Nelu STAMATE

Nelu STAMATE

Sã fii ales președinte al țãrii ar putea majora riscul de deces prematur, în timp ce a fi parlamentar ar permite, dimpotrivã, sã trãiești mai mult, mai ales dacã ești lord englez, dezvãluie douã studii publicate marți și citate de AFP. În ediția sa de Anul Nou, care oferã un tradițional lot de cercetãri umoristice sau insolite, revista medicalã britanicã țe British Medical Journal (BMJ) publicã rezultatele unui studiu american original: acesta comparã rata de supraviețuire a 269 de șefi de stat din 17 țãri (din perioada 1722-2015) cu cea a 261 de candidați nealeși. ținând cont de diferiți factori (sex, vârstã, speranțã de viațã în momentul ultimei alegeri în funcție), autorii studiului au ajuns la concluzia cã șefii de stat aleși au trãit cu 2,7 ani mai puțin decât candidații care nu au fost aleși. Studiul conchide cã șefii de stat aleși „au o mortalitate în mod substanțial acceleratã în raport cu candidații nealeși” și cã ei „pot efectiv îmbãtrâni mai repede”. Cu toate acestea, rezultatele studiului nu trebuie extrapolate, avertizeazã autorii, în mãsura în care el se referã aproape exclusiv la țãri europene, precum și la SUA și Canada. Ele dezvãluie, de asemenea, cã modalitãțile de scrutin sunt diferite în funcție de țarã și au evoluat în decursul timpului. Într-un alt studiu de asemenea publicat de BMJ, cercetãtori britanici s-au interesat, la rândul lor, de mortalitatea în rândul a circa 5.000 de membri ai celor douã camere ale parlamentului britanic (Members of Parliament, MP), comparatã cu cea din rândul populației britanice în perioada 1945-2011. Ei au descoperit cã rata de mortalitate a MP a fost inferioarã cu 28% celei a restului populației și chiar cu 38% când este vorba exclusiv de lorzi. Și mai uimitor, distanța privind mortalitatea s-a mãrit considerabil între populația generalã și MP în cursul perioadei studiate, cu o stabilizare începând din anii 2000. În ceea ce privește rata mortalitãții în funcție de partide, MP conservatori au fost cei mai favorizați, chiar dacã longevitatea lor crescutã poate fi explicatã, potrivit autorilor, prin alți factori, precum nivelul de educație sau socio-economic mai ridicat. Autorii studiului conchid cã „inegalitãțile sociale se țin bine în rândul parlamentarilor britanici și cã cel puțin în termeni de mortalitate MP nu au fost nicicând mai bine poziționați”.

Papa Francisc a primit în ultima perioadã amenințãri din partea grupãrii ISIS, militanții islamiști spunând cã ultimul atac important din acest an ar putea avea loc la Vatican. În ciuda acestor mesaje, Suveranul Pontif refuzã sã își suplimenteze mãsurile de securitate și sã poarte vestã antiglonț la slujba de Crãciun.
Vaticanul a admis în repetate rânduri cã este una dintre țintele militanților islamiști, iar cardinalul Pietro Parolin a declarat cã se ia în calcul varianta suplimentãrii mãsurilor de siguranțã la Vatican. Totuși, purtãtorul de cuvânt al Papei Francisc a declarat cã Suveranul Pontif refuzã sã ia mãsuri de siguranțã suplimentare, precum o vestã antiglonț în timpul discursului sãu de Crãciun. "Nu vrea sã poarte o vestã antiglonț, de altfel este de înțeles poziția lui - este ridicol sã mergi în altar purtând așa ceva. Este normal ca poliția și jandarmeria sã încerce sã ia toate mãsurile pentru ca Papa sã fie protejat, dar anumite lucruri nu pot fi schimbate”, a declarat pãrintele Ciro Benedettini, purtãtorul de cuvânt al Vaticanului.
Reprezentantul Vaticanului susține cã Papa este la curent cu toate amenințãrile lansate de ISIS. ”Eminența sa nu se teme - ați vãzut cã a plecat în Africa, în Republica Centrafricanã pe care toatã lumea i-a spus sã o evite. ªtie totul despre presupusa amenințare, dar el nu este foarte preocupat de acest lucru", a mai spus purtãtorul de cuvânt.
În ceea ce privește amenințãrile lansate de ISIS la adresa Vaticanului, reprezentantul Papei a spus cã nu este vorba de ceva concret. "Nu existã nicio amenințare specificã în afarã de cele care provin de la ISIS sau Daesh pe web. Existã unele poze cu drapelul negru pe Bazilica Sfântul Petru. Ar putea fi o amenințare realã, dar se poate sã fie și doar o metodã de a arãta cât de puternici sunt realizând astfel de postãri”, a mai spus Ciro Benedettini pentru Express.co.uk.

Multe produse din strãinãtate care ajung în România se vând pentru cã sunt din segmentul cel mai ieftin, dar, astfel, populația este otrãvitã și producãtorul român „omorât”, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii și Dezvoltãrii Rurale, Achim Irimescu, cu prilejul vizitei la "Târgul de Crãciun". "Am sã fac tot ce este posibil sã promovez produsele românești, pe de o parte, iar pe de altã parte sã asigur o protecție corespunzãtoare producãtorului și consumatorului român pentru cã, din pãcate, multe produse care ajung în România se vând pentru cã ajung din segmentul cel mai ieftin și efectiv otrãvim populația și omorâm producãtorul român. Repet: orice guvern are datoria sã își apere și producãtorul și consumatorul. Din cauza aceasta cred cã nu am fãcut suficient pânã acum și eu vã promit cã voi face tot ce îmi stã în putințã pentru a ajuta românul sã consume cât mai multe produse românești", a spus Achim Irimescu. Ministrul Agriculturii a afirmat cã va reintroduce controlul la frontierã pentru reziduurile de pesticide, de produse chimice, pe considerentul cã în cazul multor produse din ''gama de jos" care ajung pe piața româneascã sunt utilizate pesticide interzise pe piața europeanã. Achim Irimescu nu a dorit sã nominalizeze țãri de unde ar putea proveni produse pentru care sunt utilizate pesticide interzise în UE, dar a amintit cazul de acum câțiva ani al unor transporturi de grapefruit din Turcia. Ministerul Agriculturii și Dezvoltãrii Rurale (MADR) a gãzduit „Târgul de Crãciun” în perioada 18 - 20 decembrie, eveniment în cadrul cãruia vizitatorii au putut gãsi produse alimentare de calitate, cum sunt cele tradiționale atestate sau cele realizate dupã rețete consacrate, a anunțat ministerul de resort. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a deschis oficial târgul vineri, la ora 10,30, a fãcut un tur al expozanților și a înmânat noi atestate de produse tradiționale/consacrate din partea MADR, dar și diplome de participare. La expoziție au fost prezenți producãtori de fructe și legume, miere, dar și cei de palincã și vin. Printre produsele care au încântat vizitatorii târgului se numãrã „Magiunul de prune de Topoloveni”, produs care beneficiazã de certificare de calitate europeanã „Indicație Geograficã Protejatã - IGP”. În târg a fost amenajatã o secțiune dedicatã meșterilor populari, care au expus mãști tradiționale, instrumente populare, iconografie, obiecte obținute prin prelucrarea lemnului și a hârtiei, costume populare și pãpuși cu motive populare.

Pe 18 decembrie, în jurul orei 11.15, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier, pentru efectuarea formalitãților necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țarã, Tudor P., în vârstã de 25 ani, cetãțean din R. Moldova, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Bulgaria. Pentru cerificarea unei informații, polițiștii de frontierã au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amãnunțit asupra mijlocului de transport. În urma controlului, echipa comunã formatã din polițiști de frontierã și inspectori vamali a descoperit, ascunse și nedeclarate, în bordul și portierele autoturismului, 12.200 de țigarete marca Plugarul, de proveniențã R. Moldova.
Conform prevederilor legale a fost luatã mãsura reținerii țigaretelor, în valoare de 3.660 lei în vederea confiscãrii, iar tânãrul a fost sancționat contravențional cu amendã în valoare de 5.000 lei.

Câteva sute de copii s-au adunat în sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, unde urma sã soseascã Moș Crãciun. Pânã la întâlnirea mult așteptatã, copiii angajaților din Poliția Localã Galați au avut parte, în foaierul teatrului, de câteva surprize. Cu ajutorul „spiridușilor” de la Marili Party Center, au fost prezenți alãturi de cei mici - Elsa, Dulcinelia, Crãciunița, Crãiasa Zãpezii și Mickey Mouse. Cei mai îndrãzneți dintre copii, ca printr-o magie, au devenit chiar ei personaje de poveste, prin intermediul picturilor pe fațã. ªi pentru cã Moș Crãciun se lãsa așteptat, spectacolul a continuat. Pe scena Dramaticului gãlãțean au evoluat pentru copii, pãrinți și bunici, Filip Cioc, Grupul „Voces”, Alexandra Lupoaie, Adnana Mocanu, Adina Bostan, Alexia Necula, dar și interpreta de muzicã popularã Dida Agache. La final, Moș Crãciun, însoțit de polițiștii locali de la Intervenție Rapidã, și-a fãcut apariția, încãrcat de daruri.

Duminică, pe 20 decembrie, în calendarul popular românesc este marcată Sărbătoarea Ignatului, sau Ihnatul, Ignatul porcilor sau Inătoarea, care deschide, conform credinţelor populare, suita sărbătorilor de iarnă care se încheie cu Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul.

Fără o legătură directă cu această tradiţie, în religia creştin-ortodoxă este prăznuit, în această zi, Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul, urmaş al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei şi ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan, care a suferit multe chinuri pentru că nu s-a lăsat întors de la credinţa în Hristos şi a fost aruncat leilor, care l-au devorat, oasele lui fiind duse în Antiohia şi venerate ca moaşte.

Astfel, tăierea porcului de Ignat este modul în care o practică păgână este asociată cu o sărbătoare creştină.

Ritualul tăierii porcului în ziua de Ignat îşi are originea, conform folcloriştilor, în tradiţiile Romei antice, care practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, zeu al semănăturilor, la origine. Porcul era considerat întruchiparea acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la cumpăna dintre ani. Încă din acele vremuri, ritualul tăierii porcului trebuia să respecte anumite condiţii stricte: sacrificiul trebuia pornit după ivirea zorilor şi încheiat la apusul soarelui, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă spiritele malefice care ar putea anula virtuţile sacrificiului. De asemenea, locul sacrificiului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită, pentru îndepărtarea duhurilor rele. 

Cuvântul Ignat provine din latinescul Ignis, care înseamnă foc, iar în vremuri îndepărtate, această zi era una dintre cele mai importante sărbători solare.

Din bătrâni se spune că, dacă sacrificarea porcului nu se împlineşte în ziua Ignatului, animalului nu-i merge bine şi începe să slăbească. Conform tradiţiei, tăierea porcului este singura activitate permisă a se desfăşura în ziua de Ignat, fiind interzise oricare alte activităţi casnice – spălatul, cusutul, torsul lânii, măturatul.

În vremurile actuale, respectând tradiţiile antice, bărbatul care se ocupă de ritualul tăierii porcului trebuie să fie un om curat sufleteşte, care înainte de sacrificiu trebuie să se spovedească la Biserică, duhovnicul iertându-i astfel şi păcatul sacrificării porcului. De asemenea, conform vechilor ritualuri, e necesar ca şi gospodăria să fie sfinţită înainte de sacrificare.

Există credinţa că femeile, mai miloase din fire, nu trebuie să participe la sacrificiu, deoarece se spune că animalul nu poate muri, rolul lor începând din momentul în care carnea ajunge spre preparare în bucătăria gospodinei. Conform altor credinţe, participarea oamenilor miloşi la ritual trebuie evitată şi fiindcă se spune că în caz contrar, carnea porcului nu va fi gustoasă.

Unii specialişti în tradiţiile românilor mai menţionează şi aspecte magice, printre care şi sacrificarea unui porc de culoare neagră, a cărui carne, după sacrificiu, are efecte vindecătoare în cazul unei boli ciudate, numită „Spurcatul”. De altfel, în medicina populară se spune că, atunci când sângele porcului negru este amestecat cu făină, preparatul reprezintă un leac sigur pentru bolile grave, cu care se „afumă” copiii, ca să scape de guturai, de frică şi de alte boli ale copilăriei.

 

Ce visează porcul în noaptea de Ignat

 

Fie el alb sau negru, ritualul tăierii porcului începe cu o seară înainte, atunci când oamenii pregătesc câteva cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie - pentru pârlit, vasele în care vor pune carnea, slănina şi şoriciul. Se spune că paiele pentru foc e necesar să fie primele din cele culese în urma secerişului de vară, special depozitate pentru Ignat.

Se spune că în noaptea de Ignat porcii visează dacă vor fi sau nu tăiaţi sau visează un cuţit, ceea ce constituie un semn că vor fi sacrificaţi.

Tradiţia arată că în focul pregătit pentru preparare trebuie să fie aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, pentru ca aroma şoriciului să fie una deosebită.

Un alt obicei arată că, după ce este gata de pârlit, trebuie să se pună un pled peste porc pe care să se urce cei mici, să se veselească, pentru ca porcul să fie mâncat cu poftă. Mai mult, în unele zone din ţară, copiilor care participă la ritual, când sunt urcaţi pe pântecul porcului, li se face semnul crucii pe frunte cu sângele animalului sacrificat, existând credinţa că, respectând acest obicei, copiii vor fi rumeni în obraji şi feriţi de deochi tot anul. Acest ritual este legat de credinţa populară mai largă care arată că de Ignat oamenii trebuie vadă sângele porcului sacrificat pentru a fi feriţi de boli în Noul An.

Deşi Ignatul cade întotdeauna în plin post al Crăciunului, tradiţiile moştenite de români sunt extrem de puternice, încât nu pot fi oprite nici chiar de regulile foarte stricte impuse de Biserică.

 

Şi câte ceva despre cele lumeşti

 

După prepararea şi tranşarea în „mare” de către bărbaţi, femeile sunt cele care se ocupă, uzual, cu împărţirea cărnii pe categorii, pentru cârnaţi, caltaboşi, tobă, pentru friptura de la „pomana porcului”, iar picioarele se folosesc pentru piftie.

După tranşarea şi sortarea cărnii, se pregăteşte „pomana porcului”, pentru toţi cei care au ajutat sau doar asistat la tăierea porcului. Într-un ceaun mare se prăjeşte carne din porcul proaspăt sacrificat, tăiată din toate părţile porcului: muşchi, ficat, slănină, coastă, alături de care se „asezonează”, de obicei, o mămăligă mare, şi eventual un castron plin cu murături asortate, alături de, bineînţeles, ţuica fiartă.

Nu ne îndoim că în materie de preparare a produselor din carne de porc, românii sunt unii dintre cei mai calificaţi şi cei mai apreciaţi specialişti. Vorbim aici de utilizarea oricărei bucăţi a porcului, începând de la urechi, coadă şi picioare pentru piftie, la carnea macră pentru friptură, slănina pusă la afumat, până la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea tocată – pentru delicioşii cârnaţi, condimentaţi în fel şi chip, tobă, lebăr şi caltaboş.

În unele regiuni, „pomana porcului” se împarte comunităţii şi săracilor, sau o parte din bucatele gătite din carnea porcului se duce la biserică spre a fi sfinţite.

 

Inătoarea şi cântatul cocoşilor

 

În zone din Banat şi din Moldova, sărbătoarea se mai numeşte şi Inătoarea – un duh ostil, o divinitate răzbunătoare, întruchipată de o femeie bătrână, urâtă, lacomă şi cu apucături de căpcăun, care „mânca lumea”, sau o fiinţă vicleană, ce încerca să le ispitească pe femei să lucreze, după care le opărea sau le devora. Pentru a contracara acţiunile ei malefice şi a o împiedica să se apropie de casă, femeia „ispitită” trebuia să iasă, la miezul nopţii, în curte şi să imite cântecul cocoşului, repetându-l de trei ori. Se credea că, auzind cântecul cocoşului, Inătoarea se retrăgea speriată. După ce îndeplinea acest ritual de apărare, femeia trebuia să intre în casă şi să stingă focul, ca Inătoarea să nu fie atrasă de lumină şi să revină. Tocmai de aceea, se spune că este bine ca, pe tot parcursul zilei de Ignat, oamenii să poarte sau să aibă asupra lor inele, cercei, monede sau orice alt obiect metalic, care încărcat fiind cu energie, să ţină la distanţă duhurile ostile.

Tot în Banat există obiceiul ca Inătoarea să fie împiedicată să se apropie de casă, după sacrificarea porcului, prin înconjurarea de trei ori a gospodăriei cu o cârpă aprinsă.

Toate aceste obiceiuri şi credinţe se circumscriu, de fapt, obiceiului străvechi al oferirii ofrandelor pentru alungarea spiritelor rele şi atragerea duhurilor bune care să ocrotească gospodăriile şi oamenii, în anul care urmează.

Poate fi greu de crezut, dar există alimente care pot fi consumate în siguranţă şi după ce au expirat. Anual, milioane de tone de alimente expirate, dar perfect comestibile sunt aruncate la gunoi. 

Iată câteva alimente care se pot consuma şi după expirarea termenului de valabilitate:

Chipsurile pot fi consumate şi după expirare deoarece conţin multă sare care ajută la conservarea cartofilor.

Ciocolata poate fi la fel de bine consumată după perioada de valabilitate deoarece zahărul este un bun conservant.

Ketchup-ul poate fi păstrat şi un an după perioada de expirare într-un loc răcoros sau în frigider.

Iaurtul poate fi băut şi la şase săptămâni după termenul de valabilitate. Poţi chiar să îndepărtezi capacul de mucegai şi să mănânci conţinutul. 

Brânza învechită este la fel de bună ca specialitatea cu mucegai. Însă nu sunt recomandate brânzeturile moi gen brie sau camembert.

Laptele, atât timp cât nu miroase urât, se poate consuma chiar dacă este expirat.

Ouăle care plutesc în apă sunt cu siguranţă stricate şi deja au început să dezvolte bacterii şi gaze. Aşa că, atât timp cât se scufundă, sunt bune de mâncat.

Pâinea veche devine moale şi pufoasă dacă o bagi puţin în cuptor; asiguraţi-vă totuşi că nu are mucegai pe ea.

Orezul păstrat în loc uscat şi aerisit poate rezista şi câţiva ani.

În ceea ce priveşte termenul de valabilitate la fructe şi legume, acesta ţine de bunul simţ. Dacă nu sunt mucegăite sau oţeţite, probabil că sunt încă comestibile.

Joi, 17 Decembrie 2015 00:00

Obiceiuri inedite de Crăciun

Crăciunul se referă, în cea mai mare parte, la sărbători, cadouri, veselie şi slujbe religioase. Există multe elemente diferite care contribuie la sărbătoarea pe care am ajuns să o cunoaştem drept Crăciun, iar în unele părţi ale lumii, puteţi găsi tradiţii şi obiceiuri ciudate si bizare, care te fac să ridici din sprâncene. Iată câteva dintre cele mai ciudate lucruri pe care le fac oamenii de Crăciun, în lume. În India, doar aproximativ 2,3% din populaţie sunt creştini, dar asta din cauza populaţiei numeroase, pentru că vorbim, totuşi, de aproximativ 25 de milioane de oameni! Creştinii sărbătoresc Crăciunul aici cu o slujbă la miezul nopţii şi daruri, ca restul lumii, dar fără brazi sau pini ca decor, mulţumindu-se cu bananieri şi arbori de mango, în schimb. Asta înseamnă că în locul brazilor de Crăciun aliniaţi în faţa caselor, puteţi vedea bananieri sau copaci de mango plini de beculeţe colorate, pe străzi. Indienii folosesc şi frunzele acestor copaci pentru a-şi decora casele. Cehia, Slovacia – Dacă nu doriţi să sărbătoriţi încă un Crăciun în solitudine, încercaţi asta: staţi cu spatele la uşă şi aruncaţi un pantof peste umăr, în ziua de Crăciun! Dacă pantoful aterizează cu vârful spre uşă, felicitări, o să vă căsătoriţi în curând! Dar nu există niciun indiciu cu privire la cât timp va dura până vă veţi întâlni prinţul mult visat. Japonia (Nu, nu e glumă) –  „În Japonia, Crăciunul este egal cu KFC”. Aşa cum curcanul de Crăciun este nelipsit la masa americanilor, pentru japonezi la fel de indispensabil este puiul de la KFC. De la începutul acestei campanii de marketing, cu patru decenii în urmă, KFC a fost asociat cu Crăciunul în mintea japonezilor, o tradiţie care a trecut de la părinţi la copii, în ciuda începuturilor sale comerciale. Mai mult de 240.000 de kg de pui se vând în timpul Crăciun, de cinci până la zece ori vânzările lunare normale. Un alt aliment asociat cu Crăciunul în Japonia este prăjitura de Crăciun. Prăjitura cu frişcă, ciocolată şi căpşuni deasupra este comandată cu luni în avans şi este consumată în Ajunul Crăciunului. Orice prăjitură care nu se vinde, după data de 25 este nedorită. Din acelaşi motiv, femeile japoneze singure, care au peste 25 de ani, erau numite „Torturi de Crăciun”. Venezuela – În capitala Caracas, înainte ca micuţii să meargă la culcare în Ajunul Crăciunului, leagă un capăt al unui şiret de degetul mare de la picior, lăsând celălalt capăt în afara ferestrei de la dormitor. Partea distractivă a celebrării Crăciunului este ziua „aglomeraţiei dis-de-dimineaţă”. Străzile sunt închise circulaţiei maşinilor până la ora 8 a.m., pentru ca oamenii să meargă cu rolele la serviciu, şi au obiceiul să tragă în drum de şireturile pe care le văd atârnând la geamuri. Suedia – În 1966, o figurină de paie în formă de capră, înaltă de 13 de metri, a fost ridicată în piaţa oraşului Gavle. La miezul nopţii, în Ajunul Crăciunului, capra a luat foc. Dar oraşul o reconstruit-o an de an, şi vandalii nu au încetat să o ardă! Până în 2011, capra a fost deja arsă de 25 de ori. Capra din Gavle a ars atât de des, încât casele de pariuri au început să parieze pe supravieţuirea ei, din anul 1988. Ucraina – În loc de ornamente şi beteală strălucitoare, brazii de Crăciun din Ucraina sunt acoperiţi cu păianjeni şi pânze de păianjen artificiale. De ce gustul excentric pentru păianjeni? Potrivit folclorului local, o femeie săracă nu îşi puteau permite să decoreze un brad de Crăciun. Dar în dimineaţa următoare, când copiii ei s-au trezit, au găsit un copac acoperit cu pânze de păianjen, şi când zorii zilei de Crăciun au atins plasa, au transformat-o în aur şi argint, şi familia nu a mai fost lăsată în nevoie niciodată. Prin urmare, se consideră că a vedea o pânză de paianjen în dimineaţa de Crăciun aduce noroc. Codul Poştal al Moşului [H0H 0H0] – Unde vă trimiteţi scrisorile pentru Moş? La Polul Nord? La Atelierul lui Moş Crăciun? De fapt, Moş Crăciun are propriul cod poştal, H0H 0H0 (cu zerouri în loc de litera „o”) şi se află în Canada, unde codurile postale sunt alfanumerice. Scrisorile – de tipul celor care ocolesc părinţii – nu sunt livrate, deoarece nu există nicio adresă centralizată pentru Kris Kringle. Dar în ultimii 30 de ani, voluntarii poştei canadiene l-au ajutat pe Moş Crăciun să răspundă la un milion de scrisori (în fiecare an!) de la copii din întreaga lume, în diferite limbi, inclusiv în alfabetul Braille. 

Cel mai celebru editorial scris vreodată în limba engleză, dacă ar fi să ne luăm după recordul absolut pe care-l deţine privind numărul de republicări şi de traduceri de care s-a bucurat de-a lungul timpului, a apărut pe 21 septembrie 1897 în paginile ziarului The New York Sun. Nu trata probleme politice sau de importanţă naţională, ci pur şi simplu era dedicat unei fetiţe de opt ani, îngrijorate de ceea ce îi spuseseră colegii.
În septembrie 1897, Virginia O’Hanlon a aflat de la colegii de clasă că Moş Crăciun nu există. Tulburată, fetiţa i-a spus tatălui ei, doctorul Philip F. O’Hanlon, care i-a propus să scrie redacţiei ziarului The New York Sun, aşa cum familia lor făcea adeseori. Fetiţa a trimis scrisoarea, hotărâtă să afle adevărul:

«Dragă redacţie,
Am opt ani. Am prieteni mai mici decât mine care spun că nu există nici un Moş. Tata zice: „Dacă vei vedea acest lucru scris în The Sun, înseamnă că e adevărat”. Vă rog, spuneţi-mi adevărul, există Moş Crăciun?
Virginia O’Hanlon»

Scrisoarea Virginiei a ajuns pe biroul experimentatului redactor Francis P. Church, care lucrase pentru publicaţie mai bine de 20 de ani. Se pare că acesta a pufnit în râs când editorul său i-a dat sarcina de a-i răspunde fetiţei. Până la urmă, scriitorul s-a conformat şi, mai mult, a compus o capodoperă, care a devenit în SUA o poveste îndrăgită de Crăciun.
Iată textul editorialului citit de Virginia la 21 septembrie 1897, la fel de emoţionant şi astăzi, după mai bine de o sută de ani:

«Virginia, prietenii tăi se înşală. Se lasă influenţaţi de timpurile pe care le trăim, ei nu cred ceea ce nu pot vedea. Sunt convinşi că nu poate exista nimic din ceea ce minţile lor de copii nu pot înţelege. Toate minţile, Virginia, chiar dacă sunt de copil sau de om mare, sunt mici. În universul nostru enorm, omul e doar o furnică, iar mintea lui la fel, în comparaţie cu lumea nemărginită de deasupra, pe care nici o inteligenţă nu o poate cuprinde şi înţelege.
Da, Virginia, există Moş Crăciun. E la fel de real ca şi dragostea, generozitatea sau dăruirea şi tu ştii că ele există din plin, că aduc cea mai mare fericire şi frumuseţe vieţii tale. Aşa că iată! Imaginează-ţi cât de urâtă ar fi lumea dacă nu ar exista Moş Crăciun! Ar fi la fel de urâtă ca atunci când nu ar exista fetiţe numite Virginia. Nu ar exista credinţa copiilor, nu ar exista poezie, nu ar exista dragostea care ne ajută să suportăm mai uşor viaţa. Lumina invizibilă pe care copiii o răspândesc în lume s-ar stinge. Şi atunci nu ne-am mai bucura decât de ceea ce putem vedea şi atinge.
Poţi să nu crezi în Moş Crăciun! Poţi la fel de bine să nu crezi în zâne! Uite, poţi să-i spui tatălui tău să pună paznici la toate hornurile caselor în seara de Ajun şi să-l prindă pe Moş, dar, dacă nu-l vezi coborând pe coş, oare ce ar dovedi asta? Nimeni nu-l vede pe Moş Crăciun, dar asta nu e o dovadă că el nu există!
Cele mai reale lucruri de pe Pământ sunt cele nevăzute, nici oamenii mari, nici copiii nu le pot vedea. Ai văzut vreodată zâne dansând pe pajiştea din faţa casei? Sigur că nu, dar asta nu e o dovadă că ele nu sunt acolo. Nimeni nu poate cuprinde cu imaginaţia lui toate minunile nevăzute din lume. Uite, poţi să desfaci jucăria unui bebeluş că să vezi ce produce sunetul din interior, dar există un voal care acoperă lumea nevăzută, Virginia, prin care nu poate vedea nici cel mai puternic om! Nici cei mai puternici oameni care au trăit vreodată, împreună! Doar credinţa, poezia, dragostea pot da la o parte voalul şi prin ele se poate vedea imaginea superbă care se află dincolo. Ce e în jurul nostru e real? Virginia, nimic din lumea asta nu e mai real decât ce ţi-am spus.
Nu există Moş aici? Slavă Domnului, pentru că el trăieşte veşnic! O mie de ani de acum, Virginia, ba nu, de 10 ori câte 10.000 de ani de acum încolo el va bucura inimile copiilor!»

Incestul, homosexualitatea, pedofilia şi orgiile sexuale sunt practici controversate în societatea modernă, unele din ele fiind chiar interzise prin lege – de exemplu incestul şi pedofilia. Cu mii de ani în urmă însă, aceste obiceiuri erotice erau considerate ceva firesc, iar cei care le-ar fi respins ar fi fost priviţi cu reticenţă sau dispreţ, aşa cum sunt priviţi astăzi cei care le practică.   Obţinerea puterii prin incest   Incestul, adică relaţiile intime între rudele de gradul I, este acum interzis prin lege, dar în trecut a fost o practică larg răspândită, în special în familiile regale. Ca exemple avem Egiptul antic, Peru din timpul imperiului Inca, dar şi, în anumite perioade, Thailanda, Mexic şi Africa Centrală. Să nu uităm că acest fenomen este menţionat chiar şi în Biblie, în povestea lui Lot, care „se uneşte” cu fiicele sale. În timp, relaţiile intime în cadrul familiei au fost permise doar între veri, observându-se evidente probleme de sănătate în cazul copiilor născuţi din părinţi înrudiţi. Cel mai cunoscut exemplu de acest fel este probabil regele Carol al II-lea al Spaniei, ultimul reprezentant al dinastiei de Habsburg, care a murit în 1700. El avea un handicap clar, nu a putut vorbi până la 4 ani şi nici merge până la vârsta de 8 ani. Dincolo de problema morală care apare, este evident riscul legat de sănătatea urmaşilor. Cei care moştenesc de la părinţi gene prea asemănătoare (cum ar fi de la frate şi soră) au un risc mult mai mare de a primi o genă defectă recesivă. În trecut însă, nimeni nu ştia de existenţa acestui risc, iar incestul părea o soluţie la îndemână de a păstra unitatea unui trib sau puterea în cadrul unei familii. Astfel, în Egiptul antic incestul era datoria şi privilegiul familiei regale. Totul a pornit de la mitologia egipteană, în care zeii se căsătoreau cu surorile lor. Cel mai bun exemplu este al lui Osiris, care a avut un copil cu sora lui, Isis. Acest copil se numea Horus şi, sub înfăţisărea unui şoim, a devenit simbolul şi protectorul faraonului. Urmând exemplu zeilor, faraonul era obligat să se însoare cu sora lui, aceasta fiind singura cale prin care era considerat un stăpân legitim. Averea şi puterea rămâneau în familie. În societatea egipteană, dreptul la tron era transmis fiicei mai în vârstă, deşi, de regulă, femeile nu ajungeau niciodată faraon, fiind doar regine, supuse soţului şi fratelui lor. Celebra Cleopatra, cunoscută pentru relaţiile ei amoroase cu Iulius Cezar şi cu Marc Antoniu, a fost obligată prin tradiţie să se căsătorească mai întâi cu fraţii ei, Ptolemeu al XIII-lea şi apoi Ptolemeu al XIV-lea. Părinţii Cleopatrei au fost tot frate şi soră, la fel şi părinţii lui Tutankhamon. Pentru că mumia faraonului adolescent a fost descoperită, cu ajutorul testelor ADN au fost identificaţi şi bunicii şi părinţii săi. La rândul său, când avea doar 10 ani, el s-a căsătorit cu sora lui, Ankhesenpaaten. Numeroasele generaţii de relaţii incestuoase şi-au spus cuvântul. Egiptologii care i-au cercetat mumia au observat că Tutankhamon fusese un copil foarte bolnăvicios, suferise de malarie, avea probabil oasele foarte fragile şi era nevoit să umble într-un baston. Sora lui a pierdut două sarcini, copiii născându-se morţi, probabil tot din cauza acestor probleme provocate de legături în cadrul aceleiaşi familii. De cele mai multe ori, cred istoricii, în cazul acestor căsătorii incestuoase nu se punea problema iubirii romantice sau a atracţiei sexuale dintre cei doi. Unirea era decisă în scopuri politice, religioase sau pentru a respecta o tradiţie.   „Iubire platonică” şi pedofilie în Grecia antică   Nu acelaşi lucru se poate spune despre relaţiile homosexuale din Grecia antică. Vorbim în special de perioada înfloritoare a acestei civilizaţii antice, de epoca lui Platon, când bărbaţii nu ezitau să-şi manifeste, chiar şi în public, pasiunea pentru „băieţi”. Acest obicei li s-a părut revoltător romanilor, când au făcut din Grecia parte a marelui lor imperiu. Ei foloseau ca termen, pentru homosexualitate, sintagma „obiceiul grecesc” şi credeau că aceste practici s-au născut din cauza interesului deosebit al grecilor pentru sport, pentru atleţi, aceştia apărând întotdeauna complet goi. Legendele greceşti sunt pline de poveşti de dragoste între bărbaţi. Nici zeii nu erau scutiţi de asemenea pasiuni, ei răpind deseori, pe lângă fecioare frumoase, şi băieţi atrăgători, cum era Ganymede. Interpretabilă este şi prietenia dintre eroii războiului troian Ahile şi Patrocle, deşi Homer nu i-a prezentat ca întreţinând relaţii intime. Au existat touşi şi legi menite să pedepsească homosexualitatea, în special în Sparta, dar şi la Atena, unde sclavii numiţi ”pedagogi” aveau ca misiune, printre altele, să-i apare pe băieţi de avansuri nedorite. Atitudinea faţă de homosexualitate în societatea grecească a cunoscut numeroase schimbări. La un moment dat, acest tip de relaţie era considerat similar iubirii platonice, spirituale, fără conotaţii sexuale, prin urmare superioară dragostei care poate exista între un bărbat şi o femeie. Cu toate acestea, unele texte ale lui Solon, Eschil sau Teocrit vorbesc mai mult despre o iubire senzuală între bărbaţi, departe de una pură şi spirituală. Legăturile homosexuale implicau de obicei bărbaţi mai în vărstă şi adolescenţi. De aici vine şi termenul pederast  - de la paiderastia - care înseamnă iubire pentru băieţi. Bărbatul mai în vărstă (erastes), trebuia să-i asigure băiatului (eromenos) educaţia, să-l protejeze, să-i arate afecţiune şi să fie un adevărat model pentru acesta. Exista deci un adevărat cod social, iar relaţia se forma după o îndelungată perioadă de curtare a băiatului, care dorea să fie sigur de sentimentele sincere ale adultului. Legătura începea de regulă când băiatul avea 12 ani şi continua până când acesta era considerat bărbat, adică atunci când îi creştea barba şi părul pe corp.   Libertinaj fără limite pentru „cetăţenii Romei”   În Grecia antică, rolul femeii se reducea la acela de a face copii şi de a asigura astfel urmaşi pentru soţul ei. La fel era privită femeia şi în societatea romană. Ea trebuia să respecte pudicitia, un complex de valori morale care făceau apel la modestie, castitate şi dragostea pentru un singur bărbat. Doar cele din familiie bogate primeau o educaţie, dar chiar şi acestea trebuiau să fie supuse tatălui şi apoi soţului lor şi să îşi limiteze viaţa socială la creşterea şi educarea copiilor. Bărbaţii aveau mai multă libertate. Ei puteau întreţine relaţii sexuale în afara căsătoriei, satisfăcându-si aceste dorinţe cu prostituate, sclavi sau sclave. Oricine putea agresa sexual un sclav sau o sclavă, aceştia fiind consideraţi bunuri, nu persoane şi atâta timp cât stăpânul nu făcea plângere pentru daune, sclavii lui nu aveau niciun drept, nici măcar asupra propriului corp. Prostituţia era legală, existau bordeluri, dar femeile care lucrau aici, chiar dacă erau libere, nu sclave, îşi pierdeau statutul social, devenind „infamis”. În această categorie rău famată mai erau incluşi actorii, gladiatorii şi dansatorii, adică persoanele care îşi câştigau existenţa distrându-i pe cetăţenii Romei. Chiar dacă se refugiau des în aventuri extraconjugale, bărbaţii Romei nu păreau să fie pudici nici acasă. Pereţii dormitoarelor din vechile case romane sunt pline de fresce care arată scene explicite de sex, de-a dreptul pornografice. Relaţiile homosexuale are acceptate doar cu bărbaţi de statut social inferior. Prostituţia masculină a fost interzisă abia în secolul al III-lea e.n., iar 100 de ani mai târziu această practică era pedepsită cu moartea. În Pompei şi Herculaneum existau aşa-numitele cluburi private pentru sex. Ele erau de fapt încăperi separate din vile mai mari, deţinute de obicei de persoane foarte bogate şi respectabile. Aceste camere erau decorate asemenea unui bordel, cu fresce pornografice şi aveau intrare separată de restul casei, astfel încât vizitatorii să nu-i deranjeze pe stăpânii vilei. La aceste petreceri erotice luau parte persoane publice, dar şi prostituate.
Pagina 12 din 81