Nelu STAMATE

Nelu STAMATE

Despre Spania, cu climatul său mediteranean, nu se poate spune că a avut vreodată un renume pentru sporturi de iarnă. Atunci care să fi fost motivul pentru care un rege spaniol din 1572 le-a poruncit meşteşugarilor din tot ţinutul să lase orice altceva deoparte şi să confecţioneze 7.000 de perechi de patine?
De altfel, la vremea respectivă nici nu existau patinoare, nu se juca hochei şi nu existau concursuri de patinaj artistic. Probabil nici nu existau 7.000 de spanioli care să fi auzit de patine, cu atât mai mult să fie nerăbdători să le încalţe.
În acea perioadă, Spania stăpânea mare parte din teritorii, nu doar în Lumea Nouă sau Africa, ci şi în Europa. Printre regiunile europene aflate sub control spaniol se aflau şi cele „17 provincii” care erau formate din teritoriul actual al Olandei, Belgiei, Luxemburgului şi parţial al Franţei şi Germaniei. Regiunea a revenit Spaniei prin căsătoria Ducesei de Burgundia cu un membru al familiei regale spaniole în 1482. Olandezii au fost afectaţi cel mai mult de această anexare, aflându-se cel mai departe de centrul decizional. Obţinerea unei aprobări birocratice minore prespunea o aşteptare de câteva săptămâni sau chiar luni până când călăreţii sau navele care duceau mesajele călătoreau de la Amsterdam la Sevilla.
Regele Spaniei era la acea vreme şi Împărat al Sfântului Imperiu Roman al Naţiunii Germane. Familia regală şi Inchiziţia spaniolă dădeau dovadă de brutalitate în încercarea de a propovădui credinţa catolică în toate teritoriile aflate sub stăpânire. Evreii şi musulmanii erau forţaţi să se convertească, în caz contrar fiind expulzaţi, aşa cum s-a întâmplat în 1492. Inchiziţia practica tortura, obţinea cu forţa mărturii şi ardea pe rug orice persoană de altă credinţă.
În 1566, regele spaniol Filip al II-lea a început să primească veşti îngrijorătoare din provinciile nordice, unde Martin Luther sau John Calvin plantaseră deja seminţele protestantismului, iar mişcarea lua amploare. După o serie de eforturi diplomatice, Filip al II-lea a decis să trimită armata în aceste regiuni pentru a intimida populaţia olandeză prin orice mijloace era necesar. Totul a fost în zadar, pentru că au început revoltele. O parte din olandezi şi-au păstrat însă credinţa catolică şi au ajutat chiar armata să înainteze, pentru a dovedi că sunt nişte supuşi loiali regelui.
În noiembrie 1572, populaţia din Naarden a încercat să negocieze cu trupele spaniole termenii predării şi a invitat soldaţii la un festin. După ce s-au ţinut toasturi, s-a mâncat şi s-au exprimat sentimente de prietenie, armata spaniolă i-a adunat în biserică pe cei 3.000 de locuitori şi i-a ucis cu săbiile. Supravieţuitorii atacului nu au avut prea mult noroc, pentru că au fost arşi de vii. Multe alte oraşe şi localităţi au avut o soartă similară. Se estimează că în jur de 18.000 de bărbaţi, femei şi copii au fost ucişi. Vestea s-a răspândit rapid pe tot teritoriul Olandei, iar locuitorii au decis să nu se predea şi să ţină piept invadatorilor. Dar nu avea să fie uşor.
În august 1573, spaniolii mărşăluiau spre Amsterdam iar micile orăşele de pe traseu nu aveau efective armate care să le poată rezista. Mai apoi, odată cu apropierea iernii şi a frigului, nici măcar fuga în pădure nu mai era o opţiune. Olanda nu are un relief înalt care să poată fi utilizat strategic, este în mare parte acoperită de mlaştini şi de lunci. Un sfert din teritoriu se află sub nivelul mării.

Aşadar, cum putea fi apărat?

Inspiraţi poate de poveştile biblice în care israeliţii i-au atras pe egipteni într-o zonă mlăştinoasă de lângă mare, liderii oraşului olandez Alkmaar au luat în considerare o strategie care nu avea prea multe şanse de reuşită: să inunde ţinuturile pentru a salva oraşele. Au săpat şanţuri şi canale până la râurile din apropiere şi au creat un lac imens în jurul cetăţii. Aceasta a rămas în mijlocul apelor, pe o insulă.
Pentru că le era imposibil să înainteze prin această zonă, spaniolii au decis să ocolească oraşul şi locuitorii au scăpat astfel nevătămaţi ...pentru moment.
Alte oraşe au urmat şi ele acest exemplu şi, în curând, toată zona din jurul Amsterdamului a devenit o mare mlaştină pe care locuitorii se deplasau folosind bărcile. Spaniolii nu s-a lăsat deloc descurajaţi şi s-au retras spre navele lor pentru a adopta o altă tactică: urmau să atace Amsterdamul prin port. Au decis însă să mai aştepte până când gerul avea să transforme canalele din jurul cetăţii în căi de acces îngheţate. Flota olandeză de coastă a rămas în cele din urmă blocată, iar spaniolii au lansat un atac terestru traversând pe gheaţă. În timp ce înaintau cu precauţie, au avut parte de o imagine înspăimntătoare: o masă de oameni se îndrepta spre ei cu o viteză uluitoare şi se răspândea apoi brusc în toate direcţiile, după ce-i ataca cu focuri de muschetă.
Patinele nu erau cunoscute în Spania la acea vreme, iar imaginea soldaţilor olandezi care se deplasau pe gheaţă în mare viteză, apoi se retrăgeau la fel de rapid, a constituit un şoc pentru armata spaniolă. Iniţial, olandezii au fost chiar bănuiţi de practici necurate, un fel de voodoo luteran, care le permitea să se mişte astfel.
Ducele de Alva, conducătorul trupelor spaniole a ordonat retragerea rapidă, atât de rapidă cât putea fi, pentru că soldaţii săi aveau încălţări cu talpă alunecoasă şi sufereau deja de degerături. Olandezii care îi hăituiau din spate au reuşit să doboare câteva sute de inamici. Pentru moment, câştigaseră.
Generalul Alva a făcut rost cumva de o pereche de patine, probabil de la un soldat mort. Le-a trimis în Spania cu mesajul: „Dacă nu vrem să pierdem aceste provincii îndepărtate, trebuie să confecţionăm urgent cât mai multe asemenea obiecte”. Din acest motiv, regele a ordonat meşteşugarilor săi să facă 7.000 de perechi de patine. Soldaţii spanioli au fost obligaţi să înveţe să meargă cu ele şi s-au antrenat pentru următoarea bătalie pe lacurile îngheţate din munţi.
A venit şi ziua luptei. Olandezii, desigur, ştiau să patineze din copilărie şi deţineau un avantaj, dar nici spaniolii nu s-au lăsat intimidaţi şi până la urmă au învăţaseră destul de bine. Problemele au apărut însă când olandezii au început să creeze fisuri în gheaţă, iar inamicii sfârşeau de cele mai multe ori în apele reci.
Acest război a durat aproape opt decenii, cu perioade mai calme şi altele marcate de brutalitate. În cele din urmă, în 1648, provinciile Olandei şi Belgiei au scăpat de invadatorii spanioli, care erau deja secaţi de datorii şi aveau o armată tot mai puţin numeroasă în zonă, din cauza războaielor de apărare a imperiului purtate în toată lumea.
Olandezii au continuat să folosească şi să perfecţioneze strategia lor de apărare prin inundarea unor zone întinse, adăugând din loc în loc mici forturi de apărare a drumurilor importante sau a podurilor. Această tactică a funcţionat bine timp de aproape patru secole, când au apărut bombardierele şi trupele de paraşutişti din timpul celui De-Al Doilea Război Mondial.

Arheologii turci au descoperit în regiunea Cappadociei o biserică, ale cărei fresce descriu scene biblice nemaiîntâlnite până acum, scrie Descoperă, care citează hurriyetdailynews.com. Lăcaşul de cult a fost scos la lumină în timpul excavaţiilor făcute în oraşul Nevşehir. Aici, specialiştii au descoperit o aşezare subterană, pe care au inclus-o într-un proiect de cercetare denumit Nevşehir Castle Urban Transformation.
Biserica identificată a fost săpată în piatră şi se află poziţionată în incinta unei fortificaţii, care ocupă o suprafaţă de circa 360.000 de metri pătraţi, echivalentul a 11 cartiere din zona centrală a oraşului Nevşehir.
Primarul Hasan Ünver a declarat că frescele descoperite în interiorul templului de rugăciune îl înfăţişează pe Iisus Hristos urcând la cer, dar şi Uciderea sufletelor păcătoase. "Ştim că astfel de picturi nu au mai fost descoperite până acum. Studiile preliminare au arătat că biserica a fost construită în secolul al V-lea, fiind, până în momentul de faţă, cea mai mare dintre bazilicile istorice pe care le-am găsit în Capaddocia. Biserica a fost construită în spaţiul subteran, fapt pentru care frescele s-au păstrat într-o stare destul de bună", a menţionat edilul turc.
Cercetătorii susţin că frescele descoperite sunt unice în lumea creştin-ortodoxă. Printre reprezentări se numără peştele care cade din mână lui Iisus Hristos, Înălţarea Domnului şi Uciderea sufletelor păcătoase. Specialiştii speră ca, în momentul în care excavaţiile vor fi finalizate, iar situl va fi pregătiti pentru vizitare, Cappadocia îşi va mări reputaţia de centru de pelerinaj al Ortodoxiei.

Insula Surtsey
Motivul interdicţiei: experimentele ştiinţifice
În anul 1963, în apele islandeze a avut loc erupţia unui vulcan subacvatic, după care, într-un timp destul de scurt, s-a format o nouă insulă cu o suprafaţă de 2,7 kilometri pătraţi. Aceasta a devenit imediat obiectul atenţiei oamenilor de ştiinţă din diferite ţări. De atunci, insula Surtsey, numită astfel în cinstea eroului Surt (gigant cu sabie de foc din mitologia scandinavă), este folosită strict în scopuri ştiinţifice, fiind declarată o zonă închisă pentru turişti.

Insula Ilha da Queimada Grande
Motivul interdicţiei: numărul foarte mare de şerpi veninoşi
Insula Ilha da Queimada Grande este situată la 35 de kilometri de coasta Braziliei şi arată ca un colţ de rai. O călătorie în acest loc te poate costa viaţa, pentru că această zonă verde este plină de şerpi veninoşi: circa 4.000 de şerpi pe o suprafaţă de 0,43 kilometri pătraţi. Cel mai periculos este şarpele Bothrops (şarpele-lance). Veninul acestuia este de cinci ori mai puternic decât cel al şerpilor din această specie de vipere – în cazul unei muşcături, omul moare instantaneu. Prin urmare, autorităţile braziliene au interzis vizitarea insulei Ilha da Queimada Grande, care este numită popular Snake Island.

Insula Santinelei de Nord
Motivul interdicţiei: agresiunea aborigenilor
Insula Santinelei de Nord este parte a Insulelor Andaman din Golful Bengal, pe care locuiesc reprezentanţi ai tribului Santinelei, un trib foarte periculos: aceştia evită orice contact cu civilizaţia şi ripostează cu înverşunare oricărei intruziuni. Oamenii de ştiinţă presupun că aborigenii au trăit izolaţi până la 60.000 de ani în aceste locuri. Aceşti oameni îşi apără în mod activ teritoriul lor: de exemplu, în anul 2004, au tras săgeţi într-un elicopter al guvernului indian, care le-a făcut o „vizită” după un tsunami. Cele mai recente victime ale lor au fost nişte pescari rătăciţi: după uciderea lor, autorităţile indiene au cerut cetăţenilor să stea departe de oamenii din tribul Santinelei şi de pământul lor.

Templul Ise din Japonia
Motivul interdicţiei: accesul este permis doar celor aleşi
În Japonia, locul cel mai sfânt este lăcaşul de cult Ise Jingu. Templul este înconjurat de un gard de lemn foarte înalt, iar în interior pot intra doar preoţii templului şi membrii familiei imperiale.
Până în anul 1945, templul Ise a fost un loc la care se ajungea foarte greu: acesta a fost separat de lumea exterioară de râul Miyagawa, care simboliza graniţa pământului sacru. Călugărilor le era interzis să traverseze râul: se credea că acest fapt constituie o încălcare a sfinţeniei altarului şi va aduce răul asupra întregii Japonii.

Insula Gruinard
Motivul interdicţiei: testarea armelor biologice
În anul 1942, guvernul britanic a cumpărat insula scoţiană Gruinard pentru testarea armelor biologice – cum ar fi antraxul. Până în anii ’80, insula a fost una dintre cele mai mortale locuri de pe planetă. Abia în anul 1986, oamenii de ştiinţă s-au ocupat de „curăţarea” insulei otrăvitoare, iar în anul 1990 a fost declarată ca fiind sigură, însă nimeni nu s-a grăbit să locuiască acolo. Arheologii avertizează că sporii de antrax au rămas în solul insulei, ceea ce înseamnă că insula nu va fi locuibilă timp de sute de ani de acum încolo.

Miercuri, 10 Februarie 2016 00:00

De ce au toate avioanele geamuri rotunde?

V-aţi întrebat vreodată de ce geamurile avioanelor de pasageri au întotdeauna o formă rotundă? Este alegerea inginerilor care proiectează aeronavele? Există un motiv ştiinţific în spatele acestei opţiuni? Răspunsul este cât se poate de simplu.
Pentru început, trebuie ştiut faptul că, iniţial, ferestrele avioanelor nu erau rotunde, ci rectangulare, asemenea geamurilor pe care le avem cu toţii acasă. Pe parcurs ce tehnologia din domeniul aviaţiei a avansat, aeronavele au fost concepute să zboare la altitudini tot mai mari, în primul rând pentru a evita turbulenţele din atmosferă şi apoi pentru a reduce consumul de combustibil. Drept rezultat, corpul navelor de zbor trebuia presurizat, pentru a asigura confortul pasagerilor pe parcursul călătoriei lor în atmosfera rarefiată.
De asemenea, cabina aeronavelor trebuie să aibă o formă cilindrică, pentru a reduce diferenţa de presiune dintre aerul de la interior şi cel de la exteriorul acesteia. Dat fiind faptul că fuzelajul avionului se dilată pe parcurs ce aparatul de zbor se înalţă, nivelul de presiune se măreşte, iar întreaga forţă de contracţie se răsfrânge asupra materialului din care este fabricat corpul avionului.
Luând în considerare forma cilindrică a aeronavei, se explică de ce presiunea dintre interior şi exterior este preluată în totalitate în materialul fuzelajului, circulând până în momentul în care întâmpină obstacole. Astfel, dacă ferestrele avionului au formă rectangulară, fluxul de presiune este întrerupt, iar fuzelajul suportă stresul până când ajunge să cedeze.
Pe de altă parte, dacă ferestrele sunt ovale sau rotunde, corpul avionului suportă mai bine forţa de presiune, deoarece aceasta circulă în mod eficient prin materialul din care este fabricat fuzelajul. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul ferestrelor de formă circulară ale vaselor maritime sau ale navelor spaţiale.
În ceea ce priveşte "găurile de respiraţie" (orificiile din ferestrele avioanelor), acestea au rolul de a echilibra presiunea dintre straturile de sticlă din care sunt fabricate geamurile. Deşi fiecare geam este alcătuit din câte 3 straturi, orificiul este, de fapt, realizat cu scopul de a diminua nivelul de presiune dintre stratul interior şi cel exterior, deoarece stratul mijlociu de sticlă este folosit doar în caz de urgenţă.

Un fost far al Gărzii de Coastă americane a fost transformat într-un hotel destinat celor care vor cu adevărat să trăiască experienţe dincolo reguli şi convenţii. Este vorba de Frying Pan Tower, cumpărat cu 85.000 de dolari la o licitaţie a guvernului de către actualul proprietar Richard Neal, inginer programator, care a transformat structura într-un hotel cu demipensiune pentru turiştii aventuroşi, scriu businessinsider.com şi dailymail.co.uk.
Situat în largul Capului Fear din Carolina de Nord, în inima aşa numitei ''alei a uraganelor'' din Oceanul Atlantic şi în mijlocul rechinilor, accesibil doar cu elicopterul sau barca, Frying Pan Tower este considerat de Tech Insider drept potenţial cel mai periculos hotel din lume.
Fostul far, destinat prevenirii eşuării navelor, a fost abandonat la sfârşitul anilor '70. După ce l-a cumpărat în 2010, Richard Neal a restaurat structura cu ajutorul donatorilor şi voluntarilor. Condiţiile de cazare sunt rustice şi de bază, proprietarul optând pentru menţinerea aspectului original şi a atmosferei acestui post construit în anul 1964.
Poate că nu dispune de spa, mese de lux sau piscină, dar acest local unic are tot ceea ce au nevoie oaspeţii în căutare de singurătate. Şi în pofida locaţiei sale izolate, această unitate de cazare oferă o parte din confortul de acasă, inclusiv duşuri calde, electricitate, WiFi şi o bucătărie cu aparate din oţel inoxidabil.
Hotelul are opt dormitoare (cinci paturi duble şi trei paturi queen), cu suficient spaţiu pentru până la 12 persoane. Preţul este de 500 de dolari de persoană pentru două nopţi, în această sumă nefiind inclus elicopterul sau transferurile cu barca.
O vizită la Frying Pan Tower este o experienţă de neuitat, o modalitate de detaşare completă şi o posibilitate de a trăi singurătatea dorită. Fără nicio altă construcţie sau teren la vedere, oaspeţii se pot bucura de privelişti nesfârşite ale Oceanului Atlantic, cu răsărituri şi apusuri de soare spectaculoase şi vederi uimitoare ale stelelor pe timp de noapte.

Celebrităţile sunt oameni „obişnuiţi”, însă uneori par a trăi în altă lume, comentează 7sur7.be, reluând o serie de dezvăluiri publicate de revista Star.
De exemplu, vedeta mondenă Kim Kardashian nu numai că îşi face în secret injecţii cu grăsime, în fese şi obraz, dar păstrează flacoane cu grăsime într-un frigider special, pentru orice eventualitate.
Cântăreaţa Taylor Swift vrea în jurul ei doar oameni frumoşi şi "este înconjurată de manechine, care rămân ca decor, asemeni unui tapet".
Actriţei Jennifer Aniston nu-i place deloc să îi fie cald sau să transpire, aşa că le cere asistenţilor să îi ducă peste tot mici ventilatoare sau să îi dea cu cuburi de gheaţă pe frunte.
Interpretul canadian Justin Bieber ar face sex cu tot ce mişcă, inclusiv cu menajerele sale.
Lady Gaga are nevoie de asistenţii săi 24 de ore din 24. Odată l-a chemat pe unul la miezul nopţii să îi schimbe un DVD, motivând că este prea obosită să se ridice de pe canapea.
Actorul Matthew McConaughey are un comportament ciudat faţă de mâncare: vrea să meargă în cele mai bune restaurante din fiecare oraş, se uită lung în farfurie şi uneori chiar vorbeşte cu conţinutul ei.
Julia Roberts are o obsesie pentru costumele îmbrăcate de ea în filme. O dată pe an îl îmbracă pe cel din "Pretty Woman" pentru soţul ei, Danny.
Jessica Simpson nu plăteşte niciodată în baruri sau restaurante, gândindu-se că totul ar trebui să fie gratuit pentru ea.
Actriţa Mila Kunis se teme că soţul ei, Ashton Kutcher, s-ar putea combina cu dădaca, aşa încât nu îl lasă niciodată singur cu aceasta.
Christian Bale obişnuieşte să dea lecţii tinerelor sale asistente, uneori cu atâta asiduitate încât ele încep să plângă.

Luni, 08 Februarie 2016 00:00

20 de curiozităţi despre corpul uman

Corpul oamenilor nu încetează să-i uimească pe cercetători. Deşi, de mii de ani, oamenii de ştiinţă au studiat corpul uman pentru a înţelege cât mai multe din funcţiile sale, acesta se dovedeşte a fi o maşinărie mereu surprinzătoare. Iată 20 curiozităţi despre corpul uman:
1. Când strănuţi, toate funcţiile corpului se opresc, chiar şi inima.
2. De-a lungul întregii vieţi, părul care creşte pe cap ar putea ajunge la 725 de kilometri.
3. În fiecare zi, în întreaga lume, au loc 100 de milioane de acte sexuale. Dintre acestea, doar în  910.000 de cazuri se produce fertilizarea.
4. Cel mai repede creşte unghia de la degetul mijlociu al mâinii pe care o foloseşti de obicei.
5. Intestinul subţire este cel mai mare organ din corp. El este de 4 ori mai mare decat un om de înălţime medie.
6. Acidul din stomac este suficient de puternic pentru a dizolva o lamă de ras.
7. Puse cap la cap, vasele de sânge din corpul uman ar înconjura Pământul de două ori.
8. Interiorul stomacului se schimbă o dată la trei-patru zile.
9. Inima femeii bate mai rapid decat inima bărbatului.
10. Până acum, cercetătorii au descoperit peste 500 de funcţii diferite ale ficatului.
11. Femeile clipesc de două ori mai des decât bărbaţii.
12. Tălpile au 500.000 de glande sudoripare.
13. Saliva produsă în timpul vieţii unui om ar putea umple două piscine.
14. Un om flatulează, în medie, de 14 ori pe zi.
15. Cea mai mare celulă din corpul uman este ovulul, iar cea mai mică – spermatozoidul.
16. Dinţii încep să crească cu 6 luni înainte să te naşti.
17. Toţi oamenii au fost o singură celulă timp de jumatate de oră.
18. Bărbaţii au erecţii nocturne din oră în oră.
19. Nasul îşi poate “aminti” 50.000 de mirosuri diferite.
20. Părul şi unghiile unei persoane decedate nu cresc. În realitate, se retrage pielea ca urmare a deshidratării.

Vineri, 05 Februarie 2016 00:00

Cel mai lung drum de iarnă

Cel mai lung drum de iarnă se numeşte ''Wapusk Trail'' şi este construit, în fiecare an, între oraşele Gillam, din provincia Manitoba, şi Peawanuk, din Ontario, Canada. Drumul are o lungime de 752 km (467 mile) şi este construit în luna ianuarie a fiecărui an din zăpadă şi gheaţă. Este, potrivit guinnessworldrecords.com, cel mai lung drum sezonier de iarnă din lume.
''Wapusk Trail'' asigură accesul la câteva localităţi izolate din Hudson Bay, până în luna martie, când, din cauza condiţiilor meteo, trebuie închis. Drumul are un rol foarte important pentru comunitatea din zona respectivă, asigurând aprovizionarea localnicilor pe perioada iernii. În mod obişnuit, aceste aşezări sunt accesibile doar pe calea aerului.
Recordul a fost omologat de Guinness World Records la 1 ianuarie 2004.

Vineri, 05 Februarie 2016 00:00

Cum vor arăta ambulanţele viitorului

Tehnologia de producţie a dronelor avansează pe zi ce trece. Aparatele devin tot mai mari şi mai rapide şi sunt din ce în ce mai uşor de controlat. În acelaşi timp, domeniul medical se confruntă cu problema vehiculelor care nu pot interveni la timp, în caz de urgenţă, datorită, în principal, traficului aglomerat din marile oraşe. Prin urmare, care ar fi şansele ca dronele să ia locul ambulanţelor şi să înceapă să transporte pacienţi în aşa fel încât aceştia să ajungă mult mai repede în spitale?
La această idee s-au gândit deja specialiştii companiei americane Argodesign, care au proiectat o dronă având rolul unei ambulanţe cu o capacitate de un singur pacient. Acesta va fi însoţit de un paramedic pe tot parcursul zborului.
Drona poate fi controlată prin GPS, de către un pilot sau în ambele moduri. Vehiculul are o dimensiune echivalentă cu cea a unui automobil obişnuit, ceea ce înseamnă că poate ateriza aproape în orice loc al oraşului. "Bineînţeles că acest concept nu poate fi transpus deocamdată în realitate, dar tehnologia dronelor avasează rapid şi nu se ştie niciodată ce se va întâmpla în viitor. Credem că aceste aparate ar fi mai bine utilizate în scop medical şi nu de către armată sau de către pasionaţii de fotografii aeriene", au declarat reprezentanţii Argodesign.
Preţul de producţie al unei astfel de drone este estimat la 1 milion de dolari, cu mult mai puţin decât în cazul fabricării elicopterelor folosite astăzi de către paramedici.

Populara marcă de blugi a publicat pe blogul său răspunsul la una dintre cele mai frecvente întrebări puse de clienţi: la ce foloseşte micul buzunar din pantalonii săi jeans, relatează ziarul spaniol ABC.
Acesta a fost destinat inţial păstrării şi protejării ceasului de buzunar, de unde şi numele său original: „Buzunar de ceas”. Originile sale merg departe în secolul XIX, când vestiţii „cowboys” foloseau ceasul cu lanţ pe care obişnuiau să-l ţină la brâu. Odată cu evoluţia ceasului de mână şi apariţia altor dispozitive electronice, în acest mic buzunar se păstrează acum obiecte de mici dimensiuni, de la monede şi bilete de transport public, până la prezervative.
Blogul companiei Levi Strauss a elucidat misterul: „Primii jeanşi aveau patru buzunare, două în spate, unul lateral şi unul în faţă, plus încă unul mic, foarte comun în acea vreme (...) Buzunarul extra a fost păstrat în vremea noastră pentru a ţine chei, monede sau alte lucruri mici”.
Alte elemente care s-au păstrat de-a lungul timpului la pantalonii blugi sunt cusătura dublă (folosită în secolul XIX pentru a conferi rezistenţă pantalonilor la călărie) cusătura specială între picioare (cusută conştiincios ca să reziste) şi firul de aţă de culoare galbenă, folosit de asemenea la buzunare şi tiv.
Întrebarea a circulat intens săptămâna trecută pe reţeaua de socializare „Quora” unde numeroşi utilizatori au discutat despre utilitatea celui de-al cincilea buzunar.

Pagina 4 din 81