Nelu STAMATE

Nelu STAMATE

Luni, 07 Decembrie 2015 00:00

Începutul unei minunate alianţe?

În timpul războiului din Kosovo, NATO lansa violente atacuri aeriene împotriva Serbiei şi a Muntenegrului - ambele făcând atunci parte din Republica Federală Iugoslavia. În acest război, Muntenegru nu era atât de intens vizat precum Serbia, care, sub conducerea preşedintelui Slobodan Milošević devenise principala problemă. Concentrarea atacurilor militare asupra Serbiei îi deranja pe atunci pe acei muntenegrini, pentru care rezistenţa militară face parte din caracterul naţiei. În timpul ce Belgradul era suspus unor îngrozitoare bombardamente nocturne, oraşul Nikšić afişa un slogan de tip graffiti, în care se putea citi nici mai mult nici mai puţin decât: \"Bombardaţi-ne şi pe noi! Nu avem nici cea mai mică zgârietură!\" Vremurile conflictuale aparţin acum trecutului. Prim-ministrul Republicii Muntenegru, Milo Đukanović, poate fi foarte mulţumit: minusculul său stat, aflat pe coasta Adriaticii, între membrii NATO Croaţia şi Albania, a primit invitaţia de a adera la alianţa militară.   Bărbatul cu vesta albă   La sfârşitul anilor \'90, el se distanţa mai întâi de Slobodan Milošević, iar după înlăturarea acestuia şi de Serbia democrată pentru a conduce Muntenegru în 2006 spre independenţă. Scopul declarat: integrarea în UE şi NATO. Domnia lui Đukanović este - de decenii - una stabilă şi totuşi contestată. Se spune că ar fi implicat în trafic de ţigări şi că ar avea legături bune în Italia. Đukanović pretinde însă că poartă o vestă albă, a nevinovăţiei. O dată cu invitaţia de aderare la NATO se va vedea şi mai clar confirmat ca fiind un \"democrat pur\" al Balcanilor de Vest, prezentându-se ca atare. Dacă în viitor, opoziţia măcinată a Muntenegrului se va radicaliza, atunci procesul ar putea intra la capitolul efecte adverse ale deciziei actuale. Important este că Đukanović nu îi lasă pe ruşi să se apropie de Marea Adriatică. Pe ruşii, care, nu cu mult timp în urmă, erau primiţi cu braţele deschise în săraca ţară, fie că erau turişti sau oameni de afaceri.   Avantaje pentru Đukanović şi NATO   Tonul ameninţător al Moscovei faţă de ambiţiile militare ale Muntenegrului sunt la fel de incomode politic pentru Đukanović ca şi protestele organizate de opoziţia agresivă, în faţa Parlamentului din Podgorica. Dar speranţa că va scăpa nepedepsit după un sfert de veac de domnie, precum şi recunoaşterea internaţională cântăresc mult mai mult pentru Đukanović. NATO, în schimb, închide o potenţială lacună geo-strategică şi îşi asigură supremaţia la Marea Adriatică, atât şi nimic mai mult. Muntenegrenii sunt, fără îndoială, soldaţi curajoşi, dar din punct de vedere militar nu au nici o relevanţă. Chiar dacă Muntenegru ar trimite întreaga amată - circa 2000 de oameni - într-o zonă de conflict, ei nu ar decide soarta războiului.   Apartenenţa la NATO nu modernizează nici un stat   Poate NATO să accelereze modernizarea? Ce bine ar fi. Principiul conform căruia calitatea de membru NATO asigură o legătură ireversibilă cu Vestul şi respectarea unor anumite valori este oarecum departe de realitate. Prea multe sunt excepţiile: Albania, Bulgaria, dar şi vechii membri ai NATO, Grecia şi Turcia, sunt state profund corupte, conduse autoritar sau aflate în mâna oligarhilor. Şi nici un puci militar nu ar atrage excluderea din NATO. Alianţa adoptă încă un copil problemă, chiar dacă acum acesta urmează să fie lăudat. Firmele de PR din Podgoriţa şi Bruxelles elaborează deja planuri cu realizări majore în transformarea de succes a statului. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat startul: \"This is the beginning of a very beautiful alliance.\" (\"Este începutul unei foarte frumoase alianţe\"). Muntenegru nu îşi va găsi însă, sub nici o formă, liniştea internă. 
Un Ghid practic de informare pentru cetăţenii români care vor să plece în Marea Britanie, iniţiat de Confederaţia Caritas România şi The Passage, oferă informaţii utile legate de condiţiile de viaţă, piaţa muncii şi documentele necesare mutării în acest stat. În Marea Britanie, profesiile se împart în două categorii: cele reglementate prin lege, pentru care este necesară recunoaşterea diplomelor şi a calificărilor obţinute în celelalte state nereglementate, şi cele care pot fi exercitate în mod liber, fără o calificare specifică. Potrivit Raportului \"European Job Mobility Bulletin\", meseriile cele mai căutate de către angajatorii britanici erau: specialişti în finanţe şi vânzări, vânzători în magazine şi pieţe, personal informaţii clienţi şi vânzători stradali. Referitor la condiţiile de muncă, în Marea Britanie există trei categorii de persoane care lucrează: salariaţi, lucrători şi lucrători independenţi, iar pentru a găsi un loc de muncă este necesară o specializare clară. Angajaţii au dreptul să primească o informare scrisă cu privire la condiţiile în care se vor derula raporturile de muncă şi să fie plătiţi cel puţin la nivelul salariului minim naţional acordat pentru fiecare oră de activitate, potrivit informaţiilor din ghid. Tariful pe oră este de 6,50 lire pentru persoanele cu vârste de peste 21 de ani, 5,13 lire pentru cei care au între 18 şi 20 de ani, 3,79 lire pentru persoanele de 16-17 ani şi 2,73 lire pentru ucenicii care au sub 19 ani şi se află în primul an de ucenicie. Toţi lucrătorii, inclusiv cei casnici, lucrătorii în regim part-time, lucrătorii în agricultură, persoanele cu dizabilităţi, trebuie să primească cel puţin tariful minim reglementat. De asemenea, angajaţii nu pot fi forţaţi să lucreze mai mult de 48 de ore pe săptămână şi au dreptul la un concediu de cel puţin 28 de zile pe an. Legislaţia britanică prevede că angajatului trebuie să i se reţină şi să i se vireze către stat taxele şi impozitele salariale. Românii care merg să lucreze în Marea Britanie trebuie să ştie că pot apela gratuit un serviciu telefonic de asistenţă privind salarizarea şi condiţiile de muncă. Acesta este disponibil şi în limba română şi poate fi apelat la numărul 0800.917.2368, se mai arată în ghid. De asemenea, cei care vor să migreze în Marea Britanie trebuie să ţină cont de faptul că este dificil să găsească o locuinţă înainte de a avea un loc de muncă sigur. În plus, sudul Marii Britanii este mai scump decât nordul, unde preţurile la chirii sunt cu 20-30 la sută mai mici. O opţiune pentru tineri este închirierea unei singure camere, aceasta plecând de la 200 de lire pe lună în oraşele mici sau la periferia Londrei şi până la 1.000 de lire în zone centrale. Un raport citat de iniţiatorii ghidului arată că, în 2013, 730 de cetăţeni români au fost găsiţi fără adăpost doar în Londra, reprezentând 11 la sută dintre persoanele care dormeau pe străzi în capitală. Specialiştii recomandă celor care intenţionează să plece să cunoască condiţiile de viaţă din ţara spre care se îndreaptă, precizând că în cazul Marii Britanii, diferenţele de preţ la alimente şi medicamente sunt semnificative. Spre exemplu, pentru orice medicament prescris de medic se plăteşte 7,65 de lire, indiferent de costul real al acestuia. Pentru minori sau pentru persoanele de peste 60 de ani, medicamentele sunt în totalitate subvenţionate de către stat. Actele necesare pentru mutarea în Marea Britanie sunt: paşaportul sau documentul de identitate valabil UE/SEE, un card european de sănătate emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din România, certificate, diplome, atestări şi referinţe privind ocuparea altor locuri de muncă (în original şi traduceri legalizate), orice alte permise şi licenţe (spre exemplu permisul de conducere), CV-uri şi scrisori de intenţie, redactate în limba engleză. Iniţiatorii ghidului avertizează că cetăţenii români care pleacă în Marea Britanie pentru a munci vor putea cere ajutoare sociale doar pentru cel mult trei luni, după aceea trebuind să facă dovada că au perspective clare de angajare. Românilor li se mai recomandă să planifice un buget pentru toate cheltuielile legate de primele trei luni în afara ţării, în care ar trebui să intre: biletul de avion (200 de lire), cazarea (preţul mediu al unei garsoniere fiind de 800 de lire), hrana (200 de lire/persoană/lună), utilităţi (200 de lire), transport local (200 de lire). În aceste condiţii, se recomandă ca orice persoană care pleacă să aibă cel puţin 1.600 de lire. De asemenea, se atrage atenţia asupra agenţiilor de recrutare din România, precizându-se că multe cer comision, dar nu toate sunt de încredere. Legalitatea funcţionării lor poate fi verificată la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia firma îşi are sediul. \"Când semnezi un contract individual de muncă în străinătate, ai grijă ca acesta să cuprindă următoarele elemente: ţara de reşedinţă, denumirea angajatorului cu toate datele de identificare: adresă, număr de telefon/fax, descrierea muncii şi a condiţiilor de muncă, durata timpului de muncă şi repaus, durata contractului individual de muncă, condiţiile de salarizare, condiţiile de transport, de locuit, condiţiile de protecţie socială\", se arată în ghid. În Marea Britanie, Job Centre Plus se ocupă cu plasarea forţei de muncă şi poate ajuta migranţii, dacă aceştia au actele în regulă. Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că pentru munca ilegală se aplică amenzi de până la 20.000 de lire atât angajatului, cât şi angajatorului. 
În perioada 9.11 - 1.12.2015, comisarii CJPC Galaţi au desfăşurat o acţiune tematică de verificare a modului de asigurare a securităţii utilizatorilor de jucării. Au fost controlaţi 10 operatori economici, la toţi constatându-se abateri. Astfel, la toti operatorii economici au fost găsite expuse spre comercializare jucării importate din China care nu aveau declarate denumirea comercială/marca şi adresa importatorului din România sau UE. 9 operatori economici aveau expuse spre comercializare jucării importate din China, la care nu sunt respectate în totalitate cerinţele generale de siguranţă, mai ales cele de etichetare. Astfel, se comercializau diverse jucării import China (figurine, maşinuţe, jocuri puzzle, elicoptere cu baterie, etc) care prezentau pe etichete traduceri incomplete în limba română ale informaţiilor privind modul de utilizare sau ale avertismentelor generale. În 5 magazine se comercializau diferite produse (plastilină, figurine fosforescente, jucării tip skateboard, jucării sub formă de ustensile de bucătărie, etc) fără marcaj CE şi fără declaraţii de conformitate prin întocmirea cărora producătorul să îşi asume responsabilitatea pentru conformitatea jucăriei. Au fost constatate şi alte abateri, cum ar fi lipsa afişării preţurilor. În urma controlului au fost dispuse măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru produse în valoare de 10.841 lei, care prezentau abateri de la legislaţia în domeniu, precum şi de oprire definitivă de la comercializare a jucăriilor fără marcaj CE, în valoare de 146 lei. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 3 avertismente şi 7 amenzi contravenţionale, în sumă totală de 25.200 lei.   Recomandări pentru consumatori:   - să verifice existenţa marcajului CE care certifică produsul ca fiind sigur, conform cu legislaţia în vigoare; - să verifice existenţa denumirii şi a datelor de identificare a producătorului, importatorului sau reprezentantului autorizat şi existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, traduse în limba română; - să aleagă o jucărie specifică vârstei copilului, conform categoriei de vârstă înscrisă pe etichetă; - să nu permită copiilor de vârstă mică să utilizeze jucăriile fraţilor mai mari; - să evite achiziţionarea jucăriilor care au muchii tăioase, piese uşor detaşabile de dimensiuni reduse care pot fi înghiţite sau din materiale textile/fibre ce pot produce sufocare; - să nu achiziţioneze jucării care conţin elemente detaşabile din magneţi permanenţi ce ar putea fi înghiţiţi; - la jucăriile alimentate electric: dacă sunt branşate direct la reţea, să verifice starea cablului şi prizelor; dacă jucăria utilizează un transformator/redresor, să verifice ca acesta să furnizeze o tensiune mai mică de 24 V. Este indicat că părinţii să supravegheze copiii atunci când se face alimentarea cu curent electric a jucăriei; - să nu lase la îndemâna copiilor o jucărie spartă care nu mai respecta cerinţele de securitate. 
Vineri, 04 Decembrie 2015 00:00

La volan fără permis auto

Pe 2 decembrie, în jurul orei 02.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a efectuat semnalele regulamentare de oprire în trafic, pe raza localităţii Viile, a unui autoturism Renault Megane Cabriolet, înmatriculat în România. Deoarece conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele echipajului, poliţiştii au procedat la urmărirea şoferului, acesta fiind oprit după aproximativ un kilometru. În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că şoferul este cetăţeanul român I. P. în vârstă de 24 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi. Întrebat de ce a fugit, tânărul a declarat că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, lucru confirmat şi de verificările ulterioare. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.   400 pachete de ţigări de contrabandă depistate în rezervorul unui Opel Vectra   Pe 2 decembrie, în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Vlad D., în vârstă de 30 ani, cetăţean român, la volanul unui autoturism Opel Vectra, înmatriculat în Bulgaria.  Pentru valorificarea unei informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. În urma controlului, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, într-un loc special amenajat în rezervorul autoturismului, 9.100 de ţigarete marca Ashima, de provenienţă Duty-Free. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării ţigaretelor, în valoare de 5.460 lei şi a indisponibilizării autoturismului, în valoare de 9.000 lei, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Aproximativ 650 de copii din Galaţi primesc dulciuri în dar, de la Primărie, de Moş Nicolae. Pachetele cadou sunt distribuite prin Cantina de Ajutor Social, atât copiilor din familiile asistate, cât şi celor aflaţi în grija unor asociaţii şi fundaţii din oraş. „De Moş Nicolae, toţi copiii trebuie să primească daruri. Aşa este normal şi avem datoria să avem grijă de copiii cu situaţii speciale”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Marius Stan.

Odată cu darurile dulci de Moş Nicolae, persoanele asistate de cantina Primăriei vor primi şi pachete cu alimente pentru sărbătoarea de Sfântul Nicolae. În pachete, asistaţii vor găsi pulpe de pui, conservă de ciuperci, paste făinoase, brânză topită, pastă de tomate şi pateu de ficat.

Toate evenimentele şi acţiunile organizate de Primărie pentru copii, de Moş Nicolae, au costat aproximativ 129.000 lei. 

Pentru toţi copiii din Galaţi, Primăria organizează duminică, pe 6 decembrie 2015, un spectacol magic de Moş Nicolae, cu multe surprize şi daruri pentru micuţi. Evenimentul va avea loc pe esplanada de la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu începere de la ora 16.30. În cadrul evenimentului de Moş Nicolae, vor fi aprinse luminiţele din bradul de Crăciun şi iluminatul festiv de sărbători, din piaţeta de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Copiii prezenţi la spectacole vor primi în dar dulciuri şi ciorăpei speciali pentru cadourile de Moş Crăciun.

 

Program

 

16.30 – 17.00 – Parada personajelor – Trupa ”Sky”

17.00 – 17.05 – Deschiderea evenimentului de Moş Nicolae

17.05 – 17.20 – Animaţie interactivă cu personaje Disney

17.20 – 18.00 – Spectacol muzical-coregrafic pentru copii

18.00 – 18.15 – Recital Bianca Miron şi Estrada copiilor

18.15 – 19.00 – Feerie ”Moş Crăciun şi Crăiasa Zăpezii” – Trupa ”Sky”

19.00 – 19.45 – Spectacol ”Îngerii lui Crăciun” - Royal Art Muzyk

19.45 – 20.15 – Show de magie interactivă - Magicianul Emiliano

20.15 – 21.00 – Recital Andra Gogan

 

Bebeluşii care îşi petrec copilăria alături de căţei, ponei şi alte animale de companie în zone rurale prezintă un risc mult mai scăzut de a dezvolta astm până la vârsta de şase ani, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din Suedia, informează Reuters. Astfel, copiii care trăiesc alături de câini prezintă un risc de dezoltare a astmului cu 13% mai scăzut până la vârsta şcolarizării, în timp ce copiii care trăiesc în zone rurale, alături de animale de fermă, beneficiază de o reducere cu 52 de procente a acestui risc.

Deşi studiul nu demonstrează în mod direct teoria potrivit căreia câinii previn astmul, analiza sugerează faptul că părinţii care aşteaptă venirea pe lume a copiilor lor ar putea să nu mai fie nevoiţi să renunţe la animale de companie, precizează autorii studiului. "Să permiţi copiilor să aibă un animal de companie în casele lor echivalează cu îmbogăţirea vieţii de familie în multe feluri şi, poate, cu îmbogăţirea microbiomului şi întărirea sistemului lor imunitar", a explicat Tove Fall, cercetător la Universitatea Uppsala din Suedia.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de peste 1 milion de copii, născuţi în Suedia, între anii 2001 şi 2010. Analiza a inclus aproximativ 276.000 de şcolari, din care aproape 22.000 au avut un câine în primul lor an de viaţă şi circa 950 ai căror părinţi lucrau în preajma unor animale de fermă. În total, 11.600 copii au suferit un incident astmatic în cel de-al şaptelea an de viaţă. Expunerea la câini şi animale de fermă în primul an de viaţă a scăzut riscul de astm şi în cazul copiilor preşcolari. Preşcolarii au beneficiat de un risc de astm cu 10% mai mic dacă au avut un câine în familie şi de o scădere cu 21% a riscului de astm în cazul expunerii la animale de fermă. Expunerea la animalele de companie a părut să nu aibă un efect protector în cazul copiilor cu vârste sub trei ani. 

Această zi este considerată, de cei mai mulţi dintre noi, ca fiind începutul perioadei de cumpărături asociată sărbătorilor de iarnă. Black Friday nu este, însă, o sărbătoare propriu-zisă, chiar dacă se celebrează, în fiecare an, în vinerea de după Ziua Recunoştinţei.

Pentru comercianţi, aceasta este una dintre cele mai profitabile zile din an, deoarece acum se fac cele mai multe cumpărături. În SUA, Black Friday este celebrat la sfârşitul lunii noiembrie, când multe companii oferă zile libere angajaţilor lor.

Termenul „Black Friday” a apărut în anii '60, desemnând ziua de debut a cumpărăturilor pentru celebrarea sărbătorilor de iarnă. Adjectivul „black” (negru) se referă la magazine, care treceau în această perioadă de la „roşu” la „negru”, în organizarea contabilă, efectuată manual. În acest proces, contabilii marcau cu cerneală roşie pierderile pe care le aveau magazinele, iar cu negru profiturile înregistrate. Debutul cumpărăturilor pentru iarnă a fost marcat prin acestă zi încă din anul 1924, când a avut loc parada pentru Ziua Recunoştinţei, organizată de lanţul de magazine Macy’s, în vinerea de după Thanksgiving.

O altă ipoteză referitoare la originea numelui „Black Friday” se referă la un eveniment petrecut în anii '60, în oraşul american Philadelphia, când o mulţime de motociclişti, dar şi pietoni, au intrat într-o altercaţie cu forţele de ordine ale poliţiei. De asemenea, a fost formulată ideea conform căreia această zi de vineri aminteşte de puternica criză economică din anul 1869.

Cu timpul, comercianţii şi-au dat seama că se pot folosi de această sărbătoare pentru a-şi mări profiturile. Astfel, ei au început să acorde reduceri substanţiale clienţilor care le trec pragul, micşorând preţurile chiar mai mult decât în ultimele zile de dinaintea Crăciunului. Multe dintre companii îşi deschid porţile încă de la primele ore ale dimineţii, anunţându-şi clienţii fideli chiar şi cu câteva săptămâni înainte de Black Friday. Cele mai populare produse vândute în această zi sunt electrocasnicele şi jucăriile, încadrate în cele mai profitabile oferte.

Ziua de Black Friday debutează, în general, de la primele ore ale dimineţii, când magazinele devin adevărate temple pentru clienţii care aşteaptă în faţa lor chiar şi câteva ore. Comercianţii invită oamenii să le treacă pragul, anunţându-i de ofertele disponibile cu mult timp înainte ca vinerea reducerilor să înceapă. În toată acestă perioadă, clienţii sunt informaţi prin reclame de produsele puse la vânzare şi li se oferă cupoane sau tichete de reducere.

În ultima perioadă, Black Friday se desfăşoară, din ce în ce mai des, în domeniul virtual. Cei care doresc să profite de reduceri, îşi comandă cele necesare pe internet, pentru a nu mai fi nevoiţi să aştepte în faţa magazinelor. Pentru a răspunde nevoilor clienţilor, marile magazine îşi organizează activitatea pe site-uri şi reţele de socializare online. 

Pe 17 august 2014 inginerul IT Terry Lovejoy, pasionat de astronomie, observa din locuinţa sa din Brisbane, Australia, un obiect ceresc neidentificat până atunci de specialişti. Astrul ceresc s-a dovedit a fi o cometă, care a primit ulterior numele descoperitorului său, Lovejoy.

Cercetări recente asupra acestei formaţiuni din rocă au relevat un fapt nemaiîntâlnit în lumea astronomiei: Lovejoy eliberează într-o secundă o cantitate de alcool echivalentă cu 500 de sticle de vin. Este prima dată când se observă la nivelul unei comete alcool etilic similar celui folosit în distileriile obişnuite. De curând, astronomii observatorului din Paris au descoperit şi că Lovejoy eliberează în mod simultan ceea ce pare a fi un tip de zahăr. Aceeaşi echipă a analizat moleculele împrăştiate de cometă şi a ajuns la concluzia că acestea fac parte dintr-un sistem organic complex, ce ar putea fi comparat cu cel care a declanşat apariţia vieţii pe Terra.

Analiza structurii compoziţionale a cometei a fost posibilă datorită apropierii astrului de planeta Pământ, moment ce a atins apogeul în acest an, pe data de 30 ianuarie. În acest mod, cercetătorii au putut determina tipul de substanţe împrăştiate de cometă în timpul deplasării acesteia în spaţiul cosmic. Acest proces a fost realizat cu ajutorul unui radio-telescop, plasat pe vârful Pico del Veleta (3400 m), din munţii Sierra Nevada, Spania. Aparatura folosită de cercetători a înregistrat frecvenţele de radiaţie ale moleculelor prezente la nivelul cometei, demonstrându-se astfel că aceasta avea în compoziţie alcool şi zahăr.

Cometa Lovejoy, denumită oficial C/2014 Q2, se îndepărtează progresiv de planeta noastră, fiind din ce în ce mai puţin vizibilă ochiului uman.

Medicul Shigeaki Hinohara este cel mai longeviv medic din Japonia, dar şi din întreaga lume. La vârsta de 103 ani este preşedintele Consiliului de administraţie la Spitalul St. Luke din Tokyo, ţine cursuri de nutriţie în întreaga ţară şi în permenenţă este ocupat cu diferite activităţi.

Doctorul Shigeaki Hinohara, din Japonia, are 103 ani şi aceiaşi greutate corporală de 30 de ani - 60 kg. El consideră că, datorită dietei sale sănătoase, a reuşit să ajungă la această vârstă. De la vârsta de 75 de ani şi pănă în prezent, dr. Hinohara a publicat mai mult de 150 de cărţi, una dintre ele fiind „A trai mult, a trai bine” (Living Long, Living Good), ce a fost vândută în mai mult de 1,2 milioane de exemplare. Medicul îi sfatuieşte pe oameni cum să trăiască o viaţă lungă şi fericită, el însuşi fiind cei mai bun exemplu. Iată care este reţeta longevităţii şi sănătăţii, dezvăluită de acest medic remarcabil într-un interviu acordat revistei Japan Times:

 1. Corpul nu trebuie stresat cu reguli 

„Energia vine din starea de bine, nu din a mânca sau a dormi mult. Consider că e mai bine să nu ne stresăm corpul cu prea multe reguli fixe în ce priveşte orele destinate cinei sau somnului.” 

 2. Aveţi grijă ce mâncaţi

„Toţi oamenii longevivi, indiferent de rasă, naţionalitate sau sex, au un lucru în comun: niciunul nu este supraponderal. Pentru micul dejun eu beau un pahar de suc de fructe, în combinaţie cu o lingură de ulei de măsline sau un pahar de lapte cu un pic de pulbere de linte şi o banană. Masa de prânz constă în lapte şi 2-3 biscuiţi sau nimic, dacă sunt prea ocupat cu munca. La cină mănânc fructe, un peşte mic şi puţin orez, iar de două ori pe săptămână mănânc câte 90 de grame de carne”.

 3. Fiţi mereu ocupaţi cu ceva şi priviţi numai înainte 

Acest medic este atât de ocupat încât programul său de cursuri şi munca sa obişnuită de la spital este programată cu un an înainte.

 4. Urcaţi scările şi duceţi-vă propriul bagaj

Medicul Shigeaki Hinohara urcă două scări dintr-un pas, astfel el susţine că-şi menţine muşchii în formă bună. În fiecare zi el încearcă să meargă între 2.000 l- 2.500 paşi într-un ritm lent, pentru că el foloseşte un baston. 

 5. Durerea este ceva misterios

Cel mai bun mod de a uita de durere este să …te distrezi. „Uitaţi de obsesia de a acumula lucruri materiale. Nu vă faceţi prea multe griji pentru aecstea. Nu uitaţi că atunci când vine moartea, nu veţi lua nimic cu voi.”

 6.  Ştiinţa nu tratează oamenii pe cont propriu

Conform acestui doctor, ştiinţa nu tratează în mod egal toate bolile, ci consideră că bolile sunt individuale. El a mai spus că, în scopul de a cunoaşte bolile şi tratamentul acestora, noi trebuie să le cunoaştem, la fel de bine cum o face medicina. Contrar  convingerilor majorităţii, medicii nu poate vindeca totul. Hinohara crede că animalele şi terapia prin muzice pot face mai mult decât ceea ce medicii îşi pot imagina.

 7. Găsiţi-vă eroul şi încercaţi să fiţi mai buni decât el

Medicul afirmă cu mândrie că eroul pentru el a fost tatăl său. Şi ori de câte ori se află într-o situaţie complicată, se întreba ce ar face tatăl său.

 8. Fiţi pregătiţi pentru neprevăzut  

„Viaţa este plină de incidente şi posibilităţi.  În martie 1970, pe când aveam 59 de ani, călătoream de la Tokyo la Fukuoka. Avionul a fost răpit de membrii unei facţiuni ai Ligii Comuniştilor japonezi. Deci, a trebuit să suport căldura de 40 de grade, următoarele 4 zile, într-un scaun. În acel moment, ca doctor, am privit totul ca pe un experiment şi am fost uimit să constat cum corpul îşi incetineşte funcţiile pe timp de criză”.

 9.  Fiţi voluntari 

„Să traieşti mult e un lucru minunat. Până la 60 de ani e simplu să munceşti pentru familie şi să-ţi atingi nişte scopuri. Dar în anii din urmă ar trebui să ne străduim să facem ceva şi pentru societate. Eu, de la vârsta de 65 de ani, lucrez ca voluntar 18 ore pe săptămână şi mă bucur de fiecare minut folosit astfel”, afirmă medicul Shigeaki Hinohara.

O bombă este un tip de carcasă ce conţine un material exploziv. Carcasa poate fi orice, începând de la un obuz cu pereţii din oţel, până la o sticlă sau o conductă de plumb cu orificiile sigilate. Drept carcasă poate servi şi o cutie goală de cafea. Odată ce aceasta va fi penetrată de forţa exploziei, exteriorul se va fragmenta, iar fiecare piesă a carcasei va deveni un proiectil mortal. Materialul exploziv din interiorul carcasei poate fi orice tip de exploziv puternic, fie că este vorba de TNT sau Semtex.

O bombă provoacă daune în felurii diferite, în funcţie de punctul în care explozibilul devine activ. Aceste puncte diferite includ: unda explozivă, undele de şoc, fragmentarea, căldura şi vântul exploziei.

Unda explozivă:  Atunci când o bombă explodează, zona din jurul exploziei intră sub presiune,  aerul se umple cu particule extrem de comprimate, care zboară cu o viteză mai mare decât viteza sunetului. Acest val se va risipi în timp şi distanţă, el va exista doar pentru o fracţiune de milisecunde. Acest iniţial val de explozie cauzează cele mai multe daune. Când această undă de şoc ajunge la o structură sau o persoană, două lucruri se vor întâmpla iniţial. În primul rând, persoana va simţi forţa exploziei, care este impactul primar şi unda de şoc. Acest lucru va deteriora, la impact, structura sau organismul respectivei persoane.

Unda de şoc:  După ce unda explozivă loveşte o suprafaţă sau un organism, unde de şoc de mare viteză, numite şi unde de stres, vor continua să treacă prin organism, traversând organe şi ţesuturi. Unda de şoc transportă energie prin ceea ce trece. Undele de şoc sunt supersonice şi transportă mai multă energie decat undele sonore. În prezent, nu există metode eficiente pentru a preveni şocul ce trece şi prin îmbrăcămintea de protecţie, iar în unele cazuri aceste măsuri de protecţie pot chiar amplifica efectele distructive.

Fragmentarea:  Când explodează bomba, carcasa acesteia, precum şi orice şrapnel suplimentar (cuie, şuruburi sau alte elemente incluse în bomba), vor fi aruncate violent în afară de către explozie. Atunci când aceste fragmente lovesc clădirile, betonul, zidăriile, sticle şi chiar oameni, se pot fragmenta şi mai mult, provocând chiar mai multe daune. Acest lucru este cunoscut sub numele de fragmentare secundară.

Foc şi căldură: Explozia poate crea, de asemenea, o minge de foc şi temperaturi ridicate, ceea ce va duce la arsuri pe corpul oamenilor sau chiar provoca incendii sau explozii secundare. Acest lucru depinde de existenţa oricărei altor surse de combustibil sau materiale inflamabile în apropiere de explozie.

Vântul exploziei: La locul exploziei, un vid este creat de mişcarea rapidă spre exterior a exploziei. Acest vid se va umple din nou aproape imediat cu atmosfera înconjurătoare. Acest lucru creează o forţă de atracţie foarte puternică a oricărei persoane din apropiere sau a altor suprafeţe. Deoarece acest gol este umplut, se creează un vânt de mare intensitate care mişcă obiecte fragmentate, sticla si resturile explozive înapoi spre sursa exploziei.

Pagina 14 din 81