Când statele membre depistează un produs care nu este sigur, trimit o notificare în Sistemul de alerta rapidă. Numărul total de notificări efectuate în 2014 a fost de 2.435, o creştere de 3% în comparaţie cu 2013, ceea ce înseamnă că, oprind mai multe produse periculoase, consumatorii sunt mai bine protejaţi. În momentul emiterii notificării, toate celelalte ţări vor căuta respectivul produs pe pieţele lor, iar ţările care îl vor găsi, vor indica ce măsuri au luat (interzicerea/oprirea vânzărilor, retragerea, rechemarea sau refuzarea importurilor de către autorităţile vamale). În 2014, ca urmare a problemelor constatate, au fost luate 2.755 de astfel de măsuri. „Fiecare produs din Europa trebuie să fie sigur pentru cetăţenii noştri. Produsele care pot avea efecte nocive trebuie să fie retrase de pe piaţă cât mai repede posibil. Acesta este motivul pentru care am creat Sistemul de alertă rapidă. De-a lungul anilor s-a dovedit a fi foarte eficient în menţinerea siguranţei consumatorilor europeni. Acesta este un exemplu concret al cooperării UE în beneficiul cetăţenilor noştri”, a declarat comisarul UE pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourová. În 2014, cele două categorii principale de produse pentru care s-au luat măsuri corective au fost jucăriile (28%) şi articolele vestimentare, produsele textile şi articolele de modă (23%). Printre riscurile cel mai frecvent notificate, cauzate de aceste produse, se numără riscul de rănire, riscurile legate de substanţe chimice şi riscurile de asfixiere. China rămâne principala ţară de origine a produselor semnalate în sistemul de alertă. Anul trecut, 64% din numărul total de notificări privind produsele periculoase au fost legate de produse provenite din China, la fel ca în 2013. Comisia Europeană colaborează îndeaproape cu China prin intermediul programului „Sistemul de alertă rapidă - CHINA” pentru a se asigura că autorităţile chineze răspund la faţa locului tuturor problemelor privind siguranţa produselor. Sistemul de alertă rapidă garantează faptul că informaţiile despre produsele nealimentare periculoase retrase de pe piaţă şi/sau rechemate oriunde în Europa circulă rapid între statele membre şi Comisia Europeană. Treizeci şi una de ţări (28 de state membre UE, împreună cu Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) sunt în prezent în sistem.

Majoritatea arheologilor vor recunoaşte că descoperirea unor obiecte istorice depinde şi de o anumită doză de noroc. Mai mult, numeroase comori au fost descoperite din greşeală. Unele dintre acestea au fost căutate decenii la rând de profesionişti, iar despre altele nici nu se ştia că au existat. Mai jos aveţi povestea a şapte astfel de relicve de o însemnătate istorică greu de cuantificat, dar care au fost descoperite din pură întâmplare.

Peştera Lascaux

În septembrie 1940, patru adolescenţi se plimbau prin pădurile din Montignac când câinele lor a început să adulmece o groapă misterioasă din pământ. După ce au coborât printr-un tunel din piatră, băieţii au descoperit o peşteră subterană vastă ai cărei pereţi erau decoraţi cu circa 2.000 de picturi şi gravuri antice. Iniţial, cei patru şi-au propus să exploreze peştera în secret, însă mai târziu au decis să-i spună şi unui profesor de la şcoală. El a fost cel care a convins un expert să verifice autenticitatea. Ulterior, peştera a ajuns celebră în toată Europa, fiind cunoscută drept „Capela Sixtină a artei preistorice”. Istoricii cred că picturile au fost realizate în urmă cu între 15.000 şi 17.000 de ani, unii antropologi fiind de părere că peştera a fost folosită pentru ritualuri religioase şi de vânătoare de către triburile din paleoliticul superior.

Soldaţii armatei de teracotă

În 1974, un grup de fermieri chinezi a făcut o descoperire de proporţii: mormântul primului împărat din dinastia Qin. Cei şapte bărbaţi săpau o fântână în apropierea oraşului Xian când una dintre lopeţi s-a lovit de capul unei statui îngropate. Iniţial, bărbaţii au crezut că au dat peste un bust de bronz sau despre o statuie a lui Buddha, însă când arheologii au făcut săpături mai amănunţite, au descoperit în jur de 8.000 de statui în mărime naturală a unor soldaţi, cai şi care de război construite din teracotă, armată care să-l păzească pe împăratul Qin Shi Huang în viaţa de apoi. Mormântul şi statuile sculptate amănunţit, fiecare având o faţă distinctă, sunt privite drept una dintre cele mai importante comori istorice ale Chinei.

Statuia lui Venus din Milo

Înainte de a deveni una dintre cele mai iubite statui dn lume, Venus din Milo a stat îngropată secole la rând pe insula grecească Melos. Statuia fără mâini a fost recuperată în 1820, când un ţăran pe nume Yorgos Kentrotas a descoperit-o din greşeală, în timp ce încerca să ia blocuri de marmură dintr-o adunătură de ruine antice. Descoperirea a atras atenţia francezului Olivier Voutier, un ofiţer naval care căuta antichităţi în apropiere. După ce l-a plătit pe Kentrotas pentru a-l ajuta, Voutier a scos la suprafaţă şi partea de jos a statuii. Ulterior, el l-a convins pe ambasadorul francez la Poarta Otomană să cumpere statuia, iar în 1821 aceasta a fost prezentată regelui Ludovic al XVIII-lea şi donată Luvrului.

Oraşul subteran Derinkuyu

Cappadocia, o regiune pietroasă din Turcia, găzduieşte zeci de oraşe subterane care au fost construite din cenuşă vulcanică. Una dintre cele mai elaborate astfel de metropole este Derinkuyu, care are 18 niveluri şi suficient spaţiu pentru a adăposti 20.000 de oameni. Locul a fost descoperit în 1963, când un locuitor a dărâmat un perete în timpul unor renovări, eliberând un culoar care ducea către reţeaua vastă de tuneluri şi camere subterane. Experţii nu ştiu încă cine şi când a construit Derinkuyu, dar excavările au arătat că oraşul găzduia cândva magazine, puţuri de apă dulce, grajduri şi chiar uşi grele din piatră pentru protecţie.

Piatra Rosetta

Când a lansat expediţia sa în Egipt, în secolul al XVIII-lea, Napoleon Bonaparte a luat cu el o echipă de cercetători şi istorici care să studieze relicvele descoperite pe drum. Acest aşa-numit „Institut al Egiptului” s-a dovedit extrem de util în 1799, când soldaţii conduşi de Pierre-François Bouchard au descoperit o lespede mare de bazalt în timpul demolării unor pereţi antici pentru îmbunătăţirea unei tabere franceze din apropierea oraşului Rosetta. Specialiştii Institutului au determinat că piatra datează din secolul II î.e.n., dar şi că inscripţiile de pe ea aparţineau unor limbi diferite: greacă, demotică (formă de scriere în limba egipteană) şi hieroglife. În frunte cu Jean-François Champollion şi Thomas Young, mai mulţi lingvişti au încercat, în următorii 20 de ani, să descifreze hieroglifele, folosindu-se de pasajele în greacă. Cheia descifrării acesora fusese pierdută de milenii. Odată descifrate, hieroglifele le-au dat savanţilor instrumentele necesare pentru a începe primele studii aprofundate ale limbii şi literaturii Egiptului antic.

Manuscrisele de la Marea Moartă

Manuscrisele de la Marea Moartă conţin unele dintre cele mai vechi pasaje din Biblie, însă acestea nu ar fi fost găsite niciodată fără ajutorul unui grup de adolescenţi arabi. În 1947, un grup de beduini care se ocupa cu păstoritul caprelor şi oilor îşi vedea de treabă în apropierea oraşului antic Ierihon. În timp ce căuta o capră pierdută, unul dintre ei a aruncat o piatră într-o peşteră din apropiere. Sunetul făcut de piatră era similar celui spargerii unui vas din lut. Când s-a dus să vadă ce s-a întâmplat, el a descoperit mai multe recipiente în care se afla mai multe suluri vechi de papirus. Mici bucăţi ale acestor documente aveau să fie vândute ulterior pentru milioane de dolari, însă beduinii, neştiind valoarea lor, le-au vândut la un anticariat din Bethleem pentru mai puţin de 50 de dolari. Savanţii au confirmat ulterior importanţa lor, ceea ce a dus la o frenezie a „vânătorilor de relicve” în acea zonă, dar şi la recuperarea a mii de bucăţi de astfel de papirusuri în peşterile din apropiere de Ierihon. Împreună, acestea sunt considerate cea mai semnificativă descoperire arheologică a secolului XX.

Nava naufragiată Uluburun

În 1982, scafandrul Mehmet Cakir înota pe coasta de sud a Turciei, din Marea Mediterană, când a descoperit epava unei nave de aproape 50 de metri. Aceasta s-a aflat atât de mult timp pe fundul mării încât învelişul din lemn de cerdu dispăruse, însă Cakir a văzut mai multe boluri de ceramică, precum şi sute de lingouri de sticlă, cupru şi staniu. Arheologii au efectuat cercetări vreme de 10 ani. În decursul a peste 20.000 de scufundări a fost recuperat şi un cufăr cu relicve de la sfârşitul Epocii Bronzului. Printre acestea s-au numărat colţi de elefant, dinţi de hipopotam, dar şi un scarabeu-bijuterie, pe care era inscripţionat numele reginei egiptene Nefertiti. Vasul are o vechime de circa 3.000 de ani şi părea să fi făcut comerţ internaţional, judecând după varietatea de artefacte recuperate.

Actriţa americană Angelina Jolie s-a supus unei operaţii preventive de extirpare a ovarelor cu scopul de a preveni cancerul, o boală care a provocat moartea mamei, a bunicii şi a mătuşii sale. Actriţa a făcut aceste dezvăluiri în articolul publicat marţi de ziarul The New York Times, sub titlul „Angelina Jolie Pitt: Diary of a Surgery”, citat de EFE. Jolie, în vârstă de 39 de ani şi care în urmă cu doi ani s-a supus unei duble mastectomii, a fost operată săptămâna trecută pentru a-i fi extirpate ovarele şi trompele lui Faloppio. „Am plănuit acest lucru de mult timp. Este o operaţie mai puţin complexă decât o mastectomie, dar efectele sunt mai severe. Obligă o femeie să intre în menopauză forţată”, scrie actriţa. La fel cum a explicat în urmă cu doi ani aceluiaşi ziar operaţia de mastectomie, Jolie dezvăluie acum că a luat decizia de a face acest lucru public, pentru ca „alte femei expuse acestui risc să cunoască opţiunile care există”. „În urmă cu doi ani am scris despre faptul că m-am supus unei duble mastectomii preventive. O simplă analiză de sânge a dezvăluit că sufăr de o mutaţie genetică (...) cu un risc estimat la 87 la sută pentru a dezvolta un cancer mamar şi de 50 la sută pentru un cancer ovarian. Mi-am pierdut mama, bunica şi mătuşa din cauza cancerului”, a explicat ea. Jolie a decis atunci „să urmărească orice informaţie care i-ar putea fi utilă”, precum extirparea preventivă a ovarelor, pentru care actriţa s-a pregătit „fizic şi emoţional”. „În acest fel copiii mei nu vor putea spune niciodată: mama a murit de cancer la ovare”, a precizat Angelina Jolie, mamă a şase copii împreună cu partenerul ei de viaţă, actorul Brad Pitt.

Actriţa Mila Kunis a confirmat, la insistenţele unui prezentator de televiziune, faptul că s-a căsătorit cu Ashton Kutcher, informează site-ul premiere.fr. Mila Kunis, protagonista lungmetrajului \"Ascensiunea lui Jupiter/ Jupiter Ascending\", cel mai recent film regizat de fraţii Wachowski, în care joacă şi Channing Tatum, a confirmat această informaţie în emisiunea \"Late Late Show\", prezentată de James Corden. Invitată în acest nou talk-show american, actriţa, foarte discretă în ceea ce priveşte viaţa ei privată, a încercat iniţial să evite întrebarea despre căsătoria ei cu Ashton Kutcher, însă, presată de James Corden, a sfârşit prin a confirma această informaţie. \"Ashton Kutcher şi dumneavoastră sunteţi soţ şi soţie?\", a întrebat prezentatorul emisiunii. \"Poate\", i-a răspuns actriţa americană. \"Ori sunteţi căsătoriţi ori nu sunteţi!\", a insistat James Corden. \"Poate\", a răspuns, din nou, Mila Kunis. Văzând că nu primeşte răspunsul verbal pe care îl aştepta, James Corden i-a cerut actriţei să arate spre public degetul inelar de la mâna stângă, pe care se afla într-adevăr o verighetă. După ce Mila Kunis a arătat acea verighetă, prezentatorul a declarat: \"Vedeţi? Sunt într-adevăr căsătoriţi\". Cei doi actori au alimentat zvonurile despre căsătoria lor la sfârşitul anului trecut, după ce Ashton Kutcher a publicat cu ocazia sărbătorilor de iarnă mai multe mesaje de felicitare pe care le-a semnat cu apelativul \"Familia Kutcher\". În emisiunea prezentată de James Corden, actriţa a confirmat implicit faptul că a devenit în mod oficial \"doamna Kutcher\" şi a profitat de această ocazie pentru a anunţat faptul că ea şi partenerul ei de viaţă se gândesc deja \"la bebeluşul cu numărul 2\". Ashton Kutcher, în vârstă de 36 de ani, are în prezent o relaţie cu actriţa Mila Kunis, în vârstă de 31 de ani, iar, pe 30 septembrie 2014, cei doi au devenit părinţii unei fetiţe, Wyatt Isabelle. Mila Kunis şi Ashton Kutcher, colegi în distribuţia serialului \"Anii \'70/ That \'70s Show\", au început o relaţie în 2012, la aproape un an după ce actorul s-a despărţit de actriţa Demi Moore, după şapte ani de căsnicie.

Cuplurile care întreţin relaţii sexuale şi trăiesc în concubinaj înainte să spună \"Da!\" în faţa altarului au mai puţine şanse la o căsnicie fericită, în cazul în care ajung vreodată să se căsătorească. Aceeaşi soartă o au şi persoanele care fac sex cu mai multe persoane înainte de mariaj. Cel puţin aşa arată rezultatele unui studiu realizat de cercetătorii americani. Există mai multe motive care duc la acest deznodământ nefericit, spun ei. În primul rând, unei persoane îi va fi mai dificil să aibă o relaţie cu un singur partener după ce a acumulat toată această experienţă sexuală. Dacă reuşeşte să îşi pună pirostriile, această persoană va avea parte de o calitate scăzută a căsniciei, explică cercetătorii. În al doilea rând, cuplurile care locuiesc împreună împart chiria, au un animal de companie şi chiar cumpără mobilă pentru apartament împreună, astfel că le vine mai greu să se despartă şi să se confrunte cu toate inconvenientele care apar în cazul unei astfel de situaţii. Aceşti oameni ajung să se căsătorească şi să aibă parte de un mariaj cu totul nefericit. Rezultatele studiului arată, totodată, că, în general, cuplurile care aşteaptă mai mult timp înainte să întreţină relaţii sexuale au parte de o căsnicie mai fericită decât cele care se grăbesc. Cercetătorii sugerează şi că o persoană care face sex doar cu viitorul soţ sau cu viitoarea soţie, şi cu nimeni altcineva, are şanse substanţial mai mari la o căsnicie fericită, decât o persoană care a întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi parteneri pe parcursul vieţii. De asemenea, cuplurile care au avut mai mulţi invitaţi la nuntă au şi ele o căsnicie mai bună. Oamenii de ştiinţă spun că cei care îşi fac publică relaţia în faţa atâtor cunoscuţi văd nunta ca pe un angajament că îşi vor petrece viaţa împreună.

România a avut cei mai calzi ani după 2000, iar în 2014 au fost înregistrate cele mai mari temperaturi din istoria măsurătorilor meteorologice, ceea ce înseamnă că schimbările climatice şi efectele lor se resimt tot mai puternic, a declarat, luni, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. \"Anul 2014 a fost cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice. În 2014, din cauza dezastrelor meteo, economia globală a pierdut peste 300 de miliarde de dolari, iar pagubele cumulate în ultimii 40 de ani au fost de 2.300 de miliarde de dolari. În România, cei mai calzi ani s-au înregistrat după anul 2000. Acest lucru demonstrează că schimbările climatice şi efectele lor se resimt tot mai puternic din 2000 încoace\", a spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, cu ocazia Zilei Mondiale a Meteorologiei.
Ministrul Mediului a mai spus că schimbările climatice afectează aproape toate sectoarele economico-sociale, de la agricultură la turism şi de la infrastructură la sănătate. \"Ele au un impact deosebit asupra resurselor de apă, hrană şi energie şi tot ele încetinesc sau chiar pun în pericol dezvoltarea durabilă. Costurile inacţiunii sunt din ce în ce mai mari şi de aceea se impune să luăm măsuri imediate pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi adaptarea sistemelor ecologice la efectele variabilităţii climatice. Pentru a avea efecte pozitive, adaptarea trebuie direcţionată luând în considerare priorităţile dezvoltării durabile\", a subliniat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Graţiela Gavrilescu a precizat că, în ultimele decenii, schimbările climatice au determinat noi provocări şi de aceea se impun să fie adoptate măsuri pentru un mediu mai curat şi sănătos si care să nu afecteze posibilităţile de dezvoltare a generaţiilor viitoare. \"În pofida tuturor eforturilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, temperatura medie globală va continua să crească ca urmare a inerţiei sistemului climatic, drept pentru care vor deveni tot mai importante măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice cu care ne confruntăm deja\", a mai spus Gavrilescu.
Ministrul Mediului a reamintit că, în anul 2013, a fost aprobată Strategia Naţională privind Schimbările Climatice petnru perioada 2013-2020, fiind abordate două componente principale, cea de reducere a concentraţiei de gaze cu efect de seră şi cea de adaptare la efectele schimbărilor climatice.
Gavrilescu a mai spus că elaborarea Agendei Naţionale de Adaptare la Efectele Schimbărilor Climatice şi integrarea ei în politica existentă şi viitoare reprezintă un obiectiv major în cadrul componentei de adaptare şi se va baza, în principal, pe acţiuni de prioritizare, termene de aplicare şi instrumente specializate privind managementul riscurilor climatice la nivel naţional şi regional.
În cadrul Strategiei Naţionale privind schimbările climatice, resursele de apă şi protecţia împotriva inundaţiilor şi a secetelor, precum şi agricultura reprezintă unele dintre cele 13 sectoare prioritare identificate în România, care necesită o atenţie sporită pentru promovarea politicilor şi măsurilor de minimizare a efectelor negative ale schimbărilor climatice. \"În dinamica actuală, pentru combaterea schimbărilor climatice şi promovarea politicilor şi a măsurilor de adaptare, comunicarea joacă un rol cheie. Este absolută nevoie de un dialog consistent cu instituţiile care decid la nivel european şi naţional asupra obiectivelor cheie din domeniile care vizează protecţia mediului\", a adăugat ministrul Graţiela Gavrilescu.
Conform statisticilor în domeniu, dintre toate disciplinele ştiinţifice, meteorologia şi climatologia sunt domeniile care au înregistrat cele mai semnificative progrese în ultimii 50 de ani. Cunoştinţele din domeniul climei, acumulate în ultima decadă, constituie un suport important pentru luarea de decizii strategice si elaborarea de politici de dezvoltare şi planuri de acţiune pentru sporirea rezistenţei populaţiei în faţa dezastrelor naturale, combaterea efectelor negative ale schimbărilor climatice şi încurajarea unei economii mai curate şi mai eficiente.
Începând din 1961, statele membre ale Organizaţiei Meteorologice Mondiale sărbatoresc intrarea în vigoare, la 23 martie 1950, a Convenţiei pentru înfiinţarea Organizaţiei Meteorologice Mondiale, la care România este membru cu drepturi depline. Astfel, în fiecare an, pe data de 23 martie, comunitatea meteorologică din întreaga lume celebrează Ziua Mondială a Meteorologiei.
În fiecare an, Ziua Mondială a Meteorologiei se concentrează pe o temă specifică. În 2015, tema este \"Cunoaşterea climei pentru prevenirea schimbărilor climatice\", în contextul în care, în decembrie 2015, în cadrul Summit-ului de la Paris, comunitatea internaţională ar putea să ia decizii importante şi să întreprindă acţiuni pentru a face faţă schimbărilor climatice.

Pierderile economice suferite de România în ultimii 42 de ani, cauzate de 71 de fenomene meteo şi hidro extreme, au ajuns la 12 miliarde de euro, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Meteorologiei, Ion Sandu, directorul general al ANM, citând un Raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). „După ce politicieni importanţi, în timpul viscolelor, atacă ANM-ul, mi se pare că e un lucru extraordinar că de Ziua Meteorologiei Ministerul Mediului ne laudă. [...] Manifestările meteorologice şi hidrologice reprezintă peste 90% din cauzele dezastrelor la nivel mondial. La capitolul pierderi, în ultimii 42 de ani, pierderile cauzate de aceste fenomene meteorologice extreme se ridică, la nivel mondial, la 2.300 miliarde de dolari. În România, între anii 1961-1990 am avut o temperatură medie de 8,8 grade Celsius, iar între 1980 şi 2014 de 9,3 grade Celsius, deci o creştere de 0,5 grade. Această creştere ne poziţionează undeva la media globală. Pierderile economice cauzate de fenomenele meteo extreme, în România, se situează la 12 miliarde de euro, în ultimii 42 de ani. Tot în România, în acelaşi interval, s-au consemnat 71 de dezastre meteo şi hidro. Informaţiile sunt îngrijorătoare”, a precizat Ion Sandu.
Potrivit oficialul ANM, instituţia pe care o conduce a transmis, în 2014, un număr de 2.697 de mesaje şi avertizări meteorologice, dintre care două au fost de Cod Roşu. „Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, în 2014, un număr de 2.697 de mesaje şi avertizări meteorologice, dintre care două au fost de Cod Roşu. Reamintesc faptul că aceste Coduri Roşii sunt transmise după reguli şi norme bine stabilite şi nu poate interveni nimeni în ele. Îmi doresc ca presa şi nu numai să nu mai dea vina pe meteorologie, atunci când sunt fenomene cu impact foarte mare în România pentru că problema este în altă parte”, a menţionat Sandu.
Oficialul ANM a adăugat că, în România, trebuie făcute două lucruri importante pentru a preîntâmpina dezastrele economice cauzate de fenomenele meteo extreme, şi anume stoparea defrişărilor şi curăţirea apelor. „Raportul ONU lansat la data de 5 martie 2015 menţionează faptul că, dacă ar fi investite 6 miliarde de dolari în managementul situaţiilor de urgenţă, pierderile la nivel global ar scădea cu 20%. În România nu trebuie investiţi bani atât de mulţi cât zice ONU. Trebuie să facem două lucruri: să nu mai defrişăm munţii şi să curăţăm albiile râurilor şi pârâurilor din comune şi sate. Dacă mergeţi în comunele şi satele ţării, veţi vedea râurile mici şi mijlocii pline de sute de metri de gunoaie, crengi şi lemne acumulate la poduri. Acele poduri le vom regăsi la pierderile cu care vine ISU şi spune că au căzut o mie de poduri şi podeţe. Toate acele poduri şi podeţe n-ar cădea dacă mizeria care este acumulată de ani de zile ar fi curăţată. Presa a pus presiune pe hărţile de risc pentru că s-au produs inundaţii în zone care nu sunt prinse în aceste hărţi. Hărţile de risc sunt bune, pentru că ele corelează cantităţile de precipitaţii cu configuraţiile albiilor. Apar, însă, efecte şi dărâmare de poduri în alte zone din cauza a ceea ca v-am spus că se întâmplă cu râurile mici şi mijlocii în această ţară”, a explicat directorul general al ANM.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că a susţinut la Consiliul European obiectivul de finalizare a Pieţei Interne a Energiei, care înseamnă pentru România dezvoltarea infrastructurii energetice, preţuri accesibile pentru consumatori, creştere economică şi crearea de locuri de muncă. \"Consiliul European a confirmat obiectivul de creare a Uniunii Energiei, pe baza propunerii făcută în luna februarie de Comisia Europeană. Au fost validate cele cinci dimensiuni ale Uniunii Energiei: securitatea energetică, Piaţa Internă a Energiei, eficienţa energetică, reducerea emisiilor de carbon, cercetarea, inovarea şi competitivitatea în domeniu\", a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannism, după încheierea Consiliului European de Primăvară.
Şeful statului a subliniat că România susţine puternic acest proiect. \"Am insistat asupra câtorva priorităţi pentru România care se regăsesc în concluziile finale ale Consiliului European: valorificarea propriile resurse energetice, necesitatea diversificării surselor şi rutelor de aprovizionare\", a spus Iohannis, adăugând că a reiterat, în acest context, \"potenţialul semnificativ al resurselor din Marea Neagră, prin care putem contribuim la întărirea securităţii energetice regionale şi europene\".
Klaus Iohannis a afirmat că a susţinut obiectivul de fnalizare a Pieţei Interne a Energiei, care, pentru România, înseamnă, \"pe termen mediu şi lung, dezvoltarea infrastructurii energetice, asigurarea unor preţuri accesibile pentru consumatori, menţinerea competitivităţii industriei, creştere economică şi creare de locuri de muncă\". Preşedintele a punctat faptul că \"un aspect esenţial\" al acestui proiect, prezent în textul concluziilor summit-ului, constă în \"libertatea fiecărui stat membru de a-şi alege mixul energetic naţional\". Totodată, Iohannis a spus că Uniunea Energiei trebuie să asigure \"o protecţie reală a consumatorilor vulnerabili\".

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi ministrul federal al Apărării, doamna Ursula von der Leyen, au inclus pe agendă tema \"armata UE\". Care ar fi avantajele şi care dezavantajele unei astfel de structuri militare?Iată câteva prosibile răspunsuri la principalele chestiuni.
Fundalul este criza din Ucraina şi politica externă, apreciată în UE drept excesiv de agresivă, a Rusiei. O armată a UE ar \"da Rusiei impresia că intenţia de a apăra valorile europene este una serioasă\", a declarat Jean-Claude Juncker.
Cabinetul de la Berlin manifestă deschidere faţă de această propunere. Ideea a fost promovată în trecuta campanie electorală mai ales de social-democraţi, şi este înscrisă în acordul de coaliţie. Şefa executivului german, Angela Merkel, şi ministrul Apărării, Ursula von der Leyen, ambele membre ale UCD, pledează pentru o cooperare militară aprofundată în Europa. Responsabilele au subliniat însă că este vorba despre \"un proiect de viitor\".

Ce avantaje ar asigura o armată a UE?

În prezent, în interiorul UE există 28 de armate cu un efectiv total de aproximativ 1,5 milioane de militari, care fac cam toţi acelaşi lucru. Structurile sunt paralele şi nu integrate, ceea ce presupune o risipă de personal, tehnică de luptă şi resurse. O colaborare europeană ar permite economii la dezvoltarea, achiziţionarea şi folosirea echipamentului militar, susţin partizanii ideii. Dacă sarcinile ar fi împărţite, atunci statele membre s-ar putea fiecare specializa în anumite categorii de armament, pentru a acţiona împreună cu partenerii în caz de război.
La aceasta se adaugă următoarele: Statele europene convieţuiesc paşnic de mulţi ani. Apărarea ţării nu mai este o chestiune de actualitate în raporturile dintre aceste ţări. Cooperarea tot mai strânsă dintre statele membre face ca problemele de securitate să nu mai afecteze ţările în sine, ci UE în ansamblu. În opinia partizanilor proiectului, o armată europeană ar simboliza unitate şi forţă.

Ce piedici există?

Baza unei armate a UE ar fi o politică externă şi de securitate comună. Aceasta nu există însă până acum în fapt, deoarece fiecare naţiune europeană ar trebui să renunţe la drepturi suverane şi deci la o parte din puterea proprie. Şi nu se ştie în principiu dacă toate statele membre sunt dispuse să transfere către Bruxelles puterea de decizie privind folosirea propriilor trupe în cadrul unei armate europene.
Armata este percepută ca un simbol important al suveranităţii naţionale şi are o lungă tradiţie în majoritatea statelor UE. Transferarea acestor armate sub comanda UE - aceasta a fost pentru multă vreme considerată o imposibilitate, cu precădere în ţările europene mari şi puternice. Fiindcă guvernele acelor ţări văd armata lor ca pe un instrument de impunere a intereselor proprii.
O precondiţie pentru crearea unei armate comune a UE ar fi ca statele membre să cadă de acord asupra bazei juridice necesare în acest scop, fiindcă există în prezent deosebiri notabile. Aşa de pildă, în Franţa este necesar votul parlamentului pentru misiuni în străinătate cu o durată ce depăşeşte patru luni. În Marea Britanie nu există această obligativitate, deşi, în practică, dreptul cutumiar o impune. Premierii de la Londra au cerut în ultimii ani în repetate rânduri Camerei Inferioare sprijinul politic pentru misiunile externe. În Germania, nicio trimitere de trupe în afara graniţelor nu poate avea loc fără acordul, în prealabil, al forului legislativ. Şi prelungirea unei misiuni necesită acordul Bundestagului. Şi cazul Germaniei nu este unul izolat la nivelul ţărilor membre UE:

Este ideea unei armate europene una nouă?

Nu, nu este. Ideea este aproape la fel de veche, pe cât sunt de vechi structurile comunitare. A apărut în timpul războiului din Coreea, la începutul anilor 1950. Dar proiectul a fost abandonat după ce a fost respins de Parlamentul Franţei. După încetarea Războiului Rece, ideea a fost repusă pe agendă, după ce europenii au constatat că nu sunt în stare să rezolve conflictul din fosta Iugoslavie şi a fost nevoie de intervenţia SUA şi a NATO. De atunci se ştie la nivelul UE că este nevoie de o reorganizare în domeniu.

Ce s-a întâmplat de atunci?

În principal, au fost încheiate înţelegeri de cooperare militară bilaterale. Armata germană colaborează cu cea franceză în cadrul unei brigade comune. În iunie anul trecut, brigada 11 olandeză de desant aerian a trecut sub comandă germană. Şi cu armata poloneză vrea cea germană să colaboreze în acest fel. Este planificat ca o brigadă germană să preia comanda asupra unui batalion polonez. În schimb, un batalion german format din 600 de soldaţi ar urma să fie transferat armatei poloneze.
UE a decis deja din 2004 să formeze forţe de reacţie rapidă pentru misiuni în regiunile de criză. Aceste aşa-numite \"battle groups\", unităţi comune rotative, sunt gata de luptă deja din 2005. Dar până acum nu au participat la nicio misiune.

Bărbatul din imagine se numeşte Naoto Matsumura, dar toţi îl cunosc drept \"apărătorul animalelor din Fukushima\". Naoto Matsumura are 55 de ani şi este singurul om care locuieşte pe o zonă de 20 de kilometri în apropierea centralei de la Fukushima, după ce toţi locuitorii au fost evacuaţi în urma dezastrului nuclear care a avut loc aici cu câţiva ani în urmă. Şi el a fost evacuat o dată cu ceilalţi, dar s-a întors la scurt timp, în ciuda interdicţiei impuse de guvern. Fostul muncitor din domeniul construcţiei voia să aibă grijă de propriile animale care rămăseseră în urmă, dar odată ajuns la fosta sa locuinţă a descoperit numeroase ale necuvântătoare care aveau nevoie de ajutorul lui.
Iniţial a eliberat animalele care fuseseră abandonate în grajduri sau rămăseseră legate în lanţuri. Apoi a început să le hrănească. De 4 ani le îngrijeşte, multe dintre necuvântătoare bazându-se pe ajutorul lui pentru a primi mâncare.
Matsumura ştie că este periculos să trăiască în zonă, dar spune că \"refuză să se îngrijoreze din această cauză\". \"Mi-au spus că nu mă voi îmbolnăvi în următorii 30- 40 de ani. Cel mai probabil voi fi mort până atunci oricum, aşa că de ce mi-ar păsa\", explică bărbatul.
Singurul lucru pe care îl face pentru a se proteja este acela că mănâncă hrană adusă din afara zonei afectate de dezastrul nuclear de la Fukushima. El se bazează exclusiv pe donaţiile pe care le primeşte de la cei care îi apreciază munca pentru a putea hrăni toate animalele.