M.R.

M.R.

Vineri, 30 August 2013 03:00

Stiri

Suspecţi de furt din locuinţă, identificaţi de poliţişti

În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 2 au identificat patru persoane (trei minori cu vârste cuprinse între 14 şi 17 şi un tânăr de 19 ani), toţi din Galaţi, suspectaţi de faptul că în perioada 23-25 august a.c., în participaţii diferite, au pătruns într-o locuinţă din localitate, de unde au sustras un joc şi bijuterii din aur, creând un prejudiciu în valoare de aproximativ 4.000 lei.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti cu suspecţii în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Infracţiuni rutiere

Pe 28 august, în jurul orei 16.00, poliţiştii din comuna Brăhăşeşti, aflându-se în serviciu de patrulare, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 42 ani, din localitate.
Efectuând verificări în bazele de date, poliţiştii au stabilit că autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal.
Tot miercuri, în jurul orei 18.00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, aflându-se în serviciu de patrulare pe D.E. 581, au depistat doi bărbaţi de 33, respectiv 56 ani, ambii din comuna Munteni, care conduceau două mopede fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii le-au întocmit bărbaţilor  dosare penale.
Luni, 02 Septembrie 2013 03:00

Comandant de navă, găsit înecat

Trupul fără viaţă al unui bărbat a fost scos la iveală de apele Dunării pe malul gălăţean. Poliţiştii de la Transporturi au început ancheta. Se pare că este vorba de comandantul unei nave-tanc. „Se pare că este vorba de un angajat al AFDJ Galaţi, comandantul navei tanc «Brazi», care a fost dat dispărut pe 29 august”, a precizat ag. pp. Paraschiv Jâcu, de la Serviciul Regional Poliţie Transporturi Galaţi. Acum, poliţiştii gălăţeni de la Transporturi au început ancheta pentru a afla dacă este vorba de accident, sinucidere sau altă cauză a dus la înecarea bărbatului.
Luni, 02 Septembrie 2013 03:00

Tânără de 18 ani, atacată şi violată

O adolescentă din Tecuci a ajuns la Spitalul Anton Cincu după ce a fost acostată, bătută şi violată de un necunoscut. Este vorba de o tânără de 18 ani,  care se întorcea acasă, când a fost acostată pe stradă de un bărbat pe care nu îl cunoştea. Acesta i-a făcut avansuri. Deoarece fata nu a dat curs avansurilor, individul a devenit agresiv şi a început să o lovească cu pumnii. În zadar a încercat tânăra să ţipe, pentru că bărbatul a tras-o într-o zonă întunecată şi a violat-o. Fata a reuşit să ajungă acasă, după ce violatorul a abandonat-o. Deoarece avea dureri din cauza loviturilor primite, tânăra a fost dusă cu o ambulanţă la spital. Poliţia a început o anchetă în acest caz. „În cauză se fac cercetări pentru prinderea individului care a săvârşit fapta”, a precizat ag. pp. Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.  Violatorul a fost identificat în persoana unui individ de 29 de ani, care acum este căutat de poliţie.
Miercuri, 04 Septembrie 2013 03:00

A lăsat focul nesupravegheat şi i-a ars casa

Incendiu în satul Izvoarele. Pompierii au fost solicitaţi să intervină la o casă care luase foc. Flăcările au distrus peste 200 de metri pătraţi de acoperiş, două magazii, un adăpost de animale şi peste 500 de kilograme de cereale. Primele cercetări la faţa locului arată că proprietara casei a lăsat un foc nesupravegheat şi de aici ar fi izbucnit incendiul.
Miercuri, 04 Septembrie 2013 03:00

Maşină arsă pe Calea Prutului

Ghinion pe capul unui gălăţean. Maşina lui, o Dacia 1310, a luat foc ieri dimineaţă pe Calea Prutului. Din primele informaţii se pare că focul ar fi izbucnit din cauza unui scurt-circuit electric la motor. Maşina era oprită şi în ea nu era nimeni, aşa că nu au existat victime. Pompierii au intervenit şi au reuşit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă şi la alte bunuri din jur.
Joi, 05 Septembrie 2013 03:00

Ştiri...pe scurt

Peste 21.000 ţigarete descoperite într-un autocamion Ieri, în jurul orelor 03.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul ucrainean Anatolii L. în vârstă de 32 ani, conducând ansamblul de vehicule format din autocamionul marca Daf şi remorca marca Schmiz. Existând suspiciuni că persoana ar transporta produse accizabile peste plafonul vamal admis s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit în urma căruia, echipa comună de control a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în interiorul capului tractor şi în podeaua remorcii, 21.400 de ţigarete mărcile Ashima şi Navigator de provenienţă Duty-free. Autoritatea vamală a luat măsura reţinerii ţigaretelor în valoare de 4.746 de lei în vederea confiscării şi a sancţionat contravenţional persoana cu suma de 10.000 lei. Poliţiştii de frontieră au întreprins măsurile necesare pentru anularea vizei eliberate pe numele bărbatului. Autoturism cu documente falsificate descoperit la Oancea Poliţiştii de frontieră au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea un bărbat care conducea un autoturism marca Opel Zafira având talonul inspecţiei tehnice fals. În data de 3 septembrie, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, Petrovich P.T. cu dublă cetăţenie bulgară şi R.Moldova, în vârstă de 32 de ani, care conducea un autoturism marca Opel Zafira, înmatriculat în Bulgaria. La controlul de frontieră acesta a prezentat certificatul de înmatriculare şi talonul care atestă inspecţia tehnică periodică emise in Bulgaria. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice în urma cărora au constatat faptul că talonul care atestă inspecţia tehnică periodică nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. Arestată după ce a vrut să înşele prin metoda „Accidentul” Poliţiştii din comuna Băleni au fost sesizaţi de o localnică de 65 ani despre faptul că, în urmă cu puţin timp, a fost sunată pe telefonul fix de către un bărbat care s-a recomandat ca fiind ginerele acesteia şi i-a cerut suma de 5.000 lei pentru a o înmâna unui medic, întrucât a fost implicat într-un accident rutier. În baza sesizării, poliţiştii au organizat un flagrant şi au depistat în Bariera Traian din municipiul Galaţi o tânără de 21 ani, din localitate, care venise să ridice suma de bani. Tânăra  a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Galaţi, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate. Port ilegal de cuţit şi ameninţare O patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1, aflându-se în serviciul de patrulare pe str.Zimbrului, din Galaţi, a identificat marţi un tânăr de 19 ani, din localitate, care ameninţa cu un cuţit un bărbat de 33 ani. Tânărul a fost imobilizat şi transportat la Spitalul de Psihiatrie Galaţi, iar poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de port ilegal de cuţit şi ameninţare. A traversat aiurea şi a ajuns la spital Ieri dimineaţă, în jurul orei 10.25, un bărbat de 36 ani, din comuna Movileni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252, a surprins şi accidentat un bărbat de 47 ani, din comuna Umbrăreşti, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. Victima  a suferit leziuni uşoare, pentru care nu a necesitat spitalizarea. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri.
Joi, 05 Septembrie 2013 03:00

Suspiciune de boală Lyme de la o căpuşă

O femeie în vârstă de 54 de ani din judeţul Galaţi este suspectă a avea boală Lyme după muşcătura unei căpuşe. De fapt femeia a fost diagnosticată clinic la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi dar urmează a se da la Bucureşti şi diagnosticul de certitudine, cel serologic. „Pacienta a ajuns la spital având o căpuşă înfiptă în piele. După ce insecta a fost extrasă în siguranţă, analizele au confirmat şi boala Lyme. Totuşi, în prezent vorbim despre o suspiune, diagnosticul de certitudine îl vom avea când vor veni rezultatele de la Institutul Cantacuzino, acolo unde am trimis probele biologice recoltate de la pacientă”, a precizat directorul DSP Galaţi, dr. Valentin Boldea. Dacă se va comfirma şi acest caz, va fi al doilea din acest an în judeţul Galaţi.
Vineri, 06 Septembrie 2013 03:00

Vineri, închis pentru public la caziere

Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi anunţă populaţia că nu se vor elibera vineri certificate de cazier judiciare. Pe 6 septembrie nu se va desfăşura program de lucru cu publicul la ghişeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar ca urmare a derulării unor activităţi de operaţionalizare a Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS.
Marți, 10 Septembrie 2013 03:00

Știri...pe scurt

Beţi la volan Poliţiştii rutieri au depistat pe DE 581, pe raza localităţii Þigăneşti, un tânăr de 21 ani, din Tecuci, care conducea un autoturism, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind de 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Suspectul a fost condus la Spitalul Tecuci, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Tot în aceeaşi zi a fost depistat pe DJ 242 B un bărbat de 38 ani, în timp ce conducea o autoutilitară deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat, rezultatul a fost de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale. Mopedist fără permis, mort în urma unui accident rutier Un bărbat în vârstă de 63 ani, din comuna Matca, în timp ce se deplasa pe DJ 251 cu un moped, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a fost acroşat de o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat în vârstă de 28 ani din Tecuci. În urma impactului, mopedistul şi-a pierdut viaţa. Efectuând verificări în bazele de date, poliţiştii au stabilit că victima nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. A lovit doi oameni şi a fugit de la  locul accidentului Un tânăr în vârstă de 24 ani, din Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe DC 43A, din sat Negrea, com. Schela, către DJ 251, a surprins şi accidentat un bărbat de 31 ani şi un adolescent de 16 ani, ambii din comuna Smârdan, care se aflau pe carosabil. După producerea evenimentului, suspectul a părăsit  locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat a doua zi pe Calea Prutului din Galaţi. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri. Dosar penal pentru contrabandă Poliţiştii din Bereşti au oprit pentru control, pe strada Trandafirilor din oraş, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 46 ani, din comuna Băneasa. În urma controlului efectuat, poliţiştii au găsit în maşina bărbatului 400 de pachete de ţigarete ce aveau aplicate timbre de aciză de Republica Moldova. Bărbatul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Miercuri, 11 Septembrie 2013 03:00

Îngropate sub o remorcă cu porumb

Accident la Tătarca, unde trei femei au scăpat ca prin minune fără leziuni grave după ce o remorcă plină cu porumb s-a răsturnat peste ele.  Cele trei femei, în vârstă de 18, 39 şi 72 de ani, se întorceau de la cules de porumb şi se urcaseră pe remorcă. „Probabil, din cauza unui dâmb sau a unei manevre grăbite, remorca şi tractorul s-au răsturnat”, a precizat cpt. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi. Echipaje SMURD au fost chemate în ajutor deoarece întreaga încărcătură le îngropase pe femei. Ajutate de oameni, cele trei au reuşit să iasă de sub porumb. Chiar dacă le-au spus medicilor că se simt bine, cadrele medicale le-au sfătuit pe victime să meargă la spital pentru investigaţii medicale suplimentare. „Cea care se simţea rău şi avea probleme respiratorii era bătrâna. Se plângea că o doare în piept, dar era pe picioare. În schimb, femeia de 39 de ani avea doar o lovitură la gleznă, iar fiica ei, de 18 ani, s-a ales doar cu câteva zgârieturi”, a spus Claudiu Şoimu, viceprimarul comunei Tuluceşti. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care au început o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului. Doar două dintre femei au plecat cu ambulanţa SMURD la Spitalul de Urgenţă.
Pagina 169 din 178