Nelu STAMATE

Nelu STAMATE

Joi, 10 Decembrie 2015 00:00

Sclavia din zilele noastre

Chiar şi în prezent, cu toate mijloacele moderne de cercetare şi estimare, nimeni nu cunoaşte cu exactitate numărul persoanelor obligate la o viaţă de sclav. Experţii şi cercetătorii acestui fenomen-plagă, care este sclavia modernă, estimează că la ora la care citim acest articol, există între 21-30 milioane de sclavi. Adică unul din 280 de oameni este sclav în toată accepţiunea termenului. Şi se pare că acest fenomen este pe cai mari, odată ce sclavia este în creştere continuă de la an la an, fiind alimentată de sărăcie, foamete, războaie şi lipsa educaţiei şi drepturilor elementare ale unei fiinţe omeneşti.
 
Explicaţii, cifre, cauze
 
Deşi pare cumva desuet, sau chiar incredibil pe alocuri, sclavia aşa cum o ştim din cele mai vechi timpuri nu doar că a supravieţuit până în prezent, dar înfloreşte sub forme care mai de care mai neaşteptate. Şi odată cu creşterea numărului locuitorilor planetei (am depăşit cifra celor 7 miliarde de locuitori), a crescut proporţional şi numărul sclavilor, astfel încât la ora actuală există în lume mai mulţi sclavi decât negrii africani capturaţi şi vânduţi în trecut în cele două Americi.În mod oficial, regimul sclavagist şi sclavia nu sunt recunoscute în nicio ţară din lume. Ultima ţară care a abolit în mod oficial sclavia a fost Mauritania, unde în anul 1985, sclavia a fost abolită printr-un decret prezidenţial. Cu toate aceasta, de abia în luna august a anului 2007, parlamentul Mauritaniei a adoptat legea care în mod oficial face ca obiectul sclaviei să fie considerat o infracţiune care se pedepseşte cu maximum 10 ani de închisoare, însă şi în prezent aproximativ 4,7% din populaţia acestei ţări africane trăiesşte în regim clar de sclavie.
Însă în pofida realităţilor oficiale, sclavia există în ilegalitate, fapt care nu o pericilitează deloc, ba chiar prosperă în zona economiei subterane a fiecărei ţări din lume (inclusiv România). Prin urmare, sclavia modernă a ajuns o adevărată industrie internaţională cu un profit uriaş, de circa 35 miliarde dolari generat anual.
Raportul din anul 2013 al Global Slavery Index, un for care monitorizează sclavia la nivel mondial, dezvăluie că aproximativ 76% din totalul sclavilor de pe planetă provin şi trăiesc în 10 ţări. Cei mai mulţi sclavi din lume trăiesc în India, unde 14 milioane de oameni, adică peste 15 din populaţia ţării, au statut de adevăraţi sclavi. Pe locul doi la numărul de sclavi este China, unde trăiesc aproape 3 milioane de sclavi, lista ruşinii fiind urmată în ordine descrescătoare de Pakistan cu 2,1 milioane de nefericiţi, Nigeria, Etiopia, Rusia, Thailanda, Congo, Myanmar şi Bangladesh.
Totuşi, cum vremurile diferă semnificativ, şi sclavia din prezent este diferită semnificativ în unele aspecte, comparativ cu sclavia de acum câteva sute de ani. La ora actuală există într-adevăr mai mulţi sclavi decât în vechime, dar la nivel social, proporţional aceştia sunt mai puţini decât în trecut. În plus, nimeni nu mai apără sclavia în mod oficial, cum se întâmpla pe vremuri.
Cu toate acestea, sclavia continuă să înflorească nestingherită cu toate că este pretutindeni în afara legilor. Existenţa sclaviei în orice societate din prezent alimentează corupţia şi o altă listă lungă de infracţiuni, unele dintre acestea fiind deosebit de grave. Puterea liderilor interlopi care se ocupă cu recrutarea, traficul şi vinderea fiinţelor umane, este în strânsă legătură cu formele de guvernământ şi puterea executivă a ţărilor în cauză.
Vrem nu vrem, sclavia continuă să existe atât timp cât guvernele permit acest lucru sau nu fac nimic concret pentru eradicarea ei completă. Majoritatea cercetătorilor fenomenului sclaviei moderne susţin că această formă extremă de oprimare este permisă din cauza corupţiei autorităţilor executive şi guvernamentale.
Cu toate că pare greu de crezut, în mulţe părţi ale lumii, cumpărarea şi deţinerea de sclavi este o afacere mai ieftină decât pare, şi în anumite circumstanţe, poate genera profituri economice substanţiale. La urma urmei, dacă nu ar fi fost aşa, sclavia ar fi dispărut de la sine.
Sclavia modernă este atât de ieftină la nivel de investiţie şi costuri, încât cercetătorul Kevin Bales susţine că preţul unui sclav din zilele noastre este în medie mai scăzut decât preţul cu care acum 2-3 sute de ani era cumpărat un negru din Africa. Sclavia a devenit aşadar o investiţie atractivă deoarece proprietarii şi traficanţii de sclavi trebuie să plătească doar hrana şi hainele victimelor. Iată cum sclavia în sine, a ajuns să fie mai ieftină şi mai profitabilă în multe aspecte, decât angajarea şi plătitul celei mai ieftine forţe de muncă valabile pe piaţă.
Sclavia modernă este deci îndeajus de profitabilă pentru ca multe guverne corupte din ţările Lumii a Treia să o permită tacit, chiar dacă este scoasă în afara legislaţiei internaţionale prin numeroase tratate. Cifrele istorice ne revelează un adevăr crud. Dacă în anul 1809, proprietarii de sclavi din Statele Unite au cumpărat sclavi africani în valoare totală de doar 40.000 $ la nivelul dolarilor din prezent, doar în decursul anului 2009 s-au vândut în lumea întreagă sclavi în valoare de 9 miliarde $.
Evident, sclavia din zilele noastre este în mare parte un efect secundar al sărăciei generalizate şi al mizeriei vieţii de zi cu zi în care trăiesc miliarde de oameni. În aceste condiţii era de aşteptat ca ţările unde lipseşte educaţia, prosperitatea economică, libertatea de expresie şi aplicabilitatea legii, să fie cele mai mari furnizoare de sclavi.
 
Capetele Hidrei şi reverberaţiile ei în România

Sclavia de azi este asemenea unei Hidre a răului, cu multe capete de acţiune, fiecare dintre acestea fiind imposibil de ucis definitiv. Sunt multe ramuri şi specializări ale sclaviei. Probabil cea mai răspândită formă este munca forţată. Acest aspect vizează milioanele de oameni răpiţi, vânduţi şi cumpăraţi pentru a fi folosiţi îndeosebi ca forţă gratuită de muncă. Aceşti oameni duc o existenţă cumplită, căci au parte de mâncare puţină şi de proastă calitate, nu beneficiază de îngrijire medicală şi nu pot fugi de la stăpâni. Viaţa oricărui astfel de nefericit nu valorează mai nimic, căci dacă moare, proprietarul cumpără altul poate la un preţ încă mai ieftin decât cel plătit pentru cel proaspăt decedat. Foarte mulţi sclavi de muncă sunt copii, unii dintre ei născuţi sclavi din părinţi sclavi. La finele secolului trecut, numai în India existau aproximativ 15 milioane de copii care purtau lanţul greu al sclaviei.
O altă categorie de oameni care riscă să ajungă sclavi de muncă sunt muncitorii imigranţi care sunt obligaţi să plătească astfele mari sume de bani traficanţilor care i-au introdus în ţări mai bogate decât cele de baştină. Foarte mulţi astfel de muncitori sunt transformaţi pe loc în sclavi prin confiscarea paşaportului şi a tuturor actelor, alături de bătăi şi alte forme de violenţă. La fel, există situaţia în care mulţi imiganţi sunt ţinuţi abuiziv şi ilegal în captivitate pentru a munci fără plată.
Una dintre cele mai cumplite forme de sclavie este aceea în care copiii sunt răpiţi sau vânduţi ca sclavi sexuali sau sunt obligaţi să devină soldaţi în războaiele celor mari, cum este cazul Armatei de Rezistenţă a Domnului, o grupare rebelă armată din Uganda care se foloseşte de copii drept soldaţi şi scuturi umane.
Alte forme extrem de periculoase şi înjositoare de sclavie sunt sclavia sexuală şi aşa numit-a sclavie maritală, în care femeile sunt răpite şi obligate să se căsătorească cu forţa, sau sunt vândute drept viitoare „soţii”. Prostituţia forţată este o formă de sclavie sexuală foarte evidentă în Statele Unite, ţările occidentale europene şi ţările din Orientul Mijlociu. Este cea mai frecventă şi evidentă formă de sclavie umană în ţările Europei de Est şi în sud-estul Asiei. Printre ţările care conduc detaşat în topul exportului de carne vie se numără Republica Moldova şi Laos.
Foarte multe fete şi femei din ţările sărace sunt răpite, înşelate, traficate şi vândute în Occidentul bogat pentru a ajunge ulterior nişte simple obiecte sexuale consumabile. Industria vânzării de mirese pentru a deveni proprietăţi totale ale viitorilor soţi, este o afacere transnaţională deosebit de prosperă şi înfloritoare. Acest fenomen este foarte frecvent în India, China, unele ţări din Asia Centrală şi Indochina, precum şi în multe state occidentale.
Vânzarea de mirese şi mariajele forţate fac însă parte din cultura şi tradiţiile sociale locale a unor întinse regiuni din Asia şi Africa. De fapt, aceste aspecte sunt în esenţa lor nimic altceva decât forme de sclavie care afectează anual milioane de fete şi femei. Deseori, când familiile sărace din aceste părţi ale lumii nu-şi mai pot permite să-şi întreţină copiii, fetele sunt vândute (uneori le vîrste fragede) bărbaţilor din familii mai bogate şi mai puternice. Aceşti viitori soţi sunt de regulă cu mult mai vârstnici decât fetele.
Miresele fără voie sunt obligate să trăiască în casele soţilor cu unicul scop de a le satisface acestora toate poftele. Foarte adesea, aceste nefericite ale sorţii suferă abuzuri, bătăi, umilinţe şi violenţe sexuale greu de imaginat.
În afara sărăciei şi a mizeriei materiale, sclavia modernă mai este alimentată şi de alte cauze. Una dintre acestea este lipsa oricărei alternative existenţiale. Victimele sclaviei au adesea de ales între a se lăsa vânduţi ca nişte vite sau a muri pur şi simplu de foame. Sărăcia acţionează de fiecare dată ca o barieră de netrecut în faţa teoreticei libertăţi de mişcare a victimelor sclaviei.
Situaţia este deosebit de gravă inclusiv pe continentul nostru. Conform portalului de profil Global Slavery Index, la ora actuală în Europa există circa 566.200 de persoane care trăiesc în condiţii de sclavie adevărată. Spre surprinderea multora, România este situată undeva la mijlocul clasamentului european al sclaviei. Pe baza datelor oferite de autorităţile române şi de organizaţiile non-guvernamentale care se ocupă de drepturile omului, în prezent ar exista în România între 22.600-25.000 de sclavi.
Aceasta în condiţiile în care ţara europeană cu cei mai mulţi sclavi este Turcia, cu 185.000 de persoane, iar ţările cu cei mai puţini sclavi sunt Islanda şi Luxemburg, unde există în medie, câte 100 sclavi.
Sărăcia generalizată, criza economică globală, lipsa oricărui loc de muncă, sutn factori care alimentează din plin atât sclavia la nivel mondial, cât şi cea din România.
Poliţia Română a identificat şi destructurat adevărate reţele de sclavi în judeţele Constanţa, Giurgiu, Vaslui şi Galaţi. Majoritatea victimelor erau minori forţaţi să muncească fără să fie plătiţi, dar şi adulţi. O altă categorie de persoane cu statut de sclav sunt cele obligate să se prostitueze sau să cerşească, banii obţinuţi astfel fiind confiscaţi de clanurile interlope care le exploatează şi le privează de libertate.
Însă o mare cauză a sclaviei este reprezentată de însăşi creşterea necontenită a populaţiei umane pe Terra. Acest fenomen fără precedent creeazp nu numai o intensificare a luptei pentru resurse, dar şi o categorie uriaşă de oameni care nu-şi găsesc altfel de lucru, implicit nu se pot autosusţine într-un mod onorabil.
Acestor realităţi dure se adaugă faptul că ţările sărace nu au mijloacele şi instituţiile care să stopeze sclavia. În astfel de ţări, poliţia şi justiţia fie nu au putere, fie sunt prea corupte, fie sunt deopotrivă şi slabe şi corupte, aşa că aceste insitituţii oficiale nu constituie în niciun caz nişte bariere eficiente contra sclaviei sau traficului de persoane.
În faţa unor asemenea realităţi, se conturează din nefericire un viitor asigurat pentru sclavia umană şi restul cortegiului funebru de abuzuri care o însoţesc.
Însă specia umană este în esenţa ei una imprevizibilă, iar potenţialul fiinţelor umane nu trebuie niciodată subestimat. La urma urmei, istoria omenirii este plină de situaţii în care sclavii s-au revoltat şi s-au eliberat...

Persoanele care permit animalelor lor de companie să doarmă alături de ele în acelaşi pat beneficiază de un somn mai bun şi se simt, de asemenea, \"mai apărate şi mai în siguranţă\" pe timpul nopţii, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite, informează dailymail.co.uk.
În 2014, cercetătorii de la Mayo Clinic raportau că jumătate dintre pacienţii care au beneficiat de consultaţii în această clinică specializată în medicina somnului erau proprietari de animale care au raportat faptul că sunt adeseori treziţi în mijlocul nopţii de prietenii lor necuvântători.
Un nou studiu, publicat recent, a indicat însă faptul că persoanele care dorm în acelaşi pat cu pisicile sau câinii lor de companie au parte de un somn mai bun. Cercetătorii au stat de vorbă cu 150 de pacienţi despre obiceiurile lor în privinţa somnului şi despre animalele lor de companie şi au descoperit că persoanele care dorm în acelaşi pat cu pisicile sau câinii lor se simt \"mai apărate şi mai în siguranţă\". Rezultatele studiului au fost obţinute pe baza răspunsurilor oferite de pacienţii care au beneficiat de consultaţii la Center for Sleep Medicine din cadrul Mayo Clinic din Scottsdale, Arizona. Cercetătorii americani au descoperit faptul că 56% dintre participanţii la studiu dorm alături de pisicile sau câinii lor. Însă, doar 20% au spus că au fost treziţi în mijlocul nopţii de prietenii lor necuvântători, iar 41% dintre respondenţi consideră că prezenţa animalelor lor de companie în paturile lor îi ajută să se simtă mai protejaţi şi să doarmă mai bine.
Pe de altă parte, un alt studiu, publicat la începutul acestui an, a dezvăluit faptul că animalele de companie pot să transmită stăpânilor lor o serie de afecţiuni, precum tuberculoză, conjunctivită felină şi toxiinfecţii alimentare.

Nu sunt mulţi cei care pot spune că au făcut înconjurul lumii şi sunt foarte puţini cei care se pot lăuda că au făcut asta cu mijloace de transport inedite sau la vârste fragede, stabilind, totodată, premiere în istoria omenirii sau recorduri Guinness.
Site-ul toptenz.net a realizat un material despre cei care au obţinut performanţe remarcabile atunci când şi-au propus să facă înconjurul lumii, fie în baloane de aer cald, fie cu bicicleta, fie alergând.
Iată poveştile acestora:

Robert Garside - \"Alergătorul\"

Cunoscut şi sub numele de “Alergătorul – The Running Man”, atletul britanic a alergat aproximativ 56.000 kilometri în peste cinci ani şi opt luni, fiind de altfel şi primul om care a reuşit să traverseze Pământul alergând, fapt ce i-a adus un loc în Cartea Recordurilor.
După ce şi-a început călătoria în 1997 din New Delhi, Robert a fost, pe rând, alungat dintr-un sat din India, împuşcat de un grup de rromi din Rusia, răpit în America Centrală şi închis în China pentru spionaj. Cu toate acestea, atletul a reuşit să traverseze toate continentele şi să-şi întâlnească şi marea iubire în Venezuela.

Laura Dekker - \"Navigatoarea\"

În ianuarie 2012, la vârsta de 16 ani şi patru luni, Laura Dekker a devenit cea mai tânără navigatoare care a reuşit să facă înconjurul lumii în solitar (singură). Adolescenta a început periplul pe apă în august 2010 din Strâmtoarea Gibraltar şi un an şi jumătate mai târziu a ajuns în Saint Martin, Caraibe.
Laura Dekker s-a născut în 1995, in Whangarei (Noua Zeelandă), în timpul unei călătorii de şapte ani pe mare făcute de părinţii săi, originari din Olanda. În această perioadă, tatăl său construia bărci, iar mama sa era artist ambulant. Părinţii Laurei au mai călătorit timp de cinci ani pe mare, după naşterea fetei, înainte de a se întoarce în Olanda. Laura, care a învăţat să navigheze încă de la 6 ani, a început să se pregătească pentru obiectivul ei la 14 ani, însă autorităţile olandeze nu au fost de acord cu asta şi au solicitat custodia fetei.
După un proces ce a durat 10 luni, părinţii au câştigat custodia în iunie 2010, iar o lună mai târziu tânăra avea să se îmbarce pe vasul ce urma să-i schimbe viaţa.

Bertrand Piccard & Brian Jones au făcut înconjurul lumii într-un balon de aer cald

Cei doi protagonişti au reuşit un lucru imposibil până în anul 1999, respectiv să traverseze Pământul fără a face vreo oprire. Bertrand Piccard (41 de ani) şi Brian Jones (51 de ani) au zburat la o distanţă de aproximativ 11.000 metri deasupra Pământului cu ajutorul unui balon de aer, lucru realizat în mai puţin de 20 de zile.
Până în acel moment au fost făcute alte 21 de încercări, iar experţii în aeronautică au declarat de fiecare dată că turul nu poate fi încheiat. Această ipoteză era pe cale să se adeverească şi în cazul celor doi bărbaţi, asta după ce s-a descoperit că ar mai fi avut combustibil doar pentru o zi în aer.

Mike Hall - \"Biciclistul\"

Inginer de profesie, britanicul a reuşit performanţa de a traversa planeta în cel mai scurt timp doar cu ajutorul unei biciclete.
107 zile a durat ca Mike Hall să ajugă fix în locul de unde plecase în 2012, cu câteva săptămâni mai puţin faţă de următorul care a făcut înconjurul lumii pe bicicletă. Astfel, pe 4 martie 2012, britanicul a trecut linia de sosire din Greenwich, când împlinea 31 de ani.

Bertrand Piccard şi Andre Borschberg vor să facă înconjurul lumii cu un avion \"solar\"

Pe Bertrand îl cunoaştem deja de la cursa balonului cu aer şi cu ajutorul lui Andre Borschberg a reuşit o nouă performanţă, de data aceasta la bordul avionului Solar Impulse 2, aeronava propulsată cu ajutorul a peste 17.000 de celule solare.
Avionul Solar Impulse 2, alimentat exclusiv cu energie solară, a decolat în martie 2015 din Abu Dhabi şi a pornit într-o misiune fără precedent, ce viza realizarea unei călătorii în jurul lumii fără a folosi un alt tip de combustibil. Piloţii au depins, astfel, de condiţiile meteorologice de pe mapamond, iar după patru luni de la debutul călătoriei ei au fost nevoiţi să o amâne pentru 2016.
Aeronava este propulsată cu ajutorul a peste 17.000 de celule solare care acoperă aripile sale cu o anvergură de 72 de metri - aproape la fel ca un avion Airbus A380. Însă Solar Impulse 2, construit din fibră de carbon, are o greutate de doar 2,5 tone - la fel ca un automobil 4x4, reprezentând mai puţin de 1% din greutatea unui avion Airbus A380.

Lt. Lowell Smith, Lt. Leslie Arnold, Lt. Erik Nelson, Lt. John Harding

Prima cursă în jurul lumii făcută cu un avion a fost realizată de două aeronave americane, pilotate de locotetenţii Smith, Arnold, Nelson şi Harning. Călătoria a durat 371 de ore şi 11 minute, cu un total de 57 de opriri. Locul de pornire a fost Washington, la data de 6 aprilie şi au revenit în acelaşi loc pe 24 septembrie 1924.

Karl Bushby - “Expediţia lui Goliat”

Povestea lui Karl este cunoscută drept “Expediţia lui Goliat”, asta după ce s-a chinuit mai bine de 20 de ani să parcurgă cea mai mare distanţă făcută vreodată la pas. După ce a reuşit să parcurgă America de Sud, America Centrală şi coasta de vest a Statelor Unite şi Canadei, britanicul a fost arestat de ruşi pentru că a intrat în ţară înotând şi i-a fost retrasă viza timp de cinci ani.
Incapabil să-şi ducă turneul la bun sfârşit, acesta a mers pe jos din Los Angeles la Washington, cu direcţia ambasada Rusiei, într-o campanie ce avea să convingă autorităţile de la Moscova să se răzgândească.
Cu toate acestea, ruşii au decis că britanicul nu poate sta mai mult de 90 de zile în şir, astfel că a fost nevoit să revină de mai multe ori în Rusia pentru a-şi termina cursa.

Jason Lewis -“Expediţia 360”

“Expediţia 360” a fost prima circumnavigaţie din lume realizată exclusiv cu puterea umană. Cu alte cuvinte, Jason Lewis nu s-a putut folosi de motoare, maşinării, ambarcaţiuni sau alte dispozitive şi singurul ajutor a fost el însuşi.
El şi echipa sa au început călătoria în jurul lumii în 1994 şi abia după 13 ani au revenit în acelaşi loc, respectiv linia Greenwich din Londra, timp în care au mers pe jos, au alergat, au vâslit, au înotat şi au mers pe bicicletă.

Iuri Gagarin

Astronautul rus a fost declarat primul om care a făcut înconjurul Pământului... de la distanţă. Iuri Gagarin a devenit primul om din lume ajuns în spaţiu, pe 12 aprilie 1961, atunci când vehiculul său spaţial Vostok a efectuat pe orbită o rotaţie completă în jurul Terrei. Performanţa a fost realizată la bordul navei Vostok 1, iar zborul a durat doar 108 minute, dintre care 89 au fost petrecute în spaţiu.
Vremurile s-au schimbat şi din acel moment tot mai mulţi astronauţi au părăsit planeta pentru a o înconjura din spaţiu. Staţia Spaţială Internaţională are în acest moment o viteză de 7,66 km/s, iar norocoşii ce se află acum la bordul ei au ocazia să vadă răsăritul la fiecare 92 de minute.

Un gel special, preparat din sângele pacientului şi injectat apoi în scalpul acestuia, ar putea fi utilizat în curând ca o nouă metodă eficientă în lupta împotriva căderii părului, informează dailymail.co.uk. Gelul conţine plasmă bogată în plachete (platelet-rich plasma / PRP), o combinaţie concentrată de substanţe din sânge care stimulează creşterea celulelor şi procesul de vindecare. PRP este făcută prin recoltarea unei mici cantităţi de sânge din braţul pacientului şi procesarea într-o maşină-centrifugă care, folosind viteze ridicate, separă sângele în componentele sale principale.
Sângele este constituit dintr-un lichid uşor gălbui, denumit plasmă, dar conţine şi câteva elemente solide: celule roşii, celule albe şi plachete. Plasma şi plachetele contribuie la creşterea crelulară şi la procesul de vindecare. Plasma bogată în plachete este folosită uneori în tratarea accidentărilor la nivelul tendoanelor şi în tratamentul contra arsurilor.
Cercetătorii americani au decis să testeze potenţialul regenerator al PRP şi în cazul alopeciei androgenice - cel mai uzual caz de cădere a părului, care îi afectează în special pe bărbaţi. Acest sindrom afectează mai mult de 50% din totalul bărbaţilor trecuţi de vârsta de 50 de ani şi, în anumite grade, pe femeile de peste 65 de ani, făcând ca părul acestora să se subţieze tot mai mult.
Fenomenul este cauzat de o combinaţie de factori genetici şi hormonali, iar specialiştii consideră că principalul factor este un anumit tip de testosteron, dihidrotestosteron (DHT). Această substanţă este necesară în procesul de dezvoltare a anumitor caracteristici în perioada de pubertate, precum apariţia părului facial. Totuşi, concentraţiile ridicate de DHT ar putea declanşa modificări la nivelul foliculilor din scalp, din cauza cărora firele de păr devin tot mai mici în diametre, mai scurte în lungime şi mai deschise la culoare. În cele din urmă, foliculii devin atât de mici, încât nu mai produc deloc fire de păr.
Tratamentele actuale includ minoxidil, o soluţie care trebuie aplicată pe scalp şi care a dovedit o anumită capacitate parţială de a restaura creşterea părului. Potrivit Asociaţiei dermatologilor britanici, substanţa are doar în puţine cazuri efecte îndelungate, iar beneficiile sale se menţin doar atât timp cât pacientul foloseşte minoxidil.
În noul studiu organizat de Universitatea New York, 50 de pacienţi cu alopecie au primit la nivelul scalpului fie o injecţie cu PRP, fie o injecţie cu placebo. Plasma bogată în plachete poate fi injectată la 10 minute după recoltarea probei de sânge, astfel încât terapia poate fi efectuată pe durata unei singure şedinţe.
Un studiu precedent, realizat pe un număr de 42 de pacienţi cu alopecie, a demonstrat că metoda de tratament este sigură din punct de vedere medical şi a evidenţiat anumite ameliorări în ceea ce priveşte creşterea părului, după cinci şedinţe.
PRP poate fi utilizată şi pentru a stimula repararea ţesuturilor cardiace avariate, potrivit unui studiu publicat în World Journal of Cardiology. Cercetătorii greci au analizat o serie de studii despre folosirea PRP după infarcte, o afecţiune în cazul căreia muşchiul cardiac este avariat şi nu se poate repara singur.

Marți, 08 Decembrie 2015 00:00

10 tipuri de fobii mai puţin întâlnite

Tuturor ne este frică de ceva. Fie că este vorba de înălţimi, anumite animale (câini, şerpi, păianjeni) sau chiar de apariţiile în public, fobiile sunt prezente la tot pasul. Există, însă, frici puţin mai neobişnuite, cum ar fi aritmofobia – teama faţă de cifre.
Vă prezentăm mai jos un top 10 al celor mai puţin întâlnite fobii:

Ablutofobia
Desemnează frica de a face baie. Aceasta se manifestă, în general, în rândul copiilor. Persoanele care suferă de această fobie tind să nu se îmbăieze săptămâni la rând şi sunt anxioşi când vine vorba să vadă o altă persoană făcând acest lucru.

Cromofobia
Este cunoscută şi sub denumirea de cromatofobie şi constă în frica faţă de culori. Acest gen de fobie se manifestă diferit, în funcţie de culoarea care inspiră teamă. De exemplu, xantofobia reprezintă teama faţă de galben, iar cei care suferă de leucofobie manifestă o frică faţă de tot ce este alb.

Hipopotomonsosescuipedaliofobia
Poartă şi numele de sescuipedalofobia. Cei care suferă de această fobie, manifestă o teamă faţă de cuvintele lungi.

Pogonofobia
Reprezintă frica faţă de persoanele care poartă barbă. Aceasta poate presupune şi o teamă legată de obiectele vestimentare îmblănite.

Spectrofobia
Este prezentă în rândul persoanelor cărora le este teamă de propria reflexie. Se presupune că acest tip de fobie îşi are originile în frica pe care o aveau oamenii în trecut faţă de suprafeţele în care îşi puteau observa reflexia. În jurul unor asemenea locuri se ţeseau legende şi mituri, care au generat superstiţii în timp.

Nomofobia
Dependenţa de gadget-uri este din ce în ce mai întâlnită în societatea contemporană. În foarte scurt timp, s-a observat apariţia unui nou tip de teamă, ce se manifestă, îndeosebi, în rândul tinerilor. Aceasta se numeşte nomofobie şi presupune frica de a pierde contactul cu tehnologia, cum ar fi întreruperea semnalului la telefon sau durata de viaţă scurtă a bateriilor gadget-urilor. Pe măsură ce smartphone-urile ocupă un loc tot mai important în vieţile noastre, nomofobia pare să se răspândească.

Globofobia
Reprezintă teama faţă de baloane. Una dintre cele mai cunoscute persoane suferind de globofobie este Oprah Winfrey.

Siderofobia
De-a lungul istoriei, observarea boltei cereşti a suscitat imaginaţia oamenilor. Forma astrelor a fost interpretată în diferite moduri, de la animale fantastice, până la personaje mitologice. În schimb, exsită alte persoane cărora le este teamă să privească spaţiul ceresc şi, îndeosebi, stelele. Aceştia suferă de siderofobie.

Aulofobia
Este binecunoscut faptul că în industria cinematografică, pe fundalul sonor al unor filme, în secial a celor horror, se foloseşte muzica de flaut pentru a acompania momentele de suspans. În acest sens, există persoane care manifestă o frică faţă de notele emise de acest instrument. Această teamă îşi are originile în Grecia antică, în scrierile lui Hipocrate fiind menţionată o persoană care se temea de muzica cântată la flaut.

Hipnofobia
Această teamă este cunoscută şi sub numele de somnifobie. Pentru persoanele care suferă de acestă fobie, fiecare moment dinaintea somnului este un adevărat calvar. Modul în care se manifestă hipnofobia constă în frica de a adormi, motivată de faptul că, pe parcursul somnului, pot apărea coşmaruri.

Reacţia violentă după ce ai întâlnit ceva drăgut şi înduioşător este, de fapt, una destul de comună. Psihologii consideră că o astfel de reacţie este una absolut normală. Numită \"Agresiunea drăguţă\", această particularitate psihologică acţionează pentru a echilibra emoţiile şi restabili echilibrul atunci când o emoţie devine prea intensă. Studiul, realizat de cercetatorii de la Universitatea Yale din SUA, a testat acest răspuns pe care l-au etichetat colocvial - \"expresie dimorfă a emoţiilor pozitive\".
Drăgălăşenia, în general, se referă la modul în care ceva arată infantil, de multe ori cu un cap mare, rotund şi ochi mari. Cercetatorii au efectuat o serie de sondaje online, pentru a urmări răspunsul adulţilor la stimulii drăguţi.
În timp ce fotografiile puilor de animale au adus multiple răspunsuri previzibile, de asemenea au fost identificate şi expresii comune de agresivitate. Într-un test, 109 participanţi au vizionat imagini în care erau expuse animale - unele drăguţe, altele amuzante şi unele neutre. Participanţilor li s-a mai dat dat, de asemenea, şi foi de peliculă cu bule aer. Cercetatorii au înregistrat cel mai mare număr de bule de aer sparte atunci când participanţii vizualizau imagini ale animalelor drăguţe.
\"Oamenii îşi pot restabili echilibrul emoţional prin aceste gesturi (de spargere a bulelor). Aceste gesturi se manisfestă atunci când oamenii sunt copleşiţi de emoţii pozitive puternice, iar oameni care fac acest lucru se pare că se recuperează mai bine de la aceste emoţii puternice\", afirmă cercetatorul principal al studiului, Oriana Aragón, membru al Departamentului de Psihologie de la Universitatea Yale.
Oamenii care au reacţionat cu o agresivitate mai mare au fost şi cei care au spart mai multe bule timp de 5 minute de pozitivitate copleşitoare în care au vizualizat fotografii.
\"Aceste descoperiri ne ajută să înţelegem modul în care oamenii îşi exprimă şi controlează emoţiile. Acest fapt este, nemijlocit, legat de sănătatea mentală şi fizică, calitatea relaţiilor cu ceilalţi şi chiar cât de bine oamenii pot lucra împreună. Drăgălăşenia  poate fi un motivator natural pentru socializare, iar reacţia de agresivitate poate fi explicată ca un răspuns de protecţie\", a declarat Oriana Aragón.
Din fericire, aceste porniri violente trec repede şi reîntorc persoana înapoi la echilibru. Aragón afirmă că datorită faptului că această agresiune provine din pozitivitate, este puţin probabil să apară un răspuns  fizic negativ.

Birourile la care se stă in picioare sau standing desk-urile nu sunt atât de revoluţionare pe cum se spune în spoturile publicitare.
Un nou studiu publicat în revista „Medicine & Science in Sports and Exercise” constată că oamenii care folosesc astfel de birouri ar putea compensa orele de lucru pe care le-au stat în picioare, stând mai mult aşezaţi acasă.
Studiul făcut de Universitatea Loughborough din Marea Britanie a examinat 40 de persoane care muncesc în birou şi care au folosit birouri la care se stă în picioare timp de trei luni. Participanţii la studiu purtau trackere de circulaţie pe picioare, care măsurau cât de mult au fost solicitate picioarele pe tot parcursul zilei. Comparativ cu nivelul lor de activitate de bază, de înainte de a primi aceste birouri, muncitorii petreceau considerabil mai mult timp în picioare în timpul orelor de lucru (aproximativ o oră şi jumătate mai mult).
Dar, pe de altă parte, participanţii petreceau, semnificativ, mai puţin timp în picioare sau se deplasau după ce plecau de la locul de muncă. Lucrătorii ar fi fost prea obosiţi în timpul activităţilor din timpul zilei, iar picioarele lor se odihneau numai pe timp de noapte. Cantitatea de timp pe care-l petreceau aşezaţi nu a scăzut, ci din contră a crescut cu 45 de minute de când aveau aceste birouri “revoluţionare”; timpul pe care-l petreceau aşezaţi era, de regulă, acasă, după muncă.
În esenţă, un birou la care se stă în picioare nu este un panaceu pentru inactivitatea dumneavoastră. Dacă deja stai toată ziua aşezat si apoi te duci acasă şi te odihneşti pe canapea (simţându-te vinovat), să ştii că un birou la care se stă în picioare te va ajuta foarte puţin. Este important să fim conştienţi de cât de mult suntem în mişcare (sau nu), atât la locul de muncă cât şi acasă.

Românii au cumpărat tot alimente cu cea mai mare parte a banilor rezultaţi din reducerea TVA la alimente, restul sumelor fiind direcţionate către produse nealimentare, alte cheltuieli sau economisire, potrivit companiei de cercetare a pieţei GfK. \"Din suma totală pe care românii ar fi putut să o economisească în urma unor preţuri mai mici, 76% a fost reintrodusă în circuitul cumpărăturilor de larg consum. Mai exact: mai mult de jumătate din această sumă a fost direcţionată către produsele alimentare şi băuturile non alcoolice; 17 procente au mers către zona produselor ne-alimentare - produse de îngrijire personală şi de îngrijire a casei; restul sumei a rămas în buzunarul românilor, fie pentru alte cheltuieli, fie pentru economisire\", arată compania, într-un comunicat.
Comportamentul de cumpărare s-a modificat faţă de momentul prim al impactului scăderii preţurilor. Astfel, în iunie -iulie, deşi tot aproximativ 70% din suma totală revenea în FMCG, proporţia dintre produsele alimentare şi cele ne-alimentare a fost aproximativ egală. \"Studiul GfK remarcă, în special pentru produsele de îngrijirea personală, tendinţa de a cumpăra produse dintr-un segment de preţ superior. Între timp, acest fenomen s-a diminuat, banii revenind în cea mai mare parte către bunurile alimentare\", mai notează compania.
Cota TVA la alimente a fost redusă, la 1 iunie, de la 24% la 9%.

Londra, Mumbai, New York, Durban... Oraşe înghiţite de apă, cu străzile inundate şi monumentele acoperite de mare. Aceasta ar fi predicţia pentru anul 2100, dacă temperatura de pe Terra va creşte cu  4°C, deşi anumite schimbări vor fi vizibile şi dacă temperatura va urca cu 2°C. Cele 2°C de încălzire corespund limitei amplu discutate în ziua de azi, ca fiind pragul pentru a evita o schimbare climatică catastrofală. De fapt, preşedintele francez, François Hollande, consideră că pentru ca summitul climei (COP21) să fie un succes, acordul la care este necesar să se ajungă trebuie să fixeze „o traiectorie” care să evite o încălzire globală superioară celor 2°C până la finele secolului. Dacă acest obiectiv nu se atinge, perspectivele de viitor pentru 2100 ar fi îngrozitoare, după cum arată imaginile realizate de organizaţia independentă Climate Central. Previziunile se bazează pe modele climatice realizate în funcţie de extinderea suprafeţei apelor oceanelor ca urmare a fenomenului încălzirii, a topirii gheţarilor şi a deteriorărilor de mediu atât în Groenlanda, dar şi în Antarctida. (N.S.S.)   Imagini din Londra cu o creştere a temperaturii de 2°C şi de 4°C. În ambele, se poate vedea Parlamentul capitalei britanice acoperit de râul Tamisa. Cu o creştere de 4°C, însă, podul Westminster Bridge dispare practic sub ape.    Imagini din oraşul sud-african Durban. La stânga, cu 2°C în plus, o parte a intrării în primăria oraşului este inundată. La dreapta, cu 4°C în plus, nici măcar nu se mai poate vedea edificiul. Totul a fost acoperit de apele Oceanului Indian.    Oraşul New York. Cu o încălzire de 2°C, sculptura în bronz a taurului de pe Wall Street Bull continuă să fie la fel. Turiştii se adună pe strada Broadway şi nimic nu pare să se fi schimbat. Totuşi, cu 4°C în plus, deja nu mai există nici turişti, nici străzi, nici taur… Apa a înghiţit totul.    Mumbai. În imaginea din stânga (+2°C), Poarta Indiei dispare practic, deşi lumea încă se mai poate plimba prin împrejurimi. La dreapta (+4°C), surprinde faptul că Poarta a fost înghiţită de apă şi nu mai există nimic în jurul ei.    Río de Janeiro. Intrarea în Biserica Nuestra Senora de Candelaria nu suferă mai schimbări cu o creştere a temperaturii de 2°C. Maşinile continuă să circule şi străzile din centrul oraşului sunt pline. Altceva se întâmplă dacă vorbim de o creştere de 4°C. Maşinile dispar complet, fiind acoperite de apă şi nimeni nu se mai plimbă. Apa este noul chiriaş al oraşului.    Sydney. Faleza de la Sydney Opera House îşi continuă viaţa normală pe fondul unei creşteri a temperaturii de 2°C. Turiştii sunt aşezaţi la terasele de lângă mare, se plimbă sau fac fotografii. Totul se schimbă cu o creştere de 4°C. Oceanul Pacific a înghiţit faleza, unde se mai pot vedea doar umbrelele sub care mai înainte turiştii se protejau de razele soarelui.    Shanghai. Vederea de sus a Shanghai-ului nu lasă loc îndoielilor. Cu 2°C în plus, arterele principale ale oraşului sunt acoperite de apă. Cu o creştere a temperaturii de 4°C, nici la caracteristicile zgârie-nori nu mai există acces. Totul este acoperit de ape.
Seminţele de muştar, în forma lor naturală sau sub formă de pastă, sunt un condiment nelipsit de pe mesele românilor şi fără de care tradiţionalii mititei sau cârnaţi nu ar mai avea aceeaşi savoare. Muştarul, fiind cunoscut în toată lumea, şi-a câştigat titlul de \"condimentul naţiunilor\", fiind al doilea cel mai popular condiment din lume după piper. Muştarul este o plantă erbacee anuală, rezistentă, care face parte din familia cruciferelor (Brassicaceae), din care fac parte legume precum varza, broccoli şi conopida. Europa şi Asia sunt principalele continente pe care se dezvoltă cel mai bine această plantă. Există o mare diversitate de plante de muştar care au fost descoperite până în prezent (circa 40), dar doar 3 dintre acestea sunt larg răspândite. Acestea sunt: muştarul alb (Brassicaceae alba sau Brassica hirta), muştarul negru (Brassicaceae nigra) şi muştarul brun (Brassicaceae juncea).   Condimente, tincturi şi cataplasme   Deşi este numit muştar alb, seminţele sale rotunde şi dure sunt de culoare galbenă, până la cafeniu deschis. Stratul exterior, ca o membrană, este decojit înainte de comercializare. Cu gustul său mai ponderat şi durabilitatea sa, este cel mai utilizat pentru a produce muştarul generic şi pentru murături. Florile galben-aprins produc păstăi păroase, lungi de 2,5-5 cm, fiecare conţinând aproximativ 6 seminţe, cu diametrul de 1-2 mm. Cu puţin înainte ca seminţele să ajungă la maturitate, plantele sunt recoltate şi uscate. Seminţele uscate nu au niciun fel de parfum, dar după ce sunt mestecate o vreme eliberează un gust iute-pătrunzător, potrivit site-ului condimenteweb.ro. Seminţele de muştar alb sunt folosite în special pentru prepararea pastelor de muştar, fiind superioare celor de muştar negru şi brun, datorită faptului că substanţa care le conferă iuţeala (p-hidroxi-benzil-isothiocanat) este non-volatilă şi stabilă. Muştarul negru are florile mai mici, păstăile sunt netede, bombate şi produc mai multe seminţe. Pe lângă faptul că sunt rotunde şi dure, culoarea seminţelor acestui soi are o paletă de la cafeniu până la negru. O altă caracteristică a muştarului negru este gustul puternic picant. Muştarul negru este folosit exclusiv ca pastă. Muştarul brun îl recunoaştem după frunzele rotunjite la bază şi subţiri la vârf. Păstăile acestuia au o dimensiune între 3-5 centimetri, iar gustul este asemănător celui alb şi negru, singura diferenţă fiind că, spre deosebire de cel alb, este puţin mai picant. Seminţele se pot folosi ca atare, prăjite întregi, pentru a fi adăugate în anumite mâncăruri. Pasta de muştar este un condiment des folosit în Europa centrală şi de nord, foarte potrivit pentru carnea fiartă sau prăjită şi pentru mezeluri. Este, de asemenea, foarte des folosită ca ingredient în prepararea sosurilor, întrucât seminţele de muştar conţin emulgatori, îmbunătăţind nu numai aroma, ci dând şi consistenţă sosurilor. În afară de condiment în sosuri şi tocăniţe, seminţele de muştar au un efect conservant, fiind folosite la prepararea murăturilor sau pentru a \"îndulci\" anumite preparate acide. Sunt benefice pentru sănătate: triptofanul, considerat \"aminoacidul fericirii\", se găseşte în cantităţi importante în seminţele de muştar. Boabele de muştar au în componenţă: mucilagii, substanţe minerale (sodiu, potasiu, magneziu, selenium, proteine şi calciu), acizi graşi esenţiali (omega-3 şi omega-6), fibre alimentare, vitamina A, vitamina C, fier, vitamina D, vitamina B6, vitamina B-12, proteine, uleiuri, un glucozid (sinigrină) şi un ferment (mirozină).   Alb sau negru, la fel de tămăduitor   În medicină sunt folosite două soiuri: muştarul alb şi muştarul negru. În scop fitoterapeutic, se utilizează seminţele (fructele), care trebuie recoltate dimineaţa sau în zilele înnorate, în lunile iulie sau august. Acestuia i s-au atribuit multe efecte tămăduitoare încă de către cele mai vechi culturi. Muştarul alb se foloseşte sub formă de boabe de muştar, iar cel negru sub formă de făină. Esenţa de muştar intră în compoziţia unor medicamente antireumatice şi se utilizează la prepararea spirtului de muştar. Muştarul este un bun laxativ, scade colesterolul, stimulează buna funcţionare a circulaţiei sângelui, este un bun antiinflamator şi stimulează pofta de mâncare. Seminţele de muştar conţin niacină, ce ajută la menţinerea unei tensiuni normale. În acelaşi timp, niacina ajută la scăderea nivelului de colesterol, protejând arterele împotriva aterosclerozei. Muştarul are un efect antibiotic şi echilibrează tensiunea arterială. Graţie conţinutului de sulf, seminţele de muştar au proprietăţi antifungice şi antibacteriene, fiind indicate în cazul infecţiilor. De asemenea, este dovedit faptul ca baia cu boabe de muştar este un bun medicament împotriva răcelilor, pune sângele în mişcare şi alungă frisoanele, potrivit site-ului gradinamea.ro. Muştarul, având proprietăţi antiinflamatoare, calmează migrenele şi este un bun \"aliat\" împotriva astmului, bronşitei, pneumoniilor, nevralgiilor, dispepsiilor, anorexiei, şi gripelor. Specialiştii îndeamnă pe cei care suferă de constipaţie cronică să consume câte o linguriţă de boabe de muştar cu lapte sau cu apă (zi de zi se creşte doza de administrare până la o lingură). Acest tratament se ia sub formă de cure, pe o perioadă de o săptămână, urmată de o pauză de zece zile. Seminţele de muştar protejează şi împotriva cancerului gastrointestinal, anumite studii demonstrând că seminţele de muştar pot chiar inhiba dezvoltarea celulelor canceroase prezente şi pot preveni formarea altora noi. Uleiul de muştar este cunoscut şi el drept un fabulos şi străvechi remediu de stimulare a creşterii părului. Betacarotenul convertit în vitamina A ajută la fortifierea şi hidratarea părului, dar contribuie şi la menţinerea sănătăţii scalpului. Seminţele de muştar îmbunătăţesc sistemul imunitar şi cresc capacitatea organismului de a face faţa bolilor, deoarece sunt pline de minerale esenţiale, precum fier, mangan, magneziu, cupru.   Scade şi pofta de mâncare   Boabele de muştar brune au un efect mai puternic şi sunt recomandate pentru a fi folosite în dieta de slăbit. Gustul uşor picant taie pofta de mâncare. Nutriţioniştii susţin că multe condimente picante, printre care şi boabele de muştar, ne ajută să mâncăm mai puţine alimente grase şi dulci şi mai multe alimente sărace în calorii. De asemenea, boabele de muştar conţin o cantitate importantă de proteine şi de fibre, astfel încât senzaţia de saţietate se instalează foarte repede. Trebuie, însă, să avem în vedere, atunci când ne hotărâm să începem o dietă care include boabele de muştar, că acestea sunt interzise persoanelor care suferă de colon iritabil. Tratamentele cu muştar nu sunt indicate nici copiilor cu vârste până în 6 ani, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro. 
Pagina 13 din 81