai. Va fi a doua zonă model de reamenajare urbană, după cea din Micro 19”, a declarat primarul Marius Stan.
Operaţiunile de demolare sunt executate de Serviciul Public Ecosal. După desfiinţarea garajelor, zona „Ancora” va fi curăţată de deşeurile provenite de la demolare, va fi nivelată şi pregătită pentru demararea lucrărilor de reamenajare urbană.

Una dintre variantele prin care temperatura medie globalã ar putea sã rãmânã sub o creștere de douã grade Celsius ar fi extragerea unei cantitãți impresionante de dioxid de carbon din atmosferã, spun unii experți. Oamenii de științã spun cã, cel puțin în teorie, este posibil sã se extragã carbonul din aer și sã fie transformat în diverse bunuri de larg consum. Cu toate acestea, sunt câteva probleme de ordin financiar (costurile sunt foarte mari în acest moment), iar extragerea carbonului din atmosferã ar da naștere unei dileme: unde va fi depozitat? „Oamenii nu pot sã conceapã care este de fapt amploare poluãrii. Dacã mergi cu o mașinã, timp de un an, aceasta va emite în atmosferã în jur de 15 tone de CO2”, a explicat Dr. Klaus Lackner, director al Centrului pentru Emisii Negative de Carbon din cadrul Universitãții din Arizona. În condițiile în care aceastã problemã va fi rezolvatã într-un final, Lackner și alți cercetãtori au pus la cale o tehnologie care extrage CO2 din aer, ce seamãnã foarte mult cu un copac, iar velele, realizate din rãșini plastice, acționeazã ca niște frunze, ce rețin carbonul și îl depoziteazã. Cu toate acestea, velele rețin carbonul atunci când acestea sunt uscate, iar pentru ca gazul respectiv sã fie scos din cutiile de la baza copacilor artificiali, ar trebui ca mediul sã fie unul umed. Momentan, dispozitivul este folosit pentru sere, cu scopul de a hrãni plantele. „Nu știu dacã aceastã descoperire va rezolva problema încãlzirii globale, însã demonstreazã cã tehnologia chiar funcționeazã. Poate, într-o zi, aceste «mașinãrii» vor putea fi folosite în cadrul fermelor, pentru recoltarea carbonului din aer”, a concluzionat Lackner. CNN menționeazã cã, în cazul în care tehnologia dezvoltatã de Centrul pentru Emisii Negative de Carbon din cadrul Universitãții din Arizona se va dovedi a fi una de succes, atunci aceasta va putea fi utilizatã pentru o altã invenție - copacii artificiali care se „hrãnesc” cu dioxid de carbon, pentru a-l transforma în oxigen. În Massachusetts, grupul de design SHIFTBoston așteaptã aceastã tehnologie, pentru a o putea folosi la crearea copacilor „Boston Treepods”, care sunt dotați și cu panouri solare, oferind posibilitatea iluminãrii pe timp de noapte.

Cea mai mare parte a cazurilor de cancer ar putea fi evitate, se aratã într-un nou studiu asupra cauzelor acestei boli, publicat în revista Nature. Factorii de mediu și stilul de viațã al pacienților constituie principala origine a maladiei, printre celelalte cauze numãrându-se toxinele, expunerea la razele solare și obiceiurile alimentare. Mult în urma acestor elemente se aflã factorii pur genetici, relateazã 7sur7.be.
De majoritatea cazurilor de cancer se face vinovat un stil de viațã greșit. Regimurile alimentare, expunerea la razele UV, fumatul și bolile joacã un rol mult mai important decât moștenirea geneticã atât de des invocatã. Studiul merge și mai departe, afirmând cã, prin eliminarea acestor factori "declanșatori" ai cancerului, s-ar putea evita pânã la 90% din cazuri. De menționat însã cã simpla renunțare la fumat, adoptarea unui regim alimentar sãnãtos pentru a avea o greutate corporalã în limite normale și consumarea cu moderație a alcoolului nu exclud apariția unui cancer, dar scad semnificativ riscurile.
Concluziile noului studiu sunt absolut contrare rezultatelor unei alte cercetãri efectuate anterior, tot în cursul anului 2015, care susținea cã tipurile de cancer sunt doar consecința unei oarecare lipse de noroc și cã mãsurile de prevenire au un impact foarte scãzut. Cercetarea afirma cã majoritatea cancerelor sunt cauzate de "derapaje" ale ADN-ului în timpul îmbãtrânirii și al diviziunii celulelor.
Noul studiu a luat în considerare aceleași date științifice, dar, în mod paradoxal, a ajuns la concluzia contrarã. Dr. Ysuf Hannun de la Universitatea Stony Brook din New York aratã cã norocul (sau mai degrabã nenorocul) are un rol în dezvoltarea unui eventual cancer, dar cã factorii de mediu și stilul de viațã al persoanei sunt determinante în declanșarea acestei dezvoltãri a bolii. El apreciazã prin urmare cã obiceiurile alimentare, fumatul, expunerea la soare, la viruși, la poluare și la alți factori necunoscuți încã influențeazã din plin parcursul unui viitor bolnav.
Aceastã teorie sugereazã cã fiecare are un rol de jucat în propria sãnãtate, orice om având interesul sã încerce sã limiteze pe cât posibil propriile riscuri, știind cã eforturile lui vor avea un impact pozitiv. Așadar, vina pentru cancer nu mai poate fi atribuitã doar geneticii: potrivit specialistului în oncologie menționat, numai o parte infimã din cazurile de cancer pot fi imputate exclusiv factorilor genetici și ereditari. "Aceste rezultate au o importanțã capitalã în strategia de prevenire a cancerului, precum și pentru cercetare și sãnãtatea publicã", încheie el.

Pagina 11 din 81