Nicoleta Rogojina

Nicoleta Rogojina

Complexul comercial Ţiglina 1 îşi va schimba faţa până în 2019, în prezent aflându-se într-o stare avansată de degradare. Proprietarul celei mai importante părţi din complex, SC Romarta SA, a decis să modernizeze și să extindă pe verticală actualul spaţiu pe care îl deţine, dezvoltând un nou centru comercial. În acest sens, SC Romarta SA, controlată de fondul de investiţii Broadhurst, A LANSAT O Selecţie de oferte pentru continuarea lucrărilor de construire pentru ”Centru Comercial Ţiglina, Galaţi, 2S+P+1E+1ETH. Vor fi executate lucrări de cconstrucţii, instalaţii, amenajări interioare şi exterioare. ”Investiţia vizează următoarele capitole de lucrări, conform proiect: structura de rezistenţă – nivelurile supraterane; compartimentare functională şi finisaje interioare; faţade şi amenajări exterioare; instalaţii interioare sanitare, instalaţii termice şi ventilaţii, instalaţii electrice curenţi tari şi curenţi slabi”, se arată în anunţul de selecţie a firmei ce va efectua lucrările de construcţie. Lucrările se propun a fi demarate în luna octombrie 2018 şi se doresc a fi finalizate până în decembrie 2019. Romarta SA a depus încă din luna martie a acestui an documentaţia privind obţinerea acordului de mediu pentru lucrările ce vor fi executate în Ţiglina 1.

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime (C.N.A.P.D.M.) SA a decis, în şedinţa din data de 18 iunie 2018, să numească cu mandat interimar pe funcţia de director general pe directorul adjunct al companiei, Carmen Costache.
Mandatul vine după ce Carmen Costache a asigurat, fără mandat, conducerea APDM din momentul în care, pe data de 17 aprilie 2018, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, a directorului Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime (C.N.A.P.D.M.) SA, Ciubrei Luigi Marius, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de luare de mită. Ulterior, magistraţii Tribunalului Galaţi au respins propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a celor doi inculpaţi şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pentru 30 zile, începând cu data expirării ordonanţelor de reţinere. Carmen Costache este de profesie economist şi a mai deţinut funcţia de director general al companiei în perioada 2005 - 2007.

În primă fază se vor face injecţii de consolidare în structura de rezistenţă a clădiri, se va continua cu aplicarea unui brâu de consolidare. Pentru aceste lucrări, valoarea investiţiei este de aproape 7 milioane de euro, bani care sunt deja bugetaţi, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost deja dat. De altfel, firma de construcţii care va executa această lucrare a început organizarea şantierului şi se preconizează ca la sfârşitul lunii iunie să înceapă efectiv lucrările. Apoi urmează faza a doua, care vizează reabilitarea energetică a unităţii spitaliceşti judeţene. ”Aceste lucrări vor începe din subsolul spitalului, unde se vor înlocui toate conductele de fluide menajare şi de fluide medicale, schimbarea tâmplăriei acolo unde nu a fost deja făcută, tot ceea ce înseamnă climatizare în spitalul judeţean. Lifturile de spital vor fi schimbate. Bineînţeles climatizare la standardele cele mai înalte pentru sălile de operaţie unde vor fi aparate de climatizare cu inversie care va steriliza şi purifica aerul din sălile de operaţie şi, bineînţeles o chestie nouă pentru exteriorul acestei clădiri, placarea cu plăci de compozit, adică o tehnohologie de ultimă oră în ceea ce înseamnă eficienţă energetică”, a explicat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Pentru ca toate aceste lucrări să poată fi realizate, Consiliul Judeţean Galaţi a reuşit să obţină fonduri europene, dar şi bani de la bugetul de stat prin Compania Naţională de Investiţii. În acest sens, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat, luni, 18 iunie 2018, împreună cu directorul ADR Sud-Est, Luminţa Mihailov, contractul de finanţare pentru proiectul “Creşterea eficienţei energetice pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei> Galaţi”. Valoarea proiectului este de 69.266.507 lei, din care 41.443.352 de lei reprezintă componenta eligibilă, finanţată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon pentru activitatile eligibile, iar 27.783.155 de lei reprezintă componenta neeligibilă, finanţată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania naţională de Investiţii. Cofinanţarea Consiliului Judeţean Galaţi este de 1.385.330 de lei.
“Este un proiect care face parte din strategia de dezvoltare şi îmbunătăţire a infrastructurii medicale din judeţul Galaţi. Acest contract va asigura condiţii mult mai bune de spitalizare la cea mai mare unitate medicală din judeţ. Este cel mai important proiect de invesţitie derulat la Spitalul Clinic Judeţean Sf. Apostol Andrei, cu o valoare de peste 15 milioane de euro. (...) Este al cincilea proiect care intră în implementare la Spitalul Clinic Judeţean Sf. Apostol Andrei şi mai avem în pregătire alte două proiecte majore de investiţie”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Reamintim că la Spitalul Judeţean Galaţi derulează, în prezent, următoarele proiecte: Parcare supraetajată (valoarea contractului este de 7.116.427 lei, fără TVA), Extindere şi reamenajare a secţiei de Radioterapie a Spitalului Judeţean (valoarea totală a investiţiei este de 5.040.365 de lei), Construcţia primului bloc ANL pentru angajaţii din sistemul sanitar gălăţean (valoarea investiţiei este de 2.499.000 de lei).
Acesta a mai dat asigurări că în bugetul judeţului de anul viitor vor fi prinse fonduri şi pentru modernizarea secţiilor în care nu s-a făcut nici o investiţie de ani de zile, urmând să se achiziţioneze paturi noi, moblier nou şi tot ce este necesar pentru ca Spitalul Judeţean Galaţi să fie dotat cum se cuvine.

19Spital poza in text

Se răreşte PNL Galaţi într-un ritm alert de când George Stângă s-a văzut şef de trib şi caută nod în papură oricui ridică un pic capul. Oamenii de valoare şi profesionalism recunoscut de întreaga comunitate se retrag unul câte unul din structurile de conducere ale partidului şi nu numai. Cea mai recentă demisie din funcţiile de conducere deţinute în partid este cea a medicului cardiolog Mihai Bucatanschi, care a ales să rămână doar simplu membru PNL. Acesta era singurul medic din Galaţi rămas în structurile de conducere ale partidului, după ce medicii Sorin Ungurianu, Dumitru Istfan, Paul ichim şi Elena Vrabie şi-au dat demisiile din toate funcţiile deţinute în cadrul partidului şi au rămas şi ei doar simpli membri.
Contactat telefonic, dr. Mihai Bucatanschi a încercat să îndulcească situaţia şi nu a dorit să dea frâu liber supărărilor acumulate pe actuala conducere a partidului. ”Nu vreau să comentez.Ce am avut de spus, am spus colegilor de partid. Nu vreau să mai slăbesc opoziţia în plus, care şi aşa e vai mama ei. Eu mai sper că vor fi mai activi în viitor şi că vor reuşi să unească opoziţia pentru că aşa nu se mai poate, adică 3-4 partide în opoziţie, unul încolo, unul încolo, nu iese. Trebuie să renunţe la orgolii şi să găsească un numitor comun. Eu am rămas un simplu membru de partid”, ne-a declarat medicul.
Din surse aproapiate partidului am aflat că supărările au pornit în momentul în care şase membri de partid au fost chemaţi ”la raport” pentru a fi muştruluiţi şi sancţionaţi, fără a exista motive pertinente, ci mai mult li s-a căutat nod în papură. Este vorba despre Claudiu Iacob, Paul Găvănescu, Ion Teodorescu, Ciprian Boran, Marian Lupaşcu şi doctorul Mihai Bucatanschi. Unora dintre aceştia li s-a reproşat că, potrivit unei decizii din vara trecută, aceştia aveau obligaţia să găsească 5 membri pentru a forma o secţie de cartier, iar cei 5 să fie neapărat din acel cartier. Paul Găvănescu a reuşit să adune doar 4 membri, deci s-a luat decizia sancţionării acestuia.
”Eu nu-mi doresc să lovesc pe cineva. Din punctul meu de vedere e o mare greşeală ce fac ei, e a doua oară când fac greşeala asta. Ei nu înţeleg că din treaba asta nu are nimeni de câştigat, doar partidul pierde. Găvănescu astăzi este şi mâine nu mai este, cum şi Stângă astăzi este şi mâine nu mai este E vorba despre un principiu pe care nu mai reuşim să-l respectăm şi capacitatea să-l înţelegem”, ne-a spus Paul Găvănescu. Trebuie menţionat că Găvănescu este la a doua sancţiune de tip ”avertisment” după ce anul trecut a primit sancţiune pentru că a distribuit pe facebook o postare a primarului Ionuţ Pucheanu.
Cum frământările continuă în partid, este clar că PNL-ul gălăţean nu reuşeşte să-şi rezolve disensiunile din partid. Atât timp cât acestea se accentuează pe zi ce trece, cu atât mai puţin partidul va avea capacitatea de a face opoziţie pe scena politică gălăţeană, mai ales că se zvoneşte ”mazilirea” a doi consilieri locali, Găvănescu şi Claudiu Iacob, se apropie cu paşi repezi pentru ca locul să le fie luat de supleanţii care urmează pe listă şi care sunt apropiaţi (fini) ai lui George Stângă.

La Galaţi, sărbătorile de iarnă încep de pe 29 noiembrie, odată cu sărbătorirea Zilelor Galaţiului, iar distracţia continuă fără întrerupere până la Revelion. Sumele alocate de la bugetul local pentru distracţia gălăţenilor sunt semnificative, dar cel mai important aspect este dacă raportul calitate - preţ este respectat. Ca la orice sărbătoare, oraşul trebuie să fie gătit cum se cuvine. Aşadar, iluminatul festiv de anul acesta a costat 1.701.705 lei (fără TVA), dar cum TVA-ul aferent acestei valori este şi el plătit tot din bugetul local, îl adăgăm sumei, transformăm în euro şi ajungem la circa 450.000 de euro. Anul în care Galaţiul a fost unul dintre cele mai frumos luminate oraşe din ţară a fost 2014, când Primăria păstorită pe atunci de Marius Stan a dat pe luminiţe 1,67 milioane lei fără TVA. Deci tot cam atât, dar iluminatul festiv de atunci a rămas în memoria colectivă ca cel mai frumos pe care l-a avut Galaţiul vreodată, chiar dacă la vremea respectivă gălăţenii au criticat aspru suma alocată de primărie pentru luminiţe. Dar putem compara şi cu ce este la Brăila anul acesta, unde s-a plătit de 4 ori mai puţin (circa 400.000 de lei, adică aproape 100.000 de euro), iar fotografiile care compară iluminatul sărăcăcios din Galaţi cu ploaia de lumini din Brăila au umplut internetul (foto 1). 

Următoarea cheltuială importantă a fost făcută de Primăria municipiului Galaţi cu atribuirea contractului pentru organizarea Zilelor Galaţiului 2017 care a scos de la bugetul local 625.233,53 lei fără TVA. La fel ca şi în cazul iluminatului, adăugăm TVA-ul, transformăm în euro şi ajungem la o cheltuială de peste 160.000 euro pentru patru zile de distracţie. Dacă este să ne comparăm tot cu oraşul vecin, pe 15 august, brăilenii au chelutuit pentru zilele oraşului lor, jumătate din cât au cheltuit gălăţenii, adică 356.248 lei (aproximativ 80.000 euro). La ei au concertat cam aceeaşi artişti ca şi la noi. Brăila i-a avut pe Delia, Andra, Lidia Buble şi Mariei Cârneci. La Galaţi au cântat Delia, Elisabeta Turcu, Lidia Buble şi Carla’S Dreams. Bineînţeles, şi la ei, şi la noi au mai urcat pe scenă şi alţi artişti cunoscuţi, dar mai slab cotaţi. ”Toate contractele pentru Zilele Brăilei au fost încheiate de Casa de Cultură Brăila direct cu impresarii artiştilor respectivi (...) cu cei care deţin luminile, cu cei care au deţinut sunetul. Nu s-a lucrat cu nici un intermediar, nu s-a lucrat prin nici o societate. (...) Cel mai important lucru este că am avut o cheltuială efectivă, din partea bugetului Primăriei municipiului Brăila, de 356.248 lei TVA inclus, pentru un număr mare de zile, din data de 10 pana în data de 15. Faceţi comparaţie cu toate cheltuielile organizate de oraşele învecinate nouă pentru o singură zi şi o să vedeţi cât de eficienţi am fost noi la Brăila", a declarat, în vară, primarul municipiului Galaţi, Marian Dragomir.

Urmează contractul pentru ”Poveste de iarnă”, adică toate evenimentele ce vor avea loc în luna decembrie, fără a fi inclus vreun program artistic pentru Revelion, care se ridică la 199.401 lei fără TVA (cu TVA şi transformată în euro, suma ajunge la peste 50.000 de euro). De banii aceştia primim recitalurile următorilor artişti: Nicole Cherry, Xonia şi Dorian Popa, dar şi întâlniri cu Moş Crăciun, şi o zonă de agrement amenajată pentru copii la Casa Sindicatelor, precum şi un modest târg de Crăciun care deja şi-a deschis porţile. Internauţii nu au ezitat să compare târgul nostru de Crăciun cu cel de la Sibiu (foto 2). Trebuie spus că la Sibiu, Primăria alocă pentru acest târg circa 100.000 de lei, dar Asociaţia care organizează evenimentul plăteste circa 110.000 lei o taxă la Primarie pentru ocuparea domeniului public. Restul banilor necesari organizării sunt suportaţi de Asociaţia Events For Tourism, cea care organizează târgul, iar costul total al târgului de la Sibiu se ridică la aproximativ 100.000 de euro. Trebuie remarcat şi faptul că la Galaţi, anul trecut, ”Poveste de Iarnă 2016” a costat 263.898 lei fără TVA (cu TVA şi transformat în euro aproape 70.000 de euro), iar artiştii care au concertat au fost  Fuego, Ştefan Hruşcă şi Paula Seling. În rest, evenimentul pare tras la indigo. Nimic nou, nimic în plus sau în minus cu excepţia artiştilor. 

Adunând toate sumele, cu reiterarea faptului că Revelionul nu este cuprins în această analiză, ajungem la un total de peste 660.000 de euro. Într-un oraş gri şi trist tot timpul anului, gălăţenii merită ca măcar o lună pe an să se bucure de concerte şi iluminat festiv, să trăiască feeria sărbătorilor şi speranţa că poate anul ce vine va fi mai bine, dar nu cu orice preţ. Sunt zeci de mii de gălăţeni care nu îşi permit să plece în vacanţă de sărbători, iar toţi aceşti oameni ar merita ca măcar când merg pe străzile oraşului în care îşi duc traiul zi de zi şi plătesc taxe, să simtă magia Crăciunului la ei acasă, iar an de an să simtă că edilii cărora le-au dat votul se preocupă să aducă un plus de valoare acestui oraş. 

  PozaSITE1       PozaSITE2

Echipele Calorgal, cu sprijinul SC Electrocentrale Galaţi SA, au pus în funcţiune încă 24 de puncte termice în ultimele 24 de ore, potrivit unui comunicat al societăţii de termie. "În următoarele ore lucrăm pentru deschiderea celorlalte 18 puncte termice aflate în manevrele de pornire, pe măsură parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA (82 grade Celsius/ 1.300 mc debit) se vor propaga pe ultimii aprox. 6 kilometri din magistrala de termoficare", se arată în comunicatul Calorgal.

Unul dintre principalii furnizori de sisteme de propulsie pentru tractoare şi locomotive la nivel mondial, producătorul german de motoare Deutz, a preluat compania italiană IML Motori, inclusiv subsidiara din România, IMLmotoare Galaţi. Societatea gălăţeană a fost înfiinţată în anul 2007 prin asocierea IML Motori s.r.l.- Italia şi o parte română. După cum se arată pe site-ul firmei gălăţene, societatea dispune de o suprafaţă de hală acoperită de aproximativ 350 m2 şi spaţiu operativ – birouri – de circa 150 m2. Cu o echipă de 12 persoane, departamente dedicate şi suport profesional pentru clienţi, IMLmotoare asigură în mod direct suport tehnic şi comercial pentru o gamă largă de aplicaţii şi produse DEUTZ. În portofoliul IMLmotoare intră societăţi din diferite sectoare de activitate precum construcţii căi ferate, construcţii drumuri şi poduri, navigaţie şi transporturi maritime şi fluviale, operare aeroportuară, ateliere de reparatii diverse.

Vineri, 29 Septembrie 2017 00:05

Avortul - marea încercare a unei femei

Aproape jumătate dintre întreruperile de sarcină înregistrate în fiecare an în lume, adică 25,5 milioane dintr-un total de 55,7, nu se desfăşoară în condiţiile de siguranţă necesare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), într-un studiu dat publicităţii recent potrivit AFP. Publicat în revista ''The Lancet'', studiul ''subliniază nevoia garantării accesului la avort potrivit legii, în special în ţările cu venituri mici, şi necesitatea înlocuirii metodelor mai puţin sigure cu metode sigure'', potrivit autorilor. Studiul a fost realizat de OMS în colaborare cu institutul american Guttmacher, o organizaţie nonprofit specializată în drepturile reproductive. Autorii raportului au folosit o scară cu trei niveluri pentru a evalua cu acurateţe practicile avortului: ''sigure'', ''mai puţin sigure'', ''cel mai puţin sigure''. Un procent de 55% (30,6 milioane) de avorturi practicate între 2010 şi 2014 în lume sunt considerate ca fiind sigure, adică realizate de către personal calificat şi conform unei metode recomandate de OMS (prin administrate de medicamente, aspirare). 30,7% (17,1 milioane) dintre avorturi sunt considerate ca fiind ''mai puţin sigure''. Este cazul celor realizate de personal specializat, dar printr-o metodă învechită (cum ar fi chiuretajul), sau realizate cu mijloace sigure (prin folosirea misoprostol, un medicament utilizat pe scară largă), dar în lipsa personalului competent. Avorturile ''cel mai puţin sigure'' (14,4%, reprezentând 8 milioane) sunt realizate de persoane care nu au pregătirea necesară şi folosesc metode periculoase sau invazive (ingerarea de substanţe caustice, introducerea de corpuri străine, folosirea unor băuturi tradiţionale). Proporţia avorturilor considerate ''sigure'' este de 25%, cel puţin în regiuni precum Africa şi America Latină. În America Latină, cea mai mare parte a avorturilor considerate ca insuficient de sigure intră în categoria ''mai puţin sigure'' şi nu în cea ''cel mai puţin sigure'' cum se întâmplă în Africa. În ţările dezvoltate, 87,5% dintre avorturi sunt considerate ''sigure''. Excepţia o face Europa de Est, unde proporţia de avorturi considerate ca insuficient de sigure este mai mare decât în Europa de Vest (14,2% faţă de 6,5%), ''fără îndoială din cauza folosirii practicilor medicale învechite precum chiuretajul''. ''Cea mai mare proporţie de avorturi considerate sigure se înregistrează în ţările unde legile sunt mai puţin restrictive, care au un nivel de dezvolare economică mai ridicat şi unde infrastructura sistemului de sănătate este mai dezvoltată'', precizează autorul principal al studiului, medicul Bela Ganatra de la OMS.
George Stângă a ieşit public, pe data de 12 septembrie 2017, cu un comunicat important pentru gălăţeni cu titlul ”Preşedinte PNL Galaţi, George Stângă: PNL Galaţi dă startul audienţelor cu gălăţenii!”. Preşedintele penelist anunţă cu surle şi trâmbiţe că cetăţenii care doresc să îşi expună ideile, proiectele pentru îmbunătăţirea nivelului de trai în municipiul Galaţi, dar să îşi exprime şi nemulţumirile, doleanţele faţă de modul în care funcţionează lucrurile în municipiu, sunt aşteptaţi la sediul PNL din str. Universităţii, nr. 6, luni şi joi între orele 17:00-19:00. ”Cetăţenii vor fi întâmpinaţi de consilierii locali şi judeţeni ai PNL, cei care vor depune toate eforturile pentru soluţionarea problemelor identificate”, se arată în comunicatul PNL. „Dialogul cu cetăţenii trebuie să fie unul constant, concentrat pe problemele de actualitate şi nu doar o dată la patru ani, în campania electorală, aşa cum au fost din păcate obişnuiţi gălăţenii”, consideră preşedintele PNL Galaţi, George Stângă, cel care a propus demararea audienţelor la sediul partidului.  Intenţia ar părea lăudabilă dacă nu ar fi doar o încercare comunicaţională de a arunca praf în ochii gălăţenilor deoarece potrivit art.51 alin (3) din Legea nr. 215/ 2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „consilierii locali sunt obligaţi ca, în îndeplinirea mandatului, să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii şi să acorde audienţe”. Având în vedere comunicatul lui Stângă, se înţelege că aleşii locali penelişti încep audienţele cu cetăţenii cu un an şi ceva întârziere, iar preşedintele lor face din asta un titlu de glorie.  Ba mai mult de atât, este de aşteptat ca Stângă să propună, tot printr-un comunicat de presă, ca cei 7 consilieri PNL să întocmească şi un raport anual al activităţii lor în condiţiile în care tot în legea 215/ 2001 art. 51 alin (4) este prevăzută obligaţia fiecarui consilier local de a prezenta un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului primăriei. Ei bine, în acest moment, consilierii penelişti nu stau bine nici la această categorie pentru că doar câţiva dintre ei şi-au publicat raportul. Cei care nu au catadicist să respecte prevederiile legale privind publicarea raportului sunt Alexandru Gabriel Şerban, Laurenţiu Ichim şi Paul Ioan Găvănescu.  Demn de menţionat este şi faptul că în ilustraţia care însoţeşte comunicatul preşedintelui PNL, până şi literele sunt bulversate de mesajul amăgitor, iar literii ”ă” i s-a răsucit căciuliţa, astfel încât adresa unde se ţin audienţele este str. Universitâţii (vezi foto).    STRADA UNIVERSITATII NR. 6 SEDIUL PNL GALATI 2

În noaptea de 10/11 septembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi printr-un apel la 112 despre faptul că la o societate comercială de pe raza municipiului Galaţi, s-a activat sistemul de alarmare antiefracţie. Deplasându-se la faţa locului, însoţiţi de administratorul societăţii, poliţiştii au pătruns în incinta acesteia, unde au depistat, într-o magazie, un bărbat de 53 de ani.  Acesta intrase în incinta societăţii comerciale prin spargerea vitrinei inferioare a uşii de acces. Prejudiciul este de 100 de lei, contravaloarea vitrinei sparte, alte bunuri nefiind sustrase. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

Pagina 1 din 9