×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 278

Conducătorul auto C.C. de 49 de ani din Tecuci a fost identificat în trafic, pe raza municipiului Tecuci, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind verificat cu etilotestul, a rezultat o concentraţie de 0,21mg/l alcool pur în aerul expirt, motiv pentru care i s-a reţinut pemisul de conducere pentru 90 de zile şi a fost sancţionat cu 630 lei. Abaterea este foarte gravă în condiţiile în care şoferul „afumat” transporta elevi cu autovehiculul şcolii.
Conducătorul auto B.M. de 43 de ani din comuna Gohor, aflându-se la volanul autoturismului Dacia 1310, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflaţi în trversare pe trecerea de pietoni din faţa Trezoreriei de pe strada 1 Decembrie 1918, motiv pentru care a fost sancţionat cu 280 lei şi reţinerea permisului de conducere pentru 30 de zile.
„Biroul Rutier Tecuci, având în vedere faptul că foarte mulţi tineri care se află la volanul autoturismelor ce circulă la nivelul municipiului dau dovadă de teribilism - manifestându-se prin sporire vitezei de deplasare, efectuarea unor manevre de depăşire periculoase, în zone interzise, circulaţia pe sens contrar de mers, folosirea unor dispozitive de amplificare a zgomotului ţevii de eşapament, folosirea dispozitivelor audio la volum maxim -, va acţiona în permanenţă cu aparatele radar pentru filmarea aspectelor de încălcare a legii şi dispunerea de măsuri legale. Radarele vor fi amplasate în aşa mod încât să surprindă toate aceste nereguli, ştiut fiind faptul că astfel de manifestări se produc pe arterele de circulaţie unde conducătorii auto consideră că nu se află echipaje ale Poliţiei Tutiere. Cei care le încredinţează tinerilor autovehiculele pentru a fi conduse trebuie să le atragă în permanenţă atenţia cu privire la respectarea normelor rutiere şi la adoptarea unei atitudini civilizate în trafic”, a informat cms.şef Ionel Cîlici, şeful Biroului Rutier Tecuci.
Miercuri, 09 Mai 2012 03:00

Vitezomanii, puşi la zid

Viteza pare a fi cel mai mare defect al conducătorilor auto, viciu de care sunt dependenţi extrem de mulţi soferi, iar antidotul pare a fi la... Poliţia Rutieră. Pe data de 7 mai, pe arterele de trafic tecucene a fost desfăşurată o acţiune pe linie de combatere a excesului de viteză, iar rezultatele au fost uimitoare. În numai o zi au fost aplicate 58 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.170 lei, 26 dintre acestea fiind abateri la regimul de viteză. Fiecare conducător auto a fost sancţionat cu amendă cuprinsă între 140 lei şi 420 lei şi s-au aplicat puncte de penalizare corespunzătoare. Din informaţiile primite de la Biroul Poliţiei Rutiere Tecuci rezultă faptul că două dintre străzile principale ale muncipiului Tecuci sunt utilizate de către vitezomani sub formă de pistă de raliuri, fără ca cei de la volan să conştieintizeze faptul că aceste zone sunt deosebit de aglomerate, unde se regăsesc nu doar centre comerciale, ci şi unităţi de învăţământ, mai ales grădiniţe.
Miercuri, 09 Mai 2012 03:00

Mercenari plătiţi pentru intimidare?

„S-au speriat ciocoii tecuceni”, este de părere Samir Oancă, preşedintele Organizaţiei PP-DD, filiala Tecuci, candidat la fotoliul de primar al oraşului. Acesta susţine într-un comunicat de presă că „Ciocoii USL şi ai PDL (APP) din Tecuci au fost cuprinşi de disperare văzând forţa electorală a PP-DD la nivel local. Drept urmare şi-au plătit mercenari care au încercat deja să-i intimideze pe unii dintre susţinătorii PP-DD şi ai candidaţilor acestui partid. Îi rog pe toţi colegii care sunt supuşi presiunilor să nu se lase intimidaţi şi să informeze imediat conducerea partidului, pentru a putea interveni fără ezitare în sprijinul acestora. Vom aduce la cunoştinţă autorităţilor competenţe şi mass mediei orice încercare josnică de a denatura competiţia electorală, indiferent din partea cui ar veni ea. Toate aceste acţiuni au că efect doar îndârjirea şi solidarizarea şi mai masivă a electoratului cinstit, care este hotărât să producă o revoluţie morală în societate. Electorat care este conştient că îl aşteaptă o luptă grea, dar pe care este dispus să o ducă până la capăt”. Deşi campania electorală încă nu a început, „contrele” politice au început să apară, iar acest lucru arată că lupta pentru şefia Tecuciului va fi cruntă.
„Biroul Rutier Tecuci, având în vedere faptul că foarte mulţi tineri care se află la volanul autoturismelor ce circulă la nivelul municipiului dau dovadă de teribilism - manifestându-se prin sporire vitezei de deplasare, efectuarea unor manevre de depăşire periculoase, în zone interzise, circulaţia pe sens contrar de mers, folosirea unor dispozitive de amplificare a zgomotului ţevii de eşapament, folosirea dispozitivelor audio la volum maxim -, va acţiona în permanenţă cu aparatele radar pentru filmarea aspectelor de încălcare a legii şi dispunerea de măsuri legale. Radarele vor fi amplasate în aşa mod încât să surprindă toate aceste nereguli, ştiut fiind faptul că astfel de manifestări se produc pe arterele de circulaţie unde conducătorii auto consideră că nu se află echipaje ale Poliţiei Tutiere. Cei care le încredinţează tinerilor autovehiculele pentru a fi conduse trebuie să le atragă în permanenţă atenţia cu privire la respectarea normelor rutiere şi la adoptarea unei atitudini civilizate în trafic”, a informat cms.şef Ionel Cîlici, şeful Biroului Rutier Tecuci.
Alegerile locale din acest an au adus pe scena politică tecuceană mai multe femei decât în ultimele alegeri locale cumulat. Toate organizaţiile locale au „strecurat” două-trei membre pe lista candidaţilor petru funcţiile de consilieri municipali, însă Partidul Ecologist Român, Organizaţia Tecuci, a dat peste cap toate „pronosticurile, listele de primar şi consilieri locali cuprinzând în mare parte femei. Pentru fotoliul de primar candidează Anda Bourceanu, iar pe listele de consilieri locali, 15 locuri din cele 24 sunt ocupate de femei. Acest lucru deosebit de straniu are explicaţii la fel de stranii: ori femeile sunt cele mai înfocate ecologiste, ori s-a trezit spiritul politic în rândul ecologistelor, despre care până acum nu s-a auzit nimic, ori listele de consilieri trebuia să fie completate, iar femeile sunt primele care sar în ajutor.
Sub auspiciile Casei de Cultură Tecuci şi Uniunii Scriitorilor din România Filiala Iaşi (USR), Cenaclul “Calistrat Hogaş” propune iubitorilor de literatură tecuceni pentru ziua de joi, ora 17, o lansare de carte la sala Protoieriei. “Răni deschise” este cel de-al patrulea roman al autoarei băcăuane Speranţa Calimi, pe numele adevărat Victoria Leonov. Evenimentul va fi moderat de preşedintele Cenaclului “Calistrat Hogaş”, poetul Dionisie Duma şi scriitorul Titi Damian, membri ai USR. Va participa, în calitate de invitat de onoare şi Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a USR.
La nivelul municipiului Tecuci există foarte multe cazuri sociale, oameni care nu au un acoperiş deasupra capului, dar care nu mai au nici pe nimeni pe lume şi ca atare aceşti oameni îşi duc zilele pe unde pot. În această situaţie a fost depistată zilele trecute, de către poliţiştii locali, Viorica O., care dormea pe o canapea amplasată pe domeniul public. Agenţii Poliţiei Locale s-au deplasat împreună cu un reprezentant al Serviciului de Asistenţă Socială pe strada Şincai nr.10, unde a fost găsită femeia, pentru a fi transportată la Centrul de Asistenţă Socială. Persoana este cunoscută ca om al străzii, persoană fără adăpost, însă tot ce se poate face pentru ea este să i se asigure protecţie temporar şi doar pe timpul zilei, Centru de Asistenţă Socială fiind închis noaptea. Acesta este doar unul dintre cazuri, numărul lor fiind foarte mare, iar o situaţie aparte o reprezintă bătrânii care nu mai au pe nimeni şi care nu au unde se adăposti deoarece la nivelul Tecuciului nu există azil de bătrâni sau un centru cu program prelungit. În această perioadă, plină de idei electorale, problema oamenilor străzii, aceea a bătrânilor, ar putea fi „teme pentru acasă” pentru cei ce doresc funcţii, fotolii, voturi.
Câinii fără stăpân au fost şi au rămas printre cele mai delicate probleme ale municipiului Tecuci, probleme de nerezolvat, cu toate că din statistici reiese faptul că o parte dintre aceste animale, ce sunt deseori deosebit de agresive, dispar fizic. Numărul animalelor eutanasiate lunar este mult prea mic pentru a fi sesizabil, în condiţiile în care alte mii de animale produc pui, într-un ritm mult mai mare. Pe parcursul lunii aprilie societatea de ecarisaj a acţionat la nivelul municipiului Tecuci şi a capturat şi transportat 14 câini fără stăpân, animale care au fost examinate clinic, ca mai apoi o parte, 51 de capete, să fie vaccinate, deparazitate intern şi extern, una dintre femele a fost castrată iar 50 de masculi au beneficiat de acelaşi tratament chirurgical. Toate cele 104 animale au fost identificate prin crotaliere, din care 51 au fost eliberate în teritoriu. Alţi 50 de câini fără stăpân au fost eutanasiaţi în luna aprilie, fiind incineraţi. Toată această „poveste” a adus o notă de plată ce urmează a fi achitată din bugetul local ce se ridică la valoarea de 15.317,80 lei şi cu toate aceste cheltuieli lunare tecucenii tot nu se simt în siguranţă, deoarece animalele eliberate sunt la fel de agresive ca înainte de verificarea clinică şi castrare, uneori fiind chiar mai violente.
Pagina 12 din 24