M.A.S.

M.A.S.

Şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, a declarat că i-a spus omologului său rus, Serghei Lavrov, că presupusa ingerinţă a Moscovei în campania electorală americană în 2016 a antrenat o "neîncredere importantă" între cele două ţări, relatează France Presse. "Intruziunea rusească în alegeri este un incident serios", a declarat Tillerson presei în cadrul unui forum pe probleme de securitate la Manila. El afirmă că abordase acest subiect în ajun cu ministrul de externe rus. "Pentru a-l ajuta să înţeleagă până în care punct acest incident a fost serios şi în ce măsură el a deteriorat relaţiile între SUA şi poporul american, pe de o parte, şi poporul rus, pe de alta, i-am explicat că aceasta a creat o neîncredere importantă şi că noi trebuie pur şi simplu să găsim un mijloc de a gestiona aceasta", a spus Tirie.
Numărul europenilor care îşi vor pierde viaţa din cauza dezastrelor climatice va creşte de 50 de ori până la sfârşitul secolului, vremea extremă urmând să provoace moartea a peste 150.000 de oameni anual până în 2100 dacă nu se face nimic pentru combaterea schimbării climatice, apreciază oamenii de ştiinţă într-un nou studiu dat publicităţii, relatează Reuters şi AFP. Într-un studiu publicat în revista The Lancet Planetary Health, oamenii de ştiinţă susţin că cercetările lor arată că schimbarea climatică este o povară tot mai mare asupra societăţii, existând probabilitatea ca doi din trei europeni să fie afectaţi, dacă emisiile de gaze cu efect de seră şi evenimentele climatice severe nu sunt controlate. Predicţiile, bazate pe presupunerea că nu vor exista reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră şi nici ameliorări ale politicilor pentru reducerea impactului evenimentelor climatice extreme, arată că numărul deceselor legate de vreme în Europa vor creşte de la 3.000 pe an în perioada dintre 1981 şi 2010, la 152.000 pe an în perioada 2071-2100. "Schimbarea climatică este una dintre cele mai mari ameninţări globale pentru sănătatea umană în secolul al XXI-lea, iar pericolul pentru societate va fi tot mai legat de riscuri legate de vreme", a spus Giovanni Forzieri, din cadrul Centrului pentru cercetare comună al Comisiei Europene din Italia, implicat şi el în coordonarea studiului. El a spus că dacă "încălzirea globală nu este redusă de urgenţă", în jur de 350 de milioane de europeni ar putea fi expuşi la extreme climatice dăunătoare anual până la sfârşitul secolului.  Studiul a analizat efectele a şapte dintre cele mai dăunătoare tipuri de dezastre legate de vreme — valuri de căldură, valuri de frig, incendii de pădure, secete, inundaţii provocate de ieşirea râurilor din albie sau în zonele de coastă şi furtuni însoţite de vânturi puternice — în 28 de ţări ale UE, plus Elveţia, Norvegia şi Islanda. Cercetătorii au analizat efectele dezastrelor între 1981 şi 2010 pentru a estima vulnerabilitatea populaţiei, apoi au combinat datele cu modele privind modul în care ar putea avansa schimbarea climatică şi respectiv modul în care populaţia va creşte şi va migra. Descoperirile lor sugerează că valurile de căldură vor fi cele mai letale dezastre legate de vreme şi ar putea provoca 99% din toate decesele legate de vreme din Europa — în creştere de la 2.700 morţi pe an între 1981 şi 2010 şi până la 151.500 morţi pe an în perioada 2071-2100. Rezultatele mai prognozează şi o creştere substanţială a numărului de morţi provocat de inundaţiile în zonele de coastă, de la şase morţi pe an la începutul secolului, până la 233 pe an la sfârşitul lui. Cercetătorii spun că schimbarea climatică va fi principalul factor determinant al acestei evoluţii, reprezentând 90% din risc, în timp ce creşterea populaţiei, migraţia şi urbanizarea vor reprezenta 10% din risc. Paul Wilkinson, profesor la Şcoala de igienă şi medicină tropicală din Londra, care nu a fost implicat în studiu, a spus că concluziile acestuia sunt îngrijorătoare. "Încălzirea globală ar putea duce la un impact asupra oamenilor care creşte rapid dacă nu se iau măsuri rapide de adaptare, cu o creştere accentuată a riscului de mortalitate din cauza căldurii extreme", a spus el. Concluziile studiului "dau şi mai multă greutate argumentelor puternice pentru accelerarea acţiunilor" pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, încetinirea schimbării climatice şi protejarea sănătăţii populaţiei, a mai spus Wilkinson.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a salutat marţi atitudinea altor ţări faţă de programul de rachete al Coreii de Nord, la câteva zile după ce Consiliul de Securitate al ONU a impus noi sancţiuni Phenianului în urma a două teste cu rachete balistice intercontinentale efectuate în iulie, relatează Reuters. 'După mulţi ani de eşecuri, ţările se reunesc pentru a aborda în cele din urmă pericolele reprezentate de Coreea de Nord. Trebuie să fim duri şi decisivi!', a scris Trump într-un mesaj difuzat pe Twitter. Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă noi sancţiuni împotriva Coreii de Nord ca urmare a celor două teste cu rachete balistice intercontinentale (ICBM) efectuate de această ţară în iulie. Măsurile, inclusiv interzicerea tuturor exporturilor de cărbune, au ca scop reducerea cu o treime a veniturilor anuale ale exporturilor nord-coreene în prezent în valoare de 3 miliarde de dolari. Rezoluţia care prevede sancţiuni împotriva Coreii de Nord este a opta de acest gen adoptată din 2006, când Phenianul a efectuat primul său test nuclear. Coreea de Nord a ameninţat marţi cu acţiuni 'fizice' după adoptarea noilor sancţiuni şi a calificat acest demers drept un 'act terorist' dirijat de SUA împotriva Phenianului, notează agenţia de presă sud-coreeană Yonhap.
Imigranţii europeni cu vârste sub 30 de ani ar putea obţine o viză specială care să le permită să lucreze în Marea Britanie după ieşirea efectivă a acestei ţări din Uniunea Europeană, măsură sugerată într-un studiu independent comandat de guvernul de la Londra şi care este motivată de nevoia de a găsi forţă de muncă specializată care să susţină economia britanică, scrie publicaţia El Mundo. Un avantaj menţionat în studiul elaborat de Comisia Consultativă asupra Imigraţiei este că tinerii sub 30 de ani au în faţa lor mulţi ani de viaţă activă şi prin urmare ei vor plăti mult timp impozite statului, ei reprezentând în acelaşi timp un risc mai redus pentru sistemul de asistenţă socială. Ideea este inspirată din politicile privind imigraţia practicate de Australia, Noua Zeelandă şi Canada, ţari mai flexibile faţă de imigranţii lucrători temporari cu vârste sub 30 de ani, şi vine în întâmpinarea solicitărilor mediului de afaceri, care se teme că în urma Brexitului şi a măsurilor de limitare a imigraţiei va fi îngreunată găsirea forţei de muncă. De altfel, guvernul de la Londra are deja un acord de acest timp cu cele trei ţări menţionate, plus Japonia, ce permite tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani să obţină un loc de muncă în Marea Britanie. În ceea ce priveşte imigraţia provenită din statele Uniunii Europene, în raport se sugerează guvernului britanic ca după Brexit să accepte numai lucrătorii calificaţi. ''Teoria economică arată că este mai probabil ca imigranţii să aducă beneficii economice atunci când abilităţile lor sunt diferite de cele ale populaţiei locale'', explică autorii studiului.
Muzica şi filmele nu mai sunt piratate la un nivel atât de ridicat ca în urmă cu cinci ani, întrucât aceste produse s-au ieftinit, iar cei care continuă să le folosească ilegal o fac mai degrabă din obişnuinţă, a declarat Răzvan Câşmoiu, director al Direcţiei Epertize, Contestări, Economic şi Organizare din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). Potrivit acestuia, numărul constatărilor tehnico-ştiinţifice efectuate de ORDA a scăzut destul de semnificativ, de la 344 în 2012 la 113 anul trecut. 'În mod evident, produsele fizice nu mai sunt atât de folosite, tot contentul migrând spre internet. Personal, cred că motivele care stăteau la baza folosirii de produse nelegale nu mai este de actualitate. Adică acum câţiva ani toată lumea spunea că muzica şi filmele sunt scumpe. Într-adevăr, un CD cu muzică costa 70-80-100 de lei. Raportat la puterea de cumpărare, la acele momente puteam spune că este un preţ mare. Însă acum sunt o serie întreagă de aplicaţii', a arătat oficialul ORDA, prezent la conferinţa Pria Registered Trademarks. El a dat drept exemplu aplicaţia de muzică Zonga, unde un abonament costă 3-4 euro pe lună, o sumă modică în opinia sa. 'A cam dispărut perioada când erau piratate melodiile. La fel şi la filme, găsim destule moduri de a viziona filmele legal la preţuri acceptabile, HBO Go tot pachetul este 10 euro', susţine Câşmoiu. Potrivit acestuia, preţul nu mai reprezintă principala cauză pentru care se consumă produse piratate, ci mai degrabă o obişnuinţă a consumatorului de a prelua din start content nelegal. 'Rolul nostru rămâne să transmitem că există surse legale la preţuri accesibile', a mai spus el. Totodată, oficialul ORDA a arătat că impactul în economie al proprietăţii intelectuale este foarte mare, întrucât proprietatea intelectuală este prezentă în viaţa noastră în fiecare moment. 'Toţi avem un telefon la noi în fiecare moment. Acesta beneficiază de protecţie, de câteva brevete, avem pe el soft protejat de un drept de autor, nu există să nu avem poze sau câteva filmuleţe. Acum ne aflăm într-o clădire, iar proiectul de construcţie este de asemenea protejat prin dreptul de autor. Este clar că şi impactul este mare, fiind atât de prezent', susţine reprezentantul ORDA. El a adăugat că 3% din PIB-ul global este generat de industrii creative şi aceste industrii au angajat 1% din populaţia globului. Acele industrii sunt publicitate, arhitectură, carte, gaming, muzică, film, presă scrisă, arte, spectacol, tv şi arte vizuale. Deci este clar că impactul asupra economiei este foarte puternic. "Europa reprezintă a doua piaţă ca mărime în aceste domenii, cu 709 miliarde de dolari şi 7,7 milioane de locuri de muncă, deci impactul este evident. Trebuie să fim conştienţi de drepturile pe care le avem şi nu ar fi rău să apelăm la protecţia oferită de ORDA şi OSIM, pentru a beneficia de creativitatea şi inventivitatea de care dăm dovadă', a conchis directorul din cadrul ORDA.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a identificat, în primele şase luni din 2017, alte circa 3.840 hectare de păduri virgine şi cvasivirgine, pentru care solicită înscrierea în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine, a anunţat instituţia într-un comunicat de presă, transmisAGERPRES. Conform datelor centralizate, din totalul raportat, 2.996,38 hectare sunt păduri virgine şi 844,08 hectare păduri cvasivirgine. În acest context, cea mai mare suprafaţă de păduri virgine a fost identificată la Ocolul Silvic Arpaţu din judeţul Sibiu, respectiv 1.757,71 hectare. Urmează, cu 1.063 hectare, Ocolul Silvic Strâmbu Băiuşi din judeţul Maramureş şi cu 175,67 hectare Ocolul Silvic Tarniţa din judeţul Mehedinţi. În acelaşi timp, în categoria pădurilor cvasivirgine, cea mai mare întindere (633,21 hectare) a fost identificată în judeţul Maramureş, pe raza ocoalelor silvice Groşii Ţibleşului, Mara şi Strâmbu Băiuşi. De asemenea, alte 58,33 hectare sunt semnalate în judeţul Caraş-Severin (Ocolul Silvic Berzeasca), 87,41 hectare în judeţul Hunedoara (pe raza Ocolului Silvic Geoagiu) şi 65,13 hectare în judeţul Neamţ (la Ocolul Silvic Pipirig). Primele 9.983 de hectare de păduri virgine şi cvasivirgine, suprafeţe aflate în proprietatea publică a statului, au fost identificate deja de Romsilva în cursul anului trecut, acestea fiind incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine. Recent, Regia Naţională a Pădurilor — Romsilva, Ministerul Apelor şi Pădurilor, împreună cu organizaţiile WWF România şi Greenpeace România, au reuşit introducerea a 24.679,4 hectare de păduri virgine şi seculare de fag în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO, din acestea 24.341,3 de hectare fiind în proprietatea publică a statului şi administrate de Romsilva. Cele şapte situri aflate în administrarea Romsilva sunt în Parcul Naţional Domogled — Valea Cernei, cu o suprafaţă de 10.321,7 hectare, în Parcul Naţional Semenic — Cheile Caraşului, cu 4.278,3 hectare, în Parcul Naţional Cheile Nerei — Beuşniţa, 4.294,2 de hectare, în Parcul Naţional Cozia, cu 3.411,1 hectare, şi trei alte situri, Codrii seculari Slătioara, de 609,8 hectare, Groşii Ţibleşului, de 346,3 hectare, şi codrii Strâmbu-Băiuţi, cu 630 de hectare. În plus, a fost selectat şi Codrul secular Şinca, de 338,1 hectare, aflat în proprietatea Primăriei Şinca din judeţul Braşov. În luna iulie 2016, Ministerul Mediului anunţa apariţia Catalogului Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine din România. Conform Ordinului de ministru emis la vremea respectivă, constituirea şi actualizarea permanentă a catalogului se face de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, un astfel de document fiind de interes public, şi se publică pe pagina de internet a respectivei entităţi. Studiul pentru includerea în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine din România este elaborat de către specialişti, care trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiţii: să aibă studii superioare în domeniul ştiinţelor naturii — silvicultură, ecologie, biologie, cu experienţă de minimum 5 ani în domeniu şi să fie atestaţi ca şef de proiect în amenajarea pădurilor sau persoană atestată în domeniul protecţiei mediului pentru evaluări de mediu; cercetător ştiinţific gradul III în domeniul ştiinţelor naturii — silvicultură, ecologie, biologie; să fie cadru didactic în universităţi cu specializări în domeniul silviculturii, ecologiei şi biologiei. Rezultatele studiilor se depun anual, în original şi în format electronic, la structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în perioada 1 martie — 30 septembrie. Romsilva administrează, în prezent, 3,14 milioane de hectare fond forestier proprietate publică a statului şi 22 de parcuri naţionale şi naturale. Potrivit datelor Regiei, în România se estimează că sunt în jur de 200.000 — 300.000 de hectare cu păduri virgine, suprafeţe care trebuie, însă, verificate prin prisma indicatorilor stabiliţi de către autoritate.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a anunţat că, în data de 7 august 2017, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.644, Ordonanţa de Urgenţă nr. 53/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii. Este cunoscut faptul că munca nedeclarată reprezintă un fenomen de o gravitate crescută cu care se confruntă societatea, cu consecinţe negative atât asupra lucrătorului, cât şi asupra bugetului de stat, care se manifestă în diferite forme, atât prin nedeclararea către autorităţi a întregii activităţi a salariatului, cât şi prin declararea parţială a activităţii acestuia. Anterior apariţiei actului normativ mai sus menţionat în legislaţia românească nu prevedea o definiţie a muncii nedeclarate fiind sancţionată doar fapta de a primi la muncă o persoană fără încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii, nu şi alte forme în care se manifestă munca nedeclarată. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr.53/2017, munca nedeclarată reprezintă: a) primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, în ziua anterioară începerii activităţii (sancţiune cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată); b) primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii (sancţiune cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată); c) primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat (sancţiune cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată); d) primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial (sancţiune cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană identificată). Totodată este introdusă obligaţia angajatorului obligaţiei de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc, nerespectarea acesteia fiind sancţionată cu amendă de 10.000 lei. A fost modificată şi prevederea legală privind evidenţa orelor de muncă prestate de un salariat, angajatorul având obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit al programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru (sancţiune cu amendă de la 1.500 la 3.000 lei). Actul normativ mai sus menţionat modifică art. 17 (5) din Legea nr. 53/2003, republicată şi anume „orice modificare a unuia dintre elementele din contractul individual de muncă, în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, anterior producerii modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil”. Precizăm că, în HG 500/2011 privind registrul de evidenţă a salariaţilor, republicată, se face referire la acest articol şi în consecinţă netransmiterea în registru a datelor la termenul stabilit la art. 17 alin. (5) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare conform prevederilor legale constituie contravenţie şi sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei.

Activităţile sportive în intervale de intensitate mare (High intensity interval training - HIIT) pot inversa procesul de fragilizare a organismului la vârste înaintate, arată un studiu preclinic realizat în Statele Unite, citat vineri de MedicalXPress.Cercetarea aflată în faza preclinică a demonstrat că perioadele scurte de activitate fizică de intensitate mare pot fi recomandate persoanelor cu vârste înaintate, acest tip de exerciţii având totodată potenţialul de a inversa procesul de fragilizare a organismului la bătrâneţe.Activităţile sportive în intervale de intensitate mare (High intensity interval training - HIIT) pot inversa procesul de fragilizare a organismului la vârste înaintate, arată un studiu preclinic realizat în Statele Unite, citat vineri de MedicalXPress.Cercetarea aflată în faza preclinică a demonstrat că perioadele scurte de activitate fizică de intensitate mare pot fi recomandate persoanelor cu vârste înaintate, acest tip de exerciţii având totodată potenţialul de a inversa procesul de fragilizare a organismului la bătrâneţe.Publicat în ''The Journals of Gerontology: Series A'' de o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Buffalo, studiul este primul care şi-a propus să propus să afle dacă un program de antrenamente de scurtă durată şi de intensitate mare, cunoscut sub denumirea HIIT, poate fi sigur şi eficient în cazul persoanelor în vârstă. Cercetarea a fost efectuată pe două grupuri de o duzină de şoareci, fiecare având 24 de luni ceea ce corespunde cu circa 65 de ani din viaţa unui om. Toţi şoarecii fuseseră sedentari până la această vârstă. Oamenii de ştiinţă subliniază că studiul a fost realizat deocamdată numai pe şoareci, însă rezultatele ar putea avea aplicaţie semnificativă în cazul oamenilor.''Se ştie că a fi fragil sau a avea o tendinţă ridicată de fragilizare presupune un risc mai mare de deces sau de comorbiditate'', a declarat Bruce R. Troen, realizator al cercetării alături de Kenneth L. Seldeen, autorul principal al acestuia. ''Aceste rezultate demonstrează că este posibil ca antrenamentul în interval de intensitate mare poate ajuta la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a capacităţii de a fi sănătos'', a adăugat Troen. Şoarecii studiaţi au prezentat îmbunătăţiri ''dramatice'' în cazul a mai mulţi parametri, inclusiv forţa şi performanţa fizică. Cinci din şase şoareci care erau fragili sau se aflau într-o stare de pre-fragilizare şi-au îmbunătăţit starea, iar patru nu au mai prezentat urme de fragilitate. ''Acei patru şoareci care prezentau genul de deficite care pot fi corelate cu fragilitatea în cazul oamenilor şi-au revenit devenind complet robuşti'', a explicat Troen. "În cazul lor, HIIT a inversat cu adevărat fragilizarea".Troen şi Seldeen au personalizat programul de antrenament al fiecărui exemplar argumentând că ''deşi şoarecii sunt identici din punct de vedere genetic, ei nu sunt identici în ceea ce priveşte fenotipul''. Programul de zece minute a constat într-o încălzire de trei minute, trei intervale de câte un minut de exerciţii de intensitate mare urmate fiecare de câte un minut de intensitate joasă şi un minut final de intensitate mare pe o bandă de alergare înclinată. Antrenamentele au fost efectuate de trei ori pe săptămână timp de 16 săptămâni. Toate exerciţiile au fost tolerate de toţi şoarecii. Troen şi Seldeen au avertizat însă ca orice persoană interesată de practicarea HIIT să solicite mai întâi părerea unui medic.

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) continuă de trei ani să comită genocid împotriva minorităţii yazidi din Irak iar comunitatea internaţională nu depune suficiente eforturi pentru a împiedica aceste atrocităţi, a afirmat zilele trecute o Comisie de anchetă a ONU pentru drepturile omului, relatează Reuters.Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) continuă de trei ani să comită genocid împotriva minorităţii yazidi din Irak iar comunitatea internaţională nu depune suficiente eforturi pentru a împiedica aceste atrocităţi, a afirmat zilele trecute o Comisie de anchetă a ONU pentru drepturile omului, relatează Reuters.'Genocidul continuă şi rămâne în mare parte fără răspuns, în pofida obligaţiei statelor de a preveni şi de a pedepsi aceste crime', a afirmat comisia ONU.Luptători ai Statului Islamic au ucis mii de bărbaţi capturaţi în timpul atacului asupra minorităţii yazidi, o sectă religioasă a cărei credinţă combină elemente ale mai multor religii vechi din Orientul Mijlociu. Statul Islamic consideră yazidi adoratori ai diavolului.Pe 3 august se împlinesc trei ani de la atacul asupra minorităţii yazidi de către jihadiştii Statului Islamic, în urma căruia mii de civili ai minorităţii religioase au fost ucişi, răniţi, răpiţi sau forţaţi să-şi părăsească casele în şi în jurul oraşului Sinjar din nordul Irakului, relatează waarmedia.com.În iunie 2014, mii de jihadişti SI au traversat graniţa siriană în Irak şi au preluat în scurt timp controlul asupra oraşului Mosul, al doilea ca mărime din Irak, în condiţiile în care armata irakiană şi-a abandonat rapid poziţiile şi a fugit de pe câmpul de luptă. Extremiştii au pătruns pe 3 august 2014 în oraşul irakian Sinjar.Yazidi consideră că acesta este cel de-al 74-lea masacru comis de-a lungul istoriei împotriva lor. Potrivit cifrelor actualizate oferite de guvernul regional al Kurdistanului (KRG), 360.000 de membri ai minorităţii yazidi şi-au părăsit casele din august 2014 şi un număr total de 1.293 de persoane au fost ucise.Din cei 6.417 de yazidi răpiţi, majoritatea fiind folosiţi ca sclavi sexuali, 1.102 de femei, 848 de fete şi 801 de băieţi au fost eliberaţi până acum de gruparea SI, în timp ce alte 1.597 femei şi 1.728 de bărbaţi rămân în mâinile extremiştilor.Potrivit unei comisii care documentează atrocităţile comise de SI, 68 de temple au fost distruse şi au fost descoperite 43 de gropi comune unde se aflau trupurile a sute de victime yazidi.

Anul trecut o cantitate de 39 de miliarde de litri de bere conţinând alcool a fost produsă în Uniunea Europeană, cu 400 de milioane de litri mai mult decât în 2015, la care se adaugă 900 milioane de litri de bere fără alcool sau cu un conţinut de alcool mai mic de 0,5%, iar România s-a situat pe locul nouă în topul celor mai importanţi producători de bere din UE, arată datele publicate de Eurostat.Anul trecut o cantitate de 39 de miliarde de litri de bere conţinând alcool a fost produsă în Uniunea Europeană, cu 400 de milioane de litri mai mult decât în 2015, la care se adaugă 900 milioane de litri de bere fără alcool sau cu un conţinut de alcool mai mic de 0,5%, iar România s-a situat pe locul nouă în topul celor mai importanţi producători de bere din UE, arată datele publicate de Eurostat.Cu o producţie de 8,31 miliarde litri (21% din producţia totală a UE), Germania a fost principalul producător în 2016, când una din cinci beri conţinând alcool produsă în UE a venit din Germania. Urmează în ordine, Marea Britanie (5,14 miliarde litri), Polonia (4,04 miliarde litri), Spania (3,70 miliarde litri), Olanda (2,64 miliarde litri), Belgia (2,29 miliarde litri), Franţa (1,88 miliarde litri), Cehia (1,86 miliarde litri) şi România (1,76 miliarde litri).În ceea ce priveşte marii exportatori de bere din UE, pe prima poziţie este Olanda cu 1,9 miliarde litri de bere conţinând alcool exportaţi în 2016, urmată de Germania (1,7 miliarde litri), Belgia (1,5 miliarde litri), Franţa (700 milioane litri) şi Marea Britanie (600 milioane litri).SUA au fost principala destinaţie pentru exporturile de bere ale statelor UE către ţările din afara blocului comunitar (1,1 miliarde litri de bere conţinând alcool fiind exportaţi în 2016, sau 34% din exporturile totale extracomunitare de bere), urmate de China (525 milioane litri), Canada (202 milioane litri ), Coreea de Sud (117 milioane litri), Elveţia (113 milioane litri) şi Taiwan (101 milioane litri).Când vine vorba de importurile de bere în UE, preferată este berea din Mexic cu 179,5 milioane litri sau aproape jumătate din toate importurile de bere din afara UE înregistrate în 2016, urmată de berea din Serbia (46,9 milioane litri), SUA (36,5 milioane litri), Belarus (20,6 milioane litri), China (16,4 milioane litri) şi Rusia (11,6 milioane litri).

Pagina 10 din 1173