M.R.

M.R.

Miercuri, 24 Iulie 2013 03:00

Adolescentă fugară, găsită de jandarmi

Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Galaţi, aflat în misiune de patrulare pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi, a observat în zona service „Nalba”, la liziera pădurii, o tânără care afişa un comportament suspect şi care la vederea jandarmilor a încercat să se facă nevăzută, ascunzându-se prin vegetaţia din zonă. Din cauza orei târzii şi a locului cu trafic pietonal redus, jandarmii au interceptat şi oprit persoana, stabilind că aceasta se numeşte C.F., de 16 ani, domiciliată în judeţul Bârlad. În urma interogării bazelor de date, jandarmii au observat că pe numele tinerei figura o semnalare pozitivă în Sistemul Informatic Naţional de Semnalări (SINS), conform art.32 (Semnalări privind persoane dispărute) din Decizia SIS II, pe numele acesteia fiind emisă din iunie 2013, de către IPJ Vaslui, o dispoziţie de urmărire. Fiind întrebată despre motivul pentru care se afla în zonă, C.F. a declarat jandarmilor că se află în municipiul Galaţi de aproximativ o lună, neavând un domiciliu stabil, şi a ieşit la plimbare, dar din greşeală s-a rătăcit. Jandarmii au predat tânăra lucrătorilor specializaţi din cadrul Secţiei 3 Poliţie Galaţi pentru continuarea cercetărilor, totodată fiind informat şi Biroul SIRENE.
Miercuri, 24 Iulie 2013 03:00

Bărbat cercetat pentru furtul a 10 oi

Poliţiştii din comuna Ghidigeni, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza comunei, au identificat un tânăr de 21 ani, din comuna Baia, jud. Tulcea, care a sustras din curtea unui localnic de 46 ani, 10 ovine. Animalele au fost înapoiate proprietarului, iar poliţiştii au întocmit tânărului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Miercuri, 24 Iulie 2013 03:00

Copil de 10 ani accidentat de autobuz

O femeie de 44 ani, din Galaţi, în timp ce conducea un autobuz pe str. Prelungirea George Coşbuc din Galaţi, a surprins şi accidentat un minor în vârstă de 10 ani, care se  angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, din partea stângă a direcţiei de deplasare a autovehiculului. Minorul a suferit leziuni uşoare şi nu a necesitat internarea în spital.
Joi, 25 Iulie 2013 03:00

Violator prins de poliţişti

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Rurale Rădeşti, cu sprijinul tehnicienilor criminalişti şi al poliţiştilor de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, au identificat un bărbat de 31 ani, din comuna Cavadineşti, judeţul Galaţi, suspectat de săvârşirea infracţiunii de viol. Acesta, în noaptea de 3 spre 4 iulie a.c., a pătruns în curtea locuinţei unei femei de 86 ani, din comuna Cavadineşti, pe care a lovit-o şi cu care a întreţinut relaţii sexuale împotriva voinţei ei. Suspectul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe şi viol, urmând să se dispună cu privire la starea lui de libertate.
Vineri, 26 Iulie 2013 03:00

La volanul tractorului, fără permis

Ieri dimineaţă, în jurul orei 8.00, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Galaţi a oprit în trafic pe DN 24D, un tractor neînregistrat, ce tracta un utilaj de fertilizare, condus de un bărbat în vârstă de 42 ani, din comuna Tuluceşti.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.Cercetările sunt contiuate de poliţiştii rutieri.
Vineri, 26 Iulie 2013 03:00

Stiri

Prinşi la furat copaci

Tineri cercetaţi pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos. Poliţiştii din comuna Poiana, judeţul Galaţi, aflându-se în serviciul de patrulare, au depistat trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 28 ani, toţi din localitate, care au tăiat şi sustras din pădurea comunei 4 arbori.
Poliţiştii le-au întocmit tinerilor dosare penale.

Urmărit dus după gratii

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 2 au depistat un bărbat de 54 ani, din Galaţi, pe numele căruia Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 4 luni, pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv urmând ca în cursul acestei zile să fie transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, în vederea executării pedepsei.

Atenţie la hoţi şi tâlhari: nu au intrat în vacanţă

De-a lungul perioadei sezonului estival, poliţiştii gălăţeni au continuat să desfăşoare activităţi de informare a populaţiei pe linia prevenirii furturilor din locuinţe şi a tâlhăriilor comise în spaţiul stradal. Acţiunile subsumate campaniilor „Nu-ţi scăpa casa din ochi!” şi „Fii prudentă! Poţi preveni tâlhăria” s-au derulat în mediul urban şi au vizat creşterea gradului de informare a cetăţenilor cu privire la modalităţile de prevenire a infracţiunilor anterior menţionate.
În acest sens, poliţiştii de prevenire şi proximitate au realizat atât activităţi punctuale de distribuire a materialelor suport în zone publice cu trafic pietonal intens, cât şi întâlniri cu grupuri ţintă în instituţii sau unităţi comerciale şi de producţie cu personal preponderent feminin.
Pentru a minimiza riscul de victimizare şi a avea o vară liniştită, fără evenimente neplăcute, poliţiştii vă recomandă:
- Asiguraţi-vă că uşa de acces în locuinţă este încuiată, chiar şi atunci când vă aflaţi acasă.
- Nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor care oferă bunuri spre vânzare sau prezintă diverse „promoţii”.
- Încuiaţi uşa cu cheia, chiar dacă părăsiţi locuinţa doar pentru câteva minute. Atunci când plecaţi de la domiciliu pentru o perioadă mai mare de timp, asiguraţi toate uşile şi ferestrele.
- Evitaţi să postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţineţi în casă bunuri de valoare, precum şi informaţii referitoare la planurile de vacanţă pe care le aveţi.
- Manifestaţi prudenţă atunci când folosiţi telefonul mobil în spaţii publice; puteţi deveni foarte uşor ţinta infractorilor.
- Veţi evita să deveniţi victima unor tâlhării dacă adoptaţi o ţinută decentă şi un comportament rezervat, încercând să nu afişaţi  în mod ostentativ obiecte de valoare (bijuterii, telefoane mobile etc.).
- Nu vă expuneţi inutil copiii unor pericole acceptând ca ei să poarte pe stradă bijuterii sau telefoane mobile foarte scumpe.
- Nu păstraţi banii, actele personale şi cheile casei în acelaşi loc.
În cazul în care integritatea corporală sau viaţa vă sunt puse în pericol, renunţaţi la bunurile vizate de agresor.
- Dacă sunteţi victimă/martor al unei infracţiuni, reţineţi cât mai multe amănunte care ar putea conduce la identificarea şi prinderea autorilor şi apelaţi numărul de urgenţă 112!


Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi au finalizat cercetările cu privire la activitatea infracţională a unui grup format din 12 persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 40 ani, din Galaţi şi comunele Tuluceşti, Vânători şi Braniştea, toţi fără ocupaţie. Aceştia, în perioada 21-24.04.2013, au sustras 103 capace metalice de protecţie a cablurilor ce asigurau semnalizarea şi dirijarea traficului feroviar pe relaţia Staţia C.F.R. Galaţi – Staţia C.F.R. Fileşti, în valoare de cca. 45.000 lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit unităţii prejudiciate. În urma probatoriului administrat la dosar, cinci persoane au fost arestate preventiv, pentru cinci persoane instanţa a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea, alte două fiind cercetate în stare de libertate pentru furt calificat, tăinuire şi complicitate la furt calificat.
Ieri dimineaţă, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Smîrdan a fost sesizată prin SNUAU 112, de o femeie din localitatea Schela, cu privire la faptul că în dreptul locuinţei sale a avut loc un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. Poliţiştii s-au deplasat imediat pe centura de est a localităţii Schela, unde au găsit, în afara părţii carosabile, un autoturism ce prezenta mai multe avarii la partea frontală şi în partea din spate, fără a fi găsit conducătorul auto la faţa locului. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit proprietarul autoturismului în persoana unei femei în vârstă de 23 ani, din localitate, care le-a declarat poliţiştilor faptul că, în timp ce se deplasa pe Centura de est a com. Schela, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a lovit un copac din afara părţii carosabile, avariindu-şi autoturismul, apoi a plecat de la faţa locului. Întrucât femeia emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acesteia cu aparatul etilotest Drager, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cea în cauză a fost condusă la Spitalul de Urgenţă, în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l. Cercetările în cauză vor fi continuate de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Schela, judeţul Galaţi.
Marți, 30 Iulie 2013 03:00

Ştiri...pe scurt

A furat  mai multe componente ale unor tablouri de energie electrică Poliţiştii tecuceni au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană necunoscută a sustras componente de la tablourile de energie electrică. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit suspectul de comiterea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 25 ani, din Tecuci. Acesta a spart uşile de la două tablouri electrice şi a sustras componente electrice din interiorul acestora. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. I-au spart atelierul improvizat Poliţia Municipiului Galaţi a fost sesizată de către un bărbat din Galaţi, cu privire la faptul că în noaptea de 16/17.07.2013, persoane necunoscute, folosind chei potrivite au sustras o bormaşină, o maşină de şlefuit electrică, o rîndea electrică şi mai multe accesorii de dulgherie din portbagajul autoturismului său parcat pe strada Fagului, din Galaţi. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Compartimentului Furturi din Auto au depistat suspectul de comiterea faptei ca fiind un tânăr în vârstă de 23 ani, din Galaţi, care oferea spre vânzare sculele electrice respective. Prejudiciul, în valoare de 1.000 lei, a fost recuperat în proporţie de 85%, iar tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă urmând ca în data de 29.07.2013, să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Urmărit depistat de poliţiştii din Iveşti La data de 26.07.2012, ora 06.50, poliţiştii din comuna Lieşti au depistat pe raza localităţii un tânăr de 19 ani, din Galaţi, care era dat în urmărire naţională, întrucât pe numele său era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 1 lună, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Galaţi.
Bălăceală mai ceva ca într-un bazin, în fântânile arteziene din parcul Rizer. Asta a fost modalitatea prin care mai ales copiii, dar şi un adult au ales să se răcorească, daţi peste cap de soarele care ardea, nu glumă. Dacă la arteziana mare cât un teren de volei de la parcul Rizer copiii au avut voie să se bălăcească ca într-o piscină, la o altă fântână arteziană, mai mică, voie nu aveau. Asta nu i-a împiedicat pe unii copii, dar chiar şi pe adulţi, să intre în apă şi să se răcorească un pic. În fântâna mare unii s-au stropit chiar şi cu furtunul, numai răcoare să fie.
Pagina 166 din 178