Catalin RĂDULESCU

Catalin RĂDULESCU

Cea de-a 52-a ediţie a Campionatului Balcanic Under 20 de atletism a debutat sâmbătă în oraşul Denizli din Turcia. Reprezentanta Galaţiului, Rebeca Ciocan, legitimată la CSM Galaţi unde se pregăteşte sub îndrumarea antrenorului Nicolae Ciocan, a făcut o cursă extraordinară în proba de 400 metri plat, pe care a încheiat-o cu „personal best”, 55,45 secunde, rezultat ce i-a permis să cucerească medalia de argint.

„Mă simt extraordinar, este cea mai „preţioasă” medalie pe care am obţinut-o! Mi-am dorit o medalie internaţională pe care să o obţin într-o probă individuală, am obţinut-o mai repede decât credeam, mai mult, este şi în proba care-mi place la nebunie! Deşi sezonul se apropie de sfârşit, deja mă gândesc cum să abordăm sezonul următor. Cel mai probabil este ultimul concurs din acest sezon, voi lua o binemeritată pauză şi promit să revin în competiţiile viitoare la fel, la un nivel din ce în ce mai ridicat. Mulţumesc tuturor pentru susţinerea pe care mi-au acordat-o şi mulţumesc tatălui meu pentru că într-un final a înţeles că poate fi şi antrenorul meu!”, ne-a declarat vicecampioana balcanică.

Gălăţeanca a concurat duminică în ultimul schimb din ştafeta României, care a mai fost formată din: Alina Barbu, Cristina Neagu şi Claudia Costiuc, în proba de 4x400 metri, reuşind să-şi treacă în palmares a doua medalie de argint.

„Rebeca a făcut un concurs foarte bun, aşa cum v-am spus la plecarea către Denizli, se afla într-o formă fizică şi psihică bună, a confirmat acest lucru prin cele două medalii pe care le-a obţinut. O aştept cu nerăbdare acasă, să o îmbrăţişez şi să o felicit ca de fiecare dată. Cel mai probabil vom încheia sezonul competiţional aici, nu mai participăm la Cupa României de seniori, ar însemna o oboseală suplimentară şi nu are rost să riscăm inutil. A fost un sezon competiţional extraordinar şi am speranţa că cel viitor va fi şi mai bun. Mulţumim tuturor celor care au contribuit la obţinerea acestor rezultate, Rebeca este susţinută de către CSM Galaţi, mulţumim tuturor celor care au făcut ca aceste rezultate să fie văzute şi, nu în ultimul rând, mulţumim tuturor celor care au apreciat şi apreciază ceea ce facem!”, a concluzionat antrenorul Nicolae Ciocan.

Stadionul comunal din Chiscani - Brăila a găzduit sâmbătă finala regională Sud Est a Cupei României la fotbal dintre Unirea Braniştea şi Axiopolis Cernavodă, formaţie antrenată de Petre Grigoraş. Fără patru jucători importanţi absenţi din angrenaj: Gîţă, Năpîrlică, Spînache şi Codreanu, echipa gălăţeană pregătită de Ionuţ Niculcea şi Ovidiu Lupu a intrat mai greu în meci, constănţenii au profitat, au condus cu 2-0 după primele 45 de minute şi în ciuda revirimentului din partea a doua, Unirea a trebuit să se recunoască învinsă.

„A fost un meci cu două reprize diametral opuse. Adversarii au controlat-o pe prima, am avut şi noi un penalti neacordat la un henţ clar similar cu cel pe care cei de la Axiopolis l-au primit. Am controlat clar a doua repriză, cu multe oportunităţi de a marca: 2 bare şi 2 ocazii 1-1 cu portarul irosite de Răducan, care a jucat accidentat, nu am reuşit să egalăm şi am pierdut”, ne-a declarat managerul Vali Vrînceanu. Rezultat final: Unirea Braniştea -Axiopolis Cernavodă 1-2 (0-2).

Unicul gol a fost marcat de Ed.Dumitru. Unirea a folosit 11-le: Ursu - Popa, Antofe, Manea, Hilohi - Murgoci (Tănasă), M.Cireş (Lăutaru), Ţicămucă (Oniciu), Dima (Custov) - Răducan, Ed.Dumitru. Brăniştenii vor avea parte de câteva zile de vacanţă, startul pregătirilor pentru Liga a 3-a fiind programat pe 25 iulie.

SC Oţelul Galaţi a susţinut miercuri cel de-al treilea amical din perioada de pregătire. Oţelarii lui Dorinel Munteanu au întâlnit la Poiana Braşov pe Gloria Buzău. Buzoienii au dominat meciul şi s-au impus clar, scor final 4-0 (2-0).
„Nu trebuie să căutăm motive. Suntem în perioada de pregătire, dar la cum ne-am prezentat azi… O să am o discuţie cu băieţii, şi cei noi veniţi cât şi cu cei mai vechi din lot. A fost un joc catastrofal, fără implicare, fără responsabilitate. Avem timp la dispoziţie să remediem ce nu a funcţionat în meciul cu Buzăul. Au fost şi lucruri bune, dar prea puţine. Au contat şi absenţele din lot, dar nu vreau să găsesc scuze, trebuia să ne prezentăm altfel”, a declarat Dorinel Munteanu la Oţelul TV.
11-le de start: Pop - Rus, Yabre, Sîrghi, Mabussi - Jardan, Cisotti, D.Cireş - Maxim, Berisha, Gorovei. Au mai intrat: Dur-Bozoancă, Farcaş, Nica, Nedelea, Kip, Mitoi, Băceanu, Cîrjan. Au lipsit: Neagu, Ghiocel şi Adăscăliţei, accidentaţi. Roş-alb-albaştrii vor continua antrenamentele din Poiana Braşov şi sâmbătă, 16 iulie, de la ora 11.00, vor disputa un amical în compania unei alte colege de eşalon, Unirea Slobozia.

Aşa cum era de aşteptat, ultimele rezultate obţinute de Rebeca Ciocan la Campionatele Naţionale nu au rămas fără ecou. Sportiva de la CSM Galaţi, antrenor Nicolae Ciocan, a fost selecţionată în lotul naţional şi va participa la Campionatul Balcanic de Atletism Under 20. Gălăţeanca noastră va alerga în proba de 400 metri plat, dar va face parte şi din ştafeta de 4x400 metri.
„Plecăm cu gândul de a face un rezultat cât mai bun, antrenamentele făcute în ultima perioadă ne dau speranţa că putem face un nou record personal.  Rebeca are o stare fizică şi psihică foarte bună, iar dacă trece cu bine peste oboseala dată de cele trei zile de deplasare, sunt sigur că o să facă un rezultat foarte bun. Va alerga în cursa de 400 m şi ştafeta 4x400 m, dacă toate lucrurile merg bine poate obţine şi o medalie”, ne-a declarat antrenorul Nicolae Ciocan. Competiţia este programată în weekend, pe 16 şi 17 iulie, şi va fi găzduită de oraşul Denizli (Turcia).

Săptămâna trecută, la Olăneşti, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de şah pe echipe pentru copii, juniori şi tineret. Galaţiul a fost reprezentat de cele trei cluburi importante: ACS Smart, CSM şi Şah Club, care au reuşit, în ciuda problemelor financiare, şi nu numai, cu care se confruntă, să cucerească numai puţin de 13 medalii.
Partea leului şi-au luat-o cei de la ACS Smart, conduşi de Lucian Gîlea, care au obţinut opt medalii: aur la şah rapid Băieţi Under 18 în formula: Matei Ştefan Vîlcu, Dragoş Andrei Antonică, Cristi Iulian Coca, argint la şah clasic B 18, în aceeaşi formulă, şi cinci medalii de bronz: Fete Under 10 - Theodora Maria Gheorghiu, Alexandra Gabriela Nanu, Elena Antonia Gagiu, Băieţi U 20 - Ştefan P.Munteanu, Sorin Alexandru Ungureanu, Florin Alexandru Aldea, la şah clasic; Fete U 10 şi Fete U 14 - Mihaela Alessia Cojocaru, Oana Bianca Stan, Alexia Maria Ciobanu, la şah rapid, şi Fete U 16: Bianca Boureanu, Diana Moisi, Diana Angheluţă şi B 18.
CSM Galaţi, antrenori Lucian Jugaru şi Adrian Smărăndoiu, au cucerit cinci medalii: argint Băieţi Under 20 - Simion Alexandru Barbu, Răzvan Cătălin Tudoroiu, Florin Chipăilă, şi 4 bronz: Fete Under 8 - Sofia Teodorescu şi Evelina Enache, la clasic şi blitz, şi Băieţi U 20 rapid şi blitz.
Şah Club şi-a trecut în palmares medalia de bronz la blitz Fete Under 20 în formula: Irina Constandache, Nicoleta Călin şi Loredana Ghenea, toate în vârstă de 14-15 ani, provenite de la Şcoala 1 Griviţa.
În perioada următoare, trei şahişti gălăţeni: Randi Ioan Galeş, Dragoş Leu, ambii de la CSM, şi Dragoş Andrei Antonică, de la Smart, vor participa în Grecia, la Salonic, la Campionatul European la şah clasic pe echipe, respectiv rapid şi blitz, la individual.

Campionatul Balcanic Under 17 la volei feminin a avut loc săptămâna trecută în Serbia la Vranje. La startul competiţiei s-au aliniat şapte echipe care au fost repartizate în două grupe după tragerea la sorţi: Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Moldova, Serbia - grupa A, respectiv România, Turcia, Macedonia de Nord - grupa B.
Echipa gălăţeană CSU Hygienium, care a promovat în Divizia A1, dar din păcate din cauza problemelor financiare este foarte posibil să continue tot în eşalonul secund, a fost reprezentată de Adriana Dudnic, antrenor secund, şi jucătoarele Carolina Radu şi Minca Cristea. România a ocupat locul 4 în clasamentul final după ce a înregistrat rezultatele: 0-3 cu Turcia, 3-0 cu Macedonia de Nord, în grupă, 0-3 cu Serbia, în semifinală, şi 0-3 cu Turcia, în finala mică.
„A  fost o competiţie foarte bine organizată, iar nivelul echipelor ridicat. Finala dintre Serbia şi Bulgaria a fost de nivelul unui meci din Divizia A1 de la noi. În condiţiile date, am avut o evoluţie mulţumitoare şi am obţinut maximul”, ne-a declarat antrenoarea Adriana Dudnic. Podiumul Campionatului Balcanic: 1. Serbia, 2. Bulgaria, 3. Turcia.

CSM Galaţi, nou promovată în Liga Florilor la handbal feminin, a revenit la începutul acestei săptămâni la antrenamente, în prima parte pregătirea se va efectua pe stadionul Siderurgistul. Proiectul echipei gălăţene este 100% românesc, iar conducerea tehnică şi administrativă lucrează la formarea lotului pentru sezonul 2022-2023.
În cursul zilei de marţi a fost anunţat cel de-al treilea transfer: Bianca Adina Zegrean, 25 ani, 168 cm, care evoluează pe postul de extremă stânga şi a jucat în sezonul precedent la U Cluj Napoca. Bianca este o jucătoare experimentată, care a evoluat pentru Gloria 2018 Bistriţa timp de două sezoane: 2019-2020 şi 2020-2021, cu prezenţe în Liga Florilor şi cupele europene.
Celelalte noutăţi sunt: Andreea Sandu, de la HC Dunărea Brăila, jucătoare pentru linia de 9 metri, şi Alexandra Prodan, portar, de la Ştiinţa Bucureşti.

17 echipe naţionale Under 16 au participat în perioada 4-8 iulie la „European Open Goteborg”. Cele patru grupe iniţiale au fost: România, Franţa, Slovenia, Estonia, Letonia - grupa A; Muntenegru, Suedia, Olanda, Insulele Feroe - grupa B; Norvegia, Portugalia, Islanda, Polonia - grupa C; Elveţia, Cehia, Spania, Finlanda - grupa D.
Tricolorele, antrenate de Marius Dănuleţ, Mihaela Ciobotaru, Eugen Ciulei şi cu Ana Maria Gavrilă, jucătoare legitimată la ACS Lucian Bute Galaţi unde este antrenată de Dana Goldic, Nicoleta Vlad şi Cristi Preda, pe teren, au avut un parcurs foarte bun, înregistrând şase victorii, o remiză şi o înfrângere, bilanţ ce le-a adus locul 2 în clasamentul final.
România a obţinut rezultatele: 26-16 (13-8) cu Slovenia, 29-12 (16-8) cu Estonia, 32-13 (15-8) cu Letonia, 25-24 (10-11) cu Franţa, în grupa B, 31-10 (14-4) cu Muntenegru, 19-19 (10-7) cu Olanda, 25-21 (16-7) cu Suedia, în Main Round I şi 19-29 (7-16) cu Spania, în finală. Ana Maria a jucat în toate cele opt meciuri, reuşind să marcheze 17 goluri pentru Naţionala de cadete a României.
„A fost un turneu puternic, pregătitor pentru europeanul de anul viitor. Chiar dacă a fost greu, având şi câte două meciuri pe zi, am muncit şi am reuşit să ne clasăm pe locul secund şi să obţinem calificarea pentru FOTE”, ne-a declarat „olimpica” Ana Maria Gavrilă.
Delegaţia tricoloră a fost condusă de Steluţa Luca, originară din Pechea, iar din staff a făcut parte încă o gălăţeancă, Andreea Corban, kinoterapeutul lotului. Jucătoarea de la ACS Lucian Bute a revenit sâmbătă seara în ţară şi de la Bucureşti a plecat imediat spre Rm. Vâlcea unde lotul naţional de junioare 2005-2006 se pregăteşte pentru participarea la Festivalul Olimpic al Tineretului European, turneul fiind programat la sfârşitul acestei luni.

Voleiul masculin românesc este dominat cu autoritate în ultimii ani de reprezentanta Galaţiului, CSM Arcada. Campioana en-titre şi deţinătoarea Cupei României îşi fixează strategia pentru sezonul următor în care va fi angrenată din nou pe trei fronturi: Divizia A1, Cupa României şi CEV Champions League.
Echipa gălăţeană a anunţat primul transfer din străinătate. Este vorba de danezul Oskar Kjerstein Madsen, 22 ani, 195 cm, care evoluează pe postul de trăgător secund, iar în sezonul precedent a evoluat la echipa franceză Specer's Toulouse Volley. Madsen a jucat pentru Danemarca în ultimul sezon din Golden League. Danezul a fost deturnat de conducerea CSM Arcada după ce se înţelesese cu United Volleys Frankfurt - Germania, fosta adversară din CEV Cup.
Anterior, echipa gălăţeană a anunţat achiziţionarea lui Andrei Mihălescu, 26 ani, trăgător secund, de la SCM Zalău. Sobirov, Rangel, Talpă, Bala, Butnaru şi Kantor au decis să continue cu CSM Arcada şi sezonul viitor. La capitolul plecări confirmate sunt: Sestan, Toro şi Teleleu.

Aşa cum v-am anunţat, Oţelul Galaţi îşi intensifică pregătirile şi în perioada 11-23 iulie efectuează un stagiu de pregătire centralizată în staţiunea montană Poiana Braşov. Delegaţia oţelară este cazată la Hotelul Piatra Mare, unde va avea parte de toate facilităţile, iar antrenamentele se vor desfăşura la Campo Verde, complex special pentru pregătirea complexă a sportivilor ce dispune de terenuri cu iarbă naturală, pistă de alergare, terenuri de tenis, sală de forţă-fitness şi vestiare.
Managerul tehnic Dorinel Munteanu are la dispoziţie un lot de 26 de jucători: Cosmin Dur-Bozoancă, Rareş Pop, Darius Paharnicu - portari; Cristian Sîrghi, Francois Yabre, Charlie Mabussi, Ştefan Farcaş, Costin Ghiocel, Andrei Rus, Gabriel Nedelea - fundaşi; Ionuţ Neagu, Juri Cisotti, Alin Nica, Ricardo Kip, Denis Cireş, Vasile Jardan, Mihai Adăscăliţei, Laurenţiu Maxim, Ştefan Stavrositu, Mario Mitoi, Denis Bordun, Alejandro Râpan - mijlocaşi; George Cîrjan, Valmir Berisha, Răzvan Gorovei, Robert Băceanu - atacanţi.
În perioada următoare, lotul ar mai putea fi completat cu 1-2 jucători. Trei jucători:  Gabriel Ursu, Marc Cireş şi Valentin Oniciu au fost împrumutaţi la Unirea Braniştea. În stagiul de pregătire de la Poiana Braşov, gruparea roş-alb-albastră are programate patru jocuri de verificare: FC Buzău (13 iulie), Unirea Slobozia (16 iulie), FC Braşov (19 iulie) şi Metaloglobus Bucureşti (22 iulie).

Pagina 4 din 823