C.R.

C.R.

Joi, 11 Octombrie 2012 03:00

Primele victorii sub panou

Sâmbătă şi duminică a început campionatul naţional de baschet rezervat juniorilor. Primele echipe gălăţene de la Phoenix LPS care au intrat în focuri au fost: cea feminină, la Under 16, respectiv cea masculină, la Under 18. Fetele pregătite de Andrada Popescu s-au deplasat la Bucureşti unde au întâlnit eterna rivală, Olimpia. „Cheia meciului a stat în faza defensivă, ne-am apărat foarte bine şi din această cauză bucureştencele n-au marcat decât două puncte în cel de-al doilea sfert, ne-am făcut meciul uşor şi am obţinut prima victorie din acest campionat. Ne dorim să ajungem în fazele superioare”, ne-a declarat antrenoarea Andrada Popescu. Rezultat final: Olimpia Bucureşti - LPS Phoenix 41-74. Din tabăra gălăţeană s-au remarcat: Bianca Nini (24 puncte), Andreea Creţu (12), Corina Purcel (12), Raluca Neculache (9), Iulia Ioan (8), Florentina Grigoraş (4), Diana Răcuciu (5). Etapa viitoare, gălăţencele vor juca pe teren propriu cu Raptors Bucureşti. Băieţii conduşi de Gelu Cazanoschi s-au deplasat la Constanţa, unde s-au duelat cu Athletic. „Am marcat primii dar apoi am avut ceva problele la început de meci. Scopul în acest sezon este să integrăm în formulă pe Adrian Stanciu şi Andrei Hanţă, doi jucători înalţi, care au nevoie de mult curaj. I-am certat un pic şi apoi ne-am despris la vreo 40 de puncte  şi lucrurile au intrat pe făgaşul normal. Rezultat final: Athletic Constanţa - Phoenix LPS 42-70. Principalii artizani ai victoriei au fost Tudorache şi Popa dar o contribuţie importantă au avut şi: Şerbănescu, Badea, Ovidiu Negoiţă, Chiricuţă. S-au mai remarcat: Mihail şi Atanasiu. La Constanţa au mai fost prezenţi: Mihăilă şi Cuţaru. Etapa viitoare, echipa gălăţeană va juca cu Cuza Sport Brăila (Şcoala 3 Ion Luca Caragiale, ora 11.45).
Miercuri, 17 Octombrie 2012 03:00

Flash rugbistic

  • Campionatul naţional de rugby în 7 la juniori a programat sâmbăta trecută primul turneul de la Braşov. Formaţia RCM Galaţi a obţinut trei victorii, astfel: 17-12 cu RCM Braşov (pentru gălăţeni au marcat: Manolache, Tihan şi Adam. Transformare: Grumăzescu); 20-7 cu RCM Piteşti. Au marcat Manolache – 2, Rusu - 2; 5-0 cu Gold Roşia Montană. Cel de-al doilea turneu se va disputa la Cugir pe 20 octombrie, unde gălăţenii vor disputa alte trei meciuri cu aceeaşi adversari.
  • În cadrul celei de-a doua etape la Under 18, Colegiul Tehnic Traian Vuia Galaţi a întrecut cu scorul de 15-14 echipa LPS Focşani. Au marcat: Manolache C. - 2 eseuri şi Tihan – 1 eseu. S-au evidenţiat: Manolache C., Tihan C., Rusu G., Grumăzescu S., Mocanu S., Plămădeanu S. Antrenorul echipei este prof. Marius Secuianu.
  • Juniorii de la RCM Galaţi Under 17 au întrecut cu scorul de 50-0 pe colegii de la LPS Focşani. Au marcat: Pochişcanu - 2 eseuri, Cincu - 2 eseuri, Negru - 1 eseu, Răducan - 1 eseu, Munteanu - 1 eseu, Pîrvu - 3 eseuri. Antrenorul echipei, prof. Dorian Secuianu, a folosit următorii jucători: Maravela, Răducan, Sava, Roman, Huian, Jipianu, Pîrvu, Pochişcanu, Chiper, Munteanu, Toader, Cincu, Damian, Neagu, Cucu, Sălceanu, Istafan, Mocanu, Gospodinov, Shartz, Alexe şi Radu.
  • Jucătorii Manolache C., Tihan C., Boboc C., Rusu G. se află în cantonament la Snagov cu echipa naţională de Under 18. Amintim că elevii sunt componenţi ai Colegiului Tehnic Traian Vuia şi sunt antrenaţi de prof. Marius Secuianu.
  • Vineri, 19.10.2012, se va juca meciul dintre RCM Galaţi şi Stejarul Buzău, începând cu ora 11, pe Stadionul Municipal de Rugby.

Joi, 25 Octombrie 2012 03:00

Flash rugbistic

În cea de-a II-a etapă a Campionatului Naţional de juniori III Under 17, într-un joc restant, RCM Galaţi a învins cu 45-5 pe Stejarii Buzău. * * * Scor fluviu la Galaţi: în penultima etapă, echipa de seniori RCM a întrecut cu scorul de 118-5 pe Lions Arad. Băieţii lui Marius Secuianu au fost superiori la toate capitolele şi au marcat nu mai puţin de 20 de eseuri. Lotul folosit de gălăţeni: G. Cloşcă, Mocanu, Apostol, Dragomir, Ivan, Florea, Crăciun, Mirea, Stanciu, Partenie, Grigoriţă, Radu, Marin, Trandafir, V. Cloşcă, Estoica, Constantin, Ghindă, Oprea, Carabăţ, Lupoaie. * * * La turneul Under 16 ce a avut loc în oraşul nostru locul I a fost ocupat de CSS Bârlad, locul II de CTTV Galaţi, locul III de CSS Tecuci, locul IV de LPS Focşani şi locul V de Stejarii Buzău. * * * Duminica trecută a avut loc la Bârlad, un centru cu tradiţie în rugbiul românesc, dubla CSS Bârlad - RCM Galaţi, contând pentru cea de-a IV-a etapă a Campionatului Naţional la Under 17 şi Under 18. Concitadinii noştri au reuşit să învingă în premieră la Bârlad: 10-7 respectiv 26-21. Lotul gălăţean la U 17: Cobzaru, Răducanu, Alexe, Roman, Pîrvu, Pochiscanu, Jipianu, Chiper, Munteanu, Cucu, Schwartz, Cincu, Damian, Toader, Huian, Mustaţă şi Gospodinov. Au marcat câte un eseu Pîrvu şi Munteanu. La Under 18 marcatorii învingătorilor s-au numit: Manolache, Frunză, Boboc şi Rusu - eseuri, Manolache - 2 transformări. * * * La rugbi în 7, gălăţenii au cedat ambele partide din turneul de la Braşov: 5-20 cu Piteşti şi 14-21 cu Braşov.
Sportul cu balonul oval are destui adepţi în oraşul de la Dunăre. Weekendul trecut a fost plin cu jocuri în Campionatul Naţional de seniori dar şi de juniori. Seniorii de la RCM Galaţi au câştigat ultimul joc din play-off pentru locurile IV -VI din Divizia A. Gălăţenii au învins pe teren propriu pe RC Griviţa Roşie Bucureşti, o echipă de tradiţie în rugbiul românesc, cu 43-30, după un joc în care au reuşit şapte eseuri. O evoluţie excelentă au avut-o şi juniorii de la Colegiul Tehnic Traian Vuia care au obţinut victorii pe linie în dubla cu vecinii de la CSS Tecuci: 14-7 la Under 17 respectiv 27-0, la Under 18. Trebuie remarcat faptul că cele două formaţii pregătite de familia Secuianu sunt neînvinse după patru etape şi conduc în clasament.
Pugilistul Lucian Bute a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă prilejuită de meciul din week-end cu sportivul rus Denis Grachev, că îi asigură pe cei care îl consideră "terminat" că nu este aşa şi că va reveni mai puternic ca niciodată. "Am trecut prin momente grele. Am fost la pământ, dar m-am ridicat. Unii pot gândi că sunt terminat, dar pot să îi asigur că Lucian Bute nu este terminat. Voi dovedi asta sâmbătă şi voi reveni mai bun ca niciodată", a spus Bute. Antrenorul românului, Stéphan Larouche, este de părere că Bute este capabil să redevină campion: "Am încredere deplină în elevul meu şi ceea ce face el cere curaj. A făcut aproape 80 de runde de meci la antrenamente, cu un adversar mare şi foarte puternic fizic (Andrew Gardiner). Grachev va dori să lovească tare şi să îl trimită pe Lucian în infern. Depinde de boxerul meu să se facă respectat", a explicat Larouche. Denis Grachev a declarat că nu va ceda centura NABF la categoria semigrea, pe care o pune în joc sâmbătă. "Înainte de acest meci mi se spunea «Piratul». S-a terminat. Vreau să vă cer ceva, dragi jurnalişti: spuneţi-mi «Fiul lui Drago». Este prima dată când îmi apăr centura NABF la categoria semigrea. Nu a fost uşor să o obţin şi nu o voi ceda", a afirmat Grachev. Pugilistul Lucian Bute va boxa, sâmbătă, la Centre Bell din Montreal, contra rusului Denis Grachev. Grachev (12-0-1, 8 KO) este campion NABF la semigrea şi mai practică şi kickboxing, unde are un bilanţ de 17 victorii şi două înfrângeri.
Lucian Bute l-a învins pe rusul Denis Gracev după 12 runde, în meciul de box desfăşurat, duminică, la Centre Bell din Montreal, primul disputat de român după înfrângerea în faţa britanicului Carl Froch, în mai. BUTE devine deţinător al centurii NABF la categoria semigrea. Bute, în vârstă de 32 de ani, a intrat în ring acompaniat de piesa trupei U2, Where the streets have no name, fiind aclamat de cei aproximativ 13.000 de spectatori aflaţi în arenă. Rusul a intrat în arenă pe muzica trupei Pink Floyd.
Conform deciziei celor trei arbitri judecători, BUTE s-a impus cu 115-113, 118-110 şi 116-112. În urma acestei victorii, Bute a devenit deţinător al centurii NABF la categoria semigrea.

Lucian Bute: „Aveam nevoie de un meci de 12 reprize”

„Sunt foarte, foarte fericit. A fost un meci destul de greu, un adversar puternic, agresiv, a lovit cu ambele braţe. Per ansamblu am controlat lupta, a fost o victorie muncită, frumosă. După înfrângerea cu Carl Froch, pot spune că Lucian Bute a revenit în ring. Dacă pierdeam acest meci, era foarte greu să mă ridic. După această victorie frumoasă, sunt fericit. Mi-am recăpătat încrederea, aveam nevoie de un meci de 12 reprize. Îmi doresc revanşa cu Froch, mai ales că nu a fost Lucian Bute la Nottingham. Am arătat că pot să şi primesc lovituri dure, dar am reuşit să revin în meci'', a declarat Bute la Money.ro.
Antrenorul românului, Stephan Larouche, a afirmat că Bute nu a făcut cel mai bun meci, dar a avut totul sub control. „Adversarul a fost dificil, mai ales că venea după meciul pierdut cu Froch. Nu l-am simţit obosit pe Lucian. A avut totul sub control. Mi-ar fi plăcut însă să văd mai multă fluiditate”, a spus Larouche.

Denis Gracev: „Ştiam că nu pot câştiga aici dacă nu reuşesc un KO”

„Nu am impresia că am pierdut acest meci. Poate am pierdut 3 sau 4 reprize. Ştiam că nu pot câştiga aici dacă nu reuşesc un KO. Acum ştiu că mă pot bate cu oricine, oricând. Bute nu mi-a pus probleme şi mi-ar plăcea să fie un meci revanşă. Meciul cu Sillahk a fost mai greu”, a declarat Gracev.
Gracev (12-0-1, 8 KO) era campion NABF la semigrea şi mai practică şi kickboxing, unde are un bilanţ de 17 victorii şi două înfrângeri. Lucian Bute (30-1, 24 KO) a suferit prima înfrângere la profesionişti la 26 mai, contra britanicului Carl Froch, prin KO în repriza a cincea, el pierzând centura IBF.
Vineri, 09 Noiembrie 2012 02:00

Flash rugbistic

În ultima etapă a turului, juniorii Under 17 de la RCM Galaţi au jucat în deplasare cu RCM Brăila, şi au învins cu scorul de 22-0, prin punctele marcate de: Munteanu - 2 încercări, Toader - 2 încercări, şi Munteanu - 1 transformare. În urma acestui rezultat, juniorii gălăţeni ocupă locul I, fiind neînfrânţi în cadrul Campionatului Moldova Sud. Antrenorul echipei, prof. Dorian Secuianu, a avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Căpităneanu I., Alexe A., Roman R.I., Munteanu A., Huianu R.,  Radu D., Mustaţă G., Mocanu M., Toader M., Chiper A., Jipianu C., Stanciu I., Cobzaru A., Schvartz A., Neagu L..  Dintre rezerve au făcut parte: Gospodinov O., Stoleru A., Pavel M., Răducan I., Szabo V., Damian C., Pîrvu D.
* * *
În turneul desfăşurat la Tecuci la Under 16, juniorii de la C.T.T.V.Galaţi au obţinut 2 victorii: 10-5 cu CSS Tecuci şi 31-0 cu LPS Focşani. În urma celor două turnee efectuate la Galaţi şi la Tecuci, juniorii gălăţeni se plasează pe locul II, urmând ca în primăvară să participe la cele două turnee de  la Buzău şi la Focşani, iar primele două din seria Moldova Sud să se califice la turneul final. Antrenorul echipei, prof. Viorel Secuianu, a folosit următorii jucători: Damian V., Vîlceanu A., Toma C., Budescu N., Spinachi C., Marin D., Talabă Ş., Ciobotaru C., Dumitru E., Radu M.,  Florea M..  În acest meci, rezervele au fost: Popiniuc G., Dumitru S., Enache C., Ivan A., Iftode I., Reznic Ş., Căpităneanu Ş., Ioniţă C.,  Iancu A., Cărămidaru N., Costandache C.
* * *
Sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 16.00, Echipa Naţională a României Seniori va întâlni într-un meci test echipa Japoniei, pe Stadionul Arcul de Triumf (Bucureşti). A devenit deja o tradiţie ca echipele de juniori ale Galaţiului să vizioneze meciurile Naţionalei, care are în componenţă şi jucători gălăţeni. Anul acesta, la această întâlnire a fost convocat şi jucătorul Florea Ionuţ, pe postul de uvertură, actualmente, el jucând în Franţa.
* * *
În perioada 23 -25 noiembrie, echipa de Rugby în 7 a RCM Galaţi este invitată la Chişinău, unde vor participa şi echipe din Moldova, Polonia, Letonia şi Ucraina. Din România au fost invitate RCM Galaţi şi Bucovina Suceava.
Miercuri, 27 Februarie 2013 02:00

Gălăţeni pe eşichier

Maestrul Lucian Gîlea (Şah Club Galaţi), favorit nr. 27 la startul Campionatului Naţional de Şah, s-a luptat pentru o medalie până în ultima rundă, terminând la final pe locul VII şi, totodată, a obţinut a doua normă de Maestru Internaţional (este nevoie de trei norme şi un rating 2450 pentru obţinerea titlului). Altfel, la sfârşitul acestei săptămâni la Cantina Studenţilor nr. 1 va avea loc Cupa Primăverii, ajunsă la cea de-a IV-a ediţie, după următorul program: joi 28 februarie - ora 17.00 debutează competiţia de seniori; vineri 1 martie, ora 17.00 încep competiţiile pentru copii sub 12, respectiv 8 ani, iar sâmbătă, 2 martie, ora 12.00, competiţia rezervată începătorilor sub 10 ani (sâmbătă toate rundele concursurilor pentru copii vor începe la ora 12.00 pentru ca participanţii să poată participa şi la concursurile şcolare ce au loc în dimineaţa aceleiaşi zile).
Joi, 28 Februarie 2013 02:00

Comunicat

“În septembrie 2012, The Nova Group a preluat Fotbal Club Oţelul Galaţi din dorinţa de a-l transforma într-un club sportiv competitiv. Ca urmare a acestei preluări, atât noul acţionariat, cât şi noua conducere a clubului au decis, ca un demers firesc de business, să analizeze direcţiile strategice pe termen scurt şi mediu ale clubului şi să le alinieze tendinţelor actuale. În urma rapoartelor intermediare întocmite de auditori externi, au fost constatate anomalii şi neconcordanţe, lucru care a determinat conducerea să adopte o sumă de decizii imediate în activitatea clubului. Menţionăm că informaţiile apărute în presă în ultimele zile reprezintă dezinformări şi tentative de manipulare. Dorim, în numele FC Oţelul Galaţi, să ne distanţăm de orice demers menit să perturbe activitatea clubului. Rugăm suporterii Fotbal Club Oţelul Galaţi să nu ia în considerare zvonurile maliţioase care au circulat în presă şi precizăm pe această cale că echipa nu a intrat în insolvenţă, ci dimpotrivă conducerea clubului a asigurat posibilitatea realizării mai multor investiţii, cum ar fi achiziţionarea bazei sportive Ancora, pentru dezvoltarea continuă a Centrului de Copii şi Juniori, a asigurat serviciile mai multor jucători străini pentru prima echipă, iar aceste investiţii în oameni vor continua. De la preluarea clubului, TNG Group a ales ca strategie de comunicare discreţia în relaţia cu mass-media şi fanii, dar constatăm că această decizie a fost interpretată ca o dovadă de neimplicare în activitatea şi interesele FC Oţelul Galaţi. În lumina acestora, considerăm că este momentul pentru câteva clarificări: TNG Group este acţionar majoritar al clubului cu un procent de 99,8% din acţiuni, iar conducerea executivă autorizată să managerieze societatea FC Oţelul Galaţi trebuie să îndeplinească obiectivele de business şi, în acelaşi timp, de performanţă sportivă. Aşa cum am declarat de fiecare dată, obligaţia noastră, a TNG Group, este să susţinem financiar întregul proiect început în toamna anului 2012. Dorim să clarificăm şi zvonurile cu privire la situaţia salarială a angajaţilor clubului şi să precizăm că jucătorii, cât şi ceilalţi angajaţi ai Fotbal Club Oţelul Galaţi, sunt cu drepturile salariale la zi. Toate taxele şi impozitele datorate statului român sunt, de asemenea, achitate la zi. În acest context, ne exprimăm dorinţa de a continua colaborarea cu domnul Petre Grigoraş la cârma echipei de seniori - domnia sa fiind unul dintre tehnicienii preferaţi de TNG Group, în situaţia contrară cu regret vom fi nevoiţi să identificăm în regim de urgenţă o altă soluţie viabilă pentru interesele clubului. Echipa Fotbal Club Oţelul Galaţi are nevoie de un antrenor principal pe banca tehnică, mai ales că a început de câteva zile sezonul de primăvară al Ligii I. Conducerea clubului doreşte o poziţionare cât mai bună în campionatul curent, iar cel mai important lucru este să disputăm, cu trofeul pe masă, ultimul act al Cupei României. Pentru îndeplinirea acestei misiuni sportive, TNG Group confirmă pe această cale alocarea tuturor resurselor necesare”. Lucian Ciofoaia - preşedinte Consiliul de Administraţie FC Oţelul Galaţi
Boxerul român Lucian Bute s-a arătat foarte trist după accidentarea suferită la încheietura mâinii stângi şi amânarea meciului cu canadianul Jean Pascal, care era programat să se dispute în data de 25 mai, la Centre Bell din Montreal, relatează presa canadiană. Bute s-a accidentat la mâna stângă în timpul unei şedinţe de sparring, miercurea trecută, şi va fi operat joi, în Florida, pentru a i se extrage fragmente de os de la nivelul încheieturii mâinii. Bute va fi nevoit să poarte ghips la mână timp de şase săptămâni, iar convalescenţa este estimată de la patru la şase luni. „E foarte greu. Nu puteţi înţelege tristeţea pe care o simt. În toată cariera mea, de 300 de meciuri la amatori şi 10 ani de profesionism, este pentru prima oară când sunt nevoit să renunţ la un meci”, a declarat Lucian Bute, într-o conferinţă telefonică. „Din respect pentru mine, pentru HBO, pentru fanii mei şi pentru adversar, trebuia să fiu la sută la sută în ring. Oamenii au plătit scump pentru a vedea un meci ca acesta şi trebuia să livrăm ceva de calitate”, a mai spus Bute. Fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie a precizat că prima oară s-a accidentat la mâna stângă în meciul cu Glen Johnson, în noiembrie 2011, la Québec, iar durerea a reapărut în timpul unui meci de antrenament, devenind pur şi simplu insuportabilă. „Nici măcar nu pot să îi ating mâna”, a explicat antrenorul lui Bute, Stéphan Larouche, care a subliniat că „a fost o decizie uşoară de luat. Nu mai putea lovi cu mâna aceasta”. Larouche a povestit că atunci când Bute a scos mâna din mănuşă aceasta era umflată ca o minge. Medicul ortoped Jacques Toueg a precizat că „este o accidentare normală pentru boxeri, face parte din sport. În cazul lui Lucian, accidentarea nu era controlabilă prin tratamente sau antiinflamatorii. Este vorba de o operaţie relativ minoră şi mă aştept ca Lucian să se vindece complet”. Presa canadiană relatează că Bute şi echipa lui ar mai fi putut aştepta câteva zile înainte de a lua o decizie în privinţa renunţării la meciul cu Pascal, dar era evident că nu merită riscul, chiar dacă fostul campion mondial avea cea mai bună pregătire a carierei, potrivit lui Larouche. „Experienţa te ajută să înveţi. Am luat decizii greşite cu Éric Lucas contra lui Danny Green şi cu Lucian contra lui Carl Froch”, a explicat antrenorul. „Lucian luase două serii de antibiotice pentru vindecarea rănii de la picior înaintea meciului cu Froch. De data aceasta nu se pune problema ca Lucian să urce în ring”, a mai adăugat Larouche. Jean Pascal după accidentarea lui Bute: „Sunt foarte, foarte, foarte dezamăgit” Pugilistul canadian Jean Pascal a declarat, marţi, după ce a aflat că adversarul său pentru data de 25 martie, Lucian Bute, s-a accidentat, că este extrem de dezamăgit, subliniind că în acest moment este într-o formă excelentă şi a adăugat că îi doreşte românului să revină puternic în toamnă. "Sper că se va putea găsi un adversar pentru mine până la 25 mai. Nu am niciun nume în minte, poate fi oricine, Chad Dawson, Bernard Hopkins... Nu contează. Consider că sunt într-o formă fizică excelentă şi când sunt într-o astfel de formă sunt greu de învins. Sper că vom putea păstra data şi că vom reuşi să prezentăm un meci de box cu mine cap de afiş. Din nefericire Lucian nu va boxa. Sunt foarte, foarte, foarte dezamăgit. Este extrem de frustrant, ţinând cont de faptul că mă pregăteam de mult timp pentru acest meci şi că sunt într-o formă remarcabilă", a spus Pascal, informează tvasports.ca. Jean Pascal nu l-a acuzat pe Bute că vrea să se eschiveze: "Aceste lucruri se întâmplă, fac parte din box: nimeni nu este ferit de accidentări. Tot ce pot să fac este să îi urez lui Lucian însănătoşire grabnică, în speranţa că el va reveni puternic în toamnă. Îi doresc numai bine şi sper că îşi va putea onora contractul şi cuvântul în această toamnă. Vreau să îi ofer publicului ce doreşte, iar cei din Quebec vor să vadă un meci între Jean Pascal şi Lucian Bute". În prezent, InterBox, GYM şi HBO încearcă să salveze gala din 25 mai, dar acest lucru ar fi aproape un miracol, având în vedere că puţini boxeri ar fi dispuşi să accepte un meci cu Pascal, peste doar trei săptămâni. Peste 20.000 de bilete au fost vândute deja pentru meciul programat la Montreal, „cel mai mare din istoria boxului canadian”. Conform unei estimări, convalescenţa lui Bute s-ar putea încheia la sfârşitul lunii noiembrie, după care sunt necesare opt săptămâni de cantonament, astfel că un eventual meci ar urma să aibă loc în 2014. „Sperăm ca un meci să aibă loc la sfârşitul lui 2013 sau în 2014, a spus Larouche. Putem specula asupra mai multor date, dar va trebui să aşteptăm operaţia lui Lucian”. Lucian Bute are un palmares de 31 de victorii (24 prin KO) şi o înfrângere la profesionişti, iar Jean Pascal, fost campion mondial WBC la semigrea, a obţinut 27 de victorii (16 prin KO), a pierdut de două ori şi a făcut un meci egal.
Pagina 8 din 9