Nelu STAMATE

Nelu STAMATE

Lucrările la podul peste Dunăre din zona Brăila-Galaţi vor începe în primăvara anului viitor, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, la lucrările pe ateliere prilejuite de Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat (PSD). „Am avut săptămâna trecută discuţii cu autorităţile locale din Galaţi şi Brăila. Începem podul peste Dunăre - probabil testăm şi varianta în care se face şi trecere pe sub Dunăre în Galaţi. Probabil că se canibalizează, iar un punct de vedere economic va fi complicat de susţinut, dar noi nu respingem ideea. Podul este licitat, câştigat şi, în acest an, să zicem iarna viitoare, va fi dedicată studiilor de fezabilitate, proiect tehnic etc, astfel încât în primăvara viitoare va începe şi această lucrare care tot începe de vreo 20 de ani”, a explicat Rus.
Şeful de la Transporturi a precizat că a cerut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) ca, împreună cu autorităţile locale, să identifice soluţiile optime de conectare la pod a tuturor localităţilor din jur, inclusiv oraşul Tulcea. „Am dispus ca CNADNR, împreună cu autorităţile din Brăila şi Galaţi, să găsească soluţiile optime de conectare a celor două oraşe şi a localităţilor din jur, inclusiv Tulcea, astfel încât să nu fie defavorizată una sau alta dintre localităţile deservite de acest pod, pe lângă faptul că acesta deserveşte centrul multimodal de acolo”, a adăugat ministrul Transporturilor.
Ioan Rus s-a întâlnit, recent, la sediul Ministerului Transporturilor, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţele Galaţi şi Brăila pentru a discuta despre proiectele prioritare de infrastructură rutieră ce urmează a fi implementate în cele două judeţe, preciza ministerul de resort. Potrivit sursei citate, unul dintre aceste proiecte este construcţia podului peste Dunăre. Proiectul, inclus în Master Planul General de Transport, se ridică la valoarea de peste 246 milioane de euro, şi va fi implementat în perioada de programare 2014-2020. „Podul peste Dunăre, aşa cum a fost testat în modelul naţional de transport ce stă la baza Master Planului General de Transport, urmăreşte fluidizarea fluxurilor de trafic auto din zonele Galaţi, Brăila şi Tulcea, având asigurate conexiunile la reţelele de transport existente, precum şi la viitorul drum expres, cuprins în Master Planul General de Transport, ce leagă oraşele Galaţi şi Tulcea, de judeţul Constanţa”, menţiona Ministerul Transporturilor.
În privinţa proiectului podului peste Dunăre de la Brăila, CNADNR va anunţa în perioada imediat următoare câştigătorul licitaţiei pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate pentru construcţia obiectivului, iar în etapa următoare instituţia va derula procedura legală pentru încheierea contractului de execuţie a lucrărilor.

Un grup internaţional de oameni de ştiinţă, intitulat Anthropocene Working Group, evaluează în prezent informaţiile referitoare la stabilirea debutului noii ere geologice şi va anunţa data convenită pentru noua perioadă geologică anul viitor, informează bbc.com.
Studiul, publicat în Nature, nu este singurul care încearcă stabilirea debutului \"Erei Omului\", alţi savanţi propunând ca revoluţia industrială sau primele teste nucleare să fie folosite ca repere ale debutului noii ere, în timp ce unii oameni de ştiinţă consideră că data exactă a debutului unei noi perioade geologice poate fi stabilită abia după mii sau milioane de ani de retrospectivă.
Geologii împart istoria Terrei în fragmente care reflectă perioade de schimbări semnificative ale planetei, ca rezultat al deplasării continentelor, al impactului cu un asteroid, al unei schimbări climatice majore. În prezent, planeta se află, din punct de vedere formal, încă în Holocen, o epocă geologică ce a debutat în urmă cu 11.500 de ani, la sfârşitul ultimei Ere Glaciare. Savanţii cred însă că umanitatea a modificat dramatic Pământul din nou.
Pentru a stabili exact începutul acestei noi perioade, geologii caută un semnal clar, pe care îl descriu ca \"un vârf de aur\" (\"golden spike\", în original, în limba engleză, n.r), care ar trebui să fi fost păstrat în sedimente, roci, în straturile de gheaţă. \"Căutăm aceste «vârfuri de aur», un interval temporal real în care putem arăta, cu dovezi, că întreg Pământul s-a schimbat. Dacă vă uitaţi la tot intervalul temporal geologic, am definit aproape fiecare graniţă dintre două ere în acest mod\", a declarat profesorul Mark Maslin, de la University College din Londra (UCL), coautor al studiului publicat în revista Nature.
Cercetarea sugerează că un astfel de \"vârf de aur\" plasează debutul Antropocenului în 1610. Savanţii spun că sosirea europenilor pe continentul american cu 100 de ani înainte de această dată a reprezentat debutul unei majore transformări globale. \"Creşterea rapidă a comerţului la nivel global, imediat după acea perioadă, a dus la o deplasare a speciilor pe suprafaţa planetei. Porumbul din America Centrală a început să fie cultivat în sudul Europei, în Africa şi China. Cartofii din America de Sud au fost cultivaţi în Marea Britanie şi apoi în toată Europa şi până în China. Alte specii au făcut drumul invers: grâul a ajuns în America de Nord, iar zahărul a devenit cunoscut în America de Sud - un adevărat amestec al speciilor din întreaga lume\", a declarat Dr. Simon Lewis, de la UCL, coautor al studiului. \"Am fost martori ai deplasării acestor specii de pe un continent pe altul, lucru care a avut un impact fără precedent din punct de vedere geologic, punând Terra pe o nouă traiectorie evoluţionară\", a mai spus Lewis.
Polenul foarte vechi descoperit în sedimente funcţionează ca o înregistrare exactă a acestei schimbări, dar echipa de cercetători spune că un alt indiciu important referitor la startul noi ere geologice trimite la bolile mortale introduse pe continentul american de europeni. Circa 50 de milioane de oameni (de pe continentul american) au murit, iar cei mai mulţi dintre ei erau fermieri\", a declarat Simon Lewis în emisiunea \"Science in Action\" difuzată de postul de radio BBC World Service. \"Iar terenul pe care îl cultivau aceşti fermieri a devenit din nou sălbatic, transformându-se în junglă, pădure sau savană. Aproximativ jumătate din substanţa uscată a unui copac este reprezentată de carbon, astfel că toată acea vegetaţie în plină creştere a absorbit suficient de mult carbon din atmosferă pentru ca acest lucru să fie vizibil ca o scădere a concentraţiei atmosferice globale de dioxid de carbon înregistrate în straturile de gheaţă foarte veche. Această informaţie oferă un indiciu exact referitor la anul 1610 ca fiind debutul Antropocenului, când s-a înregistrat cel mai mic nivel al concentraţiei de dioxid de carbon care poate fi măsurată în straturile de gheaţă\", a explicat cercetătorul britanic.
Cercetătorii spun că un alt an care poate fi considerat debutul noii ere ar putea fi 1964, când testele nucleare care au început în anii 1940 şi au continuat în anii 1950 şi la începutul anilor 1960 s-au oprit şi a fost impusă o interdicţie în acest sens. \"Vârful de aur\" este furnizat în acest caz de o creştere a nivelului de carbon radioactiv din atmosferă în perioada în care se efectuau testele nucleare, urmată de o scădere bruscă în momentul în care acestea au încetat. Dar profesorul Mark Maslin a spus că, deşi markerul era unul foarte puternic, radioactivitatea nu a fost asociată cu alte schimbări dramatice care să fi avut loc în acea perioadă. \"La mijlocul anilor 1960, are loc o uriaşă schimbare cam în toate domeniile, la nivel global, pe care o numim «marea accelerare», cu o creştere demografică globală de 2% anual, schimbări fără precedent în agricultură şi producerea de alimente, dar markerul nu are nicio legătură cu aceste schimbări\", a explicat profesorul Maslin.
Comentând cercetarea publicată în revista Nature, profesorul Jan Zalasiewicz, de la Universitatea din Leicester şi care este preşedintele Anthropocene Working Group, a spus că studiul este foarte interesant şi conţine \"idei uimitoare\". \"Desigur, grupul de lucru le va lua în discuţie. Aceste idei se adaugă dezbaterii generale privind Antropocenul şi numărului tot mai mare de sugestii referitoare la data la care această eră ar fi debutat. Ideea privind debutul erei în anul 1610 reflectă în mod clar un eveniment important din punct de vedere istoric, deşi ar fi nevoie de mai multe dovezi, cred eu, referitoare la faptul că aceste criterii sugerate de studiu ar fi mai potrivite decât semnalele multiple asociate cu «marea accelerare» de la mijlocul secolului al XX-lea\", a declarat Jan Zalasiewicz pentru BBC News.

Efectele produse asupra creierului de o idilă amoroasă sau de destrămarea unei relaţii sunt comparabile cu cele generate de anumite droguri, potrivit autorilor unui studiu american, citaţi de atlantico.fr. Dorind să afle ce se întâmplă în mintea unei persoane îndrăgostite sau care tocmai a fost dezamăgită pe plan sentimental, autorii studiului au ajuns la concluzia că \"boala iubirii\" reprezintă într-adevăr o realitate ştiinţifică.
Începând din 2005, studiile ştiinţifice consacrate reacţiilor pe care le are creierul uman în urma unei probleme sentimentale s-au multiplicat. Cu ajutorul RMN-ului, savanţii americani au încercat să descifreze misterul care învăluie consecinţele avute de despărţirile amoroase pe plan cerebral.
Anumiţi cercetători consideră că dopamina este molecula pasiunii amoroase. Însă ce se întâmplă în cazul unei despărţiri, ce se întâmplă când apare o decepţie? Studiile anterioare nu au determinat însă toate moleculele implicate în aceste procese. Dopamina este în mod normal eliberată în corp ca reacţie la surprizele plăcute, nu ca reacţie la \"pasiune\" sau la \"plăcere\", aşa cum cred alţi cercetători. Desigur, o surpriză ar putea consta în revederea sau auzirea neaşteptată a persoanei iubite, însă în acest caz este vorba de o extrapolare.
Modificările observate vizează regiuni ale creierului implicate şi în alte procese asociate cu motivarea, reglate de sistemele de recompensare. Nu este deloc surprinzător faptul că acele regiuni cerebrale sunt asociate cu sentimentele amoroase, însă savanţii evită să generalizeze atunci când vorbesc despre neurotransmiţătorii asociaţi.
În ceea ce priveşte despărţirile şi necazurile (şi toate situaţiile de doliu, în general), activări şi scăderi ale activităţii cerebrale au fost raportate în aceleaşi regiuni din creier. Este dificil de tras concluzii exacte, cu excepţia celor referitoare la sistemele care sunt implicate, însă acest fapt nu este surprinzător.
Alţi doi neurotransmiţători sunt cel mai probabil implicaţi în mod direct în relaţiile amoroase: ocitocină şi vasopresină. Ei sunt implicaţi în formarea de legături \"amoroase\", la şoarecii de câmp, şi joacă un rol important în stabilirea de legături sociale la oameni. Există două specii de şoareci de câmp în Statele Unite - o specie dă dovadă de fidelitate, iar cealaltă, de promiscuitate. Diferenţele dintre ocitocină şi de vasopresină există şi este posibilă o transformare a uneia în alta, prin modificarea neurotransmiţătorilor şi a receptorilor lor.
Ca manieră generală, cercetătorii rămân prudenţi în ceea ce priveşte folosirea datelor colectate prin imagistică cerebrală, care sunt adeseori \"supra-interpretate\". Aceste metode oferă imagini cu regiunile cerebrale deosebit de active sau inactive în timpul unei astfel de \"boli amoroase\".
Dureri de stomac, în piept, senzaţia de strivire, cronică sau de scurtă durată - persoanele care suferă din dragoste descriu adeseori aceste simptome exacte. \"Boala iubirii\" este însă doar o simplă expresie sau există oare o realitate biofizică care explică acea stare?
Toate senzaţiile subiective sunt însoţite de modificări ale activităţii cerebrale. Cauze pur \"psihologice\" aflate la origine (doliu sau despărţire amoroasă) pot fi însoţite de senzaţii fizice localizate. Acest lucru nu vrea să însemne însă că organul vizat este bolnav. În schimb, pot să apară tulburări serioase, precum depresie, care se pot transforma apoi în boli veritabile. Secretul acestui fenomen se află în creier, nu în organele în care acele senzaţii sunt resimţite.
Anumite studii ştiinţifice tind să afirme că iubirea este un drog, ale cărui efecte ar fi comparabile cu cele produse de cocaină sau nicotină. Iubirea iniţiază, probabil, sistemele de recompensare şi activează regiunile cerebrale vizate de acţiunea drogurilor. Drogurile scurtcircuitează sistemele neurotransmiţătoare clasice şi stimulează, direct, printr-o acţiune chimică, transmisiunea de dopamină. Cu alte cuvinte, drogurile piratează sistemele neurotransmiţătoare normale. Însă, afirmaţia potrivit căreia iubirea este un drog, în sensul medical sau ştiinţific al expresiei, ar reprezenta o eroare şi o exagerare.
Din acest motiv, anumiţi cercetători au spus că persoanele care sunt victime ale unor probleme sentimentale sunt în sevraj. În sens literar, dacă acea problemă sentimentală constă în pierderea persoanei iubite, atunci se poate spune că este vorba despre un sevraj. Cu ceva mai multă imaginaţie, pot fi găsite câteva puncte în comun cu acest sindrom. Dar şi în acest caz, drogurile produc alte efecte şi, dincolo de analogiile de limbaj, nu ar trebui căutate asocieri prea precise între cele două situaţii.

Roma, Atena, Ierusalim, Dubai şi Amsterdam sunt cele mai populare destinaţii de Paşte pentru români, perioadă în care vacanţele şi city break-urile se scumpesc şi cu 170% faţă de altă perioadă a anului.
Români merg în vacanţe de Paşte în străinătate fie atraşi de semnificaţia religioasă a unor destinaţii, precum Roma, Atena sau Ierusalim, fie pentru shopping şi distracţie în Dubai sau Amsterdam, conform unui studiu realizat de un portal de turism din România, transmis, vineri, AGERPRES.
Roma este una dintre cele mai populare destinaţii de Paşte pentru români, deoarece turiştii pot vizita atât bisericile catolice, cât şi lăcaşurile de cult ortodoxe. În acelaşi timp, în capitala Italiei trăieşte o importantă comunitate de români, iar Paştele este momentul cel mai potrivit pentru reunirea familiilor. Un city break de Paşte la Roma porneşte de la 337 euro de persoană şi include bilet de avion, 3 nopţi de cazare cu mic dejun şi asigurare medicală.
La rândul său, Atena are avantajul de a fi o destinaţie dintr-o ţară ortodoxă, prin urmare turiştii români regăsesc aici o parte din tradiţiile de acasă, inclusiv mesele cu friptură de miel şi ouă roşii. Costul pachetului turistic, în care intră biletul de avion, 3 nopţi la hotel cu mic dejun şi asigurare medicală, ajunge la aproximativ 440 de euro de persoană.
Totodată, pentru perioada Paştelui, creşte foarte mult cererea pentru zboruri către Tel Aviv, costul unui bilet de avion dus-întors spre această destinaţie fiind de aproximativ 200 de euro, se arată în cercetarea Vola.ro.
\"Dar nu toţi români vor ca de Paşte să fie înconjuraţi de o atmosferă religioasă. Din ce în ce mai mulţi aleg să profite de zilele libere pentru o călătorie în care să se distreze. Chiar dacă o vacanţă în Dubai costă de Paşte de la 680 euro, incluzând bilet de avion, 7 nopţi de cazare şi asigurare medicală, destinaţia este una dintre cele mai cerute de români. Turiştii au optat pentru hoteluri care nu au mese incluse sau au maximum mic dejun\", se menţionează în comunicat.
O altă destinaţie solicitată de Paşte, Amsterdam, este populară, în general, printre turiştii non-conformişti şi dornici de distracţie. Un city break la jumătatea lunii aprilie costă aproximativ 410 euro/persoană.
Paştele scumpeşte atât city break-urile, cât şi vacanţele. De exemplu, pentru Dubai şi Amsterdam tarifele sunt cu aproape 170% mai mari decât în altă perioadă a anului. În pofida acestor scumpiri, cele două oraşe se află în topul celor mai cerute destinaţii pentru sărbătorile pascale şi înregistrează o creştere a vânzărilor de peste 35%.
Cei mai mulţi turişti preferă să plece doar 4 zile, de aceea optează pentru un city break. În general, se pleacă în Vinerea Mare, iar întoarcerea este programată în a doua zi de Paşte, situaţie care înseamnă pentru cei mai mulţi turişti maximum o zi de concediu.
Pentru a petrece Paştele în afara ţării, românii sunt dispuşi să aloce un buget mai mare decât pentru o vacanţă obişnuita, având în vedere că aproximativ 40% dintre vânzările de pachete turistice pentru Paşte se concentrează pe Roma, Atena, Dubai şi Amsterdam, unde preţul mediu de achiziţie al unui pachet este de 470 euro.
Cu toate acestea, există variante pentru un buget mai redus, pornind de la 191 euro/persoană. La această sumă se poate petrece Paştele la Milano având în pachet bilet de avion, 3 nopţi de cazare la hotel de 3 stele şi asigurare medicală. Altfel, pentru preţuri de până în 250 euro/persoană se pot petrece sărbătorile pascale în Budapesta, Berlin, Dublin sau Bruxelles, precizează sursa citată.

Pe 20 martie, de Ziua Mondială a Vrabiei, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă” din Galaţi, Asociaţia pentru Ecologie şi Turism Pro Eco-Tur a premiat câştigătorii celei de-a doua ediţii a Concursului Interşcolar „Salvaţi Vrăbiuţele’’.
Iubitorii de natură sărbătoresc Ziua Mondială a Vrabiei prin organizarea de campanii pentru protejarea mediului, concursuri de desen/creaţie, întâlniri între activişti, construite în jurul temei conservării speciilor care riscă extincţia. Prin organizarea concursului, Pro Eco-Tur şi-a propus să vină în ajutorul vrabiei de casă (Passer domesticus) care, în prezent, la nivel global, înregistrează o diminuare a efectivului. Mai mult, acţiunea a urmărit să încurajeze dezvoltarea creativităţii copiilor şi conştientizarea de către aceştia a importanţei protecţiei biodiversităţii.
Concursul s-a adresat elevilor din clasele primare din judeţul Galaţi şi Constanţa şi a cuprins trei secţiuni: Bandă desenată - unde au trebuit să realizeze o povestioară în desene, prin care să ilustreze protejarea vrabiei de casă; Slogan - în cadrul căreia au propus câte un slogan care îndeamnă la conservarea speciei; Machetă din materiale reciclabile - în cadrul căreia au realizat machete cu tema „Salvaţi vrăbiuţele”.
Lucrările câştigătoare ale primului loc de la fiecare secţiune vor fi multiplicate şi utilizate ca materiale oficiale de promovare în viitoarea campanie de conştientizare a necesităţii conservării acestei specii.
Concursul „Salvaţi Vrăbiuţele” a fost organizat în colaborare cu Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

În campania electorală pentru prezidenţialele din toamnă, la care gălăţenii au beneficiat de vizita principalilor doi candidaţi la cel mai râvnit fotoliu din ţară, din suita candidatului roşu a făcut parte şi ministrul sănătăţii. Nicolae Bănicioiu a purces la înşirat promisiuni pentru bolnavii de cancer din zonă, cum că Spitalul Judeţean va fi dotat cu un accelerator liniar de particule. Nu l-a durut gura să promită, că nu făcea promisiunea pe cheltuiala lui. Mai prost este că acum se dovedeşte că ministrul a minţit pur şi simplu electoratul, fiindcă ministerul nu va face această investiţie la Galaţi. Crudul adevăr ni-l dezvăluie un prestigios chirurg al urbei, dr. Paul Ichim, care în calitatea sa de senator a putut să-i bată obrazul propagatorului de promisiuni electorale fără acoperire.
„În data de 18 noiembrie 2014 am adresat o întrebare ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, solicitând ca ministerul pe care îl coordonează să precizeze exact data la care va sosi la Spitalul Judeţean Galaţi acceleratorul liniar de particule necesar tratamentului bolnavilor de cancer. [...] Am adresat întrebarea având la bază ideea conform căreia ministrul Sănătăţii este un om de cuvânt, care îi şi respectă pe cei cărora le aduce informaţii şi mai presus de asta are respect şi faţă de bolnavii care se chinuie să se trateze într-un sistem sanitar ţinut la limita subzistenţei. Zilele acestea am primit şi răspunsul elaborat al ministrului Sănătăţii, care printre logoreea de rigoare strecoară şi adevăratul răspuns la aşteptările bolnavilor de cancer din Galaţi: «Fără a fi îndeplinite prevederile art. 190 alin. 5 din Legea nr. 95/2006, Ministerul Sănătăţii nu are bază legală de alocare de prevederi bugetare necesare pentru investiţii unităţilor sanitare pentru care a fost transferat managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale». Tot în răspunsul ministrului Sănătăţii se arată că «spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale pot primi sume de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii [...] pentru dotarea cu echipamente şi aparatură medicală, în condiţiile în care autorităţile administraţiei publice locale participă la achiziţionarea acestora cu fonduri în cuantum de minim 5% din valoarea acestora». Acest lucru se traduce astfel: Ministerul Sănătăţii ar da bani pentru un accelerator liniar de particule dacă şi administratorul spitalului, respectiv CJ Galaţi, şi-ar arăta intenţia de a participa la achiziţionarea lui cu o sumă de minim 5% din valoarea acestuia”, a explicat senatorul liberal gălăţean care au fost rezultatele demersului său.
Este deja firesc ca în campaniile electorale să se emită tot felul de promisiuni. Dar să îi minţi chiar şi pe cei care se pregătesc de înmormântare este pur şi simplu incalificabil...

Mihaela KANTI

Zilele acestea, în sala mare a Universităţii "Dunărea de Jos" s-a dat startul celei de-a doua ediţii a Campionatului Naţional de Navomodelism - Machete care se desfăşoară, de anul trecut, la Galaţi, după ce an de an a avut loc la Constanţa.
232 de modele concurează la această ediţie, iar cluburile expozante sunt cele tradiţionale, dintre care cele mai reprezentative provin din Timişoara, Suceava, Medgidia, Constanţa, Bucureşti şi, bineînţeles, Galaţi. „Din păcate, clubul din Bacău lipseşte anul acesta din concurs. De menţionat, însă, o machetă de calibru al unui sportiv constănţean. Mai sunt câteva machete noi care ţin ştacheta ridicată în concurs, cum ar fi cea a cuirasatului Bismarck, care aparţine clubului universitar din Galaţi şi este o reuşită a colegului meu, Dan Ciosu, după o muncă laborioasă de circa 3 luni de zile", ne-a declarat unul dintre organizatori, Gabriel Vasile. Şi el, membru al singurului club de navomodelism din Galaţi, care funcţionează în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, concurează cu câteva modele în miniatură, printre care trebuie amintite două variante ale monitorului „Bucovina”, realizate la o scară, am putea spune, microscopică.
Ca noutate, printre exponate se regăseşte şi celebrul iaht regal „Libertatea”, care zeci de ani a tronat la malul Dunării, fiind considerat mândria Galaţiului până când anumiţi guvernanţi au hotărât, pe nepusă masă, să-l vândă „la fier vechi”, chipurile pentru că reabilitarea şi întreţinerea lui ar fi costat prea mult. Nava există, în continuare, în mărime naturală, sub altă denumire, şi este considerată o bijuterie navală, iar gălăţenii trebuie să se mulţumescă să privească doar la machetele sau fotografiile care o reprezintă, când şi când, în diverse expoziţii.
Potrivit regulamentului de organizare a concursului, navomodelele expuse sunt împărţite în şapte clase distincte, fiecare cu câte două-trei subclase. Este vorba despre nave din clasa C1 - velatură, C2 - nave cu motor, C3 - secţiuni de navă, C4 - micromachete realizate la scări 1:250 - 1:1250, C5 - nave în sticlă, C6 - kituri realizate de diverşi producători şi C7 - machete din carton. Potrivit organizatorilor, clasele C6 si C7 sunt introduse recent în campionat de reprezentanţi din ţările nordice, ca o consecinţă a faptului că oamenii nu mai manifestă răbdare în proiectarea şi realizarea de la zero a micilor machete, şi nici nu mai au suficient timp pentru o activitate care solicită extrem de multă migală şi atenţie. Consursul se va încheia într-un cadru festiv, la sfârşitul acestei săptămâni, după jurizare şi afişarea listei cu punctajul obţinut de fiecare expozant şi machetă în parte.

Trăim într-o ţară liberă. Atât de liberă, că nici nu mai ştim ce să facem ca să ne arătăm libertatea unii altora: ne jefuim unii pe alţii, ne furăm banii, casele, afacerile, uneori chiar şi nevestele ori copiii, îi înjurăm pe conducători mai abitir ca un muscal de pe Podul Grant, ne lamentăm (tot unii altora) că „uite, vecinu' o duce mai bine de când s-a băgat în partidu' lu' X-ulescu” şi tot aşa. Doar suntem liberi. Atât de liberi, că în curând, dacă vom apuca aplicarea măsurilor de austeritate pe care le tot propune de vreo lună şi ceva Guvernul, vom fi liberi să murim de foame, de necaz şi de nefăcut nimic.
Şi dacă trăim într-o ţară liberă şi democratică (zic unii...), înseamnă că suntem şi egali, unii cu alţii. Atât de egali, încât unii (ăia şmecheri, care au mirosit la timp partidul potrivit pentru afacerile proprii) se plimbă acum cu Rolls-ul pe maidan, uitându-se în sictir la ceilalţi „egali”, cei care n-au avut decât nenorocul să nu cunoască niciun ştab de partid care să-l trimită, cu bileţelul legat de gât, la vreo regie ori cum s-or mai chema societăţile din parohia primăriilor şi consiliilor locale ori judeţene, ca să taie cu abnegaţie frunză la madanezi pe banii noştri. Şi culmea e că nimeni din vârful acestei ţări nu vorbeşte decât de egalitate şi spirit solidar. Care spirit solidar, isteţilor, că tot voi aţi propus un plan de redresare bugetară care pentru unii e mumă, iar pentru alţii e ciumă: „să reducem salariile bugetarilor, să restructurăm aparatul public, dar cu mici excepţii”?! Iar „micile excepţii” înseamnă cam 100% din personalul societăţilor „de interes local sau naţional” şi cam tot atât din „personajele” care populează maldărul de agenţii apărute de vreo 5-6 ani încoace mai abitir decât ciupercile după ploile de săptămâna trecută.
Dar asta pesemne că înseamnă, în viziunea onor-guvernului Boc & comp, fraternitatea în sânul bugetarilor. Adică unii să rabde de foame cu 500 de lei pe lună, iar alţii să-şi schimbe săptămânal merţanul, că ăla vechi se „uzase moral”. Şi pesemne că tot fraternitate consideră măria-sa Guvernul că este şi faptul că salariaţii „de la patron” sunt trimişi acasă cu sutele de mii, fără nici cea mai mică măsură de protecţie socială, în timp ce pentru disponibilizarea câtorva frecători de hârtii de prin agenţiile guvernamentale inutile se invocă adevărate cataclisme sociale naţionale. Vedeţi-vă de treabă, domnu' Boc, n-o să se întâmple nimic dacă rămânem fără agenţii şi chiar fără unele ministere. Ba dimpotrivă, facem economie la banii publici. Ia încercaţi!
Joi, 24 Iunie 2010 20:52

Oraşul cu gropi

Uraa! Avem ISPA, avem fonduri de la mama UE, avem chef de muncă (în fine, unii...), avem de toate. Ba, chiar, din unele avem chiar prea mult, cât să ne şi prisosească. Nu, nu e vorba cumva de bani, de salarii decente (iarăşi, la unii...) ori de un oraş curat. Nu, ceea ce ne prisoseşte sunt gropile. De pe străzi, de pe spaţiile verzi, de printre blocuri, de peste tot. Avem atâtea gropi, că am putea să asigurăm necesarul de export pentru întreaga UE. Cât de multe sunt ele, gropile, ştie toată lumea, în special şoferii, care îşi blestemă sârguincios proasta inspiraţie de a-şi fi cumpărat o maşină „normală”, fără şenile de buldozer, pentru a se deplasa prin oraş. Deh, vina lor. De ce nu s-or fi gândit că Galaţiul, supranumit şi „micul Kandahar”, nu poate fi considerat în niciun chip oraşul potrivit pentru autoturisme concepute să meargă pe străzi, nu pe teren bombardat?
În schimb, edilii de frunte ai urbei nu-şi mai încap în costume de mândrie că au reuşit să dea, într-un târziu, drumul la lucrările de schimbare, modernizare şi ce-o mai a fi a reţelei de canalizare. Şi arată plini de patos la gropile căscate peste tot prin oraş, la maldărele de pământ, nisip şi noroi, la mormanele de conducte şi la puzderia de excavatoare, buldozere şi basculante care îşi fac loc cu tupeu printre celelalte maşini şi autobuze, silite de „genialitatea” edililor să se înghesuie pe o singură bandă. Acum, nimeni (sau aproape nimeni) nu contestă necesitatea acestor reparaţii. Poate că ţevile de plastic vor fi mai bune decât canalele de cărămidă care au rezistat aproape un secol fără nicio stricăciune în unele zone ale oraşului. Poate că vom avea în sfârşit şi noi, gălăţenii, o apă cu adevărat potabilă la robinete. Poate...
Însă felul în care au considerat edilii să planifice aceste lucrări, dând undă verde firmelor bine văzute de partidul care este în tot şi-n toate să găurească în chip bezmetic străzile oraşului, nu e deloc normal. Dar ce mai este astăzi normal în societatea românească, în general, şi în cea gălăţeană, în particular?
Ca să parafrazez un scriitor interbelic, Galaţiul este cu adevărat „oraşul cu gropi”. Gropi mari, gropi mici, gropi multe. Aproape la fel de multe ca şi covrigăriile. Căci ce poate fi mai la îndemâna pietonilor decât să contemple găurile din asfalt prin găurile covrigilor calzi?
În general, când vine vorba de distrugerea unei naţii, toată lumea se gândeşte în primul rând la un război nimicitor, la nişte cataclisme de o amploare fără precedent, gen mega-cutremure, super-inundaţii, foamete, epidemii fără leac ş.a.m.d. De fapt, pentru a duce de râpă o ţară este nevoie de mult mai puţin. Chiar de foarte puţin, dacă ne raportăm la scara planetară. Aşadar, ce ne trebuie ca să scufundăm o ţară? Să vedem:
În primul rând, e nevoie să stabilim despre ce fel de ţară vorbim. Dacă e vorba de o naţiune balcanică, aşa cum sunt destule prin lume, chiar în afara ariei geografice propriu-zise, nu ne trebuie mare lucru. Mai întâi, ne trebuie nişte preşedinţi pe care să-i doară în spate (nu în cot, că acea încheietură este foarte folosită la gesticulările din campaniile electorale) de soarta fraierilor pe care vor să-i conducă. De preferat e ca respectivii preşedinţi să fie niţeluş grobieni, cu ceva reminiscenţe comuniste, să râdă mai tot timpul, chiar şi fără motiv, să pară în acelaşi timp sfătoşi, preocupaţi de binele „boborului”, dar şi „băieţi de gaşcă”, mereu dornici să participe la o cumetrie, un bairam minoritar ori să se prindă într-o horă populară fără culoare politică, să pară atenţi la necazurile mulţimii, dar să nu se priceapă decât să promită că le vor rezolva şi, nu în ultimul rând, să aibă niscai apucături de dictator în ce-i priveşte pe subalternii săi.
Apoi, ne mai trebuie un guvern, că de, doar vorbim de o ţară democratică. Varianta cea mai folositoare (pentru preşedinte) e un guvern condus de un premier fără apucături de lider, care să stea sluj în faţa preşedintelui şi să facă doar ce-i spune el. Oricum, chiar dacă l-ar păli vreun acces de independenţă, ar fi repede pus cu botul pe labe, pentru că nu e la curent cu toate mânăriile făcute de clica politică.
Apoi, ca să păstrăm în continuare aparenţa democraţiei, ne mai trebuie un parlament. Cu o cameră, cu mai multe, nu prea contează. Esenţial e ca gaşca de acolo să-şi cunoască bine interesele şi să şi le apere cu ghearele şi cu dinţii, dar nu atât încât să contravină intereselor şefului de stat, că doar ăla e şef... În fine, ne mai trebuie o încrengătură de agenţii, oficii, servicii, direcţii şi autorităţi centrale, care să nu ştie niciuna ce face, dar să existe, aşa, să aibă unde se angaja clientela de partid.
În ce priveşte provincia, aici treaba e mai simplă. Se face „la centru” o şedinţă mare şi cât mai secretă, se negociază împărţirea influenţei politice (a se citi economice, că până la urmă totul se reduce la bani...) în teritoriu, apoi fiecare partid îşi ia gaşca şi pune stăpânire pe un judeţ, în numele şefului, şi-al adjunctului, şi-al sfintei şpăgi, amin!
Dacă se aplică metoda prezentată vreme destul de lungă, vreo 20 de ani, de exemplu, cu siguranţă ţara respectivă se va duce dracului. În mod democratic...
Pagina 70 din 81