Nelu STAMATE

Nelu STAMATE

Fermierii care se asociază vor putea beneficia de impozite reduse la jumătate, dar şi de programe precum "Fermierul" sau "Primul tractor" , a declarat, joi, la postul public de televiziune, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. "Avem deja în Parlament o Lege a cooperaţiei şi vom veni la fel de repede cu cea a asociaţiilor care prevede facilităţi fiscale pentru agricultorii care se asociază. Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor, săptămâna trecută, pe mai multe chestiuni importante care privesc agricultura şi agricultorii care se asociază. Săptămâna viitoare ne vom întâlni din nou, cu soluţii pe care le vom analiza concret şi mă refer la reduceri de impozite, care să îi stimuleze să se asocieze. În cazul acesta vorbim de reduceri la jumătate faţă de cele pe care ar trebui să le plătească fermierii care s-ar asocia în acest moment. Voi merge marţi în Comisiile reunite din Parlament pentru a le prezenta şi a avea acordul lor", a spus Irimescu.
Acesta a precizat că se vor analiza şi introducerea unor programe gen "Fermierul" sau "Primul tractor" de care ar putea beneficia doar asociaţiile. "Am discutat cu ministrul Finanţelor să facem un program gen «Fermierul», «Primul tractor» sau pentru orice alte utilaje costisitoare pe care să le dăm doar către asociaţii. Vreţi să cumpăraţi o combină care este scumpă, atunci asociaţi-vă", a explicat ministrul Agriculturii.
În ceea ce priveşte Camerele Agricole, şeful MADR a subliniat că va merge tot marţi în Comisiile de specialitate din Parlament pentru a le prezenta soluţia pe care o agreează şi premierul Cioloş, iniţiatorul acestui proiect al Camerelor Agricole, încă din perioada în care era ministru al Agriculturii. "Există două tipuri de Camere Agricole în acest moment, cele plătite de MADR dar care se află la Consiliile Judeţene şi pe care le avem în toate judeţele şi avem acele Camere Agricole private, cele care nu sunt de utilitate publică. Aici sunt mai multe variante şi posibilităţi, iar o variantă pe care o favorizează premierul Cioloş, care a fost ministru al Agriculturii şi comisar european pentru Agricultură, şi a luat modelul franţuzesc, este cea în care, conform domniei sale, ar trebui să scoatem complet aceste Camere de la Consiliile Judeţene, să le ducem în sectorul privat şi să fie de utilitate publică. Sunt însă o mulţime de dificultăţi legate de procesul în sine. Eu nu pot merge la Parlament fără să am un tablou foarte clar cu ce se poate face şi cu ce nu. Marţi vom discuta şi această problemă a Camerelor Agricole", a mai spus Irimescu.

Doar 289 de brokeri de asigurare şi/sau reasigurare din 552 prezenţi pe piaţă îndeplineau la 27 ianuarie noile cerinţe de capital, conformându-se pragului minim de 150.000 lei, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), iar 85 de societăţi au activitatea suspendată sau interzisă.
Potrivit Normei ASF nr. 9/2015 privind autorizarea şi funcţionarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, aceştia trebuie să aibă un capital social de minim 150.000 lei. Astfel, 289 de brokeri s-au conformat deja reglementărilor, iar 48 au dosare de majorare a capitalului social în analiză, solicitările fiind transmise către ASF până în ultima zi a anului trecut. Totodată, 36 de brokeri de asigurare au solicitat, până la 31 decembrie 2015, aprobarea retragerii autorizaţiei de funcţionare sau a suspendării activităţii, neavând capitalul social minim cerut prin normă. ASF a notificat 75 de brokeri pentru nerespectarea obligaţiei de majorare a capitalului social. De asemenea, 57 de societăţi nu s-au conformat cerinţelor de capital minim şi au activitatea interzisă temporar, iar alte 28 de societăţi au activitatea suspendată. Din cei 552 de brokeri înregistraţi pe piaţa de profil, 19 se află în procedură de insolvenţă.
Norma ASF nr. 9/2015 privind autorizarea şi funcţionarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare a fost publicată în Monitorul Oficial pe 22 aprilie 2015.

Istoria oricărei cărţi începe cu o coală albă pe care scriitorul o are în faţă la un moment dat. Apoi ajunge să fie citită, iubită şi adorată de unii dintre noi care devenim admiratori ai unor scriitori celebri. Totuşi, uneori este bine să aflăm ce fel de oameni sunt cei pe care îi admirăm. Site-ul Buzzle.com trece în revistă unele obiceiuri ciudate ale unor scriitori faimoşi, precum Charles Dickens, George Orwell sau Virginia Woolf.
Unii scriitori aşterneau literele pe hârtie doar stând culcaţi. Patul devenea birou pentru scriitori precum Mark Twain, Marcel Proust, Woody Allen, George Orwell şi Edith Wharton.
Dar, aşa cum aceştia scriau doar culcaţi, Charles Dickens, Ernest Hemingway, Philip Roth, Lewis Carroll sau Virginia Woolf sunt câţiva dintre cei care compuneau stând în picioare. Mulţi scriau chiar şi la maşina de scris stând în picioare. În zilele noastre, oamenii de ştiinţă au descoperit că este o metodă bună pentru sănătate, aşa că ar putea fi un exemplu pentru tinerii scriitori.
Sunt alţi autori care au dus creativitatea la alt nivel, folosind mai multe culori când scriau. De exemplu, Alexandre Dumas, celebrul autor al „Celor trei muşchetari”, avea o ordine foarte clară în privinţa culorii operelor sale. Acesta scria cu roz volumele non-ficţiune, cu albastru romanele de ficţiune şi cu galben poeziile. Şi Virginia Woolf folosea cerneală diferită, optând pentru nuanţe ca verde, violet sau albastru. Violet era culoarea sa favorită, dar o folosea doar pentru a scrie scrisori.
Lui William Faulkner i-a plăcut atât de mult să bea în timp ce scrie, încât pe mormântul său se află două sticle de whiskey Jack Daniels şi Mint Julep. Este imposibil să nu vorbeşti despre Stephen King când vine vorba despre băutură. Acesta crede că îşi va pierde creativitatea dacă se va opri din băut. El bea atât de mult, încât nici nu îşi aminteşte când a scris „Cujo”.
A bea cafea este ceva normal; asta dacă nu bei 40-50 de ceşti pe zi, aşa cum făcea Honore de Balzac care credea că doar aşa va fi creativ şi va putea scrie.
Dan Brown, autorul celebrului roman „Codul lui Da Vinci”, se atârna cu capul în jos atunci când întâmpina probleme de creativitate. El a recunoscut acest lucru, menţionând că îl ajută să se relaxeze şi să se concentreze mai bine. De asemenea, el ţine o clepsidră pe birou care funcţionează ca un memento şi o dată pe oră el se ridică de pe scaun şi se întinde pentru a-şi relaxa muşchii şi să facă genuflexiuni.
Francine Prose, autoarea cunoscutului roman „Blue Angel”, crede că privitul unui perete este cel mai bun mod să te concentrezi asupra scrisului. Victor Hugo ducea totul la un alt nivel. Când avea termene limită el cerea unui angajat al său să îi ia toate hainele din casă. În acest fel se asigura că nu va putea să iasă din casă şi se va concentra pe scris. Chiar şi când era foarte frig, el se învelea doar cu o pătură.
Tot pentru a se forţa să rămână în casă şi să scrie, scriitorul grec Demostene îşi rădea jumătate din cap, astfel încât să pară nebun dacă cumva voia să îşi părăsească locuinţa. În fine, Joan Didion credea că trebuie să doarmă în aceeaşi cameră în care se afla cartea sa dacă vrea să o termine.

Miercuri, 27 Ianuarie 2016 00:00

Istoria simbolului @

Simbolul @ (a-rond, „coadă de maimuţă”, „at sign – în engleză”), universal şi omniprezent în lumea Internetului de astăzi, are origini interesante şi nebănuite. Nu există un nume singular al acestui simbol, dar el a fost asociat cu imaginea unor animale şi în multe limbi are porecle nostime:
apestaart – în olandeză „coadă de maimuţă”
snabel – în daneză „trompă de elefant”
kissanhnta – în finlandeză „coadă de pisică”
klammeraffe – în germană „maimuţă atârnată”
kukac – în maghiară „viermişor”
dalphaengi – în coreeană „melc”
grisehale – în norvegiană „coadă de purcel”
sobachka – în rusă „căţeluş”
Înainte să fie folosit în adresele de email, simbolul @ nu era atât de cunoscut, de aceea a şi fost ales pentru adresele electronice, pentru a nu fi confundat.
Dar de unde provine acesta?
Cea mai veche formă cunoscută a acestui simbol datează din 1345, într-o traducere bulgărească a „Cronicii lui Constantin Manasses”, o scriere bizantină din secolul 12 care trecea în revistă istoria lumii până la sfârşitul veacului al 11-lea. Aici, semnul era folosit ca simbol pentru cuvântul „Amin”.
Simbolul avea să mai apară în scrieri abia peste 100 de ani, sub o formă uşor diferită, proto-@ (foto). El era folosit într-un registru spaniol din 1448, Taula de Ariza, care se referea la un transport naval de grâne din Castilla în Aragon.
Înaintea acestor două documente care reprezintă dovezi clare, se crede că semnul era folosit de călugării medievali pentru a prescurta prepoziţia latină „ad”, prin combinarea literei a şi a vechii forme a literei „d” –.
În anul 2000, a fost descoperită o scrisoare a unui negustor florentin, Francesco Lapi, scrisă la 4 mai 1536, în care semnul @ apare exact în varianta de astăzi, dar era folosit pentru a desemna o măsură comercială, amfora (a 13-a parte dintr-un butoi) şi scris în caligrafia florentină.
Se crede că negustorii italieni au fost cei care au contribuit la răspândirea simbolului, prezent în facturile şi chitanţele care circulau în Europa. Era prima atestare a acestui simbol în afara scrierilor din mănăstiri.
Şi spaniolii se pare că au avut contribuţia lor la popularizarea semnului @, care apare în documentele comerciale medievale ca o prescurtare pentru „arroba”, echivalentul a 12 kg. Termenul este considerat de provenienţă arabă (ar-rub) şi însemna „un sfert”.
Ulterior, simbolul @ a devenit prescurtarea comercială pentru „la preţul de” (26 de saci de făină@1 dolar). Multe alte prescurtări de acest fel fuseseră create încă de acum o mie de ani, pentru o scriere mai rapidă de mână a textelor: ampersand (&), prescurtarea latinescului „et” (şi) sau semnul „X” pentru „Christos”, care era de fapt litera grecească „chi” (X).
După Evul Mediu, timp de câteva secole, simbolul @ a fost folosit exclusiv în scop comercial. El a fost inclus pe tastaturile maşinilor de scris şi mai apoi pe cele ale computerelor.
În 1971, un programator numit Ray Tomlinson, a ales acest semn de pe tastatură pentru a-l include în codul primelor mesaje electronice, ca indicator al adresei. Trebuia folosit un simbol care să nu poată fi confundat cu alte litere sau semne din numele de utilizator.
Astfel a apărut formatul adresei de email: loginname@host (mai târziu loginname@host.domain, odată cu dezvoltarea sistemului DNS – domain name server)
Primul mesaj electronic a fost trimis între două computere DEC-10 care se aflau practic unul lângă celălalt, legate prin reţeaua ARPANET, precursorul Internetului de astăzi.

Miercuri, 27 Ianuarie 2016 00:00

Marea Mediterană este aproape de ''epuizare''

Marea Mediterană este pe cale de a se epuiza, din cauza unei dezvoltări economice inedite, ce ameninţă ecosistemele şi speciile periclitate. Semnalul de alarmă este tras de organizaţia de mediu WWF - filiala din Franţa, potrivit AFP.
Dezvoltarea economică inedită de pe Marea Mediterană, despre care vorbeşte WWF Franţa pune în pericol ecosisteme deja degradate.
Marea ce adăposteşte până la 18% dintre speciile marine cunoscute se confruntă cu o creştere fără precedent a exploatărilor petrolifere şi de gaze. Contractele de explorare offshore din domeniul petrolului şi gazelor "se derulează acum pe mai mult de 20% din Marea Mediterană şi s-ar putea extinde până la dublarea acestei suprafeţe", atrage atenţia WWF într-un raport. Proiectele de explorare a hidrocarburilor şi activităţile de foraj pot fi văzute peste tot în Marea Mediterană de mai mulţi ani. Rezervele de petrol mediteranean reprezintă 4,6% din rezervele mondiale, mai arată documentul.
Potrivit ONG-ului, pe lângă explorarea de petrol şi gaze, toate sectoarele tradiţionale ale economiei maritime, cum ar fi transportul, turismul, acvacultura "se dezvoltă exponenţial şi ar trebui să continue să crească în următorii 20 de ani, cu excepţia pescuitului profesionist".
Transportul maritim s-ar putea dubla până în anul 2030. De asemenea, sosirile turistice internaţionale în Marea Mediterană sunt de aşteptat să se majoreze cu 60% între 2015 şi 2030, pentru a ajunge la 500 de milioane de turişti în anul 2030. La nivelul întregii Mediterane vor fi construiţi încă cinci mii de kilometri de coastă, până în anul 2025, raportat la cifrele din 2005, conform WWF. De asemenea, ţinând cont că 90% din stocurile de peşte sunt supraexploatate, WWF anticipează un declin al pescuitului profesionist în Marea Mediterană, din cauza dezvoltării activităţilor de minerit.
ONG-ul a analizat economia maritimă din cele opt ţări mediteraneene ale Uniunii Europene (Croaţia, Cipru, Franţa, Italia, Grecia, Malta, Slovenia şi Spania).

Carnavalul de la Veneţia, la fel ca toate celelalte carnavaluri, este organizat în fiecare an în perioada de dinaintea începerii Postului Paştelui. Între 23 ianuarie şi 9 februarie 2016, mai mult de un milion de oameni sunt aşteptaţi la extravagantul eveniment, cu o tradiţie de aproape opt secole.
Sâmbătă, 23 ianuarie, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, s-a deschis expoziţia de artă decorativă „Mitologii Textile” a româncei Ana Ponta. Aceasta expune o gamă variată de păpuşi de colecţie. Fiecare exemplar este unicat şi realizat manual.
Carnavalul propriu-zis începe duminică, 31 ianuarie, cu o veche tradiţie care adună de fiecare dată o mulţime impresionantă în Piaţa San Marco. Personajul care întruchipează un înger zboară de pe Turnul Campanile pe deasupra mulţimii adunate. Momentul este acompaniat de un cortegiu de personaje istorice, în frunte cu Dogele şi soţia sa. Procesiunile, spectacolele de commedia dell arte, petrecerile din hanurile veneţiene, băile nocturne de mulţime şi muzica se intercalează cu elemente moderne, contemporane.
Au loc cine festive în decorurile somptuoase ale palatelor veneţiene, valsuri şi cadriluri, concerte ale Orchestrei de Cameră a Veneţiei şi alte spectacole de operetă, al cărui preţ este stabilit în functie de programul serii.
În timpul acestui carnaval au loc 24 baluri oficiale. Cele mai renumite sunt cele din palatele Zanardi şi Pisani Moretta. Gran Ballo della Cavalchina, ţinut la Teatro La Fenice, este unul dintre cele mai spectaculoase baluri mascate din lume.
Carnavalul veneţian a fost întrerupt de regimul fascist a lui Mussolini în 1930 şi a fost reînviat la 1979 de artizanii care doreau să readucă sărbătoarea la Veneţia. Primul document care atestă carnavalul veneţian datează din 2 mai 1268, când este menţionată utilizarea măştilor şi costumelor confecţionate manual.
Carnavalul era celebrarea senzualităţii, a aventurii neasumate, dar consumate, a iubirii ascunse şi tăinuite sub protecţia anonimatului. În plus, măştile ascundeau diferenţele dintre clasele sociale. Astfel, chiar şi cei mai umili dintre veneţieni puteau fi eleganţi şi rafinaţi. Măştile aveau menirea de a proteja identitatea şi de a seduce interlocutorul prin cuvânt şi curtoazie. Dar masca era mai mult decât o simplă formă de distracţie, căci în spatele ei puteai face aproape toate lucrurile interzise: amorul cu oricine, trişatul la jocurile de noroc.
Iniţial, măştile erau confecţionate din mucava şi decorate cu pene, pietre preţioase şi blană. „Mascareri”, înfiinţaţi că breaslă în 1436, care aveau propriile reguli şi legi, erau una dintre cele mai respectate bresle veneţiene.

Tipuri de măşti şi semnificaţiile lor

Moretta
Este masca destinată în exclusivitate doamnelor. Se foloseşte în momentul în care vor să fie misterioase şi să intrige. Complet neagră, aceasta este dificil de purtat - singurul punct de susţinere îl reprezintă un buton ţinut cu dinţii din faţă. Purtătoarea măştii nu poate vorbi deloc, tăcerea ei şi negrul măştii o face misterioasă şi interesantă.

Bauta
Este o mască albă, purtată atât de femei cât şi de bărbaţi. Se poartă neapărat cu o pelerină neagră - tabarro. Era folosită în mod obligatoriu de către femeile căsătorite când mergeau la teatru. Tinerele aflate la vârsta măritişului nu aveau voie să poarte această mască.

Gnaga
Tinerii din Veneţia obişnuiau să folosească acest tip de mască ce acoperea nasul şi ochii. Masca este construită astfel încat să aibă trăsături feminine puternice, adesea exagerate, subliniază ridicolul. Era totodată specifică homosexualilor care se costumau în femei.

Colombina
Acoperă jumătate de faţă şi este atent decorată cu detalii subtile şi rafinate din aur, argint, pietre preţioase şi pene, fiind susţinută de un bastonaş lateral sau prinsă cu bandă de catifea.

Medico della Peste
Celebra mască cu cioc lung, însoţită de pălărie şi pelerină neagră, mănuşile albe şi baston, a fost creată de către doctorul francez Charles de Lorme, în secolul 16. Medicul o folosea pentru a se proteja de ciumă atunci când trata bolnavii.

Larva sau Volto
Este o masca albă însoţită de pelerină, care pe vremuri era folosită cu precădere de către oamenii simpli.

Măştile de astăzi sunt realizate din ghips şi decorate cu modele aurii sau argintii şi pietre preţioase, pictate manual sau împodobite cu colaje din piele şi pene. Ele sunt mult mai diverse şi poartă denumiri ca: Gatto, Dama, Jolly, Zanni, Pulcinella, Pierrot, Pantalone, Il Dottore, Burattino, Brighella, Arlecchino, Capitan Scaramouche.
În oraşul străbătut de cele 177 de canale, viaţa prinde culoare în fiecare lună februarie şi lumea îşi îmbracă straiele de sărbătoare şi se întoarce în epoca medievală, unde prinţesele se distrează cot la cot cu bufonii, nobilii şi arlechinii.

Ungaria este pregătită să construiască imediat gard de-a lungul frontierei comune cu România în cazul în care imigranţii schimbă ruta, avertizează ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, citat de agenţia Reuters. În contextul în care Austria şi Slovenia au luat măsuri pentru blocarea tranzitului extracomunitarilor, Peter Szijjarto a atras atenţia că există riscul ca imigranţii să încerce să ajungă în Occident prin Grecia, Bulgaria şi România. Astfel, România riscă să devină una din principalele rute pentru tranzitul imigranţilor în 2016, a sugerat Szijjarto. "Dacă va fi necesar să construim un gard la frontiera cu România, suntem pregătiţi să facem acest lucru de pe o zi pe alta", a declarat şeful diplomaţiei ungare pentru agenţia Reuters, potrivit site-ului elveţian Swissinfo.ch.
Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, afirma în noiembrie 2015 că Guvernul Ungariei are un plan pentru construirea unui gard metalic la frontiera cu România, urmând să fie activat în caz de necesitate. "Guvernul Ungariei are un plan pentru construirea unui gard metalic la frontiera cu România, dacă va fi necesar. Aceasta va fi o măsură de ultim resort, dar suntem pregătiţi şi avem capacitatea de a ridica un nou gard metalic într-un interval scurt", preciza oficialul ungar.
În contextul valului de imigranţi extracomunitari, Ungaria a construit deja garduri metalice la frontierele cu Serbia şi cu Croaţia, semnalând de mai multe ori că ar putea lua măsuri similare pe segmente ale graniţei cu România. Autorităţile ungare au anunţat în septembrie 2015 intenţia de a construi un gard metalic pe un segment de 70 de kilometri al frontierei cu România, în contextul în care imigranţii s-ar putea infiltra pe la capătul barierei construite la graniţa ungaro-sârbă.
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, declara pe 15 septembrie că "gardul ar urma să înceapă de la punctul frontierei dintre Ungaria / Serbia / România şi să continue pe o distanţă rezonabilă dacă presiunea migraţiei se mută spre România". Gardul construit de Ungaria de-a lungul graniţei sârbe se termină în zona localităţii ungare Kübekháza, situată la frontiera cu Serbia şi cu România.

E poate cel mai bun prilej să ne întrebăm în ce măsură creştinismul va mai fi relevant pentru Europa în care ne pregătim să trăim. Semnele ne indică un recul permanent şi o tot mai largă discreditare. Crăciunul tinde să fie evacuat din rândul sărbătorilor cu caracter public şi înlocuit cu formule neutre menite să nu ofenseze sensibilitatea exponenţilor altor culturi. Desigur în România există pe mai departe un ataşament mai puternic faţă de tradiţie cel puţin în dimensiunea sa exterioară, ritualică şi declarativă, dar semnele unui recul se fac şi aici simţite. Noul guvern, bunăoară, a ţinut să-şi manifeste ataşamentul faţă de laicism refuzând să includă în buget bani pentru lăcaşele de cult, iar premierul Dacian Cioloş a evitat să jure pe Biblie, alegând în schimb Constituţia. Desigur aceste gesturi, deşi au o oarecare relevanţă politică, nu sunt cu adevărat hotărâtoare pentru o destrămare a ”ţesăturii” tradiţionale, care se face simţită mai subtil în toate gesturile cotidiene.
Problema este aşadar aceeaşi peste tot, chiar dacă fazele decreştinării sunt diferite. Ar trebui prin urmare să urmăm cu toţii aceste curente tot mai largi sau dimpotrivă să le opunem o rezistenţă? Mai are vreo valoare creştinismul sau este doar o cultură desuetă menită să dispară încetul cu încetul? Este relevant faptul că mai ales intelectualii s-au despărţit de creştinism? Şi că intelectualii ”conservatori” îşi practică de fapt conservatorismul ca pe un fapt estetico-muzeal? Creştinismul ca frumuseţe a zidurilor vechi de piatră, a icoanelor pe sticlă, a spectacolelor de ”lumini şi umbre” din noaptea pascală? Câţi români nu deplâng decreştinarea Europei occidentale referindu-se în realitate la dispariţia treptată a unei ”scenografii” specifice? De multe ori conservatorii contribuie mai mult la disoluţia culturii creştine decât ateii militanţi, căci ei estetizează năruind ”din interior” fără să provoace opuneri.
Şi totuşi, indiferent de plângerile locale care ţin de un anumit specific românesc, nu mulţimile, ci intelectualii au condus lumea şi i-au trasat liniile viitoare. Prin urmare nu putem ignora semnele schimbării, dar ne putem întreba dacă intelectualii au avut întotdeauna dreptate. Cel puţin secolul XX ne oferă serioase motive de îndoială. Intelectuali fascişti şi intelectuali marxişti, leninişti, troţkişti, maoişti, care au oferit susţinere morală celor mai opresive regimuri pe care le-a cunoscut istoria vreodată şi care s-au reciclat apoi, după ce adevărul despre Gulag nu a mai putut fi ascuns, în democraţi ecologişti, globalişti sau federalişti europeni, preluând din nou flacăra progresului.
De fapt nu putem spune nimic sigur despre viitor, dar putem, privind spre trecut, să observăm că toate marile totalitarisme au prosperat pe un un fond de decreştinare, încurajând totodată ideile ostile creştinismului. Nu e deloc un accident că după război Germania şi Italia inventează democraţia-creştină menită să refundeze politica pe conturul societăţii tradiţionale: familie, parohii, comunităţi locale. Creştinismul devenise antidot pentru febra politică totalizantă şi raţionalistă.
Astăzi, din creştin-democraţia occidentală a rămas numai numele şi un soi de conservatorism social care îşi păstrează totuşi o minimă eficienţă. Dar în politică nu mai există nicio diferenţă importantă între creştin-democraţi şi liberali, aşa cum s-a văzut cu claritate în chestiunea imigraţiei islamice. Or, pe fondul acestei despărţiri tot mai largi şi mai greu reversibile faţă de tradiţie, individul ”eliberat” din chingile moralei familiale sau comunitare se va vedea expus tuturor experienţelor posibile. Totul va fi la un moment dat posibil, inclusiv o nouă experienţă totalitară, câtă vreme nu mai există niciun reper tradiţional şi mai ales niciun discernământ.
O carte privită cu prea puţină simpatie a reuşit totuşi să schiţeze un risc posibil, oricât ar părea el de improbabil. E vorba de romanul ”Supunere” (”Islam” în sens etimologic) al francezului Michel Houellebecq. Într-un viitor nu prea îndepărtat, Franţa îl va alege ca preşedinte pe liderul unei formaţiuni islamice şi treptat se islamizează ea însăşi, renunţând la toate libertăţile laicismului. Lăsând deoparte gradul de verosimilitate al unui asemenea scenariu, ceea ce este valabil ca structură logică în romanul lui Houellebecq este faptul că o nouă religie se impune într-o societate care a renunţat la orice religie, deoarece vine pe un gol teleologic. Dar nu numai o nouă religie, ci şi o nouă formulă politică ar putea găsi spaţiu de manifestare, o doctrină capabilă să relanseze ideea de scop al istoriei şi al devenirii umane, chiar dacă va implica drastice limitări ale libertăţii pe care o cunoaştem astăzi. Avertismentul lui Houellebecq este valabil într-un sens mai general căci ne arată că rezistenţa individului (şi intelectualului deopotrivă) la totalitarism este (aşa cum istoria a dovedit-o) destul de firavă atunci când noua ordine politică este însoţită de o anumită împlinire elementară a vieţii. Oroarea poate veni mai târziu, dar, în primă instanţă, sunt împlinite anumite aşteptări şi promisiuni.
Prin urmare Europa, golită complet de vechea cultură creştină - iudaismul este fireşte implicat în însăşi ţesătura sa intimă - şi de toate replicile laice care nu au sens decât ca opoziţie sau alternativă la creştinism, s-ar putea găsi dezarmată în faţa promisiunilor insidoase ale unor noi experienţe cu aer seducător. În ciuda a ceea ce se crede, creştinismul are virtutea că poartă cu sine un sens inalienabil al libertăţii şi demnităţii individuale, care se opune oricărei tiranii şi oricărui totalitarism. Câtă vreme separă împărăţia de aici de împărăţia de dincolo, creştinul va fi mereu un cetăţean exemplar şi totodată unul nesupus, va fi cu alte cuvinte exact omul european cu spirit critic pe care l-am admirat la momentul istoric al plenitudinii sale. Iar câtă vreme, în acest ”amurg târziu în forme ontologice”, cum spune George Steiner (”Gramaticile Creaţiei”), viitorul ni se pare tuturor amputat şi incert, este cel puţin prudent să ne ţinem de formele vechi şi să nu aruncăm peste bord tocmai ceea ce a reprezentat gloria şi ”siguranţa” civilizaţiei europene.

Întreţinerea unui stil de viaţă sănătos şi reducerea nivelului de stres poate ajuta în protecţia pentru insuficienţa cardiacă. Câteva simptome se manifestă cu o lună mai devreme ca atacul de cord să aibă loc. Încercaţi să înlăturaţi cauza lor pentru a nu ajunge în stadiul în care e prea târziu.
 
1. Oboseala
Atunci când arterele se îngustează, la inimă ajunge mai puţin sânge decât este nevoie. Acest lucru face ca inima să lucreze mai intens şi mai mult decât ar trebui, iar persoana se simte mai obosită şi somnoroasă în majoritatea timpului.
 
2. Insuficienţa respiratorie
Dacă la inimă ajunge prea puţin sânge, înseamnă că nici plămânii nu vor primi cantitatea necesară de oxigen. Cele două sisteme sunt interdependente, astfel, dacă aţi observat că aveţi probleme de respiraţie este recomandat să consultaţi cât mai curând posibil un medic. Acest lucru ar putea însemna că se apropie un atac de cord.
 
3. Slăbiciune
Atunci când corpul devine dintr-o dată slab este un semn că arterele s-au îngustat atât de mult încât nu mai permit circulaţia sângelui în mod corespunzător
 
4. Ameţeli şi transpiraţii reci
Circulaţia sanguină slabă limitează şi fluxul de sânge la creier. Acest lucru vă poate pune viaţa în pericol. Atunci când fluxul de sânge către creier este limitat, pot apărea stări de ameţeală şi piele lipicioasă. Acest lucru nu trebuie ignorat.
 
5. Greutate în piept
Dacă aveţi simptomele debutului unui atac de cord, cu siguranţă veţi experimenta şi disconfortul în piept, fie că este vorba de o durere neînsemnată, fie de o presiune continuă.  Acest lucru va creşte în mod constant, până când nu se va întâmpla atacul în sine.
 
6. Simptomele gripei sau răcelei
Dacă vă simţiţi de parcă aţi avea simptome de gripă sau răceală fără vreun motiv, fiţi prudenţi, acest lucru ar putea fi din cauza atacului de cord ce vi se poate întâmpla în viitorul apropiat.  Mulţi oameni simt că au dezvoltat o răceală cu doar câteva zile înainte de atacul de cord.

Dacă simţiţi aceste simptome sau cunoaşteţi pe cineva care se confruntă cu ele, ar fi bine să consultaţi un medic cât mai curând posibil. Cel mai bun mod de a preveni un atac de cord este de a observa simptomele de timpuriu.

Joi, 21 Ianuarie 2016 00:00

Misterul stelei KIC8462852 persistă

În urmă cu trei luni a fost publicată informaţia cu privire la descoperirea unei stele, la distanţa de aproximativ 1.500 de ani lumină, aflată deasupra planului Căii Lactee, între constelaţiile Cygnus (Lebăda) şi Lyra, care prezintă nişte fluctuaţii ciudate în strălucire, fluctuaţii ce ar fi putut fi provocate de apropierea de un nor de comete sau, ipoteza cea mai curajoasă, de o civilizaţie extraterestră. Astronomul Bradley Schaefer, de la Universitatea de Stat din Louisiana, a infirmat ipoteza privind norul de comete şi a reaprins-o pe cea privind extratereştrii, conform unui material publicat de New Scientist şi de Business Insider.
Ipoteza unei civilizaţii extraterestre a fost lansată de astronomul american Jason Wright, de la Penn State University, şi aproape toată comunitatea ştiinţifică a fost de acord că şansele ca această ipoteză să fie adevărată sunt extrem de mici.
Steaua KIC8462852 este specială prin modificările radicale de luminozitate care se succed la intervale neregulate, de foarte mult timp. Multe stele înregistrează fluctuaţii temporare ale luminozităţii, însă schimbările prin care trece steaua KIC8462852 sunt mult mai pregnante.
Între anii 2009 şi 2013, echipele de astronomi care folosesc telescopul Kepler au descoperit că această stea pierdea uneori până la 20% din luminozitate şi, mai mult decât atât, aceste modificări nu au o periodicitate constantă. Acest lucru ar putea sugera că un obiect gigantic, de formă neregulată, blochează lumina emisă de această stea din când în când, la intervale aleatoare. Din cauza lipsei unei periodicităţi, ipoteza că acest obiect ar putea fi o planetă a fost infirmată. Conform astronomilor, acest efect ar putea fi provocat de interpunerea între stea şi observator a unui obiect sau unor obiecte care îşi schimbă forma de-a lungul timpului.
De aici, în afara ipotezei neortodoxe a unei structuri extraterestre, oamenii de ştiinţă s-au gândit că mai degrabă ar fi vorba de un roi de comete aflat pe orbita respectivei stele. "Ideea unei familii de comete a fost adusă în discuţie şi considerată drept cea mai plauzibilă dintre toate ipotezele. Acum însă dispunem de datele necesare infirmării acestei ipoteze", a declarat Bradley Schaefer pentru New Scientist. În cadrul studiului său, Schaefer a apelat la arhivele de astronomie ale Universităţii Harvard şi a aflat că această stea este studiată încă din 1890 şi nu din 2009 cum s-a crezut iniţial. Prin analiza a peste 1.200 de măsurători ale strălucirii acestei stele, realizate între 1890 şi 1989, Schaefer a descoperit că aceste fenomene de scădere a luminozităţii la intervale de timp neregulate durează de peste 100 de ani.
Conform analizei sale, această "strălucire neregulată care continuă de peste 100 de ani ar fi trebuit să fie produsă de existenţa unui roi de aproximativ 648.000 de comete gigantice (fiecare dintre ele cu diametrul de cel puţin 200 de kilometri), care trece prin dreptul acestei stele de mai bine de un secol, o situaţie cu totul neplauzibilă".
Reuşind să infirme ipoteza privind cometele, Schaefer se îndreaptă indirect spre cea a extratereştrilor care ar construi, de-a lungul ultimului secol, o megastructură artificială gigantică, probabil pentru a exploata direct energia stelei KIC8462852. O astfel de structură ar fi specifică unei civilizaţii de gradul II pe scara Kardaşev.
Conform clasificării civilizaţiilor imaginată în 1964 de astrofizicianul rus Nikolai Kardaşev, o astfel de megastructură cosmică artificială ar fi caracteristică unei civilizaţii extraterestre de clasa II, din cele trei clase determinate în funcţie de modul de obţinere a energiei. Pe scurt, dacă civilizaţia terestră se află încă în clasa 0, a exploatării combustibililor fosili, o civilizaţie din clasa I exploatează şi controlează potenţialul energetic al întregii planete pe care o populează (controlează fenomenele meteorologice, seisme etc), în timp ce o civilizaţie din clasa II exploatează direct energia stelei pe orbita căreia se află planeta sa, iar o civilizaţie de gradul III are potenţialul de a exploata energia unei întregi galaxii.
"Iregularitatea strălucirii acestei stele este observată de peste un secol, iar pierderile sale de luminozitate pot dura şi zile întregi. Această situaţie este probabil rezultatul unui singur mecanism fizic care trece printr-un fel de schimbare sau modificare. Acest mecanism nu pare a fi rodul întâmplării, ci mai degrabă pare să fie un proces în desfăşurare cu efecte continue", a mai susţinut Shaefer.
La sfârşitul anului trecut o echipă de astronomi ai organizaţiei SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence), coordonată de Doug Vakoch, au îndreptat antenele unor radiotelescoape spre această stea, într-o încercare de a trage cu urechea la eventualele comunicaţii dintre extratereştri. Deocamdată nu au descoperit niciun semnal care ar putea fi interpretat drept un mesaj extraterestru.

Pagina 6 din 81